Serbia, Muntenegru, Bosnia, Croatia.
Cateva blindate ale trupelor de mentinere e pacii cu insemnele Natiunilor Unite stationeaza pe marginea drumului. Soldatii plictisiti nu se sinchisesc sa ne opreasca, in schimb,vamesul kosovar, la iesire, ne stampileaza pasapoartele. Asta poate deveni o problema pentru intrarea in Serbia ce nu recunoaste Kosovo, asa ca, odata trecuti la sarbi, scoatem cartile de identitate. Dupa controlul documentelor, doamna de la ghiseu ne recomanda sa vizitam o manastire aflata in apropiere. Aveam in plan sa ne oprim oricum, dar ii multumim totusi pentru recomandare.
Aflata la capatul unei vai, inconjurata de munti impaduriti ce si-au pus straie de toamna, mica manastire ne vrajeste. Nu e nici foarte veche si nici impunatoare, dar ne place in simplitatea si unicitatea ei.
Construita la adapostul unei stanci surplombante ca refugiu pentru un sihastru devenit mai tarziu sfant, manastirea s-a imbogatit in timp cu o mica biserica si cateva chilii cu prispa. Intram, traversand un mic pod acoperit ce da caracter locului, apoi exploram entuziasti locul.
Odata intorsi in curte, suntem intampinati prietenos de staretul Andrej, foarte bucuros sa poata conversa in italiana. A invatat-o de la trupele ONU ce protejau manastirea ortodoxa din Kosovo la care preda teologie. Acceptam invitatia lui de a bea un ceai, urmandu-l intr-o comoda camera de oaspeti dintr-o cladire apropiata. Educat si informat, ne prezinta situatia dramatica in care se afla comunitatea sarba din noua tara, insistand asupra nepasarii cu care sunt tratate actele de intoleranta si discriminare impotriva ortodoxilor. Tensiunea crescanda intre cele doua natii de religii diferite ne e descrisa cu ingrijorare si din punctul de vedere al dogmei crestine. Ne dam seama brusc de complexitatea si paradoxul situatiei in care ex majoritarii totalitari au devenit tinte ale vendettei opresatilor neiertatori si uituci.
Urmaresc pana seara tarziu un documentar despre Srebrenica...peste opt mii de civili macelariti de trupele sarbe doar pentru ca erau musulmani...
Orori...comise de toate partile in conflict.
Dormim langa meandrele lacului Uvac, intr-o rezervatie naturala. Ploaia rece ce ne-a insotit pana aici a coborat temperaturile sub zece grade. Montam ultima butelie de gaz disponibila, dar cu gerul de afara, nu credem ca ne v-a tine prea mult...
E putin probabil ca vaporasele ce parcurg regulat meandrele lacului sa mai fie operative, dar speram sa gasim macar pe cineva care sa ne duca. Dupa scoala, impreuna cu Aron, ne indreptam spre cele cateva case de langa debarcader, dar, vai...e totul inchis, iar barcile zac pe uscat din cauza nivelului scazut al apei!
...parca nici vrgetatia nu era pregatita pentru o vreme atat de extrema!
Ajungem la un prim punct de belvedere, de la care intrezarim unul din meandrele raului, devenit lac de acumulare. Din pacate nivelul apei e foarte scazut, ceea ce reduce spectaculozitatea locului.
Obositi si infrigurati, ne intoarcem la camper.
Intram in Muntenegru pe aceeasi ploaie mocaneasca, de toamna.
La doar cativa kilometri de granita, un strat gros de carbuni, exploatat in suprafata ne atrage atentia. Au construit si o termocentrala in apropiere, iar carbunii sunt transportati spre cuptoare pe lungi benzi rulante.
Cel mai fascinat dintre noi e Markus...
Urmam un drum de munte intortocheat, dar bun, pana in salbatecul canion al raului Tara. Chiar daca ploua, e spectaculos!
Suntem in plin parc national, iar podul aerian peste rau se intrezareste in departare.
Il traversam pe jos, admirand apele turcoaz ale raului aflat fooarte mult sub noi.
Principalul business outdoor din zona e raftingul. Pe asa ape si cu atata natura in jur, cred si eu!
Aruncam ancora intr-un camping pentru doua zile, sa ne odihnim. Avem curent pentru resou si internet, dar vremea nu se schimba!
...ne ridicam moralul...
Nu prea stim daca sa mergem spre sud, spre golful Kotor sau sa trecem muntii spre Bosnia, dar un mesaj primit de la prietenii nostri Denis si Caterina, ne clarifica ideile...se merge spre vest! Intram mai adanc in parcul national Durmitor, facand o halta la Black lake.
II ocolim doar in doi, ca ceilalti nu vor sa catadicseasca sa iasa din camper...
Crestele din jur nu se vad din cauza cetii si a norilor josi ce se amalgameaza intr-o masa de aer umeda si rece ce ne patrunde in oase. Cele cateva grade peste zero si miscarea nu sunt suficiente sa ne tina cald...ne grabim inapoi la primitorul Hope.
Ca sa ne apropiem cat mai repede de Bosnia, alegem un drum ce taie coltul unui triunghi, scurtand mult. Ne trece prin inima Parcului Durmitor, peste un pas de doua mii.
Sus, la altitudine, peisajul incepe sa se albeasca...
Spre nord, traversam un platou inalt, cu pante dulci si pasuni intinse,
Drumul devine mai putin intortocheat, iar cerul pare sa se deschida. Putin, cat sa ne imaginam mai mult peisajul.
Coborarea spre strada principala e extrem de spectaculoasa, cu numeroase serpentine si infinite galerii, printre care intrezarim in departare oglinda lacului de acumulare dealungul caruia vom iesi din tara.
Pe cand ne credem iesiti din cascavalul de roca, o alta succesiune de tuneluri ne uimeste prin austeritate.
Odata intrati in noua tara, uimitor, un mandru steag sarbesc si o pancarda instiinteaza calatorul ca a intrat in Republica Sarpska, fara sa faca nici o referire la federatia Bosniaca din care face parte!
Nu departe de granita, niste piramide coafate ne imbie la o pauza, dar ploaia si frigul ne impiedica sa exploram mai amanuntit zona.
Dormim langa un megacamping, langa raul Tara, pe un frig umed ce ne-a facut sa ne racim.
Dimineata, in compania unui grup de calatori polonezi, merg sa fac un rafting pe Tara.
Traseul pana la locul de lansare il facem cu un Land Cruiser, pe un drum neasfaltat, ce poate fi parcurs doar cu 4x4.
Neoprenele nu reusesc sa ne protejeze de frig...azi dimineata erau doar 6 grade...
Raul e navigabil pe 180 de kilometri. Noi vom face vreo douazeci, inconjurati de natura incontaminata.
Pe la jumatate, intr-un loc paradisiac, facem o scurta pauza. Ii invidiez pe bosniaci si i-o spun ghidului. Rade.
Acceptam entuziasti invitatia lui Denis si Caterina de a ne parca in curtea casei in care au inchiriat un apartament. Gazdele primitoare ne dau voie sa ne legam la curent, astfel ca petrecem doua zile in companie placuta si la cald!
...resoul primit cadou in Maroc vine pus din nou in functiune!
Sarajevo e o capitala noua, mica si usor de parcurs pe jos.
Intrand in oras cateva cimitire cu pietre albe, identice ne-au atras atentia...stiam ca erau victimele musulmane ale lungului asediu din timpul razboiului, dar nu credeam ca erau asa numeroase...
Pietrele funerare cu varf sunt pentru fiecare victima neidentificata. Prea multe sunt fara nume! Prea multa suferinta!
Marea majoritate a populatiei e de religie musulmana. Se vede in imbracamintea traditionala a femeilor, in stilul oriental al bazarului, se aude in freneticul cantat al muezinilor si se simte in gustul foarte dulce al prajiturilor...
... o biserica...semn al reconcilierii sau a indarjitei rezistente impotriva asimilarii?
Numeroase cladiri de secol nouaspe se insiruie dealungul a nu prea curatului rau Miljacka ce strabate orasul.
Podul Latin, langa care a fost asasinat Franz Ferdinand, mostenitorul tronului imperiului Austro- Ungar.
...apoi a inceput nebunia Primului Razboi...
...o alta crima, aproape la fel de mare...
Ne reantalnim cu Denis si Caterina la controversatele piramide bosniace, nu departe de capitala.
Am venit sa ne facem o parere personala...revolutionar adevar, ascuns opiniei publice SAU doar o banala inventie pseudostiintifica pentru turisti??
Fiind eu insumi, fascinat de piramidologie, inca de la intrare, ii pun numeroase intrebari fetei care ar trebui sa ne ghideze prin galerii, astfel ca o vedem rapid inlocuita cu un tip relaxat si simpatic in jur de cincizeci de ani, membru si el al grupului de ghizi oficiali.
Dupa spusele ghidului, numeroasele galerii paralele, par sa formeze un releu, o antena, care, impreuna cu piramidele din apropiere ar trebui sa emane unde electromagnetice benefice pentru omenire.
Mai multi monoliti, cu rol de amplificatori au fost gasiti din loc in loc...
Galeriile au fost sapate in strate sedimentare neconsolidate...dupa spusele ghidului, roca mama ar fi un conglomerat, mai dur, iar galeriile au fost doar umplute cu sedimente...cu ce scop sa sapi o galerie pe care sa o umpli apoi cu acelasi material??
Ipotezele conduc spre o perioada indepartata in timp din istoria umanitatii, iar constructorul e identificat ca o civilizatie aliena ce ar vrea sa ne protejeze cu ajutorul acestor piramide...
...una din putinele galerii gasite intacte si fara umplutura...
Locul are nevoie de mai mult de o vizita ca sa-ti clarifice ideile...cautam o confirmare, dar, din pacate am ramas cu serioase dubii in ceea ce priveste originea si scopul galeriilor...
...cred ca autoritatile locale sprijina entuziasmul generat in jurul sitului din purul interes de a creste numarul de turisti...Daca nu aveau atractii, si le-au inventat! Bravo lor!
...SI DACA TOTUSI...?
...preferam sa traim...
La o mica terasa, consumam pranzul, pe un frig napraznic...
...apoi facem o plimbare prin imensul parc newage din apropiere...
Ploaia ne impiedica sa terminam plimbarea, dar era oricum tarziu...
Ne luam ramas bun de la Denis si Caterina, apoi plecam spre vest unde avem intalnire cu prieteni nemti intalniti in Maroc: Simon, Anne, Finny si Noah...venim!
Ploua si se intuneca. Asfaltul e ud, iar vizibilitatea nu e ideala. Strada e ca de obicei, buna, dar cu curbe multe. Vine una spre dreapta. Intru putin mai repede decat ar trebui, iar imediat dupa, pe banda noastra, o coloana in miscare lenta imi apare in fata. Franez apasand pedala pana in podea, dar, vai, Hope nu vrea sa se opreasca, ba nici macar sa urmeze curba, ci tinde sa mearga drept inainte. Milisecundele trec lent si fulgerator in acelasi timp; mi se pare ca sunt deja cu roata stanga pe contrasens, de neoprit, alunecand fulgerator spre un imens camion aparut din neant. Apoi, intr-un reflex venit de cine stie unde, las frana, tragand de volan spre dreapta. In urmatoarea fractiune de secunda franez din nou, disperat, ca sunt sigur ca voi lovi masina din fata. O bufnitura surda venita din spate ma anunta ca am lovit camionul, dar ma stabilizeaza pe banda corecta de carosabil. Ba mai mult, masina pe care eram sigur ca o voi lovi, dispare din fata noastra, inaintand cativa metri, spatiu suficient sa ne oprim in siguranta. Trag pe margine cu avariile in functiune, coborand apoi terorizat sa verific daunele la lumina frontalei...peretele si coltul camperului sunt intacte! Buimacit si incredul, ma intreb de unde a venit smucitura ce ne-a redirectionat, evitand la milimetru impactul cu camionul ce venea pe contrasens, dar si cu masina oprita in fata noastra. Un eveniment cu o dinamica pe care nu reusesc sa mi-o explic...o voi numi doar "mana lui Dumnezeu"...
Parcam tremurand langa van-ul prietenilor nostri...
Bucuria e greu de descris; copiii raman afara pana spre miezul noptii, in timp ce adultii se incalzesc la un ceai in camper...
E prezent si Blu, catelul frumos salvat de la moarte sigura...
Cu greu, reusim sa-i convingem pe copii sa facem o plimbare in satul aflat sub frumosul loc de dormit.
Mai multe cascade si lacuri se insiruie pe paraul ce strabate localitatea, dar locul e un pic prea amenajat, prea artificial...
...reparatii...
Alta zi...alta plimbare...de data asta, omul a intervenit construind numeroase mori, peste suvoaiele de apa...
Apa...!
Trei zile au trecut cu repeziciune...a venit momentul despartirii amare. Ne vom revedea in Romania!
Bosnia ne surprinde la tot pasul cu ale sale localitati mici, cochete, curate si cu numeroase monumente bine prezervate...intr-un ambient foarte verde!
In megalomanicul bunkar atomic al lui Tito, se intra dint-o cladire anonima ascunsa in padure.
Dupa zeci de ani de munca si miliarde de dolari cheltuiti, a fost terminat la inceputul anilor optzeci, la un an inainte de moartea dictatorului...
...filtre pentru apa.
...cel rosu...
...sistemul de aeratie...
...incapera de comanda militara...
O opera de arta contemporana ironizeaza tecutul.
...strada spre Mostar.
Facem o lunga plimbare by night, prin orasul vechi, foarte turistic.
...celebrul pod, distrus, apoi reconstruit.
Dormimnu departe de Mostar, intr-o mica localitate ce adaposteste un fel de manastire a dervisilor, construita intr-o locatie spectaculoasa, la baza unui perete de stanca, langa un parau cu ape bogate ce iasa dintr-o pestera.
Aparitiile Fecioarei de la Medjugorie au atras milioane de vizitatori in mica localitate.
Facem si noi o scurta plimbare, in timpul slujbei duminicale.
Cascadele de la Kocusa...
...pranz rapid...
...apoi cele de la Kravice...
Din pacate soarele ne bate in obiectiv, astfel ca fotografiile sunt compromise...
O buna bucata din drumul spre Croatia o facem pe o pista ciclabila construita pe terasamentul unei foste cai ferate.
Dormim in mica parcare a unui centru de informare turistica, inconjurati de natura incontaminata...
...ultimii kilometri...
Reminiscentele razboiului...campuri de mine, in apropierea granitei cu Croatia, la nici zece kilometri de superturisticul Dubrovnik!
In seara asta vom lua bacul spre Italia...ultimele ore pe coasta dalmata le consumam facand o lunga plimbare prin orasul vechi.
Renuntam la plimbarea pe zidurile orasului, din cauza pretului exorbitant...optzeci de euro pentru noi toti!
Ocolim portul pescaresc in cautare de intimitate...
...relax si pescuit...
...baie...
Inapoi la Hope!
Platim parcarea exorbitanta, treizeci de euro pentru patru ore, apoi plecam sa facem ultimele cumparaturi.
Parasim Balcanii cu o veche nava croata. Spre Italia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu