15 ZILE

 Da, mai sunt 15 zile pana la plecare. Am trait multe in ultimele 7-8 luni de cand a inceput sa se concretizeze totul...atat de multe incat uneori ma ia indoiala cand ma intreb daca as mai face totul inca o data. Fiecare eveniment din vietile noastre, chiar si cele negative ( si va asigur ca am avut cu carul!) au fost ca niste lectii in lungul proces mental care pare ca se apropie spre un final fericit: inceputul unui nou capitol din vietile noastre. De obicei  noutatile inspaimanta persoanele intrate intr-o anumita rutina, da asa e , dar cred ca e importanta acceptatrea provocarii si invingerea fricii. In momentul in care treci de momentul critic, parca toate energiile universului conlucreaza la bunul mers al lucrurilor. Acum in momentul asta parca ne aflam intr-o gigantica palnie in care un amalgam facut din timp, materie si vise incepe sa se roteasca cu o viteza tot mai mare, ametitoare, in care nu poti face altceva decat sa te lasi dus de curent spre necunoscut.
 In satucul in care traim, azi a nins toata ziua, iar previziunile pentru urmatoarele zile sunt sumbre...Iata:

...iarna incearca sa-si intre repede in drepturi sezonul asta! Nu credeam ca voi mai fi nevoit sa lopatez zapada anul asta, cu toate ca iernile petrecute in acest mirific colt de lume ne-au invatat ca totul e posibil... Pana una alta copiii se bucura de (n)ea.

 In scurtul timp care ne-a mai ramas pana la plecare vom fi nevoiti sa inghesuim tot ce mai tine de organizare: vizitele in diferitele birouri pentru anularea contractelor: telefon si internet, apa, gunoi si curent electric. Colac peste pupaza mai trebuie sa merg si 10 zile la Trento...plus o data pana in Romania sa duc lucrurile de care nu avem nevoie (sau) si care nu incap in camper. Trebuie sa sortam bine ce ducem si ce nu, avand in vedere ca spatiul la bord va fi relativ redus. Mai avem de facut si doua vaccinuri restante.
  Intram in efervescenta unei saptamani esentiale. Cum vor reactiona copiii? Care le sunt temerile? Ce isi doresc ei de la aceasta calatorie? Sunt toate intrebari fara raspunsuri certe in acest moment. Speram sa atenuam socul prin prezenta noastra. Dar noi? Vom reusi sa gasim lumina ce sa ne ghideze in idei si fapte? Ne incearca sentimente contrastante...Ne vom descurca cu educatia copiilor?  Raspunsurile speram sa vina in urmatoarele saptamani, luni , ani. Speram doar sa fie pozitive atat pentru noi ca familie cat si pentru ei, fiinte umane in formare.