Prin Dolomiti

  E ziua plecarii asa ca ne trezim de dimineata sa-l incarcam pe Hope. Treaba nu e simpla caci lucrurile nu prea isi gasesc locul...o vor face peste cateva zile, suntem siguri! Muncim de zor pana la amiaza sa aranjam, curatam si ordonam casele. Cea pe care o parasim  temporar si pe cea in care ne mutam, iar, cu nerabdare. La amiaza vine si Albino sa-i dam cheia. Ne permite sa mai stam o saptamana la intoarcere. Fantastic! Multumim Omule!

  Directia e spre Trento sa mai luam cateva carti si caiete de lucru pentru vacanta pentru copii.

  Plecam spre Moena dupamasa tarziu gustand lent, pas cu pas fiecare kilometru ce ne apropie de Dolomiti. In afara Brentei, care era muntele "nostru"si care era foarte aproape de casa, nu prea am avut ocazia sa-i batem, dar curiozitatea si interesul ne sunt aprinse la maxim! 

  Traversam rapid Valea Cembrei , iar apoi ne directionam spre Val di Fiemme, spre Moena, unde ne asteapta Justin si compania.

 Din Moena o luam spre est, urcand cativa kilometri pana ajungem in parcarea unei telecabine. Deja de departe se vede camionul prietenilor nostri asa ca intram si noi pozitionandu-ne in fata lor. Copii si parinti ne bucuram de intalnire.

  In ultimele momente de lumina facem planul pe maine, in timp ce copiii se dau cu bicicleta.

Aron, hotarat sa-si viziteze o prietena la vreo douazeci de kilometri isi rupe schimbatorul din spate asa ca ramane fara...e suparat rau!

  A doua zi schimbam destinatia spre pasul Pordoi aflat nu prea departe. Plecam tarziu si prindem un trafic nebun. Pe strada dealtfel ingusta se inghesuie zeci de biciclisti, masini si campere, depasiti in viteza de adrenalinistii cu motocicletele.

 La un sens giratoriu in loc sa o iau inainte, gresesc si o iau spre dreapta, drept spre centrul orasului!

Nici nu ne dam bine seama de boacana ca suntem si opriti de un politist local care-l vazuse pe Markus in fata. Ne cearta ca nu are centura si ca stam trei in fata."Optzeci de euro amenda si cinci puncte de pe carnet". Noroc ca e ora de varf cu circulatie nebuna si ca nu are timp de noi, asa ca ne spune sa o stergem repede inainte sa se razgandeasca. Intoarcem in intersectia cea mai apropiata, blocand circulatia, dar nu ne pasa, am scapat! Ne intoarcem usurati in infinita coloana de masini ce urca in ritm de melc spre pasul aflat cu opt sute de metri mai sus. Ajungem inainte de masa, pe cand toate parcarile sunt ocupate , asa ca ne punem pe doua locuri rezervate autocarelor, sperand ca vom scapa , din nou, fara amenda. Mii de oameni trec prin locurile astea, mai ales intr-un sfarsit de saptamana frumos ca asta! Zeci de biciclisti, motociclisti, masini  si campere se inghesuie pe ingusta fasie de asfalt ce coboara de ambele parti ale muntelui , serpuind printre enormi bolovani spre infinit.

 Crestele zimtate ale Dolomitilor cu peretii lor legendar pe care s-au scris capitole importante din istoria alpinismului si iarba verde, plina de colorate flori endemice ne fac sa uitam de aglomeratie...

 De aici, din Pasul Pordoi se pot face zeci de excursii in imprejurimi, pe jos sau cu bicicleta. Pe ambii versanti, trasee de downhill fac din zona asta un paradis al mountainbikerilor extremi.

  Spre Sass Pordoi, cu ai sai aproape trei mii de metri urca o telecabina gigantica. Vom urca si noi maine!

  Bineanteles ca dormim aici!

Aron studiaza traseul de coborare de pe varf...

Monument ridicat in memoria unicului Fausto Coppi.

Dupa masa hotaram sa facem o plimbare in jurul unui varf  situat in apropiere. Fascinati de marea varietate a florilor ne oprim deseori facand multe fotografii.

La intoarcere Els ne surprinde cu o delicioasa prajitura de mere, devorata in putine minute de drumetii infometati.

 

Temperaturile spre seara coboara sub zece grade, dar frumusetea apusului ne tine totusi afara... Zgribuliti, admiram spectacolul.

 

  E duminica dimineata. Ne indreptam spre telecabina sa urcam pe "Sass".

 Odata ajunsi pe varf ne punem gecile de iarna caci e tare frig mai ales ca cerul e acoperit de nori astfel ca soarele nu ne incalzeste deloc.

Asistam fascinati la saltul cu wingsuit a unui basejumper american cunoscut ieri in parcarea camperelor.

Printr-o "fereastra" ne uitam infricosati in jos.

Copiii, surprinsi de prezenta  unui petic de zapada, se joaca de-a iarna.

 Ne intoarcem infrigurati spre camperele din vale.

 Dupa masa hotaram sa mergem la monumentul cazutilor germanici din razboaiele mondiale. E o plimbare usoara care ne ia nu mai mult de un jumatate de ora.

Superbi rhododendroni ne strajuiesc pasii...

 Cladirea, monumentala, impune respect prin stil.

Cat de inutile sunt culturile nationale, patriotismul imbecil si apartenetele! Condamnam toate razboaiele, fara excepie!

Urcam tacuti spre o cascada insorita, pasind prin iarba grasa, impodobita de o sumedenie de flori.

In spatele unei creste stancoase se intrevede ce a mai ramas din ghetarul Marmoladei. De-ar putea sa vorbeasca...

Gingase flori de colt se agata de solul stancos.

 Vedem cinci capre negre, grase dar agile, catarandu-se pe pantele abrupte. Apoi observam de sus o  marmota ce sta la paza, iar mai tarziu o broasca uriasa incearca sa se ascunda intr-un paraias...

Cinam afara, admirand peisajul impreuna cu prietenii...

Petra cauta marmote...

In seara asta in parcare avem mult mai putini vecini...maine incepe o noua saptamana de munca...

 Seara, pe racoare ne mai oprim la o poveste  si un vin. In linistea  ce ne inconjoara observam doua vulpi ce trec pe langa noi, indreaptandu-se pe furis spre bidonul de gunoi din parcare. Azi a fost ziua faunei alpine!

 Din nou la drum! Azi plecam spre un alt pas montan, pasul Rolle.

Inconjuram Marmolada pe niste drumuri inguste si intortocheate, oprind mai tarziu intr-o benzinarie sa luam motorina si apa si sa descarcam rezervoarele de ape negre si gri.

Macinam kilometri!

Intalniri...

Trecem peste pasul San Pellegrino, de unde un nou masiv dolomitic ni se prezinta: Pale di San Martino.

Ne oprim in parcarea unui centru de vizitatori al parcului, de unde facem o scurta plimbare prin "padurea viorilor"- denumita astfel datorita lemnului cu rezonanta exceptionala folosit pentru contructia instrumentelor muzicale.

"-sa vedem care-i trunchiul ce suna mai bine!"

Facem o deviatie pana la lacul Paneveggio in care copiii se balacesc mai bine de o ora.

La intoarcere trecem peste podul tibetan instabil de pe care putem numara cascadele din micul defileu de sub noi.

Padurea cu lemn pretios...

Pe drumul de intoarcere ne mai oprim o data la o poiana ingradita in care deslusim sapte-opt cerbi si caprioare. Chiar daca sunte departe copiii sunt fericiti ca le-au vazut.

Mai avem de urcat doar cinci kilometri pana in pasul Rolle unde vom dormi cateva nopti.

In lumina crepusculului crestele din spate par ireale...

Dis de dimineata vremea pare sa ne incurajeze sa facem o plimbare. Iau bicicleta lui Petra si ma indrept spre putinele cladiri din pas sa cumpar cate ceva de-ale gurii. Constat cu dezamagire ca sunt doar baruri, restaurante si magazine de suveniruri. Decid sa cobor un pic pe drumul se duce pe versantul opus pana in locul de unde incepe poteca ce duce spre Baita Segantini, destinatia noastra de azi.

Odata gasita poteca, ce deseori se suprapune cu un drum forestier, ma angajez in a o urca...Pedalez puternic, bucuros de bicicleta asta mica, chiar daca nu pot schimba vitezele. Curba dupa curba pana ce ajung la Capanna Cervino, o cabana cu nume straniu pentru Dolomiti, unde gasesc panoul cu harta de mai jos care ma face sa decid itinerarul de azi.

Plecam dupa o buna doza de scoala. Decidem sa urcam cu telescaunul pana  aproape de varful Costazza.

Poteca de coborare de la statia din amonte face un ocol prea larg, asa ca decidem sa taiem panta pe direct, prin iarba si flori, spre drumul ce ne va duce la destinatie.

Ajunsi la cabana, evitam aglomeratia extrema cautandu-ne un loc cu vedere spre crestele inalte unde ne consumam pranzul, admirand peisajul.

Ocolim un varf pe curba de nivel, urmarind un drumeag extrem de panoramic.

Incepem un urcus abrupt, in serpentine spre un varf din apropiere intr-o zona care a fost extrem de disputata in timpul primului razboi mondial. Se vad inca resturi de ziduri si tunele cu amintiri dureroase...

Suntem obositi cand ajungem la statuia "Cristosului ganditor", intr-o zona puternic fortificata.

 Incurajat de mama,intr-un tarziu ajunge si Aron pe varf, bombanind suparat pentru efortul depus.

Coboram in serpentine pe o carare abrupta spre drumul de sub noi, grabiti de niste nori amenintatori...

Odata ajunsi la iarba, cei mici uita de oboseala si se iau la intrecere alergand pe panta domoala.

Ne amestecam cu zecile de drumeti ce coboara din munte, grabind pasul prin negura deasa si intunecata ce urca din vale. Pana la urma ajungem la campere fara sa fim udati de ploaie. Cinam impreuna si mergem devreme la culcare. Noapte buna!

 E dimineata, cu vreme buna din nou. Facem scoala, dupa care iau bicicleta sa explorez un pic zona, mai exact as vrea sa vad  de unde pleaca traseul spre lacurile Colbricon. Nimeresc strada buna inca din prima, gasind chiar si o scurtatura, iar intrebarile unui drumet despre un traseu"cu lacuri" sunt o revelatie pentru mine! Analizez harta online de pe Kompass si extind traseul facandu-l circuit. O sa fie un pic mai lung si mai greu, dar timp avem. Justin si familia, care ieri ne spusesera ca azi vor face multa scoala, ramanand in camper, se razgandesc asa ca ne bucuram din nou de compania lor.

 De la campere plecam noua, entuziasti sa descoperim locuri noi. Din parcare traseul urca la inceput domol, accentuandu-si panta pe masura ce ne indreptam de pasul in care suntem parcati.

 Curand, drumul devine o poteca de munte ce continua sa urce.

Dupa o jumatate de ora buna de marsaluit in sus, facem o halta intr-un pas. Devoram o ciocolata ce pare sa ne redea puterile...

Muntele devine din ce in ce mai salbatic, cu peisaj aproape Fagarasan as spune. Trecem pe langa mai multe zone de turbarii, probabil lacuri colmatate, unde vegetatia e deasa, iar terenul umed.

 

 Trei lacuri mici, apropiate de creasta, marcheaza prima treime din traseu. Mai avem de mers pana la cabana aflata pe malul lacurilor Colbricon, dar incet, incet inaintam.

 

Dupa o curba a potecii, sub noi deslusim oglinda unui superb lac, in forma de semiluna  cu o insulita. Un optim loc pentru un nou popas!

Mai incolo, dintr-o sa aruncam o privire in vale. Se vede  San Martino di Castrozza, o cocheta localitate de munte

Petra e mereu in fata, in cautarea potecii potrivite. Neobosita si entuziasta e exemplul pozitiv, modest dar energic, pe care toti il pretuim. Multumim!

Ultimul ostacol, mai ales pentru Els, e un varf pe care nu-l putem ocoli, ci trebuie sa-l trecem pe direct. Urcusul e abrupt, cele doua sute de metri ne iau mai bine de o ora, dar coborarea e si mai si...

Poteca dispare pe panta abrupta si expusa in niste ravene ce vor parca sa te absoarba in timp ce aluneci in jos pe grohotisul fin...

 Spre usurarea noastra in vale se vede si destinatia: cele doua lacuri gemene unde planuim sa ne oprim pentru pranz.

Tot mai aproape...

Pana sa se reantregeasca echipa vor mai trece doua ore, timp in care copiii se bucura de lac, de pranz si de jocul in aer liber. Ne si ploua putin, destul cat sa sperie cam toti drumetii care mai erau la lacuri, asa ca ramanem singuri, apreciind frumusetea locului.

Dupa o luunga asteptare, ne regrupam si plecam inapoi spre campere.

Repaus pe un bolovan...

Exhibitii...

Poteca, usoara, traverseaza o padure seculara, datatoare de energie.

Els si Justin, eroii zilei. Multumim!

Seara se incheie cu cina pregatita magistral de Ilus in timp ce asteptam "intarziatii"si cu o serie de fenomene stranii pe cer, cu efecte luminoase spectaculoase.

A trecut o saptamana de cand calatorim impreuna cu olandezii, a venit si momentul dureros al despartirii...plecam pe la pranz dupa ce ne promitem o revedere pe undeva prin lume.

Ca sa ajungem in San Martino, coboram cateva zeci de serpentine pe un drum ingust ce mai era si in lucru pe alocuri! Vacutele pasc linistite pe marginea lui, fara sa le pese de numeroasele pericole.

In doua ore coboram doua mii de metri diferenta de nivel, in partea inferioara a traseului urmarind o vale ingusta, cu multe lacuri de acumulare.

Dupa o scurta pauza facuta la Feltre sa ne refacem proviziile alimentare, o luam din nou spre nord spre Belluno. Oprim la un izvor sa umplem rezervoarele, dupa care mai mergem cam o ora pana in apropiere de Cortina, langa Lacul Cadore.

Ramanem peste noapte in compania altor trei campere, dar nu dorm prea bine ca suntem pozitionati langa un parau, iar afara ploua de rupe pana pe la doua. Zeci de fulgere ilumineaza noaptea intunecata, iar eu ma gandesc ce manevre trebuie sa fac cu camperul daca vom fi evacuati, asa cum s-a mai intamplat cu alti camperisti.

Temele de azi...

 Dimineata incepe cu o ploaie mocaneasca, care nu ne impiedica totusi sa mergem cu Ilus sa facem un circuit arheologic prin padure. Pe vreme buna locul trebuie sa fie paradisiac, cu lacuri, cascade, poteci tematice si padure cat vezi cu ochii.

 Markus ne ajuta sa pregatim pranzul...

In timp ce Petra si Aron se pierd in lectura.

 Urcam pe un drum tortuos ce ne scoate intr-un alt pas, (al catelea?), mult mai putin inalt decat celelalte.

Intram intr-o alta regiune italiana, Friuli Venezia Giulia. Relieful e inca tipic dolomitic, dar altitudinile scad , putandu-se observa tot mai multe forme de relief carstic.

Oprim pentru o fotografie si dam peste un enorm zmeuris in care ne pierdem incantati.

La un izvor ne refacem rezerva de apa...

Mergem spre Tarvisio, inspre coltul cel mai nord oriental al tarii.

Alegem drumuri inguste, de munte, ce treverseaza vai cu apa cristalina. Natura pura!

Intram pe un drum abrupt, cu serpentine stramte pe care din lipsa de spatiu le-au scobit in perete, astfel ca la fiecare curba intri in tunele in care nu stii ce intalniri vei avea... Noroc ca nu aveam viteza, mergeam in sus si am pus frana...Uf cat pe ce sa avem o intalnire (prea) apropiata cu un localnic grabit...

 La noapte vom dormi in parcarea unui fort din marele razboi, la doar o suta de metri de frontiera cu Slovenia. Ploua de rupe,dar vizitam totusi interiorul dupa care facem o plimbare pana in granita. Nimeni. Mai bine asa!

Noapte buna! Maine intram in Slovenia!