Paradis in destramare / o viata noua
Dimineata ne trezim pe o ploaie marunta ce ne obliga sa ne refugiem sub generosul acoperis de langa receptie. Camperul e gata de plecare deja de ieri. Avem de gand sa plecam spre Lacul Rovine, aflat pe o vale invecinata, dar la altitudine. Maine dimineata, dupa ce vom aranja ultimele lucruri in bai si in birou, vom pleca spre o noua destinatie!. Ne e dor deja de placuta ambianta pe care le vom lasa in urma! Copiii, un pic tristi si ei, se aduna in mansarda camperului nostru sa vizioneze un film in timp ce ploaia continua sa se accentueze ca intensitate.
Apa incepe sa balteasca prin camping, obligandu-ne sa alergam prin baltile tot mai adanci, sub grele picaturi de apa. Mai tarziu, de sus, copiii ne semnaleaza cu ingrijorare o semnificativa crestere a nivelului apei ce margineste campingul. Paraul asta, cu apa cristalina plina de pastravi, atat de bland si inofensiv s-a umflat, multiplicandu-si volumul, devenind un torent necrutator si amenintator cu viteza si culoarea lui ciocolatie.
...increduli privim uriasele valuri ce se umfla vazand cu ochii...
Ne adunam in micul birou, hotarand la unison sa parasim campingul pentru a dormi in parcarea de pe celalalt mal, mai ales ca in urma cu cativa ani a mai fost evacuat odata cu ocazia unor ploi abundente ce puneau in pericol integritatea podului de acces.
Mauro, un prieten de-al lui Luca ce venise sa ne ajute pleaca cu masina pe la ora doua, cam cu o jumatate de ora avans fata de noi. Traversez si eu podul pe jos, ingrijorat de nivelul apei.
Mauro se intoarce cam in zece minute comunicandu-ne ca drumul spre Entracque e blocat de pietre aduse de un paraias lateral. E momentul sa ne miscam...Trecem podul, parcand camperele si masinile chiar langa drum, intr-o zona larga dar destul de expusa. Pe site-ul meteorologic prognoza da pentru toata dupamasa 25 l/m2/ ora. O enormitate!
...spre seara situatia e si mai alarmanta...
Parcarea din amonte de pod incepe sa fie inghitita de ape, iar noi, indecisi, ne mutam cu dormitul in cladirea unei cabane aflate mai sus. Suntem la cheremul intemperiilor, inchisi in valea asta ingusta, cu versanti abrupti si fara cale de scapare.
Cu cele cateva lucruri ce ni se par utile si indispensabile (acte, laptop, peiute de dinti, frontale, primus) intram in cladirea cabanei, sub privirile stresate ale lui Renzo, gestionarul barului de vis a vis.
Imediat dupa cina, o avarie la reteaua electrica ne lasa pe intuneric. Adunam si mergem la culcare acoperindu-ne cu cateva paturi gasite la lumina lanternei prin dulapurile din camere.
Ne trezim de mai multe ori din cauza puternicelor bubuituri cauzate de bolovanii tarati de apa. In timp ce copiii dorm dusi, cei mari incercam sa "citim" cursul si nivelul raului la lumina slaba, filtrata de nori, a lunii pline. Ploaia inceteaza pe la patru lasand loc unui vant puternic ce misca tabla metalica cu care e acoperita cabana. Odata in picioare incercam sa ne evaluam situatia...
...la inceput privind afara pe geam...
, iar mai apoi facand o scurta plimbare prin imprejurimi...
Noul peisaj e dezolant: apa a distrus parcarea din amonte, excavand puternic si taluzul de la capul podului de acces spre camping, care a fost dus de ape. Chiar si masivul zid de protectie s-a prabusit. Ne e imposibil sa mergem la camping sa evaluam daunele, dar chiar si de pe versantul asta putem nota un brat de rau ce curge inca viguros prin zona de picnic, chiar aia in care am nivelat locurile de cort...
...in 10-12 ore au cazut 560mm de apa...sa fie chiar schimbarile climatice de vina?
...printre siroaie puternice ce curg nestavilite pe drum...
Un culoar lateral abrupt a descarcat pe carosabil multi metri cubi de material pietros. Nici vorba sa ne putem elibera fara un utilaj !
Trec printre bolovanii instabili si mai continui pe strada inca vreo doua sute de metri, pana intr-un loc in care drumul a disparut prabusindu-se complet in raul agitat din adancuri...suntem blocati!
Fac cateva fotografii sperand sa fie unicul loc atat de grav avariat de pe traseu si ma intorc sa comunic celorlalti trista stare de fapt.
Asteptam ajutoare de jos.
...pe la amiaza apar si primii trei salvatori ce ne dau mai multe informatii despre o alta bucata de drum ce lipseste in aval...mult mai lunga!
Vom fi evacuati cu elicopterul, fiind nevoiti sa-l abandonam pe Hope. Putem lua doar strictul necesar! Luam actele, telefoane, cateva haine si ...saxofonul lui Aron...
Hope, dar si noi, suntem devastati de un haos interior...Ce ne facem, unde mergem?
Cascada din amonte ce punea in pericol drumul forestier si cele cateva constructii in care ne-am refugiat a intanit in cale monolitul solid al rocii din substrat care a obligat-o sa-si shimbe cursul. Masivul bloc granitic a canalizat apa spre dreapta protejand zona in care ne gaseam. Multumim!
...ne dam seama cat ar fi fost de periculos daca am plecat in jos cu camperele fortand trecerea peste mormanul de pietre...
...important e ca suntem teferi cu totii...
...chiar daca zona e devastata ca dupa un bombardament...
Echipele de salvatori tot mai numeroase ne pregatesc pentru evacuare...
Mai intai pleaca mamele si copiii, dupa care urmam noi.
La locul de aterizare ne asteapta oficialitati locale, ziaristi si crucea rosie...Cu un microbuz al parcului national suntem transferati la Valdieri- un sat apropiat unde locuiesc cei doi frati ai lui Luca.
Cu un gest ce denota generozitate infinita, Luca si Agnese ne cedeaza mica si cocheta lor casa, in timp ce ei merg sa doarma la rude...Incredibili!
Trebuie sa ne reobisnuim cu dormitul intre pereti de caramida...
Dimineata ne trezim incurajati de privelistea padurii ce inconjoara casa si de culorile unui rasarit fantastic.
Urmatoarele cateva zile, cu suisuri si coborasuri, ne fac sa ne pierdem prin labirinturi de intrebari existentiale legate de solutia de adoptat...Insomnia devine rutina, iar mutenia refugiu, sunt dezamagit, disperat si rusinat...
Decidem sa ramanem doua saptamani in zona sa vedem care vor fi masurile adoptate de autoritatile locale. Cochetam cu achizitia unei masini sa ne putem transporta lucrurile spre sud...Pe site-ul Workaway gasim o mica localitate in sudul extrem al Calabriei, unde, cateva familii de occidentali incearca sa traiasca altfel renovand case nelocuite intr-un sat parasit de localnici. Ar putea fi o solutie, dar e atat de departe...Mai avem si niste prieteni in Sicilia la care am putea merge pentru la iarna. Varianta intoarcerii in Romania ar fi acceptabila doar in caz de extrema necesitate...
Incercam sa vedem partea plina a paharului: suntem cu totii teferi, camperul e in siguranta chiar daca e izolat, iar oamenii pe care i-am cunoscut ne ajuta cu tot ce pot...asteptam!
In urmatoarele zile urcam de trei ori sa mai aducem din lucruri. Drumul e inchis, dar putem trece mutand unul dintre gardurile ce-l bareaza. Parcam la cativa kilometri mai sus, dupa care trebuie sa continuam pe jos.
Superba zona de picnic aflata la inceputul vaii e complet inundata. Locul e mutilat de puterea apei ce si-a schimbat cursul. Ceea ce a fost un superb loc, invitantandu-te sa-ti petreci o dupa masa placuta in companie a devenit un imens depozit de materie pietroasa, inaccesibil si rece. Devastat.
Trecem de doua locuri in care drumul a fost lezat, dar nu distrus. Destul de usor de reparat.
...de-ar fi doar atat...
Apoi ajungem la zona cea mai afectata, unde fasia de asfalt, intrerupta de imense hauri cauzate de eroziune, ne ajuta mai mult sa ne imaginam traseul drumului, fiind suspendata la cativa metri inaltime. Aici v-a fi nevoie de o interventie serioasa...
Bolovani uriasi vor zadarnici lucrarile...
Probabil v-a fi nevoie de multe zeci de camioane de umplutura in portiunea asta.
...pe undeva pe aici s-a intrerupt cablul de curent in seara cu pricina, de am ramas pe intuneric...
In unele locuri natura a recucerit complet teritoriul...nu se mai vede nici urma de activitate umana...
Infruntam mari dificultati pana regasim ingusta fasie de asfalt...
...lasam in urma zona devastata...
...dar drumul lipseste din nou...
...sau e acoperit de pietre...
Ultima portiune o ocolim, trecand peste podetul avariat, pe poteca ce ne v-a duce direct in camping.
Odata ajunsi in campig, trecem la evaluarea daunelor...
Lipsesc cativa metri din mal...s-a dus si locul secret al copiilor...
Bolovani uriasi pandesc din noua albie ca niste gigantice masele de monstri gata sa mestece materia din jur. amestecati cu radacinile albe si despuiate ale fagilor cazuti la pamant. Peisajul e dezolant.
Apa s-a apropiat la doi metri de micile cladiri
Marele fag a supravietuit, tinand piept cu radacinile-i puternice, tumultului de ape.
 | |||
Absolut toate locurile de cort pe care le-am terasat, batucit si semanat, au disparut sub atacul furibund al apelor. Tot ce ramane sa ne aminteasca de partea de sus a campingului e un stingher loc de facut gratar, norocos supravietuitor singuratic al potopului.
Drumul de acces e intrerupt si in zona de intrare in camping.
Lasam camperele nesupravegheate cine stie pentru cat timp...
Doua lesuri de pui de jderi ne fac sa ne nelinistim in mod particular...au prostul obicei de a roade cablurile vehiculelor...
In timp ce pregatesc cei doi rucsaci cu lucruri de dus jos ii vorbesc lui Hope. Il incurajez pe el, dar si pe mine, promitandu-i ca nu-l vom lasa prea mult singur. Te vom vizita curand prietene!
Ducem cu noi bicicletele copiilor...
Odata ajunsi jos avem o veste buna: parcul national a targuit un elicopter pentru a ne cobora lucrurile, asa ca maine vom urca din nou sa pregatim sacii pentru transport.
parcare libera...de tot!
Cativa rangeri, angajati al Parcului Natural ne ajuta la impachetat...
Facem o pauza, odata treaba terminata...
.Dragilor, va admiram pentru pozitivitate, optimism, generozitate si modestie! Sunteti speciali!
...respect...
Ne intoarcem la camping...
...va mai amintiti de indicatorul turistic?
...raul a trecut prin camping...
A doua zi dimineata devreme recuperam lucrurile aduse jos de elicopter si ne mutam in casa noua!.
...plimbarica de dimineata...ne ingrijoreaza un pic stratul de zapada tot mai gros ce acopera varfurile din imprejurimi. Hope!...unde esti?
...inca o capodopera...ghiciti cine-i autorul?!
E sambata. Azi probabil lucrarile la drum sunt oprite asa ca hotaram sa mergem cu Aron sa vedem cat au avansat. Facem vreo sase-sapte kilometri cu bicicleta, pana langa barajul de deasupra satului Entracque. Ascundem bicicletele in desisul de sub drum si o luam la picior.
Mai avem doar sapte kilometri...
...bem un pic de apa sa ne desetam, descoperind apoi cu bucurie prima bucata de drum reparat.
Mai sus, spre marea si placuta noastra surpriza, pe portiunea lunga de vreo trei sute de metri drumul provizoriu e gata.
In capat, un excavator gigantic e parcat pe o "peninsula", chiar intr-o zona in care drumul lipsea cu desavarsire. Aici, cu cateva rabe de pietris au rezolvat-o!
La cateva sute de metri in amonte, lipseste bucata ce v-a da, probabil, cele mai multe batai de cap constructorilor. E abrupta, iar haul ce se deschide sub nivelul strazii vor trebui sa-l umple! Noroc ca portiunea e destul de scurta! Doar vreo optzeci-o suta de metri!
Pe Hope il gasim in stare buna, cu bateriile incarcate de soarele bland ce ne incalzeste si pe noi. Dam o cheie si lasam motorul sa mearga un sfert de ora. Sa nu uite cum e...
Plecam increzatori in saptamana viitoare. Daca vor lucra ca si saptamana asta, weekendul viitor venim sa te luam Hope!
Pedalez de zor pana ajung in zona frontului de munca. Undeva in mine speram sa fie mai avansata treaba, dar nici asa nu e rau...
...mai lipsesc doar cateva zeci de rabe de umplutura...
Hope e bine, asteapta cuminte sa-l aducem jos, asa ca ma intorc increzator acasa.
Usa de intrare se imbogateste cu tot mai multe desene ce imi amintesc ca trebuia sa fim altundeva in perioada asta a anului...
Urcam pe drumul forestier, bucurandu-ne de companie si de superbele culori ale toamnei.
...verdele lasa incet loc culorilor mai vii, ruginii. Aparatul de fotografiat nu reda indeajuns de fidel nebunia cromatica a acestui anotimp...
Tot mai sus, spre golul alpin...
Ajungem obositi in saua din creasta principala de unde se vede soseaua ce duce spre Franta. Urmam creasta, prin golul alpin spre un varf apropiat.
Petra e mereu in fata, deschizatoare de drumuri.
...doua familii fericite pe varf...obositi dar fericiti dupa cei opt sute de metri urcati...
Strazile sunt impanzite de echipaje de politie si carabinieri ce fac controale cu nemiluita. In saptamana ce a trecut guvernul a dat mai multe decrete care ne limiteaza tot mai mult libertatile. Oare vom putea pleca de-aici, sau vom ramane blocati peste iarna?
...cu mic si mare...
Construiesc efemere ziduri cu sutele de caramizi "Kapla" ale lui Elia. Pasiunea ne prinde si pe noi,adultii.
Intr-o ora groapa e umpluta, drumul nivelat, iar noi suntem jos foarte repede. Din pacate incertitudinea legata de destinatie si incapacitatea de a prevedea ce se v-a intampla maine cand vom incerca sa iesim din regiune, nu ma lasa sa ma bucur asa cum as fi vrut...
Doar copiii sunt entuziasti si ma ajuta la incarcat...Hope bine ai venit inapoi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu