PROVENCE - MON AMOUR
Din Verdon plecam dimineata, stiind ca ziua v-a fi lunga. Facem o ultima oprire la fantana din La Palud, dupa care, urmand valea ce se deschide tot mai mult iesim din defileu pe un drum tortuos. Nu departe de plecare doua caprioare derutate ne obliga sa incetinim...
Peretii de calcar ne insotesc pana la lacul de acumulare din aval pe care, cu ceva ani in urma, facuseram o superba tura cu caiacul.
Peisajul e superb, cu padurea in veste mai degraba de toamna tarzie decat de decembrie...
Pe masura ce inaintam trecem de la relieful brutal, vertical al prapastiilor calcaroase spre unul mai dulce, valurit unde apar si primele campuri cultivate cu lavanda atat de tipice regiunii. Planta nu e in floare din pacate...incercam sa ne inchipuim ce spectacol olfactivo-cromatic ofera in sezonul de vara!
Drumurile inguste si tortuoase cu multe urcusuri si coborasuri ne fac sa descoperim o Provenza mai autentica, rurala in care turismul pare a fi , mai ales acum in extrasezon, o ramura secundara a economiei locale. Suntem siguri ca vara nu e asa, caci, din loc in loc observam mici pensiuni ce ofera plimbari cu bicicleta, calarie si produse tipice.
.
Ne bucuram de vremea buna...
Urmatoarea destinatie este Roussillon, o cocheta localitate pierduta printre dealuri. Aici, incepand din preistorie se extragea ocru din nisipurile rosietice ce afloreaza in imediata vecinatate a satului. Poteca bine amenajata cu multe puncte de observatii si imagini explicative, se numeste "Le sentier d'ocre". Ne delectam cu plimbarea asta in natura atat noi, cat si copiii care isi fac un prieten nou...o sa-l vedeti in fotografii. Bobby (asa l-au numit copiii), coplesit de atentie si speriat de perspectiva de a calatori in compania noastra a luat-o la sanatoasa prin padure dupa vreo jumatate de ora in care ne-a insotit credincios.
Dupa pranz o luam spre sud, catre Camargue. Delta Rhonului renumita pentru salbaticia peisajului si bogatia avifaunei ne atragea prin prezenta cailor semi salbatici si a flamingilor.
La locul de dormit am ajuns , ca de obicei din pacate, dupa lasarea serii, pierzand astfel spectacolul apusului de soare. Practic parcam pe unul dintre ingustele limbi de pamant care separa lagunele deltei, in imediata vecinatate a unui camperist elvetian.
Noaptea ce a urmat a fost una de pomina: vantul care batea destul de tare la sosire, s-a intetit dupa miezul noptii astfel ca nu prea am reusit sa dormim. Am fost nevoiti sa inchidem si incalzirea sa evitam scurgerea de gaze in cazul in care focul s-ar fi stins , asa ca i-am luat pe Markus si Petra cu noi in mansarda la caldurica de sub plapuma. Aron nu a vrut sa vina, chiar daca ar fi fost loc suficient si pentru el.
Dimineata o ocupam cu scoala copiilor sub socurile rafalelor de vant...
.
Ca sa fim siguri ca o sa vedem si pasari , plecam spre o mica rezervatie ornitologica. Pe drum surprizele nu se lasa asteptate... vedem un castor, o bufnita deranjata de huruitul motorului si cativa vulturi ce zboara cu greu pe vantul asta puternic. Mai vedem si rate salbatice, pescarusi si cativa flamingo undeva in departare.
In sfarsit vedem si flamingo! Pacat ca e vorba doar de o semilibertate, caci pasarile par a fi hranite ca sa fie tinute in areal...
Inca 50 de km ,pe care-i facem intr-o ora si gasim parcarea pentru camper aflata la doar doi km de Pont du Gard - magicul apeduct / pod roman de peste raul Gardon. Din principiu nu prea suntem noi adeptii acestor parcari, dar aveam nevoie de apa, trebuia sa golim rezervoarele si speram sa si spalam ceva haine...asta nu se poate asa ca ramane pe maine. Factorul decisiv a fost wi-fi ul gratuit din parcare care mi-a permis actualizarea articolului...Pe maine!
Dupa scoala ne indreptam spre mirificul monument antic. Urmand sfatul unor pensionari francezi intalniti in parcarea camperelor, odata ajunsi la intrarea unde se achizitioneaza biletele am luat-o spre dreapta, pe o poteca rezervata localnicilor, care ne duce pe un traseu tortuos, dar in acelasi loc: la pod. Trecem pe sub el sa avem si o viziune mai de aproape. Apeductul nu are detalii arhitectonice relevante, a fost construit pentru a fi functional. Au reusit sa-l faca atat de trainic ca a rezistat pana azi, ba mai mult, localnicii il mai si folosesc chiar si pentru al traversa cu masina.
Dupa o scurta pauza la un magazin, plecam spe un satuc aflat nu departe de unde luam un adaptor pentru buteliile de gaz. Speram sa ne ajunga pana in Spania, dar avand in vedere ca am golit deja butelia de 15 si am si inceput-o pe cea de 10...nu stiu.
Pana la urma plecam de-a binelea, pe ploaie! Ajungem in cheile Ardeche inainte sa se intunece, dar in timp sa fac o plimbare de recunoastere sa vad locurile in care am putea dormi. Campingurile sunt inchise, dar au barat cu lanturi si parcarile din fata lor pentru a impiedica innoptarile camperistilor...
Hotaram sa ne oprim intr-o parcare privata, care are la intrare un indicator cu parcarea camperelor peste noapte interzisa. Este situata fix langa podul natural din Ardeche, un loc superb pe care il cunoastem dintr-o tura anterioara facuta acum vreo 10 ani. Inainte sa ne punem la culcare spal haine la lumina lunii pline, afara, in spatele camperului. Dupa vreo ora jumate si patru ture am spalat tot ce era murdar...si nu erau putine! Noroc ca se oprise ploaia ce ne-a insotit pana aici!
Dimineata, o ceata deasa invaluie muntii. Facem scoala vreo doua ore dupa care coboram la podul natural, acum ca ceata s-a risipit.
Copiii se joaca in nisipul plajei, udandu-se bineanteles asa ca ne mutam vreo zece km sa vedem o reproducere fidela a unei pesteri. E vorba de pestera Chauvet. Aceasta a fost descoperita in urma cu 25 de ani, in decembrie 1994 de trei speologi amatori. Din fericire a fost imediat pusa sub protectie si nu afost niciodata deschisa publicului. Vechimea si unicitatea picturilor rupestre au introdus-o pe lista siturilor UNESCO. Picturile rupestre, aflate intr-o stare de conservare exceptionala au fost protejate si datorita faptului ca in urma cu 21500 de ani intrarea pesterii s-a surpat ascunzand aceste minuni. Odata descoperita, specialistii au fost nevoiti sa reformuleze teoriile anterioare referitoare la arta paleolitica, caci calitatea artistica a operelor gasite aici depaseste cele din Altamira si Lascaux, nemaivorbind de vechimea lor: 36000 de ani! Pestera fiind inchisa, au construit o structura de peste 3000 m2 in care au reconstruit in cele mai mici detalii portiuni din pestera, de la formatiunile geologice si pana la picturi. De la oasele ursilor de pestera si pana la zgarieturile pe care acestia le-au lasat pe pereti...Extraordinar! Pe masura ce se inainteaza pe culoarele grotei creste si calitatea si complexitatea picturilor. Artistii au folosit inclusiv particularitatile rocii pentru a da tridimensionalitate reprezentarilor. Astfel o margine de draperie a devenit burta unui cal iar o mica fisura serpuitoare delimiteaza capul unui bizon...
Parcurgerea pesterii se completeaza cu vizita unui spatiu expozitional in care sunt expuse .animale din paleolitic in marime naturala. Bineanteles ca totul e multimedial si interactiv. Superb loc si fantastica prezentare! De vazut!
Ne mutam cu dormitul intr-o parcare amenajata unde incarcam apa si golim apele gri si wc- ul. E seara si ploua, dar asta nu poate sa atenueze sentimentul de gratitudine pe care il avem pentru aceasta regiune ce ne-a permis sa (re)descoperim multe din secretele ei autentice. Proventa, multumim!
Peretii de calcar ne insotesc pana la lacul de acumulare din aval pe care, cu ceva ani in urma, facuseram o superba tura cu caiacul.
Peisajul e superb, cu padurea in veste mai degraba de toamna tarzie decat de decembrie...
Pe masura ce inaintam trecem de la relieful brutal, vertical al prapastiilor calcaroase spre unul mai dulce, valurit unde apar si primele campuri cultivate cu lavanda atat de tipice regiunii. Planta nu e in floare din pacate...incercam sa ne inchipuim ce spectacol olfactivo-cromatic ofera in sezonul de vara!
Drumurile inguste si tortuoase cu multe urcusuri si coborasuri ne fac sa descoperim o Provenza mai autentica, rurala in care turismul pare a fi , mai ales acum in extrasezon, o ramura secundara a economiei locale. Suntem siguri ca vara nu e asa, caci, din loc in loc observam mici pensiuni ce ofera plimbari cu bicicleta, calarie si produse tipice.
.
Ne bucuram de vremea buna...
Urmatoarea destinatie este Roussillon, o cocheta localitate pierduta printre dealuri. Aici, incepand din preistorie se extragea ocru din nisipurile rosietice ce afloreaza in imediata vecinatate a satului. Poteca bine amenajata cu multe puncte de observatii si imagini explicative, se numeste "Le sentier d'ocre". Ne delectam cu plimbarea asta in natura atat noi, cat si copiii care isi fac un prieten nou...o sa-l vedeti in fotografii. Bobby (asa l-au numit copiii), coplesit de atentie si speriat de perspectiva de a calatori in compania noastra a luat-o la sanatoasa prin padure dupa vreo jumatate de ora in care ne-a insotit credincios.
Dupa pranz o luam spre sud, catre Camargue. Delta Rhonului renumita pentru salbaticia peisajului si bogatia avifaunei ne atragea prin prezenta cailor semi salbatici si a flamingilor.
La locul de dormit am ajuns , ca de obicei din pacate, dupa lasarea serii, pierzand astfel spectacolul apusului de soare. Practic parcam pe unul dintre ingustele limbi de pamant care separa lagunele deltei, in imediata vecinatate a unui camperist elvetian.
Noaptea ce a urmat a fost una de pomina: vantul care batea destul de tare la sosire, s-a intetit dupa miezul noptii astfel ca nu prea am reusit sa dormim. Am fost nevoiti sa inchidem si incalzirea sa evitam scurgerea de gaze in cazul in care focul s-ar fi stins , asa ca i-am luat pe Markus si Petra cu noi in mansarda la caldurica de sub plapuma. Aron nu a vrut sa vina, chiar daca ar fi fost loc suficient si pentru el.
Dimineata o ocupam cu scoala copiilor sub socurile rafalelor de vant...
.
Ca sa fim siguri ca o sa vedem si pasari , plecam spre o mica rezervatie ornitologica. Pe drum surprizele nu se lasa asteptate... vedem un castor, o bufnita deranjata de huruitul motorului si cativa vulturi ce zboara cu greu pe vantul asta puternic. Mai vedem si rate salbatice, pescarusi si cativa flamingo undeva in departare.
Inca 50 de km ,pe care-i facem intr-o ora si gasim parcarea pentru camper aflata la doar doi km de Pont du Gard - magicul apeduct / pod roman de peste raul Gardon. Din principiu nu prea suntem noi adeptii acestor parcari, dar aveam nevoie de apa, trebuia sa golim rezervoarele si speram sa si spalam ceva haine...asta nu se poate asa ca ramane pe maine. Factorul decisiv a fost wi-fi ul gratuit din parcare care mi-a permis actualizarea articolului...Pe maine!
Dupa scoala ne indreptam spre mirificul monument antic. Urmand sfatul unor pensionari francezi intalniti in parcarea camperelor, odata ajunsi la intrarea unde se achizitioneaza biletele am luat-o spre dreapta, pe o poteca rezervata localnicilor, care ne duce pe un traseu tortuos, dar in acelasi loc: la pod. Trecem pe sub el sa avem si o viziune mai de aproape. Apeductul nu are detalii arhitectonice relevante, a fost construit pentru a fi functional. Au reusit sa-l faca atat de trainic ca a rezistat pana azi, ba mai mult, localnicii il mai si folosesc chiar si pentru al traversa cu masina.
Dupa o scurta pauza la un magazin, plecam spe un satuc aflat nu departe de unde luam un adaptor pentru buteliile de gaz. Speram sa ne ajunga pana in Spania, dar avand in vedere ca am golit deja butelia de 15 si am si inceput-o pe cea de 10...nu stiu.
Pana la urma plecam de-a binelea, pe ploaie! Ajungem in cheile Ardeche inainte sa se intunece, dar in timp sa fac o plimbare de recunoastere sa vad locurile in care am putea dormi. Campingurile sunt inchise, dar au barat cu lanturi si parcarile din fata lor pentru a impiedica innoptarile camperistilor...
Hotaram sa ne oprim intr-o parcare privata, care are la intrare un indicator cu parcarea camperelor peste noapte interzisa. Este situata fix langa podul natural din Ardeche, un loc superb pe care il cunoastem dintr-o tura anterioara facuta acum vreo 10 ani. Inainte sa ne punem la culcare spal haine la lumina lunii pline, afara, in spatele camperului. Dupa vreo ora jumate si patru ture am spalat tot ce era murdar...si nu erau putine! Noroc ca se oprise ploaia ce ne-a insotit pana aici!
Dimineata, o ceata deasa invaluie muntii. Facem scoala vreo doua ore dupa care coboram la podul natural, acum ca ceata s-a risipit.
Copiii se joaca in nisipul plajei, udandu-se bineanteles asa ca ne mutam vreo zece km sa vedem o reproducere fidela a unei pesteri. E vorba de pestera Chauvet. Aceasta a fost descoperita in urma cu 25 de ani, in decembrie 1994 de trei speologi amatori. Din fericire a fost imediat pusa sub protectie si nu afost niciodata deschisa publicului. Vechimea si unicitatea picturilor rupestre au introdus-o pe lista siturilor UNESCO. Picturile rupestre, aflate intr-o stare de conservare exceptionala au fost protejate si datorita faptului ca in urma cu 21500 de ani intrarea pesterii s-a surpat ascunzand aceste minuni. Odata descoperita, specialistii au fost nevoiti sa reformuleze teoriile anterioare referitoare la arta paleolitica, caci calitatea artistica a operelor gasite aici depaseste cele din Altamira si Lascaux, nemaivorbind de vechimea lor: 36000 de ani! Pestera fiind inchisa, au construit o structura de peste 3000 m2 in care au reconstruit in cele mai mici detalii portiuni din pestera, de la formatiunile geologice si pana la picturi. De la oasele ursilor de pestera si pana la zgarieturile pe care acestia le-au lasat pe pereti...Extraordinar! Pe masura ce se inainteaza pe culoarele grotei creste si calitatea si complexitatea picturilor. Artistii au folosit inclusiv particularitatile rocii pentru a da tridimensionalitate reprezentarilor. Astfel o margine de draperie a devenit burta unui cal iar o mica fisura serpuitoare delimiteaza capul unui bizon...
Parcurgerea pesterii se completeaza cu vizita unui spatiu expozitional in care sunt expuse .animale din paleolitic in marime naturala. Bineanteles ca totul e multimedial si interactiv. Superb loc si fantastica prezentare! De vazut!
Ne mutam cu dormitul intr-o parcare amenajata unde incarcam apa si golim apele gri si wc- ul. E seara si ploua, dar asta nu poate sa atenueze sentimentul de gratitudine pe care il avem pentru aceasta regiune ce ne-a permis sa (re)descoperim multe din secretele ei autentice. Proventa, multumim!
Comentarii
Trimiteți un comentariu