Grecia- sud si nord

 Lyonel si familia pleaca de dimineata, asa ca ramanem singuri in parcare. Ne apucam de scoala, iar dupa vreo ora soseste o familie de belgieni ce se parcheaza langa noi. Nicolas, Julie, Bazil, Iris si Nathan au plecat in calatorie la sfarsitul lui 2019, ca si noi. Au facut si ei primul lock down in Maroc si ii cunosc pe Simon si Anne, dar si pe Simon si Tania, asa ca povestile curg...

Copiii se joaca impreuna, la inceput mai timid din cauza barierelor lingvistice, dar apoi ne e greu sa-i bagam in camper sa plecam...Iesim din Mani pe un drum intortocheat, ingust si abrupt, dar care ne ofera la tot pasul privelisti ce ne taie respiratia...

...una din superbele bisericute din piatra...

Suntem pe coasta orientala, iar de acum vom merge tot spre nord.

...swordfish...zburator!

 ...bivuacul de azi...

Oprim la sud de Gythio, pe o plaja lunga cu apa cristalina, lasam copiii sa se joace si ne punem din nou la povesti. Fiu de avocat, Nicolas e arhitect de meserie. Are o mica firma cu care lucreaza online si se multumeste cu putin. Inca nu stiu daca vor merge spre Africa de Sud sau spre Asia de sudest...

In Gythio avem urata surpriza de a nu putea scoate bani cu cardul. Ala vechi nu ni-l recunoaste, iar de la ala nou am uitat codul...tre sa scot cu cartea de credit. In oras, ii intalnim pe Lyonel si familia, decisi sa mearga cateva zile intr-un camping ca Valentin termina trimestrul scolar si are mult de lucru...Ne mutam pe o plaja nu prea indepartata, langa epava unei nave. 

 

Luam apa de la un dus apropiat si ne punem sa spalam haine. Soseste si politia, surprinzandu-ne fara masti, la povesti , in fata camperelor. Se uita lung la masina de spalat in functiune, ne saluta si pleaca. Nicolas si familia hotarasc sa plece ka Mystras, un vechi oras bizantin in ruine aflat langa Sparta, in timp ce noi terminam de spalat. Rufele se usuca repede in briza racoroasa...  

Pana la parcul arborilor fosilizati avem de facut peste cincizeci de kilometri pe drumuri inguste cu numeroase obstacole: balcoane joase ce vor sa "muste" din mansarda, colturi de case ce poarta pe ele urmele intalnirilor anterioare (mult prea) invecinate cu alte vehicule, ramuri nemiloase ce zgarie precum ghiare de tigru, pante abrupte ce-ti pun la incercare motorul, curbe nemiloase ce te obliga sa intri pe contrasens, animale domestice si fiare salbatice, pietoni si biciclisti, soferi indisciplinati si politisti nemilosi...dar peisajul e magnific!

Bineanteles ca la fata locului intalnim doar cativa straini...elvetieni de data asta. Locul nu are nimic special in sine, dar locatia de pe malul marii e totusi spectaculoasa: stanci abrupte si apa cristalina, flori multicolore si orizonturi infinite de un albastru incredibil.

 

 La intoarcere, luam apa de izvor, apoi parcam pentru noapte langa un vechi camion camperizat nemtesc, cu vedere spre mare si un minuscul cimitir batut de vant. 

Monemvassia nu e departe, se vede cetatea de pe creasta insulei, zidurile ce protejeaza inca orasul si istmul de acces. Primim un mesaj de la belgienii "nostri" cu care fixam o intalnire pentru a doua zi .

Din ingusta parcare in care ne inghesuim, foarte aproape de stancile ce marginesc drumul, poarta de intrare nu e departe. Ne grabim sa-i ajungem pe Nicolas, Julie si pe copii ce au intrat deja in cetate. 

Tunelul in bolta a portii face un unghi de nouazeci de grade, astfel ca pasim in intuneric, caci nu se vede lumina ce intra din capatul interior. In mod sigur era foarte usor de aparat...

Stradute inguste si pustii separa caracteristicele casute de piatra, inghesuite pe panta muntelui. Pe masura ce urcam spre cetatea din varf, albastrul inchis al marii contrasteaza cu albeata cetatii...pacat ca Eol isi dezlantuie furia impotriva noastra, incercand sa ne zboare de pe zidurile proaspat cucerite. 

Ii intalnim si pe prieteni, hotarand spontan sa petrecem dupa masa impreuna. Ne mutam pe o plaja apropiata unde copiii se joaca in voie, apoi facem foc sa ne mai incalzim. 

Cinam pe intuneric, la lumina frontalelor, povestind apoi pana tarziu... Pe la miezul noptii reusim sa adormim cu totii. Bon nuit!

 

Belgienii pleaca la Nafplio de unde se muta intr-un camping. Nicolas trebuie sa munceasca asa ca are nevoie de internet bun si liniste. Spor la treaba si la revedere! O luam si noi spre nord, intrand putin in interiorul peninsulei unde strabatem un defileu spectaculos. 

 

Din pacate manastirea agatata de o stanca e inchisa asa ca ne intoarcem la Leonidio. Vrem sa ramanem in imprejurimi, dar nu prea ne gasim locul. Primul loc in care mergem e langa o taverna, adica un restaurant tipic grecesc, unde nu suntem bineveniti. Plecam spre un mic port apropiat. Un mare camp cu vedere spre mare ce are o duba de Franta parcata in mijloc ne place, asa ca Aron ridica bariera ce limiteaza inaltimea si iata-ne inauntru! Parcam langa van, dar o tanara ne someaza sa nu ne apropiem prea mult, pentru ca are Coronavirus. Autoritatile, nestiind ce sa faca cu ea, au izolat-o in parcarea asta. Bun! E clar ca nu putem ramane langa ea ca am risca si noi niste tampoane, sau niste carantine de care nu avem nevoie...Pana la urma dormim intr-o mica parcare suspendata deasupra unui incantator port pescaresc. 

O masina frigorifica ce transporta pestele proaspat spre o destinatie necunoscuta ne cam deranjeaza noaptea trezandu-ne de cateva ori, dar in rest avem parte de un somn linistit.

Azi e zi de targ la Leonidio, asa ca mergem sa cumparam verdeata. Oferta e cam limitata: fructe si legume proaspete si cam atat! Descoperim si un pescar ce-si vinde pestele si ne lasam convinsi de copii sa luam un calmar si doi pesti. Asa-i daca ai pescari in familie...tre sa-l cumperi!

Pe un drum laturalnic, avem o intalnire cu o testoasa ...

Dormim pe plaja linistita a unui parc national, departe de drum si inconjurati de natura.

 

Avem vizitatori din Italia azi; Manuela si Gigi din Flavon. Si-au luat inima in dinti si au venit in ciuda tuturor restrictiilor in vigoare. Au luat nava de la Ancona si au debarcat in Patras dupa aproape douazeci si patru de ore de navigatie. Sunt in Nafplio deja de cateva zile, iar azi i-am invitat sa petrecem ziua impreuna. 

Sosesc dimineata destul de devreme. Ne imbratisam si incepem sa conversam in placuta atmosfera al acestui loc, parca rupt de lume. 

Am scos masa si scaunele, asa ca mancam afara delicioasele legume prajite pe focul facut cu lemnele adunate ieri seara. Ziua trece repede, in companie placuta.

De cateva zile Markus are un ochi foarte rosu, de am inceput sa-i punem picaturi. Roseata nu a disparut, ba dimpotriva, de ieri seara a inceput sa se planga ca-l deranjeaza mai tare, astfel ca azi mergem la oftalmolog. 

 

Domnul doctor Pardalis Christos vorbeste o engleza perfecta si mai stie si cum sa se poarte cu copiii, astfel ca ii castiga imediat simpatia pacientului. Din fericire, medicul confirma diagnosticul de conjunctivita pe care l-am dat si noi, dar ne da niste picaturi mai tari, pe care le luam dintr-o farmacie alaturata odata iesiti. 

E zi de targ azi in oras, asa ca ies cu Aron la luat merinde, in special legume si fructe. Dupa ora de scoala cu profesoarele si dupa pranz, ne recuperam butelia de gaz lasata intr-un magazin azi dimineata. Ca sa o reavem plina ne-a costat doar 22 de euro. Urcam apoi cele 999 de trepte ale scarii ce duce la cetatea ce domina orasul de pe varful unui munte apropiat, dar o gasim inchisa asa ca ne multumim doar cu privelistea.

 

 

 Mai tarziu, ni se alatura si Manuela si Gigi cu care facem o plimbare dealungul tarmului. O multime de alti plimbareti ne fac sa ne dam seama ca soliditatea lockdownului aici in Grecia e doar o mascarada.

Ne despartim cu greu de prieteni, apoi plecam spre mitica Mycene aflata nu prea departe. Ajungem pe intuneric in parcarea pustie a sitului. Ne pozitionam in mijloc, nu departe de un inechivocabil semn ce interzice campatul si ne pregatim de somn. E a nu stiu cata oara ca dormim in locuri expres interzise camperelor.

Zidurile ciclopice ce inconjurau orasul se vad foarte bine chiar si din parcare.

Poarta leilor...un fantastic exemplu de arhitectura antica...

...inca nu stiau sa construiasca arcuri perfecte, bolovanii par ingramaditi...dar nu e asa.

Locul unei mari descoperiri..."masca lui Agamemnon". Schliemann, impostor sau clarvazator genial?   Imortal idol al viselor din copilarie, cu a lui biografie ii baga usor in buzunar pe Indiana Jones si ai sai prieteni...

Nu departe de parcarea sitului se afla "mormantul lui Atreus", o alta constructie monumentala. Prietenosul cuplu de paznici ne invita entuziasti inauntru. Ce discrepanta fata de situl principal unde am fost somati de mai multe ori sa ne punem mastile, in ciuda faptului ca eram singurii vizitatori...

Constructia in forma de con a fost cladita din imense blocuri de piatra taiate cu maiestrie si rabdare. Intrarea,lasata la vedere, a impresionat multe generatii de calatori. Chiar si pe unii insensibili ca si noi...

Plecam spre nord, atrasi de cetatea Korintului, construita pe varf de munte, intr-un ambient cu vedere spre  golful cu acelasi nume.

Luam apa la un izvor cu un debit firav, construit de turci.

Vroiam sa vedem Canalul Corint, dar ne-am balbait de mai multe ori pana am gasit un loc propice sa-l admiram cum se cuvine.

Ajungem la un pod semnat pe Google ca si pietonal , ruginit, in paragina si peste care au fost asezate ad hoc doua tuburi de plastic de jumatate de metru diametru, prin care se aude apa curgand.

Ne mutam apoi la un altul, feroviar, ruginit si asta, de parca ar vrea sa se prabuseasca peste navele ce trec prin canal. Noroc ca e accesul oprit de o ditamai poarta incuiata. Pana la urma ne intoarcem la podul peste care trece soseaua spre Atena.

Proiectat de arhitecti din Ungaria, cu doar sase kilometri lungime se pot scurta cei vreo sapte sute ce sunt necesari pentru a ocoli Peloponesul...

Ce lucratura!

Atena nu e extrem de departe, iar biletele de intrare pe Acropola primite de la Manuela si Gigi, ne stimuleaza sa mergem intracolo. Autostrada devine ot mai aglomerata pe masura ce ne apropiem. La una din iesiri, patru masini ale politiei supravegheaza circulatia. Apoi, pe un imens panou electronic, in greaca si engleza, suntem avertizati ca tara e in lockdown si ca se poate circula doar cu declaratia obligatorie, pe care noi, dealtfel, nu o avem. Inaintam anevoios intrand in inguste strazi cu sensuri unice si masini parcate aiurea, spre parcarea unde vrem sa dormim. Dupa vreo ora in care gresim sau nu putem vira in directia dorita, orbecaind un pic prin cartierul aglomerat, gasim si parcarea cu pricina. Oprim motorul langa o duba a politiei din care doi ofiteri ne privesc indiferenti. E aproape seara, dar iesim sa facem doi pasi prin parcul de la poalele Acropolei. O multime omogena de atenieni imbracati "de duminica"se plimba sub privirile intelegatoare ale politiei. Un artist ambulant canta la chitara sezut pe caldaram. Orasenii incearca sa-si vada de viata normala...

 

Traim oare un moment de rascruce in care v-a fi doar un "inainte" si un "dupa"?

La inceput eram ingrijorati pentru eventuala poluare fonica care ar fi putut sa ne deranjeze in timpul somnului, dar, in afara de cativa motociclisti ce tureaza motoarele un (pic) mai mult decat ar fi trebuit, avem o noapte linistita.

Singurul loc pe care vrem sa-l vizitam e Acropola. O facem de dimineata, pe cand locul e inca aproape pustiu. Refuzam jenati un ghid insistent ce se ofera sa ne arate locurile contra umilei sume de optzeci de euro, apoi luam bilete noi, ca alea primite cadou, nu mai puteau fi refolosite, apoiurcam scarile ce duc in varful colinei.

Sub noi, pe panta abrupta  cu expozitie sudica se afla un elegant templu, folosit si azi pentru spectacole.

Copiii, recunosc uimiti monumentul cunoscut din carti si documentare. Am facut bine sa venim!

...gratioasele si neobositele cariatide...

Situl e aproape pustiu, sa fie oare ora matinala sau pandemia de vina?

O ultima fotografie, apoi plecam spre Eubeea, pe autostrada aglomerata ce ne scoate din oras.

A doua insula a Greciei ca marime e usor accesibila, fiind legata de tarm cu un pod modern pe care-l traversam aproape pe nesimtite.

 Insula e extrem de salbateca, cu multa natura.

O puternica furtuna ce a lovit insula in urma cu doi ani a facut ravagii ale caror urme le vedem si noi.

Arbori grosi, rupti in doua precum bete de chibrite, zac pe margine de drum. Ici si colo se mai aud drujbele in functiune...

 

Alegem un loc de dormit superb, intr-o parcare de pe marginea marii, dar o viitura ce a slabit in mai multe locuri si strada pe care am venit, a distrus micul drum de acces, asa ca trebuie sa ne intoarcem din drum. Doua fete, speriate de ploaie isi gasesc adapost in camperul nostru. Una canta la flaut, instrument aproape identic cu sax-ul lui Aron, asa ca discutia se leaga repede.

 

 ...e chiar prea ingust sa ne bagam pe aici...

Intram pe un drum extrem de ingust, printre maslini, spre o mica plaja. Din pacate locul nu ne place, iar la iesire viram spre directia gresita...Sfarsim intr-un drumeag marginit de garduri metalice si cu multa vegetatie. Ramuri groase ne zgarie me ambele laturi. mici crengute cu frunze se agata de protuberante, fluturand precum stegulete de avertisment. Oglinzile, sub presiunea ramurilor, se inchid  cu un zgomot infundat, iar una din bufniturile pe laterala dreapta ma avertizeaza ca am mai rupt ceva...spunem adio unei bucati din streasina de plastic de deasupra usii de intrare...

Pana la urma dormim pe malul marii, ascunsi de priviri indiscrete de un enorm pin de Aleppo. Nu ne prea place locul din cauza traficului continuu inspre si de la barcile ancorate in golful de alaturi. Noaptea trece totusi bine, astfel ca a doua zi plecam din nou la drum. Spre nord vest.

Oprim pe malul marii, intr-o mica localitate ce ne promitea mult: ape termale intr-o locatie unica. Parcam pe marginea drumului si dam o raita prin imprejurimi sa descoperim un pic locul. Multe cladiri in paragina, demult abandonate, dau un aer de decadenta ce se accentueaza pe masura ce ne apropiem de apa calda. Mirosul sulfuros ne ghideaza spre un mic canal in care curge apa aburinda. Din pacate locul e off limits din cauza unui gard metalic ce ne impiedica sa ne apropiem de izvorul propriu zis.

Urmam micul canal spre mare, unde, o galbicioasa formatiune sedimentara acopera rocile ce formeaza faleza. Sulful si mirosul inconfundabil de oua stricate ne insotesc.

Chiar pe malul marii, un alt izvor, bogat in minerale isi croieste drum spre suprafata...

Petra ia temperatura apei. Risca sa se oparasca!

O mica cascada termala incalzeste si apa marii. Suntem tentati sa facem o baie, dar locul nu ne inspira prea mult, asa ca renuntam.

Suntem cam dezamagiti de Eubeea, asa ca decidem sa o stergem cat mai repede spre nord. Ajungem in portul din care am vrea sa luam bacul inapoi spre continent, dar fiind weekend, singura nava pe azi a plecat deja. Dormim pe o plaja apropiata, in compania unui cuplu german, apoi a doua zi pe la zece facem mic dejun in micul port.

Bacul nu se lasa asteptat prea mult!

Ne imbarcam si ...plecam cu o jumatate de ora mai repede decat orarul afisat in port! E duminica, iar marinarii probabil se grabesc spre casele lor...!

Gasim un loc superb, intr-un golf enorm cu apa linistita, nu departe de orasul Volos.

Parcam intr-un camp de flori, aproape de un mic bazin cu pesti si la o aruncatura de bat de o mica peninsula ce adaposteste ruinele sugestive ale unei vechi manastiri. Din primele momente simtim ca e unul din locurile alea in care merita sa ramai pentru mai multe zile. Vom vedea!

 Petra nu se lasa pana nu pescuieste doi pestisori, mici de tot.

Culorile apusului ne emotioneaza.

Ne retragem la somn, apoi, seara tarziu auzim motorul unui camper ce parcheaza langa noi...

Sunt francezii intalniti pe plaja din Pelloponez! Samuel, Abigaelle, Marinelle, sunteti bineveniti!

 

Dimineata, in timp ce copiii fac scoala, pozitionat sub un palmier gigantic, ma apuc de spalat ca Ilus a schimbat lenjeria... Vremea e la inceput buna, cu  un soare discret de se vede fundul marii...

Coarda cu care fixam bicicletele nu e destul de lunga pentru cat sunt de harnic...

...asa ca mai insir din ele si pe iarba...

Odata rufele uscate, copiii au nevoie de coarda...

Din pacate, un vant puternic ne impiedica sa facem foc asa cum planuisem, dar noi, cei mari, ne refugiem in camperul francezilor cu o sticla din vinul cumparat la Nafplio, in timp ce copiii se uita la un film in camperul nostru.

A doua dimineata, un soare splendid ma incurajeaza sa fac bis cu spalatul...

Intind hainele pe micul gard de pe marginea drumului, unde se usca repede in briza dulce. Pe cand spal mai bine, o masina a politiei, cu doi ofiteri trece pe langa noi. Stiu ca suntem in afara legii si ca putem fi amendati, asa ca sangele-mi ingheata in vine. Cu un gest reflex ii salut, surprinzandu-i. Imi raspund ridicand mana, apoi incetinesc cand trec pe langa tigania expusa. Nu opresc, ca daca ar fi facut-o  si daca ar fi vrut, in mod sigur ar fi gasit ceva sa completeze o amenda. Care aici, in Grecia pare a fi standard. 300 de euro.

O alta jumatate de zi de joaca, apoi francezii pleaca spre muntele Olimp unde vor sa sara cu parapanta. Drum bun!

Cu regrete, ne despartim de bicicleta lui Markus, greu incercata de intemperii. Sunt fericit ca vom fi mai lejeri cu vreo zece kile. Urmatoarea "victima" cred ca v-a fi unul din bidoanele cu apa din baie...alte douazeci de kile. Si lista se mai poate prelungi cu una din butelii, carti, haine si cate si mai cate nimicuri ce ocupa spatiu si ne ingreuneaza inutil. Inshallah!

...ramas bun, golf linistit, izvor de pace si armonie, natura si culoare!

Ii dam puternic spre nord, pe o autostrada ce ne exaspereaza cu pretul piperat. Exorbitant! Totusi, suntem multumiti: in patru ore avansam mai bine de trei sute de kilometri. Suntem in micul orasel Edessa, foarte aproape de granita cu Macedonia. De cea independenta.

Motivul vizitei noastre sunt cascadele impunatoare ce se pravalesc de pe marginea unui platou ramas suspendat in urma unui cutremur. Parcam, apoi intram in superbul parc acvatic al orasului.

Le privim mai intai de sus, atrasi de tunetul apei, apoi coboram scarile sa le admiram si din alte unghiuri.

...cica asta-i cea mai inalta din toata tara...

Intram si in spatele valului de apa...

O alta cascada, dubla, ne atrage atentia.

Cantitatea de apa e impresionanta!

Ud pana la piele...

Dimineata plecam la Salonic pe o superstrada rapida. Pe la amiaza suntem deja parcati langa un supermarket de la marginea orasului. Pregatim pranzul apoi tentam sa intram intr-un centru comercial in care se vand si produse electonice, cu gandul la Aron, dar nu suntem lasati sa intram. In zona asta lockdownul e mai sever, trebuie sa comanzi prin internet, apoi ti se permite sa intri sa ridici marfa. Renuntam la cumparatura si la oras, plecand spre est, spre peninsula Halkidiki. Pe centura orasului, aproape de o linie de incasare a taxei de drum, doi politisti pozitionati intre doua siruri de masini, verifica declaratiile de deplasare ale pasagerilor. Noua nu ni se cere nimic. Oricum nu aveam nimic sa le aratam...asta ar fi fost alti 300 in conditii "normale".

Pe ultima portiune de drum, pana la plaja, se schimba si soferii.

Suntem "cu picioarele in apa" atat de aproape am ajuns de mare!

Facem o plimbare pe superba plaja nisipoasa, pregatim cina si ne punem la nana!

Petra ne surprinde din nou cu unul din superbele sale desene...ai dreptate! Nu-ti pierde niciodata curiozitatea si entuziasmul, fiica draga! 

Ziua de nastere a lui Aron e maine asa ca azi facem o halta intr-o mica cofetarie dintr-o localitate apropiata. Luam cateva inghetate si un tort pentru maine.

Plaja pe care o alegem e si asta una din alea in care ai vrea sa te opreti la infinit. Cu iarba verde, plaja nisipoasa si fara prea multi oameni in jur. Ajungem devreme, cat sa apucam sa scoatem scaunele si mas sa facem scoala afara, dar vremea se raceste si incepe sa picure mocaneste asa ca ne refugiem inauntru, iar echipamentul sfarseste sub camper...

Facem totusi un mic foc de dupamasa, alimentat cu numeroasele bucati de lemne uscate, aruncate de valuri pe tarm.

Nici nu apucam sa-l vedem complet consumat ca trebuie sa ne retragem in camper din cauza ploiii. Seara trece repede cu un film si cu pregatirile pentru maine...

 Copiii entuziasmati ne trezesc azi foarte devreme, mult mai repede ca in oricare alta zi din timpul saptamanii. A contribuit probabil si ploaia ce nu a incetat sa cada, dar si entuziasmul provocat de ziua de nastere a lui Aron.

Pe la ora opt sarbatoritul desface deja primele cadouri...mici obiecte create sau gasitein natura de cei doi frati mai mici.

...unitate in diversitate...

Cutitul primit cadou trebuie si probat...reuseste sa taie salamul de biscuiti?

Anul trecut a facut-o sub un palmier in sudul Marocului, anul asta, pe o plaja pustie undeva in nordul Greciei. Sa fie pasiune,  nevoia de atentie, excentricitate sau unul din momentele alea in care te simti sufocat si ai nevoie de un pic de singuratate in care sa te dedici pasiunilor?

Sandalede-a lui tata, pantaloni de-ai mamei...

 Facem o plimbare cu baietii sa vedem care-i starea drumurilor dupa ploile de ieri. Trecem, sau e prea adanca?

Mai tarziu, la plimbare cu mama, descoperim superbele plaje rasfirate pe portiunea asta de coasta.

...Hope e punctul alb din dreapta superioara a fotografiei.

...alta plaja, alt calator, o alta istorie...

Pe varful unei coline invecinate, cu vedere spre mare, o foarte modesta bisericuta ortodoxa se ascunde inconjurata de vegetatie.

...me too...

...plaja "noastra" vazuta de pe celalalt versant...

Alte doua plaje idiliace. Salbatice si pustii in perioada asta a anului.

Aprindem lumanarile. Din pacate pentru noi parintii, sunt tot mai multe!

La multi ani, Aron!

...mai avem si o "home made cake"...

Apoi vine si ultimul cadou...impachetat bine, sa nu se sparga!

Sa-i porti sanatosi!

Dimineata urmatoare, soarele straluceste din nou pe cer. Putem sa facem foc si legume la gratar!

...in tandem...unul taie, iar celalalt prajeste!

...carnea o lasam ultima...

Dupa pranz, o lectura linistita in hamac e ce avem nevoie!

Soarele sta sa apuna, asa ca mai facem un foc. Cine stie cand vom mai avea posibilitatea sa o facem!?

Plaja e pustie. In cele trei zile cat am ramas, am vazut doar cinci persoane din care doua au trecut cu masina, la mare distanta. Unul din locurile alea pe care ni le vom aminti toata viata. Multumim!

Azi e ziua plecarii...oile isi iau la revedere!

Drumul s-a uscat complet. Iesim fara probleme din vagauna. In departare, Muntele Athos impunge cerul.

Intr-o parcare cu vedere spre mare, ne umplem rezervoarele cu o apa minunata. E rar sa gasesti apa buna langa mare.

Chalkidiki ne luam la revedere! Ne-ai surprins cu frumusetea ta salbateca!

Pe drumul principal, spre locul de dormit, intalnim acest semnal rutier ce ne deruteaza si ne pune pe jar. Vorbesc cu niste politisti opriti pe marginea drumului...derutati, caci se pare ca nimeni nu-l respacta, ne explica ca"e mai mult pentru camioane".

Facem o oprire in Kavala, ultimul oras mai mare inainte de granita. Timp de vreo ora iau la rand bancomatele din centru in tentativa de a scoate niste bani. In zadar, cardul ne e sistematic respins. Cu toate astea, reusesc sa platesc cu el la magazinesi benzinarii.

Dormim pe malul marii, intr-o parcare linistita, langa un inscris ce interzice camparea. Nu ne mai intereseaza.

Cocheta bisericuta din apropiere a trait si zile mai bune...

 Ne apropiem cu pasi repezi de granita cu Turcia. In astea doua zile am facut mai bine de patru sute de kilometri spre est. Suntem practic in granita.

Pe ultimii kilometri oprim la niste ex bai termale, sperand sa gasim vreun bazin cu apa calda sa ne imbaiem, dar locul arata dezolant, paraginit si abandonat.

Ultima zi in Grecia, o tara in lockdown ce ne-a oferit atat de multe in cele doua luni de zile de cand am sosit. Am cunoscut atatea persoana noi, auzit atatea istorii, am invatat atatea lectii...

 O tara noua ne asteapta. Aflam ca in Turcia un lockdown sever va incepe peste cateva zile...iar noi maine intram! Decidem sa lasam lucrurile sa curga de la sine, energiile sa se manifeste! Totusi, frici, indoieli, incertitudini si nesigurante legate de timpurile astea noi, nebune, ne asalteaza dandu-ne disconfort.

 Pana la urma intram destul de usor. Dar asta e pentru urmatorul capitol.