Deutschland - "...la ani lumina"

  Intram in Germania aproape fara sa ne dam seama, pe la o mica trecere de frontiera de pe raul Elba, in plin parc national. Acesta, pe partea asta a invizibilei linii ce desparte statele, se  numeste Sachsische Schweiz, chiar daca formatiunile de gresie in forma de turnuri sunt aceleasi. 

Dupa scoala ne indreptam spre Bastei, atractia cea mai spectaculoasa,  mai usor accesibila si mai aglomerata din zona. Drumurile sunt intortocheate, iar circulatia ingreunata din cauza nenumaratelor santiere stradale, iar pe un pod pe care suntem nevoiti sa-l trecem de doua ori vedem si un accident. Atentie mare! Din cauza unui mic santier pe drum nu reusesc sa virez spre Kurort Rathen, o foarte mica localitate aflata in imediata vecinatate a formatiunilor pe care am vrea sa le vedem, asa ca sunt nevoit sa merg inca vreo doi kilometri pana intr-o mica parcare ce pare favorabila ca sa ma intorc. In capatul sirului de masini ordonat parcate, un loc liber imi face cu ochiul. Nu e extraordinar ca e in panta si e stramt, dar e fix langa padure asa ca ne da intimitatea de care avem nevoie. Nu stau mult pe ganduri si parchez dupa cateva manevre in micul spatiu pe nisipul asta cu bolovani. Suntem chiar langa vegetatie, iar Aron, ingrijorat ma intreaba daca vom putea iesi. Sigur ca da! Sau cel putin asa sper! Analizam harta cu traseele turistice, identificand locul cu punctul negru din imagine. Suntem fericiti ca exista un traseu direct, marcat cu banda rosie, ce ne va duce la destinatie. Uraa, loc mai bun ca asta nu puteam gasi!

Plecam spre Bastei pe un drum forestier ce coboara mai intai spre satul extrem de aglomerat, cu toate parcarile ocupate.

Pe o poteca tot mai animata, incepem urcusul. Usor , dar lung.

Peisajul e tot mai spectaculos, cu pasaje stramte ce ascund privirii pana in ultimul moment, maretia Elbei. Suntem bucurosi sa parcurgem poteca asta, chiar daca amestecam sentimentul cu ingrijorarea indusa de vecinatatea celorlalti. Suntem multi, iar spatiul e limitat. Nimeni nu are masti si nu se respecta metrul si jumatate de distantare ca nu e suficient loc...sa nu mai vorbesc de punctele de belvedere!

Intram pe o scurta poteca cu plata, amenajata pe ruinele unor fortificatii medievale. Privelistea ne incanta, iar traseul labirintic, e gandit in sens unic ca sa fluidizeze circulatia. Locul asta e minunat!

Un pic mai sus intrezarim podul de piatra contruit cu scop turistic pe la inceputul secolului optaspe..."in Romania suntem la ani lumina". Asta avea sa devina motto-ul vizitei noastre in Germania!

De pe pasarele, putem da frau liber privirii si imaginatiei.

Prin hornuri si cotloane cautam zane si pitici...

Cat vezi cu ochii, doar paduri, pasuni si turnuri de gresie cu mii si mii de trasee posibile. Un paradis pentru montaniarzi.

Cu Petra ne indreptam spre un punct de belvedere situat in apropiere. O coada infinita ne face sa asteptam indelung. Doar pentru a avea privilegiul de a admira privelistea. Pentru doua minute. Apoi trebuie sa vina altii...

Doamna Elba. Eleganta si delicata.

Ne intoarcem obositi la camper, pregatim pranzul si dam sa plecam, dar ramanem innisipati. Intr-o parcare...in Germania!

Roata se invarte in nisipul moale, azvarlind pietre printre celelalte masini parcate.

Las doar doua atmosfere in cea din dreapta fata si ma apuc sa caut lopata, dar un tip ce ne vazuse cum ne chinuim e mai rapid...

Vine repede cu o lopata scoasa din furgonul sau de munca si se apuca de treaba fara sa ne zica nimic...

Asta da operativitate si eficienta germanica! Welcome to Germany!

Dam cu spatele, facem doua  manevre si suntem iesiti! Ne mai ramane doar corvoada umflarii rotii. Pana la 5,5 atmosfere compresorasul se incalzeste mult, speram doar sa nu se strice...

Tipul ce ne-a ajutat cu greu vrea sa accepte sticla de vin oferita cadou...

Markus asteapta rabdator...

Plecam spre Berlin, constieti ca nu vom ajunge in apropierea capitalei inainte de lasarea intunericului. Alegem o parcare pentru campere aflata la vreo cincizeci de kilometri pentru ca avem nevoie de apa sa facem dus. Ajungem cu bine, parcam si dam sa luam apa, dar aparatul e defect asa ca hotaram sa ne urmam drumul. Gasim un alt loc ce pare bun de dormit la vreo jumatate de ora. Urmam navigatorul cu tot mai mare neancredere pe niste stradute  ce ne scot pe un imens camp cu drumul in lucru. Apoi ajungem si la intersectia pe care trebeuie sa o luam...e complet blocata de uriase mormane de moloz!

 

 Ok! Se pare ca azi nu e ziua potrivita! Alegem o parcare privata, la alti treizeci de kilometri, platim cei douazeci de euro proprietarului prietenos ce vorbeste doar nemteste si ruseste si ne parcam langa un germanic ursuz ce ne trateaza cu superioritate. Pana incarcam apa se face intuneric dea-binelea, dar facem un dus luung in baia pusa la dispozitie de structura asta mica, dar prietenoasa.

Proprietarul a expus langa intrare o impresionanta colectie de masini de macinat rosii si carne. Pasiuni...

Dimineata ne trezim tarziu, pe cand majoritatea vecinilor au plecat deja.

Avem apa la indemana asa ca ne apucam de spalat, chiar daca terminam bine dupa ora pranzului...

Plecam. Intram in autostrada spre Potsdam si macinam serios kilometri. Ajungem dupa masa tarziu in campusul universitar unde parcam intr-un loc semnalat ca foarte linistit, chiar langa biblioteca.

Cinam si plecam cu trenul spre centrul capitalei. Mastile sunt obligatorii.

Intr-o jumatate de ora ajungem in gara centrala de unde plecam sa facem o plimbare prin centrul Berlinului.

Am vrea dar nu se poate. Rezervarile se fac cam cu doua, trei saptamani inainte, asa ca nu vom putea urca spirala cupolei de sticla adaugata de curand Reichstagului.

Ne indreptam spre poarta Brandemburg, simbolul caderii zidului si a unificarii, a tensiunilor dintre rusi si aliati, actual, o superba zona pietonala in centrul orasului.

Pe jos, spre o bucata din Zid vedem o mongolfiera cu aer cald, probabil sponsorizat de ziarul "Die Welt". E legat de sol cu un cablu, dar pretul e destul de restrictiv asa ca mai asteptam pana in Cappadocia ca sa mergem cu balonul.

Admiram cateva Trabanturi de inchiriat...

 Pana la urma ajungem si la bucata de zid ramasa in picioare, azi un mic muzeu in aer liber.

Traseul ne duce printr-o zona cu multe cladiri moderne. Sticla si metal.

Zidul e omniprezent in memoria colectiva berlineza...

Ne intoarcem la Potsdam, in parcarea devenita aproape pustie. Dormim linistiti, putin deranjati de pasajul rarelor trenuri de noapte. 

Dimineata, dupa scoala, luam din nou trenul spre Berlin. De data asta coboram la gradina zoologica. Intram pe poarta secundara, inarmati cu o harta si multa curiozitate.

 Hipopotami.

 Parcul de joaca ofera nenumarate oportunitati...

Panda.

Girafe si elefanti.

Maimutici. Mici si mari.

Zebre.

Canguri.

Struti si rinoceri.

Intram in autostrada spre Hamburg dupa masa tarziu, iar dupa cateva ore parcam langa un sir de vechi cladiri impunatoare, construite din caramida rosie, in care isi aveau sediul companiile de navigatie.

 

 Intr-una din ele doi frati pasionati au amenajat Miniatur Wunderland. Din fericire e sfarsit de saptamana, iar parcarea e gratuita.

Am vazut cateva filme facute cu expozitia asta, dar realitatea intrece orice imaginatie! Mii de ore de munca au fost necesare constructiei. Chiar langa intrare ne uimeste un enorm stadion cu zeci de mii de spectatori ai unui concert.

Cam la fiecare douazeci de minute, luminile se sting incet si se trece pe "lumini de noapte". Se aprinde iluminatul public si farurile masinilor.

Suntem fascinati: zeci de trenuri si sute de masini sunt in miscare, oprindu-se coordonat cu semafoarele in functiune. Absorbiti de atmosfera, cautam detalii specifice fiecarei zone reproduse.

In sectorul dedicat Statelor Unite, intr-un peisaj tipic descoperim the Rocky Mountains, Las Vegas si Great Canyon. Undeva sub pamant se ascunde Area 51 cu cativa extraterestri nabadaiosi ce au evadat!

  Monument Valley.

Las Vegas.

Miami beach.

Schimbam tara si continentul, dupa o incursiune in Scandinavia, descoperim si cateva personaje insolite:

Opera din Hamburg.

Camera de control din care se monitorizeaza buna functionare a intregului complex.

Aeroportul local... in miniatura.

Fake landing on the Moon?

Etajul de jos e dedicat Italiei cu Cinque terre, Pompei, multe monumente din Roma, Venetia.

Coloseul.

Forul roman.

Fontana di Trevi.

Intr-o camera alaturata e in constructie Principatul Monaco.

Provence...

Bavaria.

Mergem la culcare franti de oboseala,tarziu in noapte, dupa ora unu...

Dimineata descoperim provenienta "vecinului"...e un camion din Iran ce descarca covoare.

Facem o plimbare prin zona portuara.

Canale stramte si adanci se alterneaza cu strazi largi, azi cu trafic redus.

Nu ne ramane prea mult timp pana la examene, asa ca renuntam la etapa de calatorie ce trebuia sa ne duca in Olanda si Belgia si o luam spre sud. Primim o invitatie de la Karmen si Anton, dar pana la ei avem aproape sase sute de kilometri...Suntem decisi sa-i facem in doua zile, mult mai repede decat in conditii normale!

 Facem aproape jumatate din distanta, gasind un loc linistit in parcarea unei mici localitati.

Motorina costa doar un pic peste un euro litrul...un pret imposibil in Italia!

Adoua zi, pe la jumatatea distantei ne oprim la un lac sa facem o baie.

 Spre sfarsitul zilei ajungem la Bad Rappenau, unde suntem primiti cu imbratisari.

Parcam in fata noului camion la care mestereste Anton.

 De cateva zile panourile noastre nu mai incarca  bine bateriile, asa ca incercam sa gasim "hiba" cu ajutorul gazdei noastre...

...fara succes insa, asa ca ne legam la una din prizele din garaj ca sa mai incarcam bateria...

Seara trece repede in placuta copanie a prietenilor.

Plecam spre muntii Padurea Neagra aflati langa granita cu Elvetia, bine cunoscuti la noi ca fiind locul de obarsie al Dunarii. Urmam o strada panoramica, Schwarzwandhochstrasse ce ne conduce la un frumos lac, Mummelsee, pe care-l inconjuram sa ne mai dezmortim.

Gasim si o sirena impietrita...

... un vanator nemilos ce sfarseste blestemat...

...si o zana ce toarce in incognito.

Produsul cel mai renumit al zonei sunt faimoasele ceasuri cu cuc, sculptate si pictate cu mana. Intr-un mic magazin gasim o oferta impresionanta. Majoritatea sunt decorate cu elemente naturale traditionale, gen flori de colt, conuri de brad sau caprioare, dar si cu momente din viata de zi cu zi a locuitorilor: barbati ce taie cu joagarul, beau din halbi de bere uriase sau cupluri ce danseaza. La ora fixa, dupa cantecul cucului, majoritatea se misca starnind curiozitatea copiilor.

Nu aveam ceas in camper asa ca luam si noi unul mic, electronic si-l lipim cu magnetul din dotare de tabla metalica pe care facem temele. Asa toata lumea e multumita!

Intr-o localitate invecinata ne oprim sa luam si o prajitura tipica de-a locului "Schwarzwalder kirschtorte". E cu ciocolata, frisca si cirese, dar are si lichior, asa ca am mai luat alte trei sa nu dam gres cu copiii. Ghiciti care  e din cele patru din fotografie!

Pe drum, spre sud suntem prinsi de o super ropoteala ce ne insoteste pana in granita cu Elvetia.

Sa intri in Elvetia cu un camper incarcat cum e al nostru e aproape nebunie. Suntem inmatriculati 3,5 tone, iar legea elvetiana nu permite nici o marja (in Italia avem 10%). Daca esti mult peste greutatea maxima admisa si esti prins, pe langa amenda, poti fi obligat sa-ti duci vehicolul pana in vama pe o platforma, sau ti se poate pune sub sechestru pana la proces...Asa ca suntem sub presiune, mai ales ca am citit atatea despre campere cantarite in granita, amendate sau intoarse inapoi... Ajunsi in vama trecem fara sa fim opriti sau controlati, chiar daca am vazut vamesi si politisti. Ooo, ce stres!

Mai mergem vreo cinspe kilometri, apoi oprim intr-o parcare imensa, langa cascadele Rinului, in compania altor calatori, cu campere mai mici. Intram in vechea cetate, traversand un pod mobil, dupa care, mai intai auzim, iar apoi si vedem minunea ce ne-a adus pana aici: cascadele.

Nerabdatori incepem coborarea spre apa.

Admiram tacuti minunea oprindu-ne in mai multe puncte de belvedere agatate fragil de stancile de pe mal.

Volumul de apa ce se pravaleste la vale e impresionant.

Plecam admirand privelistea si din liftul ce ne urca inapoi in cetate.

Parcarea in care suntem e data ca ok si pentru dormit, dar nu vrem sa riscam vizita nocturna a vreunui politist mult prea zelos, asa ca decidem sa ne intoarcem in Germania pentru la noapte.

Navigatorul, de parca ne-ar cunoaste preocuparea, alege un traseu nou, nu acelasi pe care am venit. Drumul e secundar, de tara, mult mai putin circulat, iar singurul semn ca trecem dintr-o tara in alta sunt un steag al elvetiei arborat cu mandrie la o casa in mijlocul naturii si un catarg inspiralat de culorile germane aflat la o suta de metri mai incolo. Am facut-o si pe asta!

Dormim la vreo patruzeci de kilometri langa un imens si generos vanzator de campere si rulote. A doua zi facem scoala si plecam spre Ulm pe la amiaza. La nici doi kilometri ni se aprinde din nou siguranta din incarcatorul de baterie! Aron face din nou pe pompierul arzandu-se la mana cu plasticul lichid, iar eu trag pe dreapta, in mijlocul orasului, fix langa un semn ce interzice stationarea. Cu un cleste dau sa scot partea metalica a sigurantei intepenita in dispozitiv, dar, cu o miscare stangace reusesc sa rup un piciorus de fixare, astfel ca nu mai putem opri tiuitul continuu si deranjant ce-l scoate in semn de alarma! Ne intoarcem la parcul de campere si le cerem ajutorul. Cu toate ca sunt foarte ocupati, caci, de cand cu virusul in circulatie, afacerile cu campere au crescut cu cifre impresionante, pana la urma vine un mecanic ce vorbeste italiana mai bine decat celalalt engleza si caruia reusesc sa-i  explic situatia. Deconecteaza motorul de la aparat, decupland un fir, astfel ca acesta nu mai primeste nici un semnal de la motor. Nu mai piuie, dar nici nu mai incarca bateriile de serviciu. Din pacate nici panourile solare nu prea incarca asa ca va trebui sa fim precauti sa nu descarcam prea tare bateriile ca sa nu le distrugem...

Ne vedem de drum.

Parcarea pentru campere e lipita de baile amenajate pe malul Dunarii, la doar doi kilometri de centrul orasului. Luam cu noi niste apa si pornim spre Munster, clopotnita cea mai inalta din lume.

Suntem impresionati de numarul mare de biciclisti ce pedaleaza dezinvolt pe numeroasele piste ciclabile ce impanzesc orasul. Noi urcam pe un vechi dig din caramida de pe care Dunarea si orasul vechi se vad mult mai bine.

Catedrala e impresionanta, dar ce ne-a adus aici e clopotnita masiva si extrem de inalta. Vizitabila.

Lego...

Luam biletele si ne aventuram pe infinita scara in spirala ce duce spre cer...mai bine de sapte sute de trepte...

Privelistea e prea ametitoare pentru un om asa de ametit!

Ulm ne face impresie buna: oras cochet si verde, ni se pare prietenos si de sus.

Protestele copiilor speriati de verticalitate si de puternicele tunete, ce prevestesc furtuna, auzite tot mai aproape in timp ce eram in varf , ne fac sa ne indreptam (prea) repede spre scarile pe care se coboara...

Lui Aron, care era cel mai stresat ii promit o urcare pe scari in Turnul Eiffel... nici nu vrea sa auda, saracul!

Lasam orasul bucurosi ca am venit, dar alti prieteni ne asteapta asa ca ne indreptam spre o mica parcare din Bad Boll unde Maren si Ralph au pus deja berile la rece.

Povestim pana tarziu la un pahar de bere, apoi deschidem si un vin...

 Aron si Ralph merg la cumparaturi...

Dimineata, dupa micul dejun, ne luam ramas bun ca avem o promisiune de indeplinit, asa ca mergem la Legoland!

Entuziasmul e mare! (...la fel si pretul biletelor de intrare...)

Degeaba, fascinatia cuburilor astora , chiar si asupra noastra a adultilor e greu de stavilit. Facem un mare sacrificiu si le dedicam ziua asta lor, copiilor.

Cozile pentru fiecare atractie sunt foarte lungi cu timpi importanti de asteptare...

Milioane de Lego asamblate magistral...

Cel mai mult ramanem impresionati de miniaturile constructiilor celebre.

 

Mai sunt doua locuri pe care nu putem sa le evitam: una e mini fabrica unde vedem cum se produc diferite piese, iar celalalt e magazinul unde se vand piese la bucata sau la kilogram...

Ramanem pana la ora inchiderii...

Plecam la drum din nou! Ajungem la locul de dormit bine dupa apusul soarelui...

E o parcare pentru campere gratuita unde platesti doar pentru apa si curent. Din pacate nu mai suntem autonomi energetic, asa ca trebuie sa ne legam la borna de curent. Cu mare dificultate gasim un loc liber in parcarea extraplina. Avem noroc sa avem si un cablu destul de lung pana la borna...ne instalam!

Dimineata, in timp ce facem scoala, un neamt simpatic vine sa ne intrebe care-i situatia in Sicilia, caci se indreapta intr-acolo pentru iarna urmatoare. Coincidenta face ca si el sa fi fost in Maroc in iarna trecuta, asa ca avem multe de povestit, sau mai degraba de gesticulat ca eu nu prea vorbesc germana, iar el nu o ingana pe engleza, dar ne intelegem totusi de minune!

Descarcam apele gri si negre si o luam incet spre sud, caci vrem sa ne apropiem cat mai mult de granita cu Austria intr-un ambient montan, super ingrijit.

Frumusetea lacului vazut in stanga ii vrajeste pe copii, astfel ca ne cer sa ne oprim pentru o baie. Comoditatea calatoriilor cu camperul consta si in asta, sa poti schimba planul de acasa sau de dimineata cand si cum vrei...oprim.

Foggensee.

Ne intoarcem la Hope infometati, iar mama ne propune sa pregatim si sa consumam pranzul pe loc. Geniala idee! Undeva departe, la poalele muntilor se vede urmatoarea noastra destinatie: castelul Neuschwanstein.

Intram in padure urmand poteca ce urca in serpentine spre castel.

Ajungem sus in jumatate din timpul dat la plecare...

Peisajul ce se vede de sus e incantator...

 

Ocolim una din laturile castelului pana la poarta de intrare,

apoi ne indepartam putin sa-l vedem si de pe podul Marienbrucke.

De pe pod avem vederea perfecta...

Undeva jos in vale, mult sub noi,  o cascada isi cauta calea printre stanci...

De pe pod plecam cu un iz amar in gura dupa ce am fost refuzati de un italian ,ce nu purta nici macar masca, caruia-i cerusem sa ne faca o fotografie...Cum ne-am redus ca umanitate! Doamne fereste sa ai vreo problema medicala pe strada ca nimeni nu-ti da primul ajutor de frica virusului.

Initial vroiam sa o lungim pana la niste cascade in Austria, dar am fi avut de facut cam doua sute de kilometri, asa ca, dupa vreo cincizeci rulati, o cotim spre Innsbruck. Trecem pe langa mai multe campinguri cu vedere la lacurile din zona dar ii dau inainte pana ce drumul incepe sa urce abrupt si in serpentine pe panta unui munte. Ajungem in pas iar dupa ce incepem coborarea, Aron ce era foarte atent, observa o mare parcare cu vanuri si masini ce se pregatesc de innoptat. Nu stam mult pe ganduri si ne bagam si noi intr-un loc prielnic, pregatindu-ne pentru noapte. Pana adormim alte cateva vanuri si masini ni se alatura...

Plecam destul de tarziu cu  destinatia clara: Italia. Mai sunt doar patru zile pana la examenele copiilor, asa ca-i dam bataie sa ajungem azi. Nu intram in autostrada, ci urmam strade normale unde peisajele sunt minunate. Intr-una din ultimele parcari din Germania luam niste apa, iar copiii fac scoala.

Opresc pentru Petra langa o sculptura inedita. Sa-ti poarte noroc la examene fiica mult iubita!