Austria

Intram in Austria spre sfarsitul unei luungi zile de condus pe strazi de munte. Suntem obositi, iar vremea incepe sa se inrautateasca. Nori intunecati se aduna in directia in care mergem.

Facem o mica pauza pe malul unui lac, intr-o sa, dar e extrem de frig in comparatie cu plajele croate...

Pana la urma nu ajungem la destinatie din cauza intunericului care se lasa cu repeziciune. Obligati sa ne oprim, alegem o parcare intr-un mic sat de munte, chiar langa drumul pe care coboram din  munti. Avea sa fie o coincidenta fericita, caci a doua zi descoperim cu placere ca pe partea cealalta a raului se gasesc cateva lacuri cu pesti, multe animale domestice ce se plimba nestingherite si o sumedenie de poteci ce conduc spre minuni numai bune de descoperit.

Facem scoala, utilizand tabla nu demult fixata pe perete...

Undeva in spate, pe o pajiste infinita aflata sub padure, se odihneste o numeroasa familie de cerbi.

Au si cateva lama...

Pestisori aurii...

Descoperim pas cu pas locul asta minunat, impreuna cu sumedenia de localnici veniti cu familiile, nederanjati de vremea umeda si rece.

Mai tarziu urcam si la o cascada ascunsa prin vegetatie.

Din pacate, din cauza ploilor abundente din ultimele zile, destinatia noastra principala de azi, Liechtensteinklamm- un canion spectaculos- a fost inchis. Hotaram sa mergem la o alta minune a zonei. pestera cu ghetar de la Werfen, Eisriesenwelt. 

Parcam in cocheta localitate,aproape de castel, de unde, un mic si indarjit autobuz ne urca pe o strada cu niste serpentine abrupte de ar fi numai bune sa faci rapel, pana intr-o parcare aflata cu vreo cinci sute de metri mai sus. De aici o luam la picior...

Dupa vreo douazeci de minute de urcus, ajungem la statia telecabinei ce ne va urca foarte repede la o cota majora.

Ceata, aerul mai rece si peisajul spectaculos ne fac sa realizam ce munca titanica a fost facuta aici, numai sa deschida pestera publicului larg. Urcam alte douazeci de minute pana la intrarea pesterii.

Din pestera iasa un curent de aer rece ce ne obliga sa ne punem gecile de iarna.

Apoi  se formeaza grupurile, se distribuie lampile de carbid ce ne vor ilumina calea si suntem gata de drum! Din pacate in pestera e interzisa fotografierea, asa ca imaginile de mai jos le-am facut "pe furate" si nu sunt prea bune. Nu-i nimic, poate o sa va trezesc curiozitatea si o veti vizita. Va asigur ca merita!

Pestera, dupa spusele ghidului, are o lungime de peste patruzeci de kilometri, dar gheata s-a format doar pe primul kilometru de galerie,  pe portiunea deschisa ulterior publicului. Urcam incet pasind pe scarile de lemn culcate pe suprafata ghetarului subteran. Practic, ghetarul e ca o imensa cascada subterana lunga cam un kilometru. In unele locuri grosimea ghetarului depaseste douazeci si cinci de metri. La un moment dat depasim un perete de gheata foarte spectaculos de saptezeci de metri inaltime, care a obligat primii exploratori sa se intoarca din drum. Urcam sapte sute de trepte pe una din laturile galeriei principale, ca mai apoi sa coboram la punctul de plecare pe latura opusa, admirand astfel ghetarul din diferite perspective. Chiar daca vizita ne-a dat peste cap bugetul, am iesit fericiti ca am venit. Daca treceti prin zona, v-o recomand!

Urmatoarele patru fotografii le-am luat de pe site-ul oficial al pesterii, carora le multumesc! Va asigur ca imaginile nu pot reda fidel realitatea! Locul asta e maret!

La iesire, zgribuliti.

Rupti de foame, pustiim deliciosul pranz pregatit de mama, iar Petra pierde,(in sfarsit!), un dinte!

Dormim intr-o parcare linistita din Hallein, de unde asistam la un superb apus de soare.

Dis de dimineata ne mutam in parcarea minei de sare de la Hallein. Chiar daca suntem in sezonul de varf, vizitatorii sunt putini, astfel ca gasim cu usurinta bilete de intrare.

Imbracam salopetele primite la intrare pentru a ne proteja hainele, ne punem mastile si suntem gata de vizita!

Intram in mina inainte de zece cu un mic trenulet, spre divertismentul copiilor.

Odata intrati cu trenuletul, urmeaza un mars de cateva sute de metri prin galerii prost iluminate, cu instalatii industriale inestetice la vedere, pana la primul tobogan de lemn care era folosit de mineri pentru a cobora cat mai repede in subteran. Il incercam si noi spre divertismentul tuturor...

Intram in mai multe sali in care ne sunt prezentate cateva filmulete cu istoria exploatarilor de sale din jurul Salzburgului explicate magistral de catre ghidul prietenos. Mai coboram un tobogan, mai lung si mai rapid, traversam un lac cu un vaporas, dupa  care facem o buna bucata de galerie...prin Germania!

 

 

Obisnuiti cu salina "noastra" din Turda, asteptarile ne erau ridicate...pacat ca nu am prea vazut...sare!

 

Odata reantorsi in suprafata facem o scurta vizita unui sat celtic construit in apropiere.

 

 Un ultim cadou...

 

Facem scoala...

...in timp ce Markus mestereste...

Odata plecati din parcarea muzeului, incepem coborarea spre oras pe un drup abrupt si cu multe curbe, cand, incepe sa piuie alternatorul intern care incarca de la motor cele doua baterii ale celulei. Ni s-a mai intamplat, dar pana acum era suficient sa miscam una din cele doua mici sigurante ca sa oprim piuitul. De data asta, Aron care incearca sa miste siguranta, se arde la mana de la o flacara deschisa. Un miros puternic de plastic ars invaluie rapid camperul, in timp ce caut cu disperare un loc pe marginea drumului sa putem opri. Aron stinge focul cu o carpa umezita iar eu reusec sa opresc cu doua roti coborate de pe carosabil, cu avariile puse, nebagand in seama claxoanele celor din spate.

Aparatul cu pricina si siguranta compromisa...

Desfac firele ce conecteaza bateriile si alternatorul, inlocuim siguranta si pornim la drum! 

Austria rurala ne fascineaza!

Ne indreptam spre nord unde panta reliefului scade , dealurile devin din ce in ce mai dulci, iar pasunile sunt incet inlocuite de grane.

 

Cu intarzierea avuta, decidem sa nu mai continuam pana in Cesky Krumlov-destinatia noastra de azi, ci sa ne oprim imediat ce am intrat in Rep. Ceha, intr-un loc paradisiac, pe malul unui lac. Noapte buna!