Go west!4.Vestul Frantei
Fugim de ploaie, din nou! Din fericire e putina miscare in perioada asta a anului, asa ca suntem doar trei masini in parcarea de campere din Isigny sur Mer. Ramanem doua nopti, cam cat sa ne dezmeticim de raul de mare. Facem si putina scoala, cumparaturi, dar si o vizita la o spalatorie.
Normandia nu ar fi fost pe lista noastra de locuri de vizitat daca nu ar fi avut loc o anumita debarcare, pe la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial...
Plaja Utah, e cea mai vestica plaja pe care au debarcat aliatii in Normandia, si prima pe care o vizitam.
Mai multe monumente din imediata vecinatate a plajei, comemoreaza victimele acelor zile.
O scurta plimbare ne duce spre postatia unui buncar nemtesc ale carui resturi masive sunt printre putinele urme ce lasa sa se imagineze ca lunga limba de nisip a fost teatrul unei batalii.
Rezistenta nemtilor a fost de scurta durata si aproape neansemnata in aceasta zona de tarm.
In imediata vecinatate a plajii, micul sir de dune inverzite de iarba ascundeau postatiile nemtesti, formate din trupe recrutate din teritorii ocupate, asa numitele Ostlegionen. Majoritatea erau soldati din Uniunea Sovietica, Georgieni si Polonezi,(care s-au inrolat in armata germana doar sa evite statutul de prizonieri), deloc motivati sa lupte impotriva aleatilor.
Constructia masiva din beton armat, de o hidosenie incredibila e un sacrilegiu adus naturii.
Exploram plaja, adunand cateva superbe exemplare de scoici de pectinide.
"The Lone Sailor". Originalul se afla la Washington, dar, din initiativa unei asociatii, doua duzini de còpii au fost ridicate pentru a omagia marinarii americani din toate timpurile. Daca nu ma insel, cel din Normandia e singurul din afara Statelor Unite.
O barja de debarcare si un complex statuar din apropierea plajei.
...din pacate uitam prea repede!
Celebra plaja Omaha, in linie dreapta, e la mai putin de douazeci de kilometri distanta. Era si ea una din cele cinci desemnate pentru debarcare, dar si cea mai incrancenat aparata de nemti. Din cauza terenului dificil, a impreciziei bombardamentului premergator atacului, a curentilor maritimi puternici si a inversunarii apararii nemtesti, au pierit aici peste doua mii patru sute de soldati americani in cel care avea sa devina cel mai sangeros sector al debarcarii.
In apropiere sa afla cimitirul american din Normandia, cu un centru de vizitatori. Intram.
Debarcarea e documentata foarte amanuntit, cu multe fotografii, harti si panouri informative
Cuvinte mari, filme si imagini cutremuratoare elogiaza faptele acelor zile.
Una din fotografiile celebre...
Markus e interesat de jeep-ul expus...
La sfarsitul vizitei, intr-o mica sala de cinema, vizionam un documentar despre evenimente.
In ultimul rand, dupa ce se aprind luminile, unui barbat american in scaun cu rotile ii siroiesc lacrimile ...sa fi pierdut pe cineva din familie aici, sau a fost doar foarte impresionat de imagini?
O aleee bine intretinuta ne conduce in cimitirul propriu zis.
De pe dealul pe care acesta a fost amenajat, plaja se vede foarte bine.
Dupa cum va mai spuneam, foarte multi sunt vizitatori veniti de peste ocean.
O mare de cruci.
Alt camp de batalie, cu alti protagonisti, in timpuri mai noi, dar cu aceasi ardoare belicoasa... Sa fie dorinta de a se razboi o caracteristica imposibil de controlat/uitat/eliminat a umanitatii?
La alti cativa kilometri, patru cazemate nemtesti au gurile tunurilor amenintator orientate spre mare.
Supravietuite ca prin minune, infrunta bine trecerea timpului.
Bateriile nu sunt prea vizitate azi, ca vremea e cam ploioasa. Locul e doar al nostru!
Foarte aproape de limita Normandiei cu Bretagne se afla unul din locurile magice ale Frantei Atlantice, Mont Saint Michel.
Optam pentru varianta cea mai ieftina de parcare, cea de pe margine de drum. Dezavantajul e ca suntem departe de manastire, dar ne incaltam cu cizme de cauciuc sa infruntam mai bine apa ce balteste cam peste tot, apoi taiem un imens camp de iarba in drum spre piramida naturala pe care se afla monumentul. Intalnim vreo doua duzini de oi ratacite ce vor deveni "agneau de pré salè", o specialitate locala, pregatita cu carne de oaie, care, datorita dietei de pe pajistile sarate are o savoare specifica inimitabila.
Urmam la intamplare una din numeroasele drumeaguri de pamant, apoi, sarim peste un mic canal, doar sa ajungem mai repede la poteca oficiala de langa drum.
In acest golf, fluxul maxim poate ajunge la cincisprezece metri(!) inaltime , astfel ca marea se retrage in zona pe mai bine de o duzina de kilometri. Mai multe panouri avertizeaza turistii despre pericolul la care se expun aventurandu-se in zona afectata de flux. Victor Hugo spunea (exagerand) ca mareea, cand soseste, de doua ori pe zi, inainteaza mai repede decat poate alerga un cal la galop!
Un proiect gigantic, cu lucrari hidraulice complexe, are ca scop protejarea insularitatii locului, dar rezultatele se vor vedea doar intr-un viitor nu prea bine precizabil.
La baza insulei, masive turnuri sunt unite de groase ziduri ce dau impresia de cetate inexpugnabila.
Fosta manastire, devenita apoi pentru scurt timp chiar si inchisoare, Mont Saint Michel e asaltata de peste trei milioane de vizitatori anual.
Noi avem sansa de a ne bucura de locuri in relativa liniste, dar nu vreau sa ma gandesc la aglomeratia ce domneste aici intr-o duminica de vara...
Miriade de magazinele de souveniruri, restaurante si baruri sunt inghesuite pe stradutele mai importante.
De cativa ani, o duzina de calugari si calugarite s-au intors in manastire, oficiind din nou slujbe zilnice in biserica inainte abandonata.
Obositi, ne intoarcem la Hope pe drumul pe care am venit.
Un pic mai spre vest, intrati in Bretania, facem o oprire pe malul Marii Manecii, in zona cunoscuta sub numele de "Coasta de granit roz."
...in localitatile foarte turistice, recomandarea devine obligatie pentru campere...bine ca suntem tolerati!
Am vrea sa facem o panoramica plimbare pe malul marii din apropierea localitatii Ploumanac'h. Vremea nu prea vrea sa fie pozitiva, iar copiii decid sa nu ne insoteasca, asa ca o exploram doar in doi.
Prin zona trece traseul excursionistic de lung parcurs "sentier des douaniers" din care vom parcurge doar o mica parte.
Poteca serpuieste printe imense blocuri de granit roz cu forme rotunjite, erodate de vant.
La reflux, cateva plaje sunt fara apa, dar, mai multe locuri devin accesibile, asa ca profitam de ocazie!
Stancile ne amintesc de Tafraoute, in Marcoc si Bafa Golu in Turcia...de data asta insa suntem pe malul marii.
Sculpturi moderniste...
Intr-o veche casa, in apropierea fotogenicului far, s-a amenajat un centru de vizita.
In seara asta suntem invitati la cina! Prietenii nostri, Lyonel, France, Manu si Valentin, dupa doi ani de calatorie, au decis sa se opreasca aici in Bretania. Muncesc deja, locuind in continuare in camionul amenajat, postat intr-o parcare pentru campere. Venim si noi, ca suntem aproape cu bateriile compromise!
Ne asteapta cu o specialitate locala cu cartofi si peste, dar nu-i mai tin minte numele...
Depanam amintiri, ii bombardam cu intrebari...ne place modul lor de a vedea viitorul in mod liber, cu multe posibilitati.
Intr-una din zile, dam curs invitatiei de a participa la o manifestare sportiva organizata in sala de sport a scolii in care au fost inscrisi Manu si Valentin.
...se zboaraaa!
Mica facbrica in care muncesc amandoi, infiintata in urma cu doi ani de un fost coleg si prieten de-al lui Lyonel e la inceput de drum. Incearca sa utilizeze ca si combustibil, in mod cat mai eficient, hidrogenul extras din apa. Procedeul e laborios si costisitor, dar proiectul pare fascinant, mai ales in umbra crizei energetice generate de razboiul din est. Bafta multa, (si) de oameni ca voi depinde soarta umanitatii!
...duminica seara ne intalnim la o ultima poveste, maine plecam spre sud!
...suntem in zona menhirelor! Acesta e unul gigantic...Le grand menhir du Kerangosker.
Nu puteam trece prin zona fara sa oprim in Pont Aven, o mica localitate devenita celebra dupa ce, mai multi artisti, printre care Charles Laval si Paul Gauguin, au venit aici sa picteze.
"Scoala din Pont Aven", a carei mentor era Gauguin, a devenit o colonie artistica, o oaza, in care au poposit multi artisti in cautare de inspiratie. Cred ca, fara sa vrea, Gauguin a fondat aici ceva ce prietenul sau Vincent van Gogh, visa sa faca in "Casa Galbena"la Arles. Pacat ca inspirata convietuire a celor doi in Proventa s-a sfarsit atat de imprevizibil... cu o ureche in minus...
Foarte, foarte multele galerii de arta expun numeroase opere, in special picturi, dar nu numai.
Ceramica, opere din fier forjat si sticla completeaza oferta.
Incredibil cat de multa arta e concentrata intr-un orasel de doua mii de suflete!
Faianta hand made!
In partea de jos a satului, raul Avon formeaza un estuar, de-a lungul caruia se poate naviga pana la Atlantic. In timpul refluxului, navele raman insa pe uscat...
Scoala din greu!
Localitatea Carnac e faimoasa pentru numeroasele monumente megalitice. Un dolmen aflat langa sosea ne atrage atentia.
In realitate e vorba de trei dolmene dintre care doua sunt orientate spre sud iar al treilea spre est.
Cel mai lung are vreo zece metri.
O placuta reintalnire cu preistoria.
Vizitam "Casa megalitilor" construit chiar langa aliniamentele menhirelor .
Inauntru, primiti calduros de cei cativa angajati entuziasti, regasim minunata lume a "pietrelor gigant"
Magazinul vinde mult artizanat, din care, ne atrag atentia cateva motive labirintice celtice.
Mai multe mii de pietre formeaza aliniamentele, aceasta fiind localitatea cu cea mai mare concentratie de constructii de acest gen din lume.
Din pacate un gard metalic ne impiedica sa intram printre pietre...le admiram doar de departe.
Un mic dolmen, ne e si el inaccesibil...
Se pare ca o asociatie locala cere autoritatilor deschiderea libera pentru public a spatiilor protejate in care se gasesc sirurile de pietre. Daca gardul metalic ar fi demolat asa cum o cer, comunitatea locala si vizitatorii s-ar putea bucura de un enorm spatiu care le este acum off limits.
Lasam misterioasele pietre, plecand spre sud.
Prima data!
In sud vestul tarii, pe malul marii se afla duna cea mai inalta din Europa, Pilat.
O generoasa, dar haotica parcare din padurea de pini ne e refugiu, apoi, impreuna cu alte zeci de curiosi escaladam muntele de nisip. Chiar daca e iarna, fiind inalta peste o suta de metri, ne face sa transpiram pana in varf.
De sus, in Golful Biscaya, observam mai multe insulite nisipoase imprastiate in apropierea tarmului.
De mers spre sud, de-a lungul dunei, copiii nu au chef, mai degraba sar, alearga si se dau de-a berbeleacul...
...la unison!
Dupa o coborare vertiginoasa, pe direct, avem incaltamintea plina de nisip! Nu vrem sa-l ducem in camper, ca altfel nimic nu mai ramane din duna!
O delicioasa prajitura coapta in Omnia dispare rapid la mic dejun.
Mai spre sud, oprim in Pau, un placut orasel la poalele Pirineilor, ca sa intalnim o amica cu care nu ne mai intalnisem de multi, multi ani. Ne povestim firul vietii din ultimii zece ani, prezentandu-ne reciproc copiii. Radem. Ne bucuram de revedere, apoi schimbam locatia. Amelie, Adeline, va multumim!
In 1858, cand o fata analfabeta de paispe ani a inceput sa aiba viziuni cu Sfanta Maria, intr-o grota din localitate, Lourdes era un mic sat in care majoritatea oamenilor se ocupau cu cresterea porcilor. In putini ani insa, biserica nou construita si grota aparitiilor aveau sa devina unul din locurile de pelerinaj cele mai renumite ale crestinatatii...
Magazinele de souveniruri specifice nu lipsesc.
Pe copii nu-i reusim sa-i convingem sa vina...
Bernadette.
Inca o data suntem asteptati cu cina...multumim copii!
Parcarea pentru campere in care planuiam sa dormim e cam aglomerata, iar dintr-un van cu motorul pornit, o asurzitoare muzica techno ne asalteaza...poate dura pana la miezul noptii sau chiar mai mult, asa ca, pe intuneric, urcam in Pirinei.
Dormim la 1400m altitudine, intr-un mic sat de munte, Gavarnie, aflat la capat de drum. Iarba din jurul parcarii e acoperita cu un subtire strat de zapada cazuta probabil in zilele anterioare. Deasupra satului, celebrul Circ glaciar Gavarnie are peretii de stanca incarcati cu zapada. La noapte sigur n-o sa ne fie prea cald!
Dupa scoala, plecam spre circul ce domina valea.
Varfurile inzapezite din spate sunt deja treimiari!
Odata iesiti din sat, zapada devine tot mai groasa, pe masura ce urcam.
Se vede ca am plecat tarziu...azi dimineata, cerul era complet senin, iar acum pe la ora amiezii, norii incep sa se ingramadeasca tot mai mult in jurul crestei.
Dupa cam o ora de mars, ajungem la o cabana de munte inchisa momentan, denumita pompos "Hotel du Circ et de la Cascade"
Avem parte de o vedere magnifica asupra peretelui de stanca erodat de ghetar in forma de amfiteatru.
De varfuri ne desparte un kilometru si jumatate...de verticalitate!
Cascada mare s-ar afla undeva in stanga, un pic ascunsa de o creasta laterala. Nu avem chef sa urcam mai mult sa o vedem, ca, oricum riscam sa o vedem inghetata, sau cu putina apa. Oamenii locului ce o decreteaza "cea mai inalta cadere de apa din Europa". Cred ca nu au vazut cascadele din Norvegia!
Am decis, plecam cat mai repede spre Spania unde speram sa ne incalzim putin!
Oprim la un supermarket sa luam cateva produse tipice frantuzesti, inainte de aintra in Spania... Ne intereseaza branzeturile si vinul de Bordeaux in special, dar oferta e covarsitoare! Apoi, ca de obicei, nu ne rezumam doar la ce ne-am propus, asa ca iesim cu cosul aproape plin dupa o jumatate de ora buna. La intoarcere, Aron ne povesteste un episod neplacut. In timp ce eram inauntru, un francez agresiv a parcat in partea noastra dreapta, dar, neputand sa-si deschida suficient usa ca sa coboare, a inceput sa o izbeasca repetat de Hope. Aron a coborat din masina iritat, intrebandu-l de sanatate... Omul, surprins ca era cineva in camper se plange ca nu poate cobora din masina ca suntem prea aproape, dar copilul, cu telefonul din dotare fotografiaza numarul masinii, mustrandu-l...ce a mai crescut copilul asta!
Bucatari, nu gluma!
Apele repezi ale Pirineilor Atlantici sunt bogati in pastrav. La intrarea intr-o mica localitate de munte un pescar la musca de dimensiuni gigantice ii reanvie pasiunea lui Aron...fir intins!
Comentarii
Trimiteți un comentariu