TAFRAOUTEa doua saptamana

   Am hotarat sa scriu uneori si data zilei despre care scriu...asa pentru o mai buna orientare in timp. Azi e marti, 24 martie. Suntem plecati in calatorie de aproape patru luni. Ne gasim blocati in sudul Marocului, din cauza acestei pandemii care paralizeaza lumea. Consider ca umanitatea, in ingamfarea ei are nevoie periodic de cate o palma ca asta, asa, sa se trezeasca. Eram prea absorbiti de ambitii egoiste in continua noastra alergare dupa material. Vroiam mult, mai mult, tot mai mult. Economia mondiala era calibrata pe o crestere continua, de parca resursele de pe planeta asta finita ar fi fost pe masura… E vremea sa ne redimensionam modelele si ambitiile, modul de viata si prioritatile. Trebuie sa plecam de la nivel individual sa transpunem o noua viziune asupra adevaratelor valori ce ar trebui sa fie modelele societatii.

   De cand am plecat in calatoria asta mi-am dat seama ca in realitate avem nevoie de atat de putine lucruri sa traim…

   Dimineata e foarte frig pe-aici...sunt sub zece grade afara, asa ca trebuie sa dam drumul la incalzire. Cate o jumatate de ora in fiecare zi sa nu ne fie asa de frig pana ne imbracam. Intr-una din zilele astea v-a trebui sa mergem pana in sat sa ne refacem proviziile. Vom incerca sa luam si o butelie de gaz sa avem o mica rezerva. Ziua trece cu un pic de scoala, reparatii si mici indeletniciri cum ar fi pregatirea pesmetului...

   Dupa masa e din nou frig si innorat. Lasam copiii sa se uite la un film. Apoi la un altul si inca unul. Si-au facut plinul pe saptamana asta...ne intelegem sa ne uitam la un singur film de-acum incolo, sambata seara. Bate vantul si nu prea ne vine sa iesim. Markus da deja semne de racire, il cam doare gatul. Markus doarme cu mama in patul dublu de jos, iar eu dorm cu Petra in cel din mansarda.

   

Azi e miercuri 25 martie, din fericire soarele straluceste din nou pe cer. Sper sa se mai ridice temperaturile, ca azi au fost sase grade de diminata!

 Am fost afara sa deschid si sa duc gunoiul, iar la intoarcere am lasat afara papucii de casa. Mai tarziu auzim localnicul care vine sa ne vanda paine proaspata in fiecare dimineata. Trebuie sa ma misc repede ca el numa trece cu motocicleta strigand “brot”.

 Ies repede si imi dau seama ca imi lipseste unul dintre papuci. AAAH! Bluuue! Il caut cam peste tot dar nu-l gasesc. Schimb doua vorbe cu vecinul belgian in timp ce ne jucam cu cateaua lor, Aya.

   Facem scoala intens. Matematica si italiana. 

  Marco ne scrie ca v-a fi disponibil in dupamasa asta pentru ora de sax a lui Aron. Perfect.

   Ralph ne saluta cu un “servus”in dimineata asta, intrebandu-ne daca vrem sa ne aduca ceva din oras. Vorbim despre minerale si roci, el sfatuindu-ne sa mergem sa vedem un crater de meteorit langa Stuttgart. Ii facem cadou o roza a desertului din Mauritania pentru colectie.

   

  Azi dimineata devreme Ilus a pus intr-un bol, un jumatate de kilogram de naut pe care il pun la fiert pe focul facut afara. 

Nu reusesc nici cum sa ridic temperatura apei, astfel ca pana la urma il fierbem inauntru. Urmeaza sa  zdrobim boabele cu furculita ca alte instrumente nu avem, apoi adaugam ceapa razalita si usturoi, in cantitate insemnata, punem si trei oua, un pic de lapte si pesmet, sare si piper si iata ca avem aluatul perfect pentru niste chiftele de neuitat! 

  Avem un pic de timp pentru hobby-uri...

 Copiii se joaca prin imprejurimi:

Spor la treaba! Clar ca timpul in care le vom consuma va fi mai scurt decat cel in care le-am gatit.

   Azi, joi, mergem in oras sa ne refacem proviziile. La iesirea pe asfalt , la postul de control infiintat de la intrarea in vigoare a starii exceptionale suntem opriti de militarii ce ma intreaba daca am hartia eliberata de primarie cu care ma pot duce in oras. Le-o arat spunandu-le ca mergem sa golim, lucru foarte adevarat dealtfel. Avem rezervorul de ape negre (de la Wc) plin plinut, inclusiv wc-ul, astfel ca merg incet de frica sa nu ni se revarse prin baie mizeria. Noroc ca nu avem mult de mers. Descarcam rezervoarele, inclusiv bidonul de siguranta umplut ieri si luam niste apa. In timp ce umpleam niste bidoane cu apa potabila, un pensionar francez ma informeaza ca, odata platiti cei zece dirhami avem dreptul la zece minute de apa potabila si o ora de curent electric. Ura, vom putea scoate la imprimanta o parte din temele copiilor! Intram in orasul fantomatic, cu putina circulatie rutiera, mai trecem de un post de control si parcam intr-un loc din care pot sa merg usor pe jos la toate magazinele. Urmand recomandarea locala, merg singur.

 Fac mai multe ture intorcandu-ma cu rucsacul burdusit de legume, fructe, apa si toate cele necesare. Trec si pe la farmacie de unde mai cumpar un termometru, mai ales ca azi noapte Markus a facut infectie in gat cu patruzeci febra. Tinerei din spatele tejghelei, care se straduie sa-mi inteleaga cerintele in franceza-mi stalcita, ii vad doar ochii caprui si mari, cu lucire inteligenta, un pic ingrijorati si tristi. Pe cap are un batic, iar fata ii e acoperita de masca ,de-acum omniprezenta. Gasesc si magazinul recomandat de Simon pentru covorul de rafie. Vanzatorul nu e aici si nici nu va mai veni azi, caci, dupa spusele proprietarului magazinului vecin, are treaba pe-acasa. De la asta, ca sa-i multumesc de informatii cumpar niste henna pentru Ilus.

   La intoarcere oprim din nou la locul de descarcare a camperelor, umplem tot ce se mai poate cu apa, astfel ca avem peste doua sute de litri in total. Ne legam si la curent. Printam foarte multe pagini, pana ni se gata tonerul.

  Odata intorsi la locul de bivuac spalam lenjeriile de pat pe care le-a murdait Markus azi noapte vomand medicamentul primit…

  Avem provizii pe o alta saptamana…

  Ralph ne intampina triumfator cu o bucata de branza tare pe care ne-au adus-o olandezii cu camionul de armata, proaspat intorsi de la mecanicul din oras. Asa cum ne promiseseram, ne intelegem sa facem maine o mega spaghetti party, la cina.

Vineri, 27 martie. Ma intorc in oras. 

Caut inutil un magazin de electronice pentru a-mi inlocui cartusul de la imprimanta. Sunt toate inchise. Nu stiu daca e ziua de vineri de vina sau masurile restrictive legate de situatia sanitara… Pana la urma reusesc sa dau si de vanzatorul de covoare de rafie de la care iau un covor destul de mare care, in mod sigur v-a sfarsi pe acoperisul camperului cand vom pleca de aici…

 Deschid si paravanul, caci Markus ia antibiotic, astfel ca trebuie sa stea la umbra. 

Noroc cu vremea, care nu e prea frumoasa, ba mai si ploua putin, asa ca amanam mancatul pastelor pe maine la pranz. Pregatesc uleiul de masline cu mult usturoi si vreo cinci piscatori din aia adevarati. Tai totul marunt, dupa care maruntesc tot cu blenderul.

 Rezultatul e satisfacator, astfel ca ma duc la Ralf sa testeze produsul. Acesta, ma vede sosind cu sticla de plastic si isi pregateste un pahar. Nu frate, nu e suc de fructe, cum credeai! Ii pun un pic de ulei pe o bucata de paine… trece testul, dar daca se va amana tot pe maine...o sa ne rupa pe toti. Nu-i nimic ca doar au fost avertizati ca se va manca “aglio, olio e pepperoncino”! In total vom fi patru familii, in total cinspe persoane. Azi copiii se delecteaza cu doua filme, in timp ce eu imi termin primul semn de carte facut in calatorie.      Mama pregateste doua tavi de prajitura din care una o ascunde in cuptor, pentru maine, iar cealalta o devoram pe post de cina . 

Noapte buna!

   Fac o plimbare prin imprejurimi sa vad de aproape blocurile astea imense de granit. 

Sunt ingramadite de parca cineva le-a risipit dintr-un urias sac, fara logica si fara sa fi urmat vreo regula, dar cu un rezultat de o frumusete incredibila.

 In racoarea diminetii se vad si norii ce invaluie varfurile muntilor ce inconjoara depresiunea in care ne aflam. Suntem in zona asta de ceva zile si inca nu am reusit sa exploram asa cum se cuvine imprejurimile. Cu siguranta o vom face in zilele ce vor veni, mai ales ca fiecare dintre vecini si-a exprimat dorinta de a o face, asa ca vom incerca sa mergem impreuna.

  Iesim cu Ilus sa facem doi pasi spre un tanc din apropiere.

  Pregatirile pentru pranzul mult asteptat par a fi compromise de o ploaie fina si deasa. Vorbim cu vecinii, astfel ca, pana la urma toata lumea va veni sub paravanul nostru. Mai intind si foaia de cort verde din dotare asa ca vom avea un spatiu mai intim. Punem scaunele si cele trei mese, iar Ilus fierbe apa pentru cele trei kile de spaghetti.

 Suntem in cincisprezece, din care sapte sunt copii. Vin olandezii cu cei doi copii ce au monster truckul militar, Ralph cu Maren cu branza razalita, Simon vine singur ca are copiii bolnavi. Aron il invita si pe Robert, singuraticul germanic cu camperul butucanos, iar mai tarziu ni se alatura si belgienii de alaturi. 

Mancam paste, bem si ultima sticla de vin pe care o mai aveam, iar la sfarsit terminam si tava de prajitura facuta de Ilus ieri. Mancam si o prajitura vegana cu pere si ciocolata, absolut delicioasa pregatita si trimisa de Anne, sotia lui Simon ramasa in camper cu copiii, inca bolnavi.

 Dam bis peste bis astfel ca invitatii incep sa se planga de cantitate, dar mananca, iar daca mananca, le mai punem cate un pic, caci doar suntem cum zicea Ralph “on italian teritory”. Pasta asta cu usturoi si piscatori are un succes nebun. Ne simtim bine impreuna si privim cu optimism spre viitorul incert. In toiul mesei vine un tip cu motocicleta care ne ia numarul de la camper. Autoritatile locale au hotarat sa nu mai primeasca pe nimeni din exterior. Nu mai poate intra nimeni, iar cei ce vor pleca, nu se mai pot intoarce. Preferam sa ramanem, chiar daca va fi vorba de saptamani de zile. 

  Facem o vizita lui Simon, englezu si sotia Tania, din Bucuresti. Are o super durere de masea, nu chiar de invidiat in situatia de fata. Petra descopera o noua pasiune...

  Ne intoarcem obositi la camper prin gradina asta mare.