MAROC- Tafraout to Marrakech

Ne trezim la sase sa ne apucam de treaba. Avem atatea lucruri in jurul camperului ca ne intrebam daca va mai incapea totul in interior.

Fac un pic de curatenie in jur adunand mici hartii si bucati de plastic imprastiate. Incerc sa curat pernele camperului batandu-le bine cu un bat.

Un masiv nor de praf ma invaluie sub privirile mirate ale neveste-mii care ma fotografiaza zambind.
Reusesc sa sun in Italia la compania de navigatie. Un tip disponibil imi spune ca nava noastra va pleca cu trei zile mai tarziu, adica in 12. Imi si trimite noul bilet pe email. Sper sa vina ferry-ul asta!
Plec in oras cu Markus si Petra care imi promit ca vor ramane nevazuti in camper pana ma duc sa fac cumparaturile.
Mai intai ne oprim la golit rezervorul de la wc, apoi umplu cele zece bidoane cu apa, golesc apele gri si o luam spre oras. Ma gandesc ca ar trebui sa ramanem autonomi pentru urmatoarele opt zile asa ca cumpar apa, sucuri, de-ale gurii, o butelie noua de gaz si un sac de legume. Inghesuim totul pe culoar si ne intoarcem la locul de campare. Intre timp venisera si pizzele comandate cu o zi in urma, asa ca bag scaunele si masa. Luam curent de la Ralph sa scoatem la imprimanta noul bilet, asa ca profita si ei de ocazie sa-si tipareasca hartia de la ambasada.
Ne luam ramas bun de la fiecare in parte... de la Anne si Simon, Tania si Simon, Michel si Caren, Justin si Else, Maren si Ralph, Marjen si Kayce. Copiii isi saluta prietenii cu care au impartit atatea in luna asta jumate. Qaspen, Tristan, Noah, Finny, veti ramane in inimile noastre.
Plecarea e aproape dureroasa, ne promitem sa ramanem in contact si sa ne revedem in curand pe undeva prin Europa.
La iesirea din oras ni se fotografiaza documentul eliberat anterior in primarie. Rapid si eficient, cu politete si respect reciproc. Multumim Tafraout!
Drumul vireaza spre valea Ameln, pe care o traversam in partea din amonte. Vegetatia, la inceput bogata, dispare treptat, pe masura ce castigam altitudine.

Soseaua e buna, dar cu multe curbe, urcusuri si coborasuri, de parca am fi pe un montagne rousse. Ne place atmosfera relaxata si linistita pe care o emana zona.

Putinii oameni pe care-i intalnim nu au masti pe fata. Oprim sa-si faca Aron ora de muzica cu famfara.

Plecam spre Agadir pe o strada cu patru benzi ce trece si pe langa aeroportul orasului. In sensurile giratorii sunt prezente multe echipaje de politie, dar nu ne opreste nimeni. Ocolim orasul luand-o spre Essaouira. La iesirea din localitate suntem opriti inca o data, dar politistul ce ne verifica actele, ne face semn sa mergem mai departe. A jungem pe drumul parcurs impreuna cu Daniela si Tommaso. E superb!

Stim ca suntem prea departe de plaja atat de izolata unde am petrecut cele cateva zile minunate cu Tommaso si familia, asa ca hotaram sa ne oprim pe o plaja mai apropiata, langa un mic sat pescaresc cu cochete case colorate.

Imediat inainte sa coboram de pe asfalt, un imens mistret ne taie calea, indreptandu-se agale spre plaja. Aveam sa-l mai vedem de cateva ori in urmatoarele zile...
Ne parcam pe plaja nisipoasa, larga si lunga, cu vedere spre marea inspumata. "Paznicul plajei", un tip la vreo treizecisicinci de ani, ne repeta de mai multe ori ca e "responsabilul plajei". OK! Tot de la el aflam ca in capatul plajei e campata familia de canadieni.

Petra ii trimite un mesaj lui Qaspen...

Ii cunoastem din auzite, caci si ei fusesera in Tafraoute pana cu cateva zile inainte de sosirea noastra. Sunt simpatici si educati, rezervati dar prietenosi. Ne plac mult oamenii astia.

Dimineata suntem treziti de uriasele valuri ce se sparg aproape de noi. Zilele astea luna e plina, asa ca fluxul e mai puternic.

Dam telefon la GNV. Din pacate vestile nu sunt deloc bune, ferry-ul nostru a fost anulat. Vorbesc cu o tipa care imi trimite pe e-mail un link unde ne putem inscrie pentru a incerca sa ne imbarcam pe o nava ce va merge la Sete, in Franta. Ar fi bine si asa, cu orice costuri suplimentare...de data asta.
De la un pescar ne cumparam pranzul...

Copiii nu rezista tentatiei...

Ne plimbam pe plaja si ne intretinem cu canadienii..
Dupa masa il vad pe Aron povestind cu un tip insotit de un copil. Vin la camper. Copilasul, de varsta lui Markus e pe jumatate polonez , pe jumatate englez, nascut si crescut la Berlin. Tatal, fost instructor de scufundari in Thailanda, iar momentan preda business english unor grupuri de medici nemti. Mi-e greu sa-l urmaresc, caci vorbeste repede si mult. Vad ca incearca totusi sa se faca mai usor de inteles, utilizand un limbaj mai simplu.

Zilele trec repede, facem baie si plimbari pe plaja. Aron merge la pescuit cu Markus, Sara si Max, noii lor prieteni.
Diminetile ni se ofera din nou peste...

Principalul avantaj al acestui loc e ca temperaturile sunt mai mici decat in desert.

Efectul racoritor al marii si briza ce devine uneori violenta au grija sa coboare temperaturile. Vantul e deranjant, iar faptul ca suntem expusi vederii ne fac sa ne convingem tot mai mult sa ne mutam intr-un alt loc.
Pranzul il pregatim impreuna...

Azi, in timp ce facem scoala cu cei mari, Markus se joaca pe plaja in nisip. Ilus vede...trei politisti coborand rapid pe drumul de acces spre plaja, dirijandu-se spre noi. Chemam copilul in camper. Markus, pe faza, isi da seama de "pericol" astfel ca in cateva secunde intra pe usa de pe latura soferului, in timp ce politisti inconjoara camperul...negasind pe nimeni afara. Nici nu ne mai zic nimic, dar le cer actele celor trei tineri parcati in spatele nostru.

Pleaca impreuna, iar fetele lungi ale celor trei nu prezic nimic pozitiv.
Avem apa aproape terminata in rezervor, asa ca golim rezerva de apa din bidoane, sperand sa ne tina inca doua zile, pana plecam.
Seara Ilus si copiii aduna un lighean de scoici pe care le fierbem si consumam cu lamaie.

Facem o plimbare romantica in doi, la lumina apusului...

Cred ca Petra, saracuta a mancat prea multe , sau poate a mancat una care nu era fiarta bine, dar vomeaza intr-una de dimineata pana seara de nu mai stim ce sa ne facem cu ea si cum sa schimbam paturile.
Framantatul devine o joaca daca ai ajutor...

Gasesc un numar privat al unuia de la ambasada Italiei si-i scriu pe WhatsApp. Pe langa reprosuri primesc si doua numere de telefon pe care le apelez. Am sansa sa vorbesc cu o tipa disponibila care incearca sa-mi dea cat mai multe informatii. Aflu ca, intr-adevar cele doua nave ale GNV au aprobarea de a se deplasa, dar ca e ambasada Frantei cea care gestioneaz listele de pasageri... Trimit un e-mail la ambasada Frantei si contactez si pe romani. Ca de obicei pana acum, primesc raspuns rapid si promisiuni de ajutor ...insallah!
Noaptea trecuta nemtilor de langa noi li s-a furat o bicicleta - un alt motiv sa o stergem de pe aici...
Pana aia mari fac scoala, merg cu Markus in capatul plajii, pe o mica faleza.

Facem o mica plimbare, astfel ca unghita devine mai mult parte din decor. Ne instalam pe o piatra, lipiti unul de celalalt. Sunt fericit pentru momentele astea, e un privilegiu sa o pot face intr-un cadru natural atat de frumos. Povestim de toate, iar Marcus ma invata cum sa lansez cu plumbul cel greu.
Mergem apoi in satucul de pescari din apropiere. Culorile vii ne fascineaza...pacat ca strazile sunt pustii cu virusul asta...

E sambata azi si am vrea sa plecam, dar Aron ne roaga sa mai ramanem ca e ziua de nastere a Sara-ei. Aron asta are un feeling special cu fatuca asta. O admira pentru ca a facut foarte repede brain teaserii care i i-a dus. Chiar si jocul cu piatra rosie nu i-a pus probleme...
Copiii se joaca pe plaja...

Hotaram totusi sa plecam ca avem rezervorul de la veceu aproape plin si suntem fara apa. Ne indreptam spre un orasel aflat la vreo doazeci si cinci de kilometri, o localitate aflata intr-o curba larga cu multe plantatii de bananieri. E "banana village" prin care am trecut si cand am mers in jos. Azi e zi de targ, asa ca nu putem intra cu camperul in spatele pietei de zarzavaturi ca oamenii au marfuri inghesuite peste tot.
Paine si cornuri dulci...cost total: 80 de centi.

Cumparam legume si fructe dupa care gasim o straduta laterala din care, pe jos reusim sa avem acces la robinetul din curtea pietiei. Avem de luat vreo trei sute de litri asa ca nu e de gluma.

Mergem cu baietii, iar in timp ce ei umplu bidoanele, eu le car la camper. Ce obositor!

Intram si in piata sa mai luam cate ceva...

Daca vreti masline bune, la el sa mergeti!

Pe drumul de intoarcere...

Odata ajunsi la plaja si ne punem langa canadieni.

Aron impacheteaza doua coliere de-ale noastre si un brain teaser si le duce Sara-ei. Fata e super incantata! Se joaca impreuna toata ziua in apa inspumata, apoi merg in capatul plajei unde fac snorkelling. Descopera si se descopera. Apoi vizioneaza un film impreuna...

Aron, iti multumim pentru cadoul care l-ai si ti l-ai facut! Multumim ca ne-ai convins sa mai ramanem!
Amanam plecarea pe luni.

A sosit si calmarul comandat...

Spalam rufe...

Un vant puternic infasca tot ce poate rapindu-ne doua bidoane goale lasate afara. Apoi, ne dam seama ca lui Aron ii lipseste gentuta cu mulineta si carligele, brisca si plumburi...cam tot ce avea mai pretios! Concluzionam ca a luat-o cineva, ce trist!
Spalam cearceafurile vomate de Petra ieri, uscandu-le foarte repede...cu vantul asta!
Seara suntem invitati in camperul canadienilor sa mancam o prajitura. Ii cantam la multi ani fetei, in engleza si italiana si povestim pana ce oboseala ne trimite spre casa. Multumim!

Aron ne roaga sa mai stam o zi! Ok! Zis si facut! Azi facem o lunga plimbare pana la o peninsula aflata mai in nord unde se vad niste camioane parcate. Sunt camperizate, oamenii traiesc in ele. Poteca urca pe faleza, astfel ca vedem marea inspumata undeva sub noi. Zona asta, chiar daca e mai inalta decat unde suntem noi, nu sufera atat de mult din cauza vantului ce ne biciuiepe plaja. Aici sunt protejati de prezenta unor tufisuri inalte care dau umbra si inverzesc in acelasi timp peisajul... Oprim la grupul de englezi unde sunt parcati si Adrien si Leo. Povestim un pic , dupa care o luam la picior, vedem cateva van-uri cu numere poloneze, doua italiene, cateva nemtesti, ba chiar si unul de danemarca! Majoritatea calatorilor sunt in casele lor, doar putini se refugiaza la umbra tufelor, ascunsi in hamace...
Seara, Ilus prajeste calmarii taiati feliute subtiri. Copiii ii consuma cu placere..."seamana cu cartofii prajiti!"

E o alta zi. Azi plecam spre nord. Pana ce adun covorul, copiii mai coboara o data pe plaja sa se joace. Dau peste o uriasa meduza adusa de flux. O studiem, masurand-o din priviri...

Leg niste lemne pe cutia din spatele camperului.

Sper sa putem face un foc pe unde vom merge in zilele urmatoare! Aranjand lucrurile azi, ne dam seama ca cineva a luat geanta lui Aron cu sculele de pescuit...si a uitat sa o mai aduca inapoi...Geanta era a unui vechi aparat foto, dar continea mulineta, carlige, plumburi, un mic cleste si mult iubita brisca, primita de la Sven de ziua lui... e suparat copilul!
Despartirirle sunt dureroase, in special pentru unul dintre noi...

Copiii se semneaza pe un urias steag al canadei, facem fotografiile de rigoare si dam drumul la motor...

Mergem incet spre nord, spre Essaouira. Fasia de asfalt urmareste peisajul valurit. Recunoastem unele locuri caci pe-aici am venit spre sud...
Ne indepartam tot mai mult, trecem de un post de control...apoi mai vine unul. E jandarmeria regala. Il vad. E mandru ca poarta uniforma, chiar daca isi ascunde fata in spatele unei masti. Il cearta rau pe unu care e cu masina mica. Pana la urma omul trece usurat, iar atentia marlanului e atrasa de noi. Il salut cu respect, dar nu-i place de mine. Ne cere actele pe care le arat, dar nu e multumit de ce vede. Imi cere sa-i arat autorizatia de calatorie eliberata de autoritatile de unde am venit. Incerc sa-i explic ca cei din Tafraout ne-au lasat sa plecam fara a mai face hartiile respective, ca eram prea multe campere si prea multe hartii de facut...
El explica, eu la randu-mi... Gesticuleaza...si eu cu atat mai mult. Ridica vocea, dar eu urlu! O explozie de manie ne metamorfozeaza. El e ranit ca m-am indoit de autoritatea pe care o reprezinta institutia a carei uniforma o poarta, iar eu sufar in egoul meu de occidental arogant si stupid. Bineanteles ca se lasa cu telefoane din partea lui al carui rezultat confirma, dupa spusele omului, ca trebuie sa ne intoarcem...
Pe prima borna kilometrica scrie ca pana in Agadir mai sunt 86 de kilometri. Ii facem in liniste dupa o cearta cu Ilus care nu e de acord sa ne oprim din nou in satul pescaresc unde am stat pana acum...plange. O calc puternic spre oras ca ora sapte se apropie cu repeziciunesi cu ea incepe si lock down-ul.
Ocolim aglomeratia pe centura inca destul de circulata, chiar daca a batut deja de sapte. Echipajele de politie, numeroase ca de obicei, se pregatesc sa plece spre cazarmi si spre casele lor...probabil le e foame ca suntem in plin Ramadam...
Strada cu patru benzi se indeparteaza tot mai mult de oras, iar noi hotaram sa ne oprim in prima benzinarie. Cateva camioane cu motoare zgomotoase ne inconjoara, dar spre norocul nostru majoritatea pleaca, asa ca dormim fara sa fim deranjati.

Dimineata luam o apa tulbure, apoi ne indreptam spre nord pe autostrada goala.

Marjeen si Cayce se afla la Marrakech, intr-un camping gestionat de un cuplu germano-marocan. Ajungem si noi in locul cu pricina pe la ora amiezii. Suntem imediat fermecati de magia locului si de ospitalitatea naturala a proprietarilor. Heinrich traieste de douazeci de ani in Maroc, iar de cinspe e casatorit cu Aicha, o fermecatoare doamna cu ochi profunzi, fascinanti.
Atentia copiilor e imediat atrasa de piscina inconjurata de gazon. Inoata pana la epuizare in apa adanca si relativ rece.

In timp ce ei se balacesc, noi ne intretinem cu prietenii olandezi.
Toti ceilalti calatori din camping sunt germani, iar unicii care calatoresc cu copii suntem noi. Ne si retragem spre un colt mai indepartat sa nu deranjam.

Nava programata pe azi a plecat spre Franta. Noi nu am avut sansa de a ne afla pe ea.

Campingul are loc doar pentru vreo douzeci de campere, imprastiate prin curtea bine intretinuta. In mijloc se afla o adanca groapa pe fundul careia un mic lac e plin de vietati: testoase si broaste se ascund in stufarisul dens, iar cativa pesti rosii inoata nestingheriti intr-un bazin special construit. Doi stalpi metalici masivi sustin puntea de lemn ce leaga malurile ofrindu-ne astfel posibilitatea de a admira peisajul de sus. Pe iarba omniprezenta, ascunse la umbra vegetatiei, sezloane ergonomice ne invita sa le incercam. O facem bucurosi de compania regasita a lui Marjeen si Kayce.

Seara se termina cu o invitatie la ceai din partea lui Heinrich.

Superba sala in care suntem primiti, aflata la parterul hotelului e folosita ca sala de mese a restaurantului, dar si pe post de sala de primire.

Pe margini, de jur imprejur canapele moi ne asteapta sa ne odihnim. Dupa bunul obicei oriental, importat si pe meleagurile mioritice, ne descaltam inainte de a pasi pe covoarele pufoase.

Mesele, din lemn masiv sunt pictate cu modele geometrice traditionale. Peretii sunt impodobiti de arme antice.

Flinte ruginite, fara varsta fac companie unor pumnale artistic lucrate. Intr-un colt, pe un podium, bine mascate, instrumente muzicale moderne lasa de inteles ca exista perioade in care in cladire misuna turistii. Dupa vorbele proprietarului majoritatea ii sunt compatrioti...
Pe o masa alaturata, printre zeci de reviste de turism, copiii descopera cateva jocuri de societate, astfel ca nu mai avem treaba cu ei, pana cand...vine Aicha cu o tava de biscuiti facuti in casa. Bem ceai superandulcit, turnat de la un metru inaltime,in mod magistral de proprietareasa.

O ajut si eu distribuind paharele printre oaspeti. Ma simt bine in compania germanicilor, intelegandu-l perfect pe Fabio care-i evita pe conationali. Nu stiu de ce, dar prefer glacialitatea teutonica directa, in detrimentul caldurii latine...
Vizionam doua filme despre calatorii facute in Maroc. Una de catre Heirich care are si un autobuz cu etaj camperizat super luxos cu care duce turisti prin Maroc. Din cele cateva imagini surprinse in interior ne dam seama ca e dotat cu fotolii comode, frigidere, o mica bucatarie complet utilata, dar si un pian pentru pasionati...aviz amatorilor! Celalalt e un film facut de un cuplu prezent in sala, dar fiind cu multa vorbarie, ni se pare plicticos...

Pentru mic dejun primim paine, covrigi si prajitura cu lamaie facute proaspete!

In timp ce facem scoala aflam ca a doua nava programata pentru Franta a fost mutata cu o saptamana. V-a merge pe 26... Intre timp mai aflam de o nava a britanicilor care nu e inca plina si care ar accepta si alte nationalitati europene. Trimitem niste e-mailuri cu Marjeen, dar fara a avea vreun raspuns pana seara...
Spalam si niste haine...

Dupa masa vine o strasnica furtuna de nisip cu un vant puternic ce distruge cele doua foisoare de metal cu acoperis din panza care ne erau alaturi. Iesim grabiti cu Aron sa fixam bucatile dezmembrate ce se miscau amenintator spre camper...
Seara mergem la cina in restaurantul hotelului.