FRANTA - LA INCEPUT
Am intrat in Franta trecand peste un pas unde am gasit zapada. Spre Ventimiglia coboram pe o vale stramta ce ne obliga sa trecem prin centrul micilor sate izolate. Trebuie sa ne obisnuim cu desele sensuri giratorii si cu brutalele reductoare de viteza din asfalt construite langa scoli. Hopurile astea trebuie sa le luam intr-antaia ca altfel se rupe camperul in doua. E seara tarziu cand hotaram sa nu mai facem ultimii 40 de km si ne oprim intr-un loc pentru bivuac. Parcarea, aflata intre doua tunele este aproape de un parau. Intru in mansalier si ne pregatim de somn. E ora 23 cand dam stingerea.
A doua zi ne impartim sarcinile cu Ilus: in timp ce ea face scoala cu copiii, eu, ajutat bineainteles de Markus umplu rezervoarele de apa si spal haine cu masina de spalat. O tura, apoi alta si inca una. Pe cand lucram mai bine apare si o masina a politiei ce intra in fata camperului. Politistii ne studiaza, eu sunt alarmat caci suntem intr-un Parc National, dar Markus rezolva situatia afisand un zambet larg si facand cu mana ofiterilor. Acestia ii raspund si...pleaca! Uf!
Odata scoala terminata, facem o tura prin imprejurimi.
Apa cristalina, un pod vechi si natura incontaminata.
Pe timp de vara asta e un loc perfect pentru o baie racoritoare!
Ne repunem in miscare pana la Ventimiglia.
Din nou pe teren italian , facem plinul si ne indreptam spre Menton, prima localitate din Franta. Coasta de Azur nu e prea prietenoasa cu camperistii. Majoritatea parcarilor au cate o bara orizontala montata la 1,90m , daca nu au de-a dreptul indicatia explicita de "accesul interzis camperelor". Pana la urma ascultand sfaturile unui batranel simpatic ne pozitionam intr-o parcare publica fara plata.
Ne ducem in gara sa luam trenul spre Monaco, dar din cauza unei greve trebuie sa renuntam. Pana la urma mergem cu un autobuz care ajunge dupa o ora la gara din Monaco. Incredibil de aglomerat orasul asta! Si se vad noi santiere peste tot! Afacerile imobiliare par sa nu aiba criza in Principat, caci, notez cu stupoare numarul ridicat al agentiilor ce propun proprietati spre vanzare. Nu degeaba se spune ca luxul nu cunoaste criza...
O jumatate de ora ne ia traseul pe jos pana in orasul vechi unde se afla motivul vizitei noastre in tarisoara asta: le Musee Oceanographique. L-am mai vizitat cu multi ani in urma, dar de atunci au marit si modernizat acvariul. Este preferatul copiilor. Ne pierdem si printre fascinantele exponate ale muzeului unde reantalnim pe vechiul nostru "prieten" : Jaques-Yves Cousteau, amintindu-ne cu placere mult asteptatele episoade ale "Teleenciclopedia"-ei de sambata seara apartinand unei epoci demult apuse...
Pana recuperam camperul se intuneca de-a binelea. Mai avem de facut peste 200 de km pana in Verdon. Autostrada e foarte aglomerata fiind vineri seara, dar ma concentrez sa terminam si etapa asta obositoare de care imi era atat de groaza. Ajungem in parcarea de la "point sublime" pe intuneric, dar suntem fericiti ca nu e nimeni, doar noi si cerul instelat. Noapte buna!.
Dimineata e frig pe-aici. Suntem intr-o parcare care vara trebuie sa fie extrem de plina caci e foarte aproape de capatul de sus al cheilor. Facem o scurta plimbare si pana la punctul de belvedere de unde ni se deschide o priveliste fantastica asupra acestei taieturi adanci in maruntaiele muntelui.
Mergem cu Aron pana in primul sat mai important...in La Palud su Verdon sa ne refacem proviziile si rezervele de apa, puse sub presiune in ultimele zile. Localitatea care vara e plina de randonneurs, acum e apropape pustie. Gasim un singur magazin cu produse de prima necesitate la preturi stratosferice. De aici ne mutam la boulangerie de unde iesim cu o baguette. Apa o luam de la fantana aflata in fata bisericii cochete.
Intorsi la locul de bivuac avem noi contacte cu lumea calatorilor pe termen lung: un neamt cu catelusul intr-un van cu care povestesc un pic si o austriaca cu vw transporter care pana la urma se opreste langa noi peste noapte.
Dupa masa plecam sa vizitam cateva puncte de belvedere aflate deasupra defileului. Imaginea ce ni se arata ochilor e impresionanta: pereti verticali surplombanti cu raul verde turcoaz undeva jos in departare.
Dupa cina ne ghiftuim cu cateva prajituri locale...
...azi e duminica. Ne trezim devreme sa facem un traseu demult planificat: sentier Martel. Practic e o poteca ce coboara in chei, cu o lungime de 16 km si diferenta de nivel de 600m. L-am mai parcurs odata mai demult, dar azi il voi face din nou cu Aron. Afara e rece, sunt -2 grade dar plecam totusi, bine infofoliti in hainele groase. Coboram la Culoir Samson si trecem prin cele doua tunele sapate la inceputul secolului trecut cand vroiau sa construiasca o hidrocentrala. Ce bine ca nu au facut-o! Traversarea asta avea sa fie cea mai grea chestie pe ziua de azi caci in tunelul mai lung gasim o balta infinit de lunga cu apa adanca de o palma...bineanteles ne udam cu toate ca incercam sa sarim din piatra in piatra. Traseul nu prea urmareste firul vaii, dar e totusi fascinant, urcand si coborand pe versantul drept.
La cabana "La Maline" ajungem dupa 6 ore de mers, timp in care nu am intalnit pe nimeni. Ba mai mult, odata iesiti la strada panoramica ce ne ducea spre La Palud am mai facut 4 km pana ce a sosit prima masina care ne-a dus cei 12 km pana la camper.
Nu avem televizor in camper, chiar si spatiul ne este limitat astfel ca, copiilor le-am cerut sa aduca cu ei minimul posibil de jocuri si jucarii. Se dovedesc a fi foarte inventivi cu materialele si modalitatile de joaca: folosesc ce au la indemana...
In seara asta am avut primii vizitatori de cand am plecat in calatorie; o familie de tineri catalani cu fetita lor de un an. Calatoresc in camper si s-au pus langa noi pentru noapte. Au venit sa ne intrebe daca am facut traseul din defileu...informatii mai proaspete nu puteau avea! Au plecat dupa o ora in care am povestit mai ales de calatorii, trekking, copii si asemanarea limbilor latine. Bon nuit!
A doua zi ne impartim sarcinile cu Ilus: in timp ce ea face scoala cu copiii, eu, ajutat bineainteles de Markus umplu rezervoarele de apa si spal haine cu masina de spalat. O tura, apoi alta si inca una. Pe cand lucram mai bine apare si o masina a politiei ce intra in fata camperului. Politistii ne studiaza, eu sunt alarmat caci suntem intr-un Parc National, dar Markus rezolva situatia afisand un zambet larg si facand cu mana ofiterilor. Acestia ii raspund si...pleaca! Uf!
Odata scoala terminata, facem o tura prin imprejurimi.
Apa cristalina, un pod vechi si natura incontaminata.
Pe timp de vara asta e un loc perfect pentru o baie racoritoare!
Ne repunem in miscare pana la Ventimiglia.
Din nou pe teren italian , facem plinul si ne indreptam spre Menton, prima localitate din Franta. Coasta de Azur nu e prea prietenoasa cu camperistii. Majoritatea parcarilor au cate o bara orizontala montata la 1,90m , daca nu au de-a dreptul indicatia explicita de "accesul interzis camperelor". Pana la urma ascultand sfaturile unui batranel simpatic ne pozitionam intr-o parcare publica fara plata.
Ne ducem in gara sa luam trenul spre Monaco, dar din cauza unei greve trebuie sa renuntam. Pana la urma mergem cu un autobuz care ajunge dupa o ora la gara din Monaco. Incredibil de aglomerat orasul asta! Si se vad noi santiere peste tot! Afacerile imobiliare par sa nu aiba criza in Principat, caci, notez cu stupoare numarul ridicat al agentiilor ce propun proprietati spre vanzare. Nu degeaba se spune ca luxul nu cunoaste criza...
O jumatate de ora ne ia traseul pe jos pana in orasul vechi unde se afla motivul vizitei noastre in tarisoara asta: le Musee Oceanographique. L-am mai vizitat cu multi ani in urma, dar de atunci au marit si modernizat acvariul. Este preferatul copiilor. Ne pierdem si printre fascinantele exponate ale muzeului unde reantalnim pe vechiul nostru "prieten" : Jaques-Yves Cousteau, amintindu-ne cu placere mult asteptatele episoade ale "Teleenciclopedia"-ei de sambata seara apartinand unei epoci demult apuse...
Pana recuperam camperul se intuneca de-a binelea. Mai avem de facut peste 200 de km pana in Verdon. Autostrada e foarte aglomerata fiind vineri seara, dar ma concentrez sa terminam si etapa asta obositoare de care imi era atat de groaza. Ajungem in parcarea de la "point sublime" pe intuneric, dar suntem fericiti ca nu e nimeni, doar noi si cerul instelat. Noapte buna!.
Dimineata e frig pe-aici. Suntem intr-o parcare care vara trebuie sa fie extrem de plina caci e foarte aproape de capatul de sus al cheilor. Facem o scurta plimbare si pana la punctul de belvedere de unde ni se deschide o priveliste fantastica asupra acestei taieturi adanci in maruntaiele muntelui.
Intorsi la locul de bivuac avem noi contacte cu lumea calatorilor pe termen lung: un neamt cu catelusul intr-un van cu care povestesc un pic si o austriaca cu vw transporter care pana la urma se opreste langa noi peste noapte.
Dupa masa plecam sa vizitam cateva puncte de belvedere aflate deasupra defileului. Imaginea ce ni se arata ochilor e impresionanta: pereti verticali surplombanti cu raul verde turcoaz undeva jos in departare.
Dupa cina ne ghiftuim cu cateva prajituri locale...
...azi e duminica. Ne trezim devreme sa facem un traseu demult planificat: sentier Martel. Practic e o poteca ce coboara in chei, cu o lungime de 16 km si diferenta de nivel de 600m. L-am mai parcurs odata mai demult, dar azi il voi face din nou cu Aron. Afara e rece, sunt -2 grade dar plecam totusi, bine infofoliti in hainele groase. Coboram la Culoir Samson si trecem prin cele doua tunele sapate la inceputul secolului trecut cand vroiau sa construiasca o hidrocentrala. Ce bine ca nu au facut-o! Traversarea asta avea sa fie cea mai grea chestie pe ziua de azi caci in tunelul mai lung gasim o balta infinit de lunga cu apa adanca de o palma...bineanteles ne udam cu toate ca incercam sa sarim din piatra in piatra. Traseul nu prea urmareste firul vaii, dar e totusi fascinant, urcand si coborand pe versantul drept.
Nu avem televizor in camper, chiar si spatiul ne este limitat astfel ca, copiilor le-am cerut sa aduca cu ei minimul posibil de jocuri si jucarii. Se dovedesc a fi foarte inventivi cu materialele si modalitatile de joaca: folosesc ce au la indemana...
Comentarii
Trimiteți un comentariu