TAFRAOUTE- saptamana a cincea si a sasea

 E din nou luni, zi de mers la cumparaturi. Avem rezervorul de ape negre plin, plinut ca nu mai incape nimic, asa ca ma indrept spre labirintul de boulderi din spatele zonei de campare,,,

  De data asta merg la cumparaturi neansotit, copiii raman sa faca scoala cu Ilus. Camperul francez pe care il gasesc la locul de golit pleaca repede, asa ca ma pun in pozitie si incep sa golesc "lichidul pretios" cu damigeana. Merge destul de repede, dar ma iau la povesti cu un cuplu de italieni in varsta, spre nemultumirea pensionarului francez care asteapta dupa mine. Cu asta am mai avut odata o mica neantelegere, sa nu-i spun altercatie... Trebuie sa iau si apa asa ca dispare bombanind pentru a reveni mai tarziu...
  In oras fac obisnuitele cumparaturi de-ale gurii, dar mai ales legume si fructe. Mereu proaspete si ieftine. De vreo doua saptamani deja au aparut lebenitele. Mari si dulci, sunt aduse din sud, de pe langa Dakhla. Ne desfatam cu ele de fiecare data cand avem ocazia. Bineanteles ca iau una uriasa si de data asta. Ma opresc si pe la farmacie sa iau bicarbonat, apoi ma intorc la locul "nostru".
  Frigiderul ne cam lasa balta ca nu mai raceste asa ca Ilus trebuie sa pregateasca carnea ce s-a descongelat. Face un excelent ragu de curcan pe care-l impartim cu Else, Carmen, Maren si Anne. Pentru noi, cei mari in schimb, pregateste o tocana de legume si masline pe care apoi o punem peste paste.

  Ii pregatesc un test lui Aron, din regiunile italiei. Esential.

  Dupa masa facem o plimbare prin imprejurimi.
  Atat de aproape si atat de frumos...

 Avem apa, asa ca, in seara asta facem baie!

 Dimineata ne apucam de treaba...

  Apoi facem o plimbare prin imprejurimi...

  Suntem preocupati pentru ca nu stim daca nava cu care am vrea sa ne intoarcem in Italia va primi autorizatia de navigare. Anton si Carmen inca asteapta permisul autoritatilor locale pentru a putea pleca...au nava pe 28.

  Dupa masa copiii se uita la un film in engleza...


  Dimineata, pe la sapte mergem in apropiere sa facem cateva asane...

  Frigiderul nu mai merge cum ar trebui. Temperatura in zona de racire e extrem de ridicata, doar putin mai rece decat temperatura ambientala. Transferam in congelator, unde e putin mai rece, tot ce putem: iaurturi, untul, laptele. Trebuie sa desfac in spate sa vad ce se intampla...

  Flacara e mica dar pare sa arda bine. Curat totusi zona de praf, la inceput cu peria, apoi cu aspiratorul.

  Nu reusesc sa desfac compet arzatorul ca surubul care tine tot impreuna e ruginit si mi-e frica sa nu fortez ceva sa nu se rupa. Tot nu merge...
  Aron face testul la geografie...destul de bine.

  Fac o gluma lui Ralf, punandu-i ochelari lui Bubu, mascota noastra si lipindu-i cu schotch pistolul lui Markus, indreptat spre camionul lui...

  Ii atrag atentia, dar situatia e catalogata probabil ca nepotrivita si tratata cu glacialitate teutonica...Ce ti-s si nemtii si olandezii astia...
  Spalam haine.

 Maine e ziua lui Aron, asa ca facem o lista cu ce ar trebui sa mai cumparam pentru masa. 

 Urc pe acoperis sa vad daca reusesc sa curat hornul, dar capacul acestuia, prins in patru suruburi imi da serioase batai de cap. Justin imi aduce niste surubelnite mai scurte cu care ar trebui sa reusesc, dar tot prea lungi sunt... Pana la urma desfac trei si indoi usor capacul spre al patrulea, reusind sa arunc o privire inauntru. Hornul pare curat, dar nu vad prea multe ca se curbeaza in partea inferiora. Nu stiu cum sa-l curat.

 Vin si Anton cu Carmen sa desfacem arzatorul.

  Reuseste sa desfaca tubul care duce gazul la arzator, astfel ca putem sufla aer inauntru cu un compresor, poate are impuritati. Flacara pare sa arda mai bine, dar frigul tot asa (nu) merge...
  Mergem cu Sven pana in oras sa facem cererea pentru a putea merge spre nord. La biroul pasei locale ni se face un xerox al biletului de ferry si al pasapoartelor. Ni se cere insa si o scrisoare de la ambasada, in care sa ne fie specificate numele calatorilor. Mi se face greata de birocratia asta, mai ales ca stiu ca autoritatile italiene nu ne vor da o astfel de hartie... Voi incerca totusi sa contactez consulatul italian din Agadir...
  Mai cumpar si o lebenita si niste pepeni, legume si o nutella, profitand de faptul ca sunt pe bicicleta. Iau si doi litri jumate de ulei de argan. Dupa lungi negocieri platesc cinci sute de dirhami, adica aproape cincizeci de euro pentru tot. Sper sa fie optim!
  Trag un cablu la camionul lui Ralph, care ne da niste curent, asa, cu 220v, pare ca merge... Profitam de ocazie sa scoatem la imprimanta biletele de ferry. Pentru Carmen si Anton, Ralph si Maren, plus pentru noi. Ne minunam de cartusul asta de imprimanta pe care de saptamana trecuta il tot scuturam si cu care, continuam sa printam multe pagini. Urmeaza foile cu declaratiile de prezentat in Italia, pentru fiecare. Lumea e bucuroasa  ca, in oras nu exista posibilitatea a avea xeroxuri sau printari ca sunt toate inchise. Mai tarziu ne mutam la camionul belgienilor, unde mai facem o tura de bilete: pentru belgieni, olandezilor de langa noi, apoi francezilor din spate. Ok!

  La cina mancam niste clatite gigantice, facute in noua tigaie pe care Ilus si-a cumparat-o cu ajutorul omului care ne aduce painea. Cu nutella si gem.

 Aron doarme cu Tristan, intr-unul din coturile ce le au deschise pe cabina camionului lor. Se intoarce doar dimineata. La multi ani, Aron!
  E ziua lui azi, asa ca merg si azi pana in oras sa mai iau cateva maruntisuri ca vom avea oaspeti...
  La intoarcere in aud pe Aron cantand la saxofon, sub un palmier...

  Vecina noastra belgianca il fotografiaza. Imi povesteste viata ei si al sotului, mort de cinspe ani. De zece e cu omul cu care calatoreste. Imi vorbeste de tatal ei si de cei trei copii, apoi de fratii, copiii si nepotii prietenului... Se inteleg de minune, chiar daca conditiile in care traiesc sunt mai mult decat modeste. Imi propune sa facem un cantec cu copiii pe ritmurile unui vechi cantec partizan italian. Ii aduce aminte de peroada cand preda la universitate...
Un crampei de viata si de sinceritate, o intalnire memorabila.
O alta lectie de viata de "inramat"- cadou pentru mine de ziua lui Aron!
  Inainte de amiaza taiem lebenita, pepenii, facem feliile de paine cu nutella si...asteptam oaspetii.

  Aron e cam serios...probabile anxios si emotionat.

In timp ce copiii se joaca pe perne, umflam baloanele si le innodam pe un fir de ata, apoi fixat pe marginea de sus a parasolarului.

  Pregatim masa cu bunataturi...

...iar oaspetii nu antarzie sa apara.
  Anne, Simon, NoahWilly si FinnGoa ii fac la Aron o surpriza de proportii. Vin cu un superb tort ornat cu M&M- mici bomboane de ciocolata colorate.
   E extraordinar, mai ales pentru ca prajitura noastra, adica, salamul de biscuiti in forma de tort nu s-a intarit in frigiderul care nu functioneaza cum ar fi trebuit...

  Copiii sunt in extaz, alearga, se joaca, mananca, iar galagia atrage toti vecinii. La un moment dat suntem in douazeci si cinci, plus trei caini.

  Povestim...aici lumea are pasiuni comune. Cu Simon si cu belgianca vorbim despre India. Simon are o mica casa in nord. Ne impartasim experientele si amintirile.
  Apoi, la un moment dat trece un microbuz al politiei cu girofarurile aprinse. Incet, probabil uitandu-se la noi... Lumea se imprastie, care incotro, caci stim ca e interzis sa se adune mai mult de cinci persoane. Unii cu paharele, altii cu scaunele, intr-un minut dispare toata lumea. Copiii ii indesam in camper cu ordinul de a sta in liniste si de a nu se uita pe fereastra, dar pericolul trece fara consecinte.
  Odata cheful spart, ramanem doar cativa.
  Aron isi etaleaza comorile primite...

  O alta zi memorabila a trecut...

 Kayce, olandezul de vis a vis vine pe la noi sa incercam sa desfacem arzatorul frigiderului. Insistam si pana la urma reusim, cu toata rugina ce incerca sa ne impiedice sa o facem.

 Odata arzatorul desfacut, curatam tot de rugina si de praf, sperand ca frigiderul isi va relua functionarea normala.
  Lasam aparatul in pace, dar in zadar. Merde!

Azi e ziua lui Maren, careia Petra ii pregateste o surpriza: un superb desen de-al ei cu o padure si animale, plina de viata si energie. Felicitari Petra!
  Kayce vine si azi sa vedem daca se poate repara frigiderul...Desfacem grilajul de sus si gasim hornul pe unde iasa gazele arse. E foarte inspirat sa-si bage degetul inauntru, dar nu si-l mai poate scoate. E urcat pe scara noastra scurta, rezemata de peretele camperului, cu mana bagata pana aproape de umar in spatele frigiderul si cu degetul intepenit in micul horn al frigiderului. Devine rosu, imi explica situatia, dar reuseste totusi sa rada. Ii aduc niste sapun, dar nu reuseste sa se elibereza. Merg apoi la duba lui si iau un spray cu care incearca sa-si unga degetul. Operatia e delicata pentru ca spatiul e extrem de redus si greu accesibil. Ne adunam vreo opt adulti care urmarim cu interes evolutia situatiei. Nu putem sa-l ajutam cu nimic, reusim sa sprijinim doar scara ca nu cumva sa alunece si sa ramana suspendat in deget. Pana la urma reuseste sa se elibereze, aratandu-ne triumfator degetul mutilat. Aplauzele publicului izbucnesc eliberator. Atmosfera se relaxeaza iar spectatorii pleaca spre casele lor.
 In dimineata asta omul cu painea imi spune ca Fabio si sotia vor fi dusi la Agadir sa li se faca testul pentru virus pentru ca una din sotiile italienilor cu care statusera impreuna era rezultata pozitiva. Femeia e deja in Italia, dar autoritatile marocane vor sa verifice daca e totul ok. Ii scriu si lui Fabio, care imi raspunde optimist, spunandu-ne ca au fost dusi pentru examene medicale. Bafta multa oameni buni.
  Ultima data m-am intalnit cu ei in data de 17, adica cu noua zile in urma. I-am cautat la camper unde am ramas la povesti pentru mai mult de o ora. Am pastrat distanta, dar am baut un pahar de apa, asa ca ma alarmez un pic. Om vedea, ca , daca ei sunt pozitivi, si eu, mai bine zis, si noi va trebui sa ne facem testul. Si nu suntem putini. Am avut contact cu cel putin treizeci sau mai degraba, patruzeci de persoane in ultima saptamana!
 Anne vina sa ma fotografieze in timp ce framant aluatul pentru placinte.

Radem in timp ce o facem. Apoi fug pana in oras cu o bicicleta imprumutata de ei sa iau niste legume. Azi e duminica, iar legumele sunt cam "vestejite". Banane nu gasesc, asa ca iau trei pepeni. Nu prea exagerez din cauza frigiderului ce nu merge.
 Placintele au, din nou, un succes nebun printre cei carora le ducem: Anne si Simon, Carmen si Anton, Marjen si Cayce, Sven si Sabina. Mancam si noi pe saturate. Ilus prefera alea goale, unse cu gem, lui Aron ii plac cele cu braza, iar eu sunt fanul celor cu legume prajite.
  Schimbam butelia de gaz cu cea a olandezilor, ca se pare ca a noastra nu prea are presiune. Din nou fara rezultat! Frigul se incapataneaza! Maine voi incerca sa dezsurubez teava subtire care leaga conducta principala de frigider si voi incerca sa suflu in ea. Sa vedem daca nu are impuritati, ca flacara e cam mica.
  Dupa masa ne intrunim langa camionul Maren-ei, intr-un cerc al prieteniei, sa-i spunem la multi ani. Povetesc cu Marjen si cu belgianca, nevasta lui Michel. Fiecare cu istoria personala...cate avem de invatat!

Frigiderul continua sa nu functioneze... Impreuna cu Kayce si Anton desfacem toata tevaraia, suflam inauntru, curatam arzatorul, schimbam butelia de gaz, ba ii pun si un alt reductor buteliei. Ridicam presiunea gazului dar boilerul pentru apa calda incepe sa baraie ingrijorator. Intind foaia de cort verde sa tina umbra peretelui pe care e frigiderul... Nici un rezultat epic...frigul e cald in spate, dar se pare ca amoniacul nu circula si astfel nu raceste.
  Carmen ne aduce niste delicioase dulciuri cumparate in oras, facute cu susan si miere, ai caror fani devenim instantaneu.

  Aron doarme cu Noah si Tristan in cortul de deasupra cabinei camionului lor...

 Mai tarziu merg in oras, golesc rezervoarele, ma leg la curent si las camperul parcat sa vad cum se comporta frigiderul.

Fac cumparaturile, dupa care constat ca frigiderul tot nu vrea sa o ia din loc!
 Zilele zboara cu o viteza uluitoare; fiind blocati in zona asta intram intr-un fel de hibernare mentala in care fiecare incearca sa-si umple timpul cat mai placut posibil. Anton, ieri si-a scos kite-ul... foarte ok sa te joci cu el, dar pe plaja. Bineanteles ca vantul il sufla direct intr-un copac cu ramuri lungi si uscate in care se agata firele. Ne adunam o duzina de oameni sa-l ajutam. La inceput tragem, dar pana la urma desfacem nodurile si lasam firele sa se scurga printre ramuri. Mai greu i-a fost lui Anton sa refaca nodurile initiale...
  Intindem si hamacele...

  Nevasta lui Michel se implica intr-un mic proiect: acela de a canta impreuna cu ceilalti din zona asta un cantec pe ritmul melodiei italiene " ciao bella ciao" . Exersam in vreo doua dupamese dupa care cantam in cor, la inceput Aron si Simon doar la instrumente (fluier si chitara), dupa care se canta in germana, italiana, olandeza, fiecare cu a lui. Ultima strofa e in engleza si e partea cea mai reusita caci suntem vreo douazecisicinci care cantam in gura mare...
  Avem nevoie de o hartie de la ambasada italiei pentru a putea merge spre nord. I-am contactat prin e-mail, dar mi-au trimis un raspuns generat automat, nelalocul lui. Mai incerc o data cu un alt email , dar primim, dezolati acelasi raspuns. Incerc cu un telefon, doua, trei. Raspunde doar un robot...sa fie oare Ramadamul de vina? Pana la urma dau telefon la ambasada romaniei, unde reusesc sa vorbesc cu consulul. Foarte educat si disponibil, accepta sa-mi elibereze documentul cu pricina. Oau! Chiar daca am intrat in tara asta ca si cetateni italieni, obtinem hartia de care aveam atata nevoie!. Multumim! Merg la pasalac sa vedem care-i treaba.

 Ii explic situatia omului care vizioneaza actele si care imi da o veste super: putem pleca cand dorim cu actele pe care le avem!
  Din oras cumpar o a doua tajine, astfel ca la pranz mama pregateste una cu carne de curcan pentru copii si una fara carne pentru noi. Delicioase!

  In seara asta ne grupam mai multi caci am comandat pizza din oras. Maine Anton si Carmen pleaca asa ca facem chef cu cele cateva doze de bere scoase la iveala de Marjen si Kayce din cine stie ce cotlon ascuns al micului lor camper...e valuta forte pe caldurile astea!

 S-a varsat putina pe masa, dar nu o putem irosi asa ca...

  
Seara facem foc.
Stim cu totii in adancul inimii ca de maine lucrurile nu vor mai fi la fel ca pana acum. Cu plecarea cuplului de germanici ceva se rupe in noi. Stim ca a sosit momentul plecarii spre Europa sau macar a mutarii noastre mai spre nord. Aici nu mai putem sta prea mult ca e al naibii de cald, iar in urmatoarele zile va fi si mai si!

  Petra a pregatit un desen cuplului pe care il duce insotita de Aron si Markus...

  Momentul e trist, Carmen pana la urma reuseste sa nu planga... ne imbratisam. Duceti cu voi o parte din noi si din amintirile noastre! Drum bun oameni buni! Am invatat multe din simplitatea si bunatatea voastra!
  De cateva zile cochetam cu ideea de a merge cu familia lui Simon si al Annei intr-o excursie  cu copiii. Alegem ziua cea mai calda, cu maxima de 42 de grade.
 Plecam imediat dupa ce ne luam ramas bun de la nemti, traversand fasia fierbinte de asfalt.
 Ne indreptam spre o mica sa din fundul scurtei "van valley".

  Dupa un kilometru, Petra se raneste la picior, iar Markus, nu prea convins de excursie i se alatura cerand la unison sa ne intoarcem. Ilus ii insoteste inapoi la camper. Inteleapta decizie!
  Noi continuam incet spre sa, facand cate o halta in fiecare petic de umbra care se iveste pe traseu. Ne topim sub soarele asta.

  Odata ajunsi in sa, vedem superba vale Ameln, atat de verde, atat de aproape, dar amagitor de departe...
  Coboram panta abrupta pe o poteca larga in serpentine. Am facut o magareala incaltandu-ma doar cu sandalele; cu bolovanii astia risc sa ma ranesc la fiecare pas! Dar ii dam inainte.

Mai jos dam peste un firicel de apa borsita, in jurul careia tufe de tamaristi infloriti inverzesc peisajul. Blue e cel mai fericit, se arunca in apa dupa care se tavaleste in nisip... spre "bucuria" stapanilor...

  Urmeaza un platou de piatra arid care ne usuca pe dinauntru. Fiecare celula urla disperata dupa apa, APA!

  Ajungem la o intersectie in care doi politisti plictisiti si rupti de caldura " supravegheaza circulatia". Ne intreaba unde ne sunt mastile.
 -"in rucsac"-le raspundem
 -pai nu stiti ca tre sa le puneti?
 -nu am intalnit pe nimeni pe-aici, dar daca trebe...le punem
 - permisele de libera trecere si documentele!
-...sunt la camper.
-si ce faceti aici?
- ne-am pierdut, dar respectam poporul si autoritatile marocane!
-data viitoare sa le aveti cu voi 'nteles?!
-bineanteles sefu!
-aaa, inca ceva!
-da?
-mai este un post de control inainte sa intrati in Tafraoute, ocoliti-l prin dreapta, pe poteca!
-ok. multumim!
  Pe indicatorul din intersectia cu politistii era scris patru kilometri pana in oras. Extrem , extrem de lungi pentru noi toti. Copiii, chiar daca distrusi de caldura, s-au comportat de minune!

 Taiem pe poteca indicata, intrand in "van valley". Camperele ramase sunt extrem de putine. Trecem prin oued, dupa care traversam valea printre palmieri, facand multe opriri.

   Inca putin si ajungem...

  Ajungem franti la campere, dar asta nu-i impiedica pe copii sa se mai joace un pic...
  Seara, langa camper ne uitam la un film...

  In dimineata asta mai "pierdem" o familie. Sven, Sabine si Robin pleaca spre nord, la mare unde au niste prieteni ce au un apartament. Avem bilete pentru acelasi vapor, asa ca sper sa ne vedem in data de 8 sau 9 mai, la imbarcare. Insallah!
  E foarte cald azi, cea mai calda zi din cate am avut pana acum, asa ca ne decidem. Maine se pleaca la mare!

 
 Trebuie doar sa sun la vorbesc cu compania de navigatie sa vedem daca nava va veni... Daca nu, trebuie sa schimbam biletele pentru o alta data si/sau spre o alta destinatie.
  Contactam doua persoane din Flavon sa vedem daca am putea avea o casa in chirie... pana la urma a treia pare a fi dispusa sa ne inchirieze o casa mai veche pentru doua luni, dar la ce pret...