Bulgaria

In vama bulgareasca, o fantastica aglomeratie de masini, majoritatea cu numere europene, ne ingreuneaza inaintarea.

 Majoritatea sunt turci ce se intorc spre tarile in care traiesc: Germania, Franta, Belgia, Olanda. Pe mai multe benzi, controlul documentelor creeaza intarzieri, de inaintam foarte incet. Cand ne vine randul, realizam ca vamesii nu stau deloc, doua mormane de saci de plastic cu marfa confiscata ne-o si confirma, iar pe o masa, o enorma cantitate de tigari turcesti zac abandonate...Un oficial zelos urca agitat in camper, se uita prin dulapuri si in baie, se invarte un pic curios, un pic dezamagit, apoi coboara facandu-ne sa deschidem usa laterala ce ascunde boilerul si partea laterala unde avem paturile copiilor, apoi...putem pleca! Fara viza de intrare si fara sa ne fi cerut blestematele teste ce ne dau atatea batai de cap si care ne fac adrenalina sa fiarba…! Cam la o suta de metri, trecem printr-o groapa cu dezinfectant si pe la un ghiseu cu un angajat ce nu stie sa ne dea restul de la ultimii nostri cinci euro cash...probabil o reminiscenza a unor vremuri apuse in care cadourile pentru vamesi erau la ordinea zilei...Ne resemnam cu pierderea unui euro, apoi intram in tara. Suntem indrumati spre un ultim birou sa platim taxa de drum, unde suntem inregistrati in sistemul national, dupa ce ni se verifica greutatea lui Hope. Din fericire doar cea de pe hartie, ca, in realitate cantarim cam o tona mai mult! Cu taxa achitata pe o luna, intram in autostrada spre Plovdiv...Am scapat si de data asta! Bulgaria, venim!

Oprim in Svilengrad, prima localitate mai importanta din noua tara, ca sa scoatem bani si sa ne luam o cartela telefonica, apoi o calcam spre interior. Macinam kilometri pe autostrada, curband spre sud, din nou, pe un drum national. Ultimii treizeci de kilometri ii facem pe intuneric, dar suntem multumiti de importantul pas facut. Dormim intr-o mica parcare, in teorie cu plata, langa jalnicele ruine ale cetatii lui Asenov. Cateva masini cu tineri veniti in cautare de intimitate ne deranjeaza un pic cu muzica lor duduinda, dar adormim totusi repede ca suntem extrem de obositi! 

 

 

 

 

 

 

Dimineata, vizitam cele cateva ziduri cu importanta mai mult simbolica si mica biserica de pe deal, apoi, ne indreptam spre manastirea Batchovo, aflata la vreo zece kilometri.

 

 Parcarea oficiala, ne sperie cu pretul (prea) european, de ne mutam cateva sute de metri mai incolo, oprind pe marginea drumului. Urcam spre manastire, prin balciul tarabelor cu marfuri plasticoase si a produselor tipice.

 

 

 Jucarii, vederi, miere si icoane, manunchiuri de frunze uscate pentru ceai si dulciuri locale tenteaza pelerinii, iar cateva ringlispiruri balcanice isi atrag clientii cu volum asurzitor, pe muzica disco a anilor optzeci. Intram grabiti in curtea cladirii recent restaurate, admirand frescele interioare si exterioare. Evitam aglomeratia din interiorul bisericii, lasandu-i inainte pe localnicii mai evlaviosi, apoi, exploram rapid curtea interioara, oprindu-ne la doua fantani cu sculpturi din bronz cu tematica religioasa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Drumul spre Smolyan e lung, dar extrem de placut… nu prea aglomerat, fara gunoaie aruncate aiurea si cu multe peisaje verzi...de fapt, fasia de asfalt, aproape se pierde inecata de vegetatia versantilor impaduriti. Vecini din sud, va admiram ca nu v-ati distrus fondul forestier!

La o intersectie din marginea localitatii, o luam in sus pe o vale laterala, iar, dupa cateva serpentine cu curbe stranse si panta abrupta, ajungem la un mic lac paradisiac,in care se reflecta stancile calcaroase ale unui varf apropiat.

 

  Atmosfera linistita, vizitatorii putini si frumusetea locului ne obliga sa decretam o zi intreaga de odihna! Seara, ne incalzim la focul facut cu abundantele lemne gasite in zona , iar a doua zi intindem hamacele pentru o binemeritata odihna. Ne reantregim rezerva de apa, facem dus, spalam haine, citim si facem scoala.

 

 

 

 

 

 Ne bucuram de locul minunat. Spre seara, un alt foc, aceeasi locatie! Ultimele legume, gatite rustic pe jarul fierbinte, ne fac sa descoperim gusturi diferite...

 

 

 

 

 

 

  

Cu merindele pe sfarsite, coboram la un supermarket din sat. Rosiile cu aspect artificialsi gust de iarba, preturile europene si anonimatul marilor comercianti ne fac sa simtim o nostalgie crescanda pentru Turcia…Cumparam in schimb o minunata selectie de zacusca, un produs pe care promitem sa-l degustam cum se cuvine pe perioada parcursului nostru balcanic!

 

In marginea localitatii, un defileu cu nume atractiv promite multe. Parcam pe margine de drum, luand-o la picior pe traseul ce urca pe un drumeag in stare proasta. La ultimele case,de frica unei dezamagiri, refuzam (si bine facem) oferta unor localnici de a urca cu jeepul, facand pe jos amaratul kilometru si jumatate ce ne desparte de centrul de informatii al parcului. 

 

Canionul cascadelor e mai mult o vale stramta cu lungi tobogane de apa ce racoresc aerul, mai ales pe timp de vara. Ii descoperim secretele pe un traseu circular, la inceput urcand pe firul vaii, pana la o cascada mai impunatoare…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

...apoi, traversand versantii impaduriti cu opriri la cateva puncte de belvedere panoramice.

 

 

La vreo treizeci de kilometri, la capatul unui ingust si sinuos drum de munte, marginit de peretii verticali al calcarelor in care raul a sapat un spectaculos canion, reusim sa vizitam un aven cu nume sugestiv: “Gatul diavolului”. 

 

 

Intram printr-un tunel artificial, pana intr-o sala mai extinsa, de unde iesim lent, escaladand cele aproape trei sute de trepte ale unei infinite scari ce strabate cavitatea.

 

 

 

 

Tunetul surd al raului ce se pravale in adancuri, formand o impresionanta cascada subterana, ne insoteste pe tot parcursul, dar, din pacate nu o putem vedea prea bine, din cauza unei mici “burti” stancoase ce ne obtureaza privelistea...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Odata coborati la Hope, decidem spontan sa iesim din valea ingusta, fara locuri de dormit, indreptandu-ne spre o localitate invecinata, renumita pentru apele-i termale. Entuziasmati de perspectiva unei bai intr-un bazin cu apa calda, copiii accepta schimbarea de plan. Dormim intr-o mica parcare linistita, in marginea localitatii.

Dimineata, dupa scoala, facem o scurta plimbare pe un ecotrail ce exploreaza un defileu din apropiere. 

 

 

Pasarela suspendata ne faciliteaza accesul, dar reduce sentimentul de explorare pe care-l apreciem atat de mult…

 

 

 

 

 

 

 

Ne intoarcem in oras pe la ora amiezii. Suntem pusi pe fapte mari, inarmati cu costumele de baie, dar, vai, ce dezamagire cand ajungem la intrarea in strandul local! Poarta e incuiata! Din numeroasele inscrisuri chirilice nu intelegem mare lucru, dar lacatul ce ne impiedica accesul e suficient…Dezamagiti, o luam din loc, spre nord, spre Kazanlak. Ajungem prea tarziu sa mai vizitam mormantul regelui trac din localitate, asa ca mai facem vreo zece kilometri, parcand pe intuneric pe malul unui lac de acumulare din apropiere.

 

Vizitam replica fidela a mormantului trac din Kazanlak, surprinsi de eleganta picturilor din interior, apoi, ne indreptam spre altre cateva morminte trace aflate in localitati apropiate. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Valea, in care s-au gasit in jur de o mie (!) de tumuli cu morminte trace, a fost denumita “Valea regilor traci”.

 

Turistii lipsesc din zona, astfel ca “descoperim” micile morminte in pace.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sipka, un mic sat adormit, pe versantul nordic al pasului cu acelasi nume, e venerat in Bulgaria ca si locul in care a inceput sa se materializeze statul bulgar. In urma razboiului ruso-turc din a doua jumatate a secolului nouaspe, cu ajutorul “fratilor” rusi, bulgarii au reusit sa-i alunge pe “cotropitori”. O importanta batalie intre cele doua forte in conflict s-a dat pe crestele muntilor de deasupra, iar gratitudinea bulgarilor s-a materializat (si) prin ridicarea unei biserici comemorative pe care mergem sa o vizitam.

 

 

 

 

 

 

 Stilul constructiei, cu cupolele aurite si clopotnita centrala inalta, momentan ascunsa vederii din cauza schelelor ce ajuta la o restaurare, evoca mai mult stilul crestin oriental, rusesc. Interiorul pictat e anonim, rece, intunecat si banal. Nimic comparabil cu misticismul auster emanat de bisericile armene... Intram, iesim, plecam. 

 

Cateva serpentine largi ne scot in golul alpin unde s-au dat bataliile. Mai multe monumente au fost ridicate in semn de respect si pentru luare aminte. 

 

Parcam langa unul mai mic, aparat de o linie de foc asigurata de gurile pe de-acum tacute ale unor tunuri fioroase, urcand apoi pe jos pana la masivul monument in forma de turn, ce ne atrage atentia.

 

 

 

 

 Il inconjuram, apoi vizitam muzeul amenajat pe cele sase-sapte etaje din interoir. Exponatele sunt pe tema eternului razboi, atat de greu de eliminat din banala existenta a primitivei rase umane…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zece kilometri de drum in stare de abandon, ce-si asteapta banii pentru reparatii de la Bruxelles, ne pun la grea incercare rabdarea, indemanarea si suspensiile, dar dupa o jumatate de ora, iata-ne langa un alt monument din vremuri rosii. Doua maini muncitoresti sustin cate o torta, cu flacara socialista. 

 

 

Le transmitea oare, mandrie si curaj, indispensabilul amestec de trairi necesare deschizatorilor de drumuri, pionierilor ce-l priveau? Pe varful muntelui din apropiere, o imensa constructie din beton, aseamanatoare cu o nava spatiala, zace abandonata. 

 

 

Urcam pana la ea, dar e inchisa, iar acoperisul in stare jalnica ne descurajeaza sa incercam sa intram fraudulos...Cateva fotografii cu mozaicuri muncitoresti prezente in interior ne trezesc interesul, apoi ii dam ocol impresionati de enorma cantitate de ciment adusa pe varf de munte pentru ridicarea constructiei megalomanice.

 

 

 

 

 

 

 

 

E dupamasa tarziu pe cand plecam spre Veliko Tarnovo, dar drumul bun si traficul rapid ne ajuta sa ajungem cam cu o ora inainte de apus. 

 

La intrarea in Tsaretsev, suntem surprinsi de inexistenta parcarilor, astfel ca decidem sa cautam una un pic mai jos. Pe cand sa plecam, un cetatean agitat de pe margine de drum ne atrage atentia, indicandu-ne o parcare...in italiana. Mergem sa parcam, apoi soseste si omul transpirat, cu tipica disponibilitate servila a ghizilor autodeclarati. La inceput nu ne era foarte clar acest statut, dar, pe masura ce urcam inapoi la cetate, incerc sa-i explic lui “Vittorio” care ne e situatia, bugetul si perioada de “vacanta”. Pare sa nu inteleaga conceptul, insistand asupra rolului sau de “insotitor” al strainilor prin orasul vechi, insistand subtil asupra reconpensei economice.

 

 

 

 

Reusim sa-l “pierdem” temporar urcand intr-un turn de aparare, spre bucuria copiilor, dar il regasim mai tarziu, la coborare. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ok, se pare ca ne v-a insoti pe tot parcursul vizitei… Pana la urma ii dam ceva, strangandu-i mana, incercand sa arhivam episodul ca unul tipic zonelor cu multi turisti straini. Ultimii trezeci de kilometri, facuti pe intuneric, ne duc la un mic loc aflat intr-o poienita, deasupra canionului Emen. Ne inghesuim langa un mic camper al unui cuplu german ce se indreapta spre est, apoi dormim dusi, rupti de oboseala.

Dupa scoala, coboram in sat, plecand apoi pe jos spre canion. 

 

 

 

La inceput, poteca urmeaza un drumeag de pamant, catarandu-se ulterior pe peretele abrupt, ce ne scoate pe un platou impadurit. 

 

Traseul urmeaza marginea abruptului sub care se vede cursul sinuos al raului in care se oglindesc peretii stancosi.

 

 

 

 

  Coboram si noi cam dupa douazeci de minute de mars, ajungand la o superba cascada ce se varsa intr-un mic lac cu ape verzulii. Apa e foarte rece acum, dar in perioada de vara, in mod sigur e plin de oameni ce fac baie aici. 

 

 

 

 

Dupa o ora de condus, oprim la cascadele de la Krushuna.

 

 

 Nu stim la ce sa ne asteptam, dar platim biletele de intrare, ascultand atent indicatiile femeii de la casa. In parcul national exista doua trasee, unul rosu si unul albastru. Traseul rosu pe care-l imbucam ne trece pe langa cateva cascade minore, apoi, exact pe cand ar vrea sa ne intoarca inapoi, spre centrul de informatii, un semn de poteca inchisa ne atrage atentia...

 

 

 

 

Trecem. Scurtul urcus printre cascadele ce trec peste pragurile de travertin ne uda binisor, dar ne ofera o experienta de neuitat. 

 

 

 

Oprim la vreo cincizeci de metri mai sus, langa o superba cascada inalta vreo zece metri, de sub care ne intoarcem.

 

 

 

Traseul albastru ne duce in partea superioara a parcului national, la cateva izbucuri din care isi au originea paraiasele ce formeaza cascadele de mai jos. 

 

 

Intalnim o familie de cehi in vacanta cu care conversam indelung, apoi ne instalam pentru noapte in parcarea de langa malul apei, chiar langa caseria parcului.

Azi e ziua pesterilor! Incepem cu Pestera Devetashka ce ne impresioneaza cu portalul inalt, numeroasele poduri naturale datorate prabusirii tavanului unei pesteri si prin ridicatul numar de lilieci ce hiberneaza aici.

 

 

 

 

 

 

Pestera Saeva Dupka e scurta, cocheta si delicata, cu multe concretiuni, dar greu accesibila din cauza drumului de acces degradat. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La vreo ora de mers mai spre vest se afla o alta minune a naturii: Ochii lui Dumnezeu. E vorba de o alta pestera gigantica, mai bine zis, de o galerie naturala foarte inalta in care ar incapea orice catedrala din lume, in tavanul careia, din cauza dizolvarii si a prabusirilor, s-au format doua gauri simetrice, asemanatoare unor ochi. Lumina ce patrunde in interior, i-a impresionat puternic pe credinciosii localnici , ce i-au dat un nume pe masura. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O alta, lunga etapa de condus ne duce la o ultima pestera, langa orasul Vrata, superb situat in natura, la sud de Vidin.

 

 Ajungem pe intuneric, cam dupa o ora de condus pe drumuri de munte, iar locul linistit de langa parcare promite o noapte linistita…

Cam dupa o alta ora, un imens camper cu numere nemtesti ne atrage atentia; are trei geamuri suprapuse, ceea ce inseamna ca in spate au tot atatea paturi, pentru copii. Perspectiva socializarii ii electrizeaza pe ai nostri, facandu-i sa iasa din masina, mai ales ca, camperul cu pricina nu prea are unde sa se parcheze. Ii facem loc in fata noastra, in singurul spatiu orizontal disponibil si-i cunoastem pe Ian si Jessica din Germania, ce calatoresc de trei ani jumate impreuna cu cei pe de-acum patru copii, ultimul nascut in Grecia, la inceputul anului. Energia pozitiva ce o emana si feelingul de simpatie, ne fac sa decretam imediat o halta de doua nopti. Ca sa ne cunoastem. 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua urmatoare, vizitam impreuna pestera Ledenika. Mi-o aminteam mai spectaculoasa, dar, din pacate are o galerie inchisa din cauza unei numeroase familii de lilieci ce s-au instalat pentru hibernare, astfel ca reusim sa o vizitam doar partial...Probabil a trebuit sa venim in locul asta doar ca sa cunoastem oamenii astia atat de speciali. Ramanem impreuna toata ziua, spre bucuria copiilor.

 

Ne urnim din loc doar pe la ora amiezii, dar cu promisiunea de a ne reantalni diseara! Destinatia de azi, pe care nu vroiam sa o pierdem e Belogradcik, un mic orasel aflat foarte aproape de Vidin si de Romania. 

 

Vizitam cetatea construita pe si in jurul unor tancuri conglomeratice foarte fotogenice, impreuna cu numerosi turisti, majoritatea bulgari, apoi plecam din nou spre sud, traversand o zona cu cateva sate adormite, inconjurate de natura incontaminata.

Ne alaturam noilor nostri prieteni dupa lasarea intunericului, intr-o poiana linistita. Povestim pana tarziu in noapte…

Dimineata, o scurta partida de pescuit se soldeaza cu un insucces, dar spatiul de joaca nu lipseste…

 

 

  Ian ne ajuta la niste mici reparatii, apoi, consumam pranzul impreuna.

 Dupa masa, vizitam o manastire abandonata, situata in apropiere, ramanand surprinsi de rapida degradare a cladirilor…

Primii care o surprind pe Ilus cu cadouri de ziua ei, sunt vecinii nostri, veniti sa-i cante “La multi ani”, imediat dupa trezire. Multumim! 

 

Prietenii nostri, in cautarea unui loc in care sa se stabileasca temporar, mai raman in zona sa vizioneze cateva terenuri, in timp ce noi plecam spre capitala. Un pic tristi din cauza despartirii, ne luam ram ramas bun; Jessica, Ian, Guste,Maila, Rudy, Otto, la revedere si multumim!

 

Parcam in fata impunatoarei catedrale Aleksandr Nevsky, aflata in centrul capitalei, apoi, facem o scurta plimbare sa vedem un reprezentativ monument sovietic din apropiere.

 

 

 Oprim sa luam un tort pentru ziua lui Ilus, apoi iesim din oras. Spre sud, spre Grecia.

Vizitam manastirea Rila, aflata intr-o superba locatie, pe o vale impadurita, greu accesibila, apoi plecam din nou, atrasi de perspectiva unor bai calde. 

 

Locul, foarte frecventat de localnici, se afla in apropiere de granita cu Grecia, in plina natura. Parcam langa duba lui Karl Heinz, cu care ne dadusem intalnire aici, apoi ne indreptam spre baltoacele cu namol si apa fierbinte, pentru o prima balaceala. Mai multe bazine par invitante, darapa e surprinzator de calda, chiar fierbinte, spre locul din care izvoraste. Trebuie sa fim atenti la apa ce curge prin canalul principal! Riscam sa ne oparim!

 La multi ani, mama!

O zi de pauza nu ne strica, astfel ca o dividem intre bai termale, relax si placute conversatii cu prietenul nostru de care ne-am despartit in Georgia.

 

Baile termale unde am ramas ultimele doua nopti se afla in imediata vecinatate a satului in care a trait Baba Vanga, celebra clarvazatoare a anilor saizeci-optzeci.

Ne amestecam printre numerosii vizitatori atrasi de misticismul ce inconjoara figura femeii, intrand in imensul parc ce inconjoara casa memoriala. Vizitam biserica moderna langa care notam mormantul femeii cu inscrisul: “Vanga”. In spatiile constructiei in forma de semicerc din spatele lacasului de cult au fost amenajate chilii pentru calugari, o expozitie temporara a unor icoane ortodoxe, magazin de suveniruri si o detaliata relatare a vietii femeii imbogatita de fotografii si filme urmarite atent de un numeros public local. Din pacate, subtitrarea in engleza lipseste, astfel ca nu ii intelegem cuvintele…

Casa memoriala, luminoasa si modesta, e inconjurata de vita de vie, iarba si flori intr-un ansamblu bine inretinut. Intram in minusculele camere in care traise Baba, notand numeroase obiecte religioase ce stau ca marturie a credintei femeii.

Zona vinicola din jurul micului sat de munte Melnik, e renumita atat in Bulgaria, cat si in strainatate. 

 

Luam si noi doua sticle de vin rosu, sec, sperand sa fie la inaltime. In drum spre vama oprim sa gustam grasii struguri negri, gata de cules…

Doua coloane infinite de masini se indreapta spre vama inaintand incet. Cam intr-o ora ajungem si noi, direct la ghiseurile grecesti! Pasapoarte, test, drum bun! Suntem in Grecia din nou!