MAROC- Tafraoute

  Incercam sa lasam balta gandurile negative legate de situatia sanitara din Europa si sa ne concentram pe zilele  din prezent. Ieri, in oras am vazut primele persoane cu masti pe fata, iar un convoi al politiei facea anunturi prin megafon. Era clar vorba de masuri de preventie...dar nu e deloc prea linistitor faptul ca au fost inchise scolile, moscheile, restaurantele si orice adunare de mai mult de cincizeci de persoane.
  Pana Ilus face scoala cu copiii, merg pe jos pana in oras sa mai fac niste cumparaturi si sa vorbesc cu mecanicul. E destul de departe caci trebuie sa merg pana la un sens giratoriu aflat in centru, plus mai e si un fel de targ azi asa ca e plin de lume la cumparaturi.
  Pe drum ma opresc cu niste francezi ce dezbat situatia. Intre ei, doi metri de siguranta. Stirile nu sunt deloc pozitive. In Europa e totul blocat caci virusul face ravagii. Mai incolo ma mai opresc si cu un italian in varsta care imi zice si el de lista magica de asteptare a guvernului italian, care se pare ca v-a trimite un bac sa ne ia. Nu stiu daca pentru noi e cel mai bun lucru acum sa ne intoarcem in vechiul continent, blindat si blocat de masurile de preventie, sau e mai bine sa ramanem aici, in semilibertate. Vom vedea zilele urmatoare daca vom putea sa ne deplasam dupa bunul plac prin tara...
  Ajuns in oras incerc sa merg pe drum si nu pe trotuar, sa evit sa-mi intre oamenii in cercul de siguranta de un metru din juru-mi. Nu-mi prea iese...
Deja de departe vad o parcare destul de mare unde sunt comasate mai bine de zece campere si van-uri. E locul cu pricina, iar angajatii alearga de colo-colo, muncind de zor. Gasesc un cuplu de tineri cu un motor Fiat mai vechi, desfacut complet pe trotuar, iar un altul e acoperit cu ziare ce sta sa fie vopsit. Multi isi schimba culoarea van-ului aici ca e totul mult mai ieftin ca in Europa. Astept cateva minute sa vina sefu care plecase sa aduca niste piese si-i arat fotografia cu usa care trebe reparata. Imi zice sai vin maine dimineata la zece si vom face tot. Insallah!
  La intoarcere intru intr-o farmacie in care vanzatorul cu masca pe fata serveste din spatele tejghelei in fata careia a fost de curand intins un scotch, ca sa tina un pic mai departe clientii. Iau o cutie de vitamina C efervescenta, ca alta nu au si doua cutii de bicarbonat ca sa avem cu ce spala legumele si fructele. Foarte aproape gasesc si un mic magazin cu de cam toate si fara clienti, de unde imi umplu rucsacul de merinde. Iau faina, ulei, macaroane, apa minerala pentru clatite, nutella. De la un aprozar local mai iau si niste cartofi, ardei si rosii pe care mi le pune intro plasa de rafie, apoi pornesc incet inapoi spre palcul de palmieri unde suntem parcati.
   E super locul asta in care ne aflam, avem spatiu berechet in jur, vecinii sunt ok si mai sunt si copii.

 Doi baieti ai olandezilor cu monster truck-ul militar ce mai are inca iesirea in turela de deasupra cabinei si alti doi baieti ai lui Simon, italianul ce nu stie italiana ca vine din Alto Adige si traieste in Germania.

  Duba lor Iveco e inmatriculata in Italia, dar de vorbit se vorbeste germana.

 Comunicam in engleza. Simon si nevasta-sa au deja la activ o calatorie de doi ani prin Asia cu duba si se pare ca vor merge din nou intr-acolo.
 Copiii se inteleg de minune, se joaca si exploreaza zona, de ne alarmam un pic dupa doua ore in care nu-i auzeam pe langa camper. Aduna lemne pentru foc si-s pusi pe fapte mari, dar o mica cazatura a lui Aron care-si juleste urat genunchiul pune capat jocului, iar focul se va amana pe maine...
  Mama pregateste tajine pentru cina...mancarea asta facuta cu legume e delicioasa. Am luat un vas de inox, in care se coace totul mai repede. Vom lua si unul de ceramica, mai traditional.

 Seara le spun o poveste... Protagonistii sunt Karol si Norbert, doi frati de 11 si 6 ani, germani, pescari pasionati, n timpul celui de-al doilea razboi mondial.  Pe o plaja izolata gasesc un submarin esuat, cu echipajul blocat in interior, care sta sa se sufoce. Cunoscand limbajul morse reusesc sa comunice si sa-i salveze chemand ajutoare cu tandemul din dotare.
  Povestea-i prinde pe copiii, care, ca de obicei in cazurile astea ma corecteaza daca mai gresesc sau uit numele si pun intrebari.
  Pe la trei dimineata ma trezeste o ploaie pentru care nu eram pregatiti, asa ca trebuie sa ies sa pun in camper masa pe care mancam in exterior caci riscam sa se umfle ca e dintr-un placaj ce absoarbe apa ca un burete. Paznicul locului, ala caruia ii platim cei cinspe dirhami in fiecare seara, ma asigura ca nu-i pericol sa iasa apa din ouedul din apropierea camperului. Imi zice ca trebuie sa ploua doua zile sa vina apa pe el. Bun, ma linistesc, sterg masa cu un prosop si o bag inauntru impreuna cu unul dintre scaune. Celelalte scaune le pun sub palmierul langa care am parcat. Sigur se vor uda daca continua ploaia, dar se usca ele maine, la soare...

 Pe la opt ma trezesc olandezii ce pleaca la vopsit cu monstrul lor militar. Incet, incet ne trezim si noi, iar dupa micul dejun mancat un pic pe fuga, reusim sa fim la mecanic cu cateva minute inainte de zece, care era ora la care ne chemase. Vine si sefu, ii explic ce ar fi de facut si trimite doi angajati. Unul se va ocupa de motor si toate aferente, iar celalalt de usa laterala ce trebuie reparata. In prima ora reusim sa demontam filtrul de aer ce trebuie curatat, dupa doua mi-l pune inapoi, in timp ce baiatul ce se ocupa de usa. Reuseste sa o mai indrepte putin. Bun.

 Mai trece o ora, timp in care mi se curata filtrul cu un compresor, reusim sa demontam si farurile si sa schimbam cele doua becuri arse. O alta ora in care baietii gasesc suruburi pe masura care sa le puna in gaurile usii, pe post de balamale.

 Tipul care se ocupa de motor aduce un ulei cu care completeaza uleiul din recipientul pentru servo, ca se pare ca a scazut sub nivelul minim. Nu se zgarceste, trece bine peste maxim, cred ca are nevoie de ochelari...Apoi...ma lasa cu ochii-n soare... nu verifica nici uleiul din motor si nici nu-l curata cum ramasesem intelesi. Brusc se intrerupe toata activitatea ca e ora pranzului. Bun. Asteptam. Copiii termina scoala si ne punem si noi la masa. Azi mancam paste ca sunt rapide de gatit.
   Sculele cu care lucreaza baietii sunt imprastiate pe jos pe langa camper. asa ca iau o cheie franceza cu care indoi bine marginea de aluminiu a usii laterale, strangand cat mai bine suruburile ce mi-au fost puse , dar nu fixate...
  Se intoarce baiatul si aplica un strat de fibra de sticla peste plasticul crapat de sub usa, ca sa-l intareasca. Una din yalele cu care inchideam usa a distrus-o in timp ce a demontat-o, limba nu mai e fixa, astfel ca nu inchide bine laterala. Baiatul pleaca. Se intoarce dupa o ora cu o plasa cu niste balamale uriase de usa de locuinta ce nu pot fi fixate pe plasticul de sub usa. Mai are si doua zavoare pe care le putem aplica in exterior, dar sunt prea mici, astfel ca limba nu reuseste sa agate bucla de metal ce trebe pusa pe partea fixa de langa usa. Mergem impreuna , pe jos pana la magazin,  sa le schimbam. Primul e inchis, apoi un altul, inchis si ala. Ne intoarcem la primul. Vanzatorul s-a intors de la rugaciune, asa ca ne schimba zavoarele cu doua un pic mai mari. Iau si un lacat mic, dupa care ne intoarcem la camper. Mai trece o ora pana aduce bormasina, niturile de aluminiu si gaseste si un burghiu de diametrul potrivit. Se pune pe treaba, facem patru gauri dupa care fixeaza primul zavor, e cu capul in jos, asa ca trebe sa taiem niturile cu o surubelnita. Ne ia mai mult decat fixatul...OK, cu calm ca doar suntem intr-o tara araba unde ritmul e mai molcom!

 Bormasina nu o mai putem folosi ca ne-au luat cablul, iar masina de gaurit cu baterie nu gaureste...ca  se invarte in sens invers. Baiatul pleaca sa negocieze cu colegii sa i se dea cablul de curent inapoi.

  Luam bormasina cu Aron facem repede cele opt gauri, punem al doilea zavor, iar pe cand se intoarce baiatul, am pus si niturile fixand totul... Reusesc sa fac si o fanta in usa de aluminiu, prin care scot limba de metal fixata in interior cu doua suruburi, astfel ca punem si lacatul. E totul fixat acum.Foarte inestetic, dar usa va tine praful afara si lucrurile inauntru, in siguranta, sau cel putin asa sper!

  Insist sa-mi de-a cu compresorul prin motor ca avem mult praf peste tot. Am terminat! E ora cinci dupamasa! Vine si sefu, ii platesc 75 de euro, dar nu stiu pentru ce.
  Oprim la moschee sa luam apa si sa descarcam rezervoarele, dar ceva merge prost ca aparatul imi da apa doar o singura data. Zece minute de apa, zece dirhami. Bag a doua moneda de zece, dar apa nu mai vine. Plecam cu doar jumatate de rezervor si bidoanele goale. Parcam in locul de bivuac, langa scaunele abandonate toata ziua, pazite de austrieci. Copiii se regasesc cu cei ai lui Simon care-i primesc de parca nu s-ar fi vazut cu anii. Feeling.
  Facem o scurta plimbare cu Ilus care a stat in camper toata ziua, intalnind doi polonezi cu un L200 cu celula si pe care ii salutam cu "ceaisti"- un fel de ciao polonez.

Vorbesc doar poloneza, asa ca recurgem la desenele in nisip sa ne intelegem...Simpatici...si curajosi.
 Seara copiii fac focul promis de ieri. Vine si Anne, sotia lui Simon, care doarme ca noaptea lucreaza on line.

  E dimineata. Azi as vrea sa merg in oras sa mai fac niste cumparaturi de ultima ora, mai ales pentru ca vecinii nemti imi spun ca de la ora sase dupamasa vor intra in vigoare restrictii privitoare la deplasarile individuale.

  Pe cand sunt pregatit de plecare apare si mica cisterna ce furnizeaza apa camperistilor. Umplem tot ce se poate, inclusiv lighenele si stropitoarea. Scoatem masina de spalat si bagam vreo treizeci de litri si in ea, ca sa putem spala haine. Ne si apucam de zor ca aveam un munte de rufe murdare in dus. Intind sforile pentru uscat, ca sa mearga uscatul mai repede.

 Ralph, vecinul nostru cu camionul din 1966 de langa noi, e si el in drum spre oras, asa ca mergem impreuna.

 Intr-un sfert de ora pe jos ajungem la primele magazine. Atmosfera e ireala, o liniste, parca din alta lume, invaluie mica localitate. In cam toate magazinele, localnici grabiti sa faca ultimele cumparaturi se inghesuie sa-si completeze proviziile. Ma las pe mana lui Ralph, care e aici deja de o luna si cunoaste locurile. Intram intr-un magazin alimentar unde umplu rucsacul cu merinde, apoi mergem la un aprozar dupa fructe si legume, mai luam masline si carnati, scoatem bani dintr-un bancomat, iar pe drumul de intoarcere ne oprim la “brutaria cea mai buna din oras” sa luam paine si briose. Ne intoarcem incarcati cu bunataturi. Cred ca avem mancare pe vreo doua saptamani.

  Ce frici ancestrale avem in momentele astea de criza!
  Ralph asta are o sanatoasa filozofie de viata. Minimalist convins, traieste cu sotia in impunatorul camion parcat in spatele nostru. E foarte critic in ceea ce priveste consumismul occidental si modul de a percepe verbul “a avea”. Sunt complet de acord cu el.

  In timpul cat am lipsit Ilus a fost extrem de harnica, a spalat tot, asa ca avem scaunele si cele doua sfori pline de haine proaspat spalate si bine mirositoare.
  Draga de ea a pregatit si materialul pentru scoala copiilor de maine...

  Cu vantul ce s-a ridicat, hainele se usca foarte repede, astfel ca, odata terminata spalarea, putem sa incepem sa bagam in dulapuri primele haine uscate. Asta-i un bun moment sa aranjam dulapurile si sa curatam camperul incepand din living, trecand prin bucatarie si pana in baie.

  La cina copiii i-au invitat pe Noah Willy si Finn Goa – cei doi copii a lui Simon si a Anne-i.

 O chemam si pe mama lor care ne ajuta sa terminam de uns clatitele cu Nutella, in timp ce copiii se uita distrati la “ Mignons”.

 Cinam impreuna satisfacuti de rezultat. Gustam si din avocado-ul adus de Annne, pregatit cu lamaie, ulei de argan si sare. Seara trece repede in compania placuta.

  Chiar daca e sambata azi, facem scoala cu copiii pana dupa ora doua. Lasam apoi copiii sa se joace cu amicii si catelul pe care l-au adoptat neozeelandezii. Acestia, veniti in Marea Britanie doar sa-si cumpere camper, calatoresc de vreo opt luni in Europa si Maroc, vor pleca maine spre Ceuta, iar apoi spre Spania si Franta. Cheryl, are vreo saptezeci de ani si un cancer contra caruia lupta fizic si psihic. A facut radioterapie, dar in momnetul cand trebuia sa inceapa chemioterapia a preferat sa plece in calatoria asta. Prefera sa traiasca, atat cat mai are. Ne imbratisam, acceptand invitatia de a-i vizita in Noua Zeelanda sau de a ne intalni undeva in emisfera sudica… sa dea D-zeu sa se intample si asta! Ea imi zice ca simte ca ne vom mai intalni. Ai grija de tine si traieste, fiinta minunata!

  Fac o plimbare printre bolovanii care inconjoara muntele din spatele camperului.

Rocile astea granitice, cu forme rotunjite ma fascineaza.

 De sus vad pana departe spre infinit.

 Caut rocile vopsite la orizont, dar nu se vad. Probabil sunt fie ascunse dupa vreun varf, fie sunt departe si nu se vad.

  Cobor pe partea celealta, dar la ultima, mica saritura inainte sa ajung pe terenul moale si orizontal, imi aluneca telefonul din buzunar. Bineanteles ca a cazut cu ecranul in jos, care s-a crapat putin. Functioneaza perfect, der e crapat. Maledizzione!

  Seara vine Anne si Cheryl sa ne vizite. Se inteleg pentru maine diminata cand Blu, cainele gasit aproape mort de catre Cheryl, va fi luat de familia lui Simon si Anne. Cheryl plange de rupe…

  Mai tarziu facem baie pe rand.

  Ne trezim mai tarziu, azi fiind duminica. Comunicarea cu vecinii e constanta si transparenta. Se pare ca neozeelandezii plecati azi dimineata devreme au reusit sa intre in autostrada, astfel ca se indreapta spre Ceuta. La fel si Otto si Renate, dar si familia romano-franceza intalnita aici la Tafraoute. Laurentiu, mult noroc!
  Autostrada a devenit un refugiu, un adevarat fluviu de campere ce se revarsa spre nord. Cei care nu au reusit sa intre in autostrada pana la ora 6, sunt deviati spre campingul din Agadir, deja supraaglomerat. Imi dau seama cat de norocosi suntem noi, aici. Sper ca neozeelandeza Cheryl sa fi reusit sa intre in Ceuta, chiar daca unele zvonuri sustin ca doar cetatenii Uniunii sunt acceptati…

  Mai tarziu aflam ca in zona de nord e haos total. Granita a fost inchisa, iar camperistilor ce se aflau in coada li s-a cerut sa nu stea in apropiere pentru ca e penurie de alimente si apa.

Hotaram sa gatim cel putin o data pe foc cu lemne, in afara camperului. Vom economisi un pic de gaz si astfel vom fi nevoiti sa mergem mai rar in oras.

  E luni. Ralph imi arata o hartie oficiala, un fel de permis care trebuie prezentat la posturile de control pentru a putea intra in oras. Hotarasc sa merg cu el la politie sa cer si eu cateva pentru cei de aici. O las pe Ilus saraca cu focul aprins si mazarea inceputa si cu copiii ce fac scoala si plec la politie pentru hartie.
 De acolo suntem trimisi la primarie unde completez hartia cu datele din pasaport si il rog pe functionar sa-mi dea cateva pentru vecini.

 Imi da patru pe care le distribui astfel: una o duc neamtului singuratic cu camperul negru si butucanos:

 una nemtilor tineri cu cei doi copii mici cu care se joaca Petra si Markus:

 alta i-o dau lui Simon, iar ultima, belgienilor cu camionul de langa noi:

 Cu astia avusesem o super poveste azi dimineata. Opiniile noastre coincid in ceea ce priveste interventionismul american prin lume, economia globala si modelele personale. Imi povestesc despre calatoria lor cu bicicleta prin China care i-a facut sa-si schimbe parerea despre acest gigant. Suntem inspaimantati de stirile in care frica ii indeamna pe americani sa stea la coada sa-si cumpere...arme.

  Dupa pranz merg printre palmieri si aduc niste trunchiuri pe care ii fac bucati cu firezul din dotare.

Lemnul asta, chiar daca e foarte uscat, e foarte dens si dur, de ma chinui un pic pana reusesc sa tai tot.
Copiii taie si ei o bucata de trunchi de palmier pe care il tarasc pana la camperul lui Simon.

   Mai tarziu apar niste nori negri, amenintatori. Tuna.

 Speriati sa nu se ude bagam scaunele si masa, dar si lemnele de foc sub camper, apoi mai apuc sa golesc niste lichid pretios din rezervorul de ape negre in roll tank-ul de siguranta de douazeci de litri.

Ura! Putem merge din nou la veceu in camper! Apoi soseste potopul...tuna iar ploaia incepe sa cada in stropi mari, grasi. Nisipul dintre palmieri, insetat de atatea zile fara ploaie, absoarbe fiecare picatura cu sete, savurand licoarea miraculoasa.
  Ma barbieresc ca era nevoie...

Noah Willy vine cu noi si se joaca cu ai nostri cu lego. Constructiile lor ne uimesc si ne fac sa radem. E competitie…

 Scriu la computer cand il vad pe Ralph dansand victorios prin ploaie venind sa ne redea magica cutie cu piatra rosie. Ne marturiseste ca a rezolvat o data brain teaser-ul, iar apoi a uitat cum se face, chinuindu-se mai mult a doua oara .

 Azi cinam o delicatesa...

 Ne mai uitam odara la "Kung fu Panda", apoi mergem la culcare. Noapte buna!