I Want My Weekends Back!

   Flavon... mic satuc de sub munte pierdut printre acesti minunati Dolomiti. Am venit cu multi, multi ani in urma, ne-ai placut si... am ramas. Acum ca a venit momentul despartirii vreau sa-ti zic multumesc. Multumesc pentru ca m-ai primit chiar daca nu-ti vorbeam limba, multumesc pentru ca mi te-ai dezvaluit in toata splendoarea ta: cu padurea in colorata veste a toamnei, acoperit de zapada sau cu merii garboviti sub povara rodului. Mi-ai aratat lacul cu vietatile ei jucause si m-ai facut sa-ti cunosc serpuitoarele-ti  poteci ce duc spre munte. Multumesc!  O, da draga munte.. Te-am indragit din prima zi in care te-am vazut. Cu stancile tale ce se inalta tintind cerul ne-ai fost prieten, calauza, dascal si protector. Ti-am batut cararile cu respect si curiozitate...multumesc ca m-ai facut partas al secretelor tale deschizandu-ti inima.    Flavon...cu strazile tale intortocheate, biserica cocheta si nesfarsitele tale livezi de mere m-ai facut sa ma simt acasa. Ai devenit (si) al meu..

   Nebunie. Da! Asta e cuvantul cel mai potrivit sa descriu ce se petrece in ultimele zile cu noi...Suntem atat de ocupati cu pregatirile ca nici nu reusim sa ne bucuram de numaratoarea inversa. Am facut zeci de simulari mentale cu liste nesfarsite de lucruri ce ne-ar putea servi si totusi...parca avem impresia ca vom uita ceva extrem de important, ceva esential fara de care plecarea nu v-a fi armonioasa.  Sa fie asta doar o voce interioara terorizata de viziunea unei schimbari asteptate dealtfel  de-o viata si pentru care am sacrificat atatea? Lista lucrurilor de dus e nesfarsita si e impartita pe categorii: avem echipamentul de campare, hainele de iarna si cele de vara, materialul didactic si cartile, electronice si electrocasnice, alimente si lucrurile necesare in bucatarie. Practic trebuie sa ducem cu noi tot ce avem nevoie in viata de zi cu zi. O gospodarie intreaga! Suntem convinsi ca, cu cat vom lua mai putine lucruri cu noi, cu ata va fi mai usor sa ne organizam! Pe langa cart

 Da, mai sunt 15 zile pana la plecare. Am trait multe in ultimele 7-8 luni de cand a inceput sa se concretizeze totul...atat de multe incat uneori ma ia indoiala cand ma intreb daca as mai face totul inca o data. Fiecare eveniment din vietile noastre, chiar si cele negative ( si va asigur ca am avut cu carul!) au fost ca niste lectii in lungul proces mental care pare ca se apropie spre un final fericit: inceputul unui nou capitol din vietile noastre. De obicei  noutatile inspaimanta persoanele intrate intr-o anumita rutina, da asa e , dar cred ca e importanta acceptatrea provocarii si invingerea fricii. In momentul in care treci de momentul critic, parca toate energiile universului conlucreaza la bunul mers al lucrurilor. Acum in momentul asta parca ne aflam intr-o gigantica palnie in care un amalgam facut din timp, materie si vise incepe sa se roteasca cu o viteza tot mai mare, ametitoare, in care nu poti face altceva decat sa te lasi dus de curent spre necunoscut.  In satucul in car

Un calduros  salut tuturor celor pe care va cunostem. Ciao!!! Cu foarte multi din voi, cei care acum cititi nu ne-am auzit de ceva vreme si nici nu ne-am vazut. Acum ca avem ocazia sa ne povestim mai mult o vom face untr-un mod nou pentru noi. Poate ar fi cel mai bine sa ma explic un pic. De ceva ani traim in Italia mai exact de 17 ani si 2 luni. Da sunt foarte multi dintr-o viata de om obisnuit asa cum suntem toti oameni obisnuiti. Acum ca veni vorba de obisnuit nu e ceva obisnuit ceea ce facem noi ca si familie , dar e ceva ce ne dorim de foarte mult timp. A devenit o obseseie, o pasiune, un vis, o speranta, o directie sau pur si simplu un mod de-a ne rebela impotriva monotoniei, a lipsei de efervescenta din viata cotidiana. Nu mai vrem nimic din ce am avut, vrem sa facem ceva ce ne dorim, ceva ce ne place si vrem sa stam mai mult cu copiii nostri. Asta cred ca toti di noi ar trebui sa o facem, sa ne dam mai mult timp sa ne ascultam sa ne povestim sufletele sa ne ascultam gindurile