TAFRAOUTE- a treia saptamana

   Ralph ne propune o excursioara pana pe un varf de deal din apropiere pe care flutura mandra o bucata de carpa ce odata, demult, se putea numi steag. Nu se poate deslusi bine ca e legat de lemnul inalt, implantat parca in masivul bolovan. La inceput urmam una din numeroasele poteci ce traverseaza valea ouedului, ca mai apoi sa ne orientam spre stanga, spre un pas din care speram sa ne fie mai usor sa ajungem in varf. 

  Poteca, din fericire tot mai usor de deslusit urca lejer ocolind bolovanii cu forme rotunjite, ajutandu-ne sa castigam inaltime fara prea mult efort.

 Facem mute fotografii, minunandu-ne de imaginatia infinita a naturii. 

In departare se vede o gigantica testoasa ce pandeste mersul lumii de pe platoul sau pietros, apoi dam bot in bot cu un urias cap de camila, dupa care Ralph ne arata o ciocanitoare impietrita, dar si un bolovan enorm ce-mi aminteste de masca soldatilor lui “Vader” din “Razboiul Stelelor”. Ne apropiem de varf, catarandu-ne pe niste bolovani tot mai mari.

 Crapaturile ce-i despart sunt adanci si largi, iar noi intram in maruntaiele pamantului traversand cateva hornuri sugestive.

  Petra e mereu in fata in cautarea potecii. Cu Ralph povestim de rostul lumii, bucurandu-ne de peisaj si de posibilitatea de a avea timp de a ne bucura de el. Renuntam la varf, preferand o odihna prelungita pe un bolovan aflat imediat sub el. Imi povesteste despre neantelegerile avute cu fiul sau inca din perioada adolescentina. Grea meserie cea de parinte!

   Coboram prin spatele dealului, intr-o zona la fel de spectaculoasa, indreptandu-ne catre niste palmieri razleti aflati nu departe de ruinele unor locuinte. 

Un pastor insotit de doi caini ne saluta de departe cu un cordial “Salam”. Petra ar vrea sa ne intoarcem la camper, asa ca viram carma intorcandu-ne pasii spre tabara de baza. 

Aproape ajungem cand Petra, care de obicei nu se plange prea mult imi spune ca ii vine sa lesine. Ma ingrijoreaza.

 Atribui tot soarelui ce ne bate in cap, mai ales ca odata ajunsi inapoi la Hope, uita de tot si se joaca entuziasmata de prezenta celorlalti copii.

Ajungem fix cand a terminat Ilus pranzul, un delicios pireu cu snitele de curcan pentru copii si cate o bucata de cascaval pane pentru noi. Devoram tot. 

Dupa masa ii insotesc pe copii pana la un urias arbore de argan, noul lor loc de joaca. E batran si inalt, cu ramuri cat pulpa unui adult, astfel ca ofera spatiu suficient pentru a construi mai multe “tree houses”. 

Aici se jucau atatea ore deci copiii nostri! Noi le vedeam doar juliturile cu care se prezentau acasa la ora cinei…

Seara avem o urgenta cu Petra, care, odata iesita din baie, ne destainuie plangand ca a descoperit viermisori in c…

   Dimineata las copiii cu Ilus sa faca scoala, ma imbrac si-mi pun turbanul care partial imi acopera fata, iar asa costumat, ca de batalie ma grabesc la farmacie sa cumpar medicamente pentru toti noi, sa eliminam problema semnalata de Petra aseara.

 Sa fiu sincer am avut si eu niste mancarimi intr-o anumita zona, mai sensibila a corpului, dar, vorba Ilusei “cam dintotdeauna ai avut astfel de mancarimi”, asa ca nu-i dadusem prea multa importanta…

   Medicamentele, pentru toti cinci in doua serii de tratament costa mai bine de patruzeci de euro...mi se pare enorm! 

Mai cumpar cate ceva dintr-un magazin dupa care o iau la picior spre casa. La un post de control un soldat ma cearta in araba aratandu-mi sa nu-mi tin fata acoperita. Ii raspund ca nu vorbesc araba, asa ca devine mai paciuitor. Ma intreaba de hartia de la primarie pe care o am in rucsac si ma lasa sa plec. Pe partea cealalta a drumului il intalnesc pe Fabio, simpaticul italian cu sotie ivoriana, insotit de un alt tovaras. Amandoi sunt blindati in spatele unor masive masti, ba mai au si niste manusi chirurgicale albastre intinse pana sub coate. In alte circumstante ar fi fost totul hilar, dar avand in vedere timpurile sbuciumate pe care le traim, consider totul ca pe o noua “normalitate”.

   Nu avem gandul pranzului de azi, ca suntem invitati la camionul olandezilor. Carmen, nemtoaica simpatica ce calatoreste cu sotul intr-un camion gigantic parcat nu departe in fata noastra a pregatit niste canederli fara carne, iar Ralph a facut un gulas cu vreo doua kile de carne de vita. Noi doi, cu Ilus, mancam un fel de tocana de legume pregatita tot de el, special pentru noi. 

Masa e pentru cinspe persoane, din nou! Canederli sunt un pic cam seci, dar ii mancam cu placere ungandu-i bine in tocana. 

Atmosfera e relaxata, iar, la sfarsit cand aduc magistrala prajitura de lamaie pregatita de Ilus, suntem un pic luati peste picior ca “italieni adevarati”. In zece minute dispare si ultima bucata...

Bineanteles ca noi, barbatii suntem aia care trebuie sa spalam vasele! O facem razand, sub atenta indrumare a Elsei.

Seara luam medicamentul care ar trebui sa cam elimine viermisorii. Saracutii!

A mai trecut o zi!

Hotaram sa mergem in oras azi, ca avem rezervorul de ape negre aproape plin si incepe sa miroase pe langa veceu. Ilus ramane cu vecinele la taclale, iar eu plec impreuna cu copiii pana in sat, sa descarcam si sa luam apa. Dureaza tot mai bine de o ora, dar ne intoarcem cu aproape trei sute de litri de apa si rezervorul de da veceu golit.

Ne apucam sa spalam lenjeriile de pat, pijamalele si ce mai aveam prin dus, locul nostru de colectare al hainelor murdare. Apa luata in bidoane se termina, dar reusim sa spalam pana la amiaza tot ce vroiam. Curatam covorul de rafie de langa camper si mai aranjam un pic in interior si iaca ziua e din nou aproape pe terminate.

Petra ma cheama sa urcam pe varful stancos de langa noi.

 Ne oprim putin si la cele doua "inciziuni rupestre" aflate in apropiere. Cred ca le-a facut primaria, in lipsa de atractii turistice...

 O facem razand, sarind de pe o piatra pe alta si tinandu-ne de mana. 

Seara reusesc sa scriu cate ceva dupa care ma apuc de al treilea semn de carte!

 Dimineata de 1 aprilie incepe cu constatarea ca s-a terminat gazul din butelie. Nu porneste incalzirea, iar congelatorul s-a dezghetat complet. O demontez dupa care o pregatesc pe covorul de langa camper. Spre norocul meu cam in zece minute, pe cand ma gandeam sa cer o bicicleta de la Simon, apare omul care ne aduce paine proaspata in fiecare dimineata. Vazand butelia, ma intreaba daca am nevoie de una plina. "Da, dragule!" Culmea e ca o are in apropiere asa ca in cinci minute se intoarce  cu cea plina astfel ca o montez super repede. Uff! Asta da noroc! Ma costa doar 60 de dirhami, adica cam sase euro. Cam cu un euro mai mult decat as fi platit daca as fi mers in oras sa o iau.
  Cu un munte de legume pregatim o tajine delicioasa pentru pranz: am pus morcovi, ceapa, rosii, ridiche, cartofi, masline, prune uscate si nuci. A iesit delicioasa! Copiii mananca o parte din carnatii ce erau in congelator si s-au dezghetata azi noapte, iar noi adultii ne bucuram de felul asta de mancare atat de gustos si simplu de pregatit.

  Dupa un pranz asa de copios avem nevoie de o plimbare, asa ca mergem pe dealul de langa noi, pentru a cata oara? Maren, Ralph si copilasul mai mic al olandezilor ne insotesc.

 Fiecare bolovan e un optim motiv pentru o catarare, iar cei mai in putere pot sa schimbe si peisajul daca vor...

  La cina devoram ultimele resturi de tajine, dupa care ne retragem in dormitoare, unul mai epuizat decat celalalt...

  Una din zilele alea monotone din care noi, adultii nu prea retinem mare lucru, dar atat de memorabile pentru copii incepe cu scoala deja obisnuita. Facem puternic matematica si italiana dupa care copiii dispar la joaca. Dupa pranz copiii merg sa se catere pe un perete in apropiere, sub indrumarea cuplului de nemti ce nu demult s-au intors de la mecanic. Mahmud e o adevarata institutie in oraelul asta. Multa lume vine aici doar sa-si faca anumite reparatii la camper.
 Peretele e aproape, iar catararea satisfacatoare pentru toti. Mai ales pentru copii.

  Ca sa nu pierdem vremea cu pregatirea cinei, comandam niste pizze din oras. Delicioase pentru standarde marocane!

   Plecam de acasa inainte de trezirea copiilor. Nu avem o tinta anume, vrem doar sa facem cativa pasi printre palmierii astia grozavi. 

  Plimbarea nu dureaza mai mult de douzaci de minute, caci de data asta m-am incaltat doar cu papucii de casa din plastic ce au talpa tesita si subtiata din cauza abuzurilor la care a fost supusa. Se si razbuna lasand sa treaca ca-n branza un ac de pe o frunza de palmier cazuta si pe care calcasem. Aud si simt doua pacaituri. Primul a fost talpa papucului gaurita de spin, iar a doua e pielea talpii ce-mi vine si ea perforata. O durere surda ma traverseaza pana in crestetul capului. Sar intr-un picior, pana ce Ilus mi-l indeparteaza cu o miscare decisa dar simt soseta umezindu-se , iar o ciudata si deranjanta umflatura imi creste tot mai mult sub pielea talpii... 

   Ne intoarcem la ale noastre. Aduc doua stropitori de apa de la putul aflat in apropiere ca aveam rezerva pe terminate, dupa care vine Carmen sa facem germana cu copiii. 

  E extraordinara femeia asta. Atat de sincera si pozitiva, simpla si entuziasta. Optician de meserie, ne ajuta in special cu cititul si tradusul textelor. Multumim mult si ne vedem saptamana viitoare!

La pranz mancam “cartofi frantuzesti“, cu ou si multa smantana, gasita in sfarsit intr-unul din magazinele locare. 

Copiii au si niste snitele de curcan, iar ca sa nu ne plictisim ni se alatura si Tristan si Gaspen, cei doi copii olandezi, parteneri de joaca a copiilor.

   Ralph ma cheama cu el in expeditie pe varful cu cei doi bolovani razamati aparent unul de altul, aflat pe partea opusa a soselei. Luam cate o sticla de apa, betele de schi si ne punem palariile. La drum tot mai sus! Constat cu bucurie ca umflatura din talpa nu ma mai deranjeaza asa de tare astfel ca pot calca normal. 

Traversam soseaua pustie dupa care ne indreptam spre o mica vale a unui torent. Bolovanii sunt peste tot, uneori enormi, masivi, alteori in schimb ii vedem redusi la particulele cele mai mici, la cristale ce formeaza un nisip granulos prin care nu e simplu sa pasesti. Incercam sa gasim o linie imaginara a unui posibil traseu spre varf, dar e greu, foarte greu.

 Ma bucur ca copiii nu au vrut sa ni se alature, ca in multe locuri probabil nu ar putut trece. Ne taram prin spatii inguste pe sub bolovanii prabusiti alandala, apoi ii cataram pe fetele astea granuloase de garnit, aparent fara prize, dar pe care avem o aderenta de exceptie. Urcam tot mai sus, serpuind printre bolovani, apropiindu-ne de varf. Facem si o pauza intinsi la soare pe un urias boulder sustinut in trei puncte de alti bolovani cel putin la fel de mari ca si asta. Constructia asta perfecta a naturii se aseamana mai degraba cu un dolmen din vremuri preistorice, cu partea de sus usor convexa, foarte insorita. Ne odihnim. Si povestim. Ralph e fascinar de Lesbos, unde ar vrea sa traiasca cinci, sase luni pe an, ocupandu-se de permacultura. Ma bucura si fascineaza faptul ca mai exista persoane ca el in ziua de azi. Speram sa devina cat mai multi, cu schimbarea ce e pe cale sa se intample prin lume cu virusul asta. 

Pana pe varf mai avem de transpirat, dar reusim de fiecare data sa gasim trecerea potrivita. 

Tot mai sus, pana , la un moment dat nu mai avem nici un bolovan in fata noastra care sa ne obstructioneze privirea, astfel ca vedem lunga vale din spate, cu vechile asezari ce se cocoata pe pantele muntilor.

Undeva departe se vad si "pietrele vopsite"...

 Privelistea iti taie respiratia! De jur imprejur nu vedem suflet de om. Exista doar infinitatea asta de bolovani si cerul albastru ce te face sa visezi, vrei, nu vrei.

Coborarea e rapida ca am dat de niste momai ce par a semnala o cale de acces pentru pastorii de capre, astfel ca in mai putin de o ora suntem “acasa”. 

   Am nevoie de un dus, dar mai intai trebuie sa scot apa din put cu o veche sticla de cinci litri, tocita si gaurita in partea superioara ca sa se umple mai repede, odata ce ajunge pe suprafata apei. 

Operatiunea imi ia cam o ora, dar avem suficienta rezerva sa facem un dus decent toti cinci.Ce lux, sa ai dus si veceu in camper!

Seara se face foc langa camperul lui Simon, iar lumea scoate chitarile. Aron trece peste rusine si canta cate ceva! Bravo! E un optim inceput , copile!

  Se mai prajesc si niste marschmellow, spre bucuria copiilor...

Facem si azi o plimbare cu Ilus printre palmieri, plecand de dimineata. 

Odata ajunsi la camper, facem micul dejun caci gasim copiii treji.

Ne apucam de scoala un pic mai tarziu azi. Petra face italiana, iar Aron geografie. Si atat caci vin doua mame ce o cheama pe Ilus sa mearga sa faca yoga. Dispar undeva intre bolovani. Eu trebuie sa fac pranzul. OK. Iar ele trei, mame a sapte copii, pleaca. Pun niste apa in rezervor de la omul cu camionul cu apa, dar e cam murdara ca e de pe fund. Sper numai sa nu se strice pompa... Ma apuc sa framant pentru niste placinte, dar termin apa de baut din bidon. Caut unul nou dar nu gasesc! Pana la urma dau de o plosca plina pe jumatate asa ca reusesc sa termin de framantat. 

Las aluatul la dospit si plec spre satul vecin sa iau apa. Nu am mai fost niciodata acolo, dar stiu ca e mai aproape decat magazinele din Tafraoute. Merg linistit pe strada pustie minunandu-ma de frumusetea florilor. Sunt superbe, acopera o pala de culori imposibil de reprodus. Sunt incantat. 

  Mai incolo, o femeie in varsta iasa dintr-o casa sa-si ia niste apa dintr-un urias rezervor de plastic. Ma vede cu coada ochiului si imi dau seama ca e surprinsa. Se intoarce cu spatele, acoperindu-si fata cu valul pana acum desfacut. Trec mai departe fara sa o salut, ca nu cumva sa o pun intr-o situatiie neplacuta. Magazinul e mic , dar are apa si lapte.Asta-i cam tot ce am nevoie. Iau doua bidoane de cate cinci litri si un litru de lapte. Vanzatorul imi spune ca e “patruzecisinoua”. Mai intreb o data si imi spune ca e “treizecisinoua”. Mi se pare foarte mult sa platesc doi euro pentru un litru de lapte asa ca ma fac ca nu inteleg. Omu ia calculatorul si imi arata: douazecisiunu pentru apa si opt jumate pentru lapte. Asa mai merge. Platesc cei douazeci si noua jumate si plec fara sa mai iau altceva. Ramane pe luni cand vom merge in oras sa ne refacem proviziile.La intoarcere Petra e pe slack line-ul vecinilor...

Ma intorc la Hope si ma apuc de calit ceapa, apoi pus si ardeii taiati felii si cuburile de dovlevcel. Se intoarce si mama dupa vreo trei ore de absenta si se pune pe prajit. Intre timp aluatul dospise de da peste marginea oalei. Face cateva cu branza si suc de rosii si vreo cinci cu legumele deabea pregatite. La masa ni se alatura Tristan si Gaspen, copiii olandezilor, dar si Ralph si Carmen. Ultima bucata o ia Carmen si i-o duce sotului. E apreciata. Si de copii, mai ales de astia olandezi. Ne bucuram sa vedem totul disparand in burtile astea mereu infometate…

Simon le face copiilor o tinta din stofa intinsa pe o rama de crengi si intarita cu sticle umplute cu nisip. In duba lui mica a pus si doua arcuri si sageti cu care, acum, copiii incep sa se apropie de tirul cu arcul, acest sport atat de fascinant. Petra pare sa aiba talent, astfel ca toata lumea se intreaba daca a mai tras cu arcul. “Nu, niciodata!” 

  Ne bucuram cu totii, rand pe rand de precizia arcului cu care tragem rand pe rand serii de cate sase, sapte sageti in tinta tot mai subreda. Sunt impresionat si oarecum speriat de forta si precizia acestor arme. 

  Copiii captureaza un scorpion marisor gasit cand cautau lemne. E marisor. Agresiv si sigur pe el. Iritat ca e tinut captiv in galeata asta neagra ca si el. Periculos.

Bineanteles ca si in seara asta se face foc mare langa camperul lui Simon.

 Apar si persoane nou venite in zona asta de oaza, care sunt primite binevoitor. Se canta la chitara, iar Aron canta si el cateva cantece. Ii iese totul foarte bine spre incantarea tuturor.

Cei trei “baieti mari” au decis sa doarma afara azi. Noah si Aron in cort, iar Tristan in hamac. Vom vedea cat le va fi de frig si cat vor fi lasati sa doarma de chefangii. Noapte buna!

  Dimineata il chem pe Aron sa doarma in camper,ca a ramas singur in cort si e destul de racoare.

Dupa cum eram intelesi cu vecinii azi vom merge la "painted rocks" pe jos. Frigiderul ne e gol asa ca pe la opt jumate merg in oras de unde ma intorc cu apa si niste fructe trebuincioase pentru excursie.

 Facem sandvisurile, pregatim rucsacii cu multa apa si aranjam un pic camperul.
 Ralph vine sa-i aduca inapoi lui Aron brain teaser-ul care i la facut cadou, ca nu e in stare sa-l faca. Mergem sa-i aratam si-i zicem sa se pregateasca. Accepta invitatia, dar dupa ce se uita pe fereastra la multimea de persoane ce se aduna , gata de plecare, renunta spre dezamagirea mea. Il fac sa-mi promita ca vom mai merge o data doar noi dupa care inchidem camperul si ne alaturam grupului gata de plecare. Suntem noua adulti, opt copii si un caine. Incepem urcusul spre saua de deasupra camperelor.

Suntem lenti si rasfirati dar pana la urma ajungem. Din sa coboram in satul din valea de dedesubt si o luam pe lungul vaii inspre rocile vopsite.

Urmeaza un al doilea urcus mai lung si prelungit care ne sfarseste pe toti, dar mai ales pe copii.

Facem o halta la umbra unui argan unde asteptam restul grupului. Scoatem cutia cu pepeni pe care-i distribuim participantilor. Feed-back-ul e foarte pozitiv: "the winner of the day" mi se spune. Sunt fericit ca le place si mai ales ca trebuie sa car mai putin in spate de acum incolo.

  Olandezii se intorc, dar doar dupa ce imi lasa cei doi copii in primire. Continuam spre primul monolit vopsit in albastru, dar ne oprim din nou sa facem o pauza langa niste blocuri enorme, crapate de sus pana jos. Din interiorul acestor crapaturi iasa un curent de aer racoritor de parca ai fi langa un frigider ce are usa deschisa.

 Pe partea cealalta gasim un maestuos argan, batran de cateva sute de ani, extrem de fotogenic. Extraordinar! Are mai multe trunchiuri contorsionate, cu scoarta ca de piele de crocodil, ce inconjoara un enorm bolovan, de parca ar vrea sa-l protejeze de...timp.

 Copiii se joaca explorand cotloanele si catarandu-se pe masivii bolovani. Cauta scorpioni pe sub bolovani. Si pana la urma ii gasesc! Astia de aici sunt galbeni... Pana la primul masiv vopsit mai avem de traversat un platou cu vegetatie taiat de mai multe piste facute da masinile celor ce au dormit pe aici.

Ajungem la monolitul vopsit in albastru. Ilus, in timp ce-i urcam panta domoala imi spune ca "parca plutim in cer"- si are dreptate.

Ajungem cu totii in varf, unde mai multi bolovani se reazama unii de altii intr-un echilibru precar, dand nastere astfel unei grote spatioase cu mai multe intrari si incaperi. Din pacate ni s-a descarcat bateria telefonului cand am fost aici cu copiii, speram sa primim cateva fotografii de la alti participanti...
  Pana la urma fotografiile puse aici de la pietre le-am facut in excursia care am facut-o cu Carmen si Marjane in opt aprilie...

  Devoram toata mancarea adusa, dupa care lenevim, unii la soare, altii la umbra. E placut. Ma intind pe o piatra calduta, dar strigatele copiilor nu ma lasa sa ma odihnesc. Ba se urca pe cate un bolovan de pe care nu se mai pot cobora fara ajutor, ba se cearta intre ei...
  Exploram si zona invecinata, iar surprizele nu inceteaza sa ne uimeasca; pe un varf invecinat descoperim o imensa cavitate in interiorul unui bolovan rotund. Extraordinar!

 In locul asta asa de mare (cred ca are zeci de kilometri patrati), poti umbla zile intregi pe jos fara sa descoperi toate aspectele maestuoase ale naturii. Formele sculptate de vant si imaginate de om sunt infinite. Trebuie sa ai doar timp sa explorezi, ochi sa privesti si minte sa-ti imaginezi. Magie a naturii...
  Plecam inapoi cam deshidratati, dar ne miscam repede astfel ca drumul pana la campere ne ia cam o ora, in pas intins si fara prea multe opriri.
  Ne apucam sa facem cartofi prajiti sa eliminam toti tuberculii din dotare. Incepem pe la sapte si terminam cu spalatul vaselor pe la noua jumate. Ni se alatura si Tristan si Gaspen, dar si Noah, asa ca cartofii nu sunt niciodata prea multi.Ii facem in multe ture ca tigaia pe care o avem e cam mica. Ii promit Ilusei sa-i iau alta, mai mare...

   Siguri fiind ca noua cartofi n-o sa ne mai ramana, pregatesc niste usturoi,  asa vreo doua capatani mici, taiat cubulete si sarat, il ung cu ulei de argan si mai pun si un triunghi de branza topita in mijloc. E momentul potrivit asa ca vine si Justin, tatal copiilor olandezi ce ni se alatura. Ii facem loc in mica bucatarie sa aiba si el acces la farfurie. Mancam cu mana, imbiband bucati de paine in uleiul cu usturoi si branza. Terminam o bagheta cat ai zice peste, apoi inca una, e delicios!
  Seara se termina cu spalatul vaselor si al copiilor. Tarziu ne vine si noua randul la dus. O desfatare apa asta fierbinte! Nu-i invidiez deloc pe cei cu van-uri din jurul nostru ce nu au baie... Dar totusi sunt de admirat ca au spiritul si convingerea de a calatori asa, in conditii nu usoare. Unii sunt cu copii, fapt ce complica si mai mult lucrurile. Ii admir!
   Ne prabusim franti in paturi, topindu-ne in saltele.

   Avem frigiderul gol asa ca trebuie sa mergem in oras, la cumparaturi.

   Facem mic dejun, dupa care luam painea proaspata de la omul care vine in fiecare zi de ne-o aduce. Nu e prea fericit cand il rog sa-i fac poze, dar ii promit ca nu il voi pune pe Facebook.

  Adunam sandramaua si mergem in oras. Prima oprire o facem la golitul de rezervor de veceu. Spalam bine si rezervorul odata golit dupa care luam apa de baut. Multa. Vreo trei sute de litri. Ne ia cam trei sferturi de ora in total ca am bagat patru monede de cate zece dirhami, iar cu fiecare avem zece minute de apa. Intre timp apare un camper cu numar de Olanda din care coboara un domn cu care incepem sa povestim. Stie un pic de italiana ca are un baiat casatorit pe la Ferrara. Odata apa luata ne luam ramas bun de la om si dam sa plecam, cand auzim un strigat de disperarae "Halt!". E olandezul ce ne spune ca a ramas incuiat afara, cu cheile pe dinauntru. Ok! Ni s-a intamplat si noua in Spania asa ca radem una buna, dupa care scoatem scara interioara cu ajutorul careia Aron se catara pe umerii nostri , iar mai apoi, cu greutate reuseste sa se urce pe acoperisul omului. Ii spun sa se descalte, dupa care, ascultand indicatiile omului, deschide hubloul de tavan si plasa de tantari si intra, reusind sa deschida usa. Olandezul e in extaz. Ne si da un numar de telefon sa-i trimit pozele. Zis si facut! Sa ai drumuri bune si viata lunga, omule!

  Fac niste cumparaturi masive ca suntem in saptamana de Pasti, iau oue, un cofrag jumate, un rucsac de varza, ca toata lumea asteapta sa le facem sarmale, apa in sticla si un pic de toate. Ne intoarcem repede ca deja stiu ce sa iau de unde si cu cat...
  Ne intoarcem la ora pranzului, facem paste ca sunt usor si rapide de gatit. Noroc ca Ilus ma intreaba cate sa fiarba. Inspirat ii spun "un kil". Si bine am facut ca mai avem trei oaspeti la masa: Noah, Tristan si Gaspen. Mama olandezilor e o tipa super Ok, dar, fiind un pic peste kilele optime, cred ca face cura de slabire. Asta pare a fi un motiv valid sa nu le gateasca alor sai, astfel ca astia-s incontinuu infometati. Sloganul lor, "eat, eat, eat - Guten Apetit", il racnesc in gura mare de fiecare data cand punem masa, asa ca trebuie sa ne pregatim pe masura...simpatici!
  In racoarea dupazmiezii facem o noua mansa pe unul din bolovanii de granit de deasupra bivuacului. Copiii se catara cu greu, fiind tinuti deseori in coarda. Nici eu nu sunt cu mult mai stralucit, dar am norocul de a fi un pic mai inalt, astfel ca pot selectiona mai bine prizele. Roca asta, e foarte zgrumturoasa, iti permite sa ai o aderenta excelenta, dar iti sterge pielea de pe degete inca de la primii metri. Ne place totusi!

  Dupamasa e pe terminate asa ca ii recuperez si pe ceilalti doi din imprejurimi. Petra e pe hinta.

 Pe Markus il gasesc pe zip line. Hai acasa!

  Dupa cina, repetam tratamentul cu medicamentul anti viermisori de saptamana trecuta. Ca sa fim siguri ca nu mai avem. Copiii nu sunt prea incantati, chiar daca Markus insista sa le spuna ca medicamentul are gust de "muffins".

  Noaptea asta ies pana afara. Sunt fascinat de lumina lunii filtrata printre frunzele palmierilor.

 Nu stim de ce dar suntem cu totii franti de oboseala. Ne-am culcat pe la noua, pe la zece cred ca dormeam deja cu totii si totusi ne trezim doar pe la noua dimineata! Halucinant! Sa fie caldura care incepe sa ne cam limiteze iesirile sau  sa fie numeroasele activitati in aer liber? Bine ca suntem sanatosi!
  Carmen vine punctuala dupa micul dejun si face o lunga si superba ora de germana cu copiii. Insolit si placut, relaxant si instructiv. Multumim! Ne intelegem sa mergem maine la "painted rocks". Sotul ei, Anton, care de meserie verifica productia motoarelor intr-o fabrica "Audi" nu e prea convins. Vom vedea daca noapte ii va fi un bun sfetnic! Ramane sa plecam maine la ora noua!
  Dupa pranzul impartit cu de-acum obisnuitii oaspeti, ne hotaram in mai multe familii sa mergem la hotelul inchis aflat peste drum la vreo suta de metri. Cu vreo zece zile in urma, pe cand soldatii marocani pusesera un post de control langa hotel, unul dintre ei a venit sa ne conduca in curtea interioara a hotelului aratandu-ne o invitanta piscina si spunandu-ne ca putem sa mergem oricand sa ne imbaiem. Nu am facut-o pana acum ca temperaturile nu ne-au permis sa facem baie, dar de cateva zile e tot mai cald astfel ca copiii ne cer intr-una sa mergem. Ok! Atunci azi e ziua!

  Suntem vreo sapte copii si vreo opt parinti. Copiii se balacesc in apa nu prea calda, strigand in gura mare, iar Ilus ne surprinde cu o excelenta lebenita. Ne simtim excelent.

Apoi, la un moment dat vine un tip, se uita la noi si pleaca fara sa zica nimic. Nu apucam sa reactionam ca si soseste un microbuz cu soldati, mascati si foarte agitati. Sunt luat in vizor chiar eu, caci sunt singurul care gangune ceva in franceza. Ilus face una de-a ei si incepe sa urle la managerul hotelului -era el cel care venise si tot el chemase militarii- sa nu filmeze copiii in piscina. Ii zic sa taca din gura si sa serveasca militarii cu o bucata de pepene. Chiar daca Ramadamul a inceput, cativa accepta asa ca nu mai striga la noi ca trebe sa mestece. Incet, incet se linistesc apele, dau cateva telefoane si pana la urma fac pe prostul si le cer scuze. Binevoiesc in a fi de acord cu mine astfel ca catalogam evenimentul ca o neantelegere. Ni se spune ca nu putem sa mai mergem acolo, mai ales ca e interzis sa se adune mai mult de cinci persoane. De data asta am scapat ca prin urechile acului! Puteau sa ne aresteze cu copii cu tot, ca am fi incaput in duba! Plecam cu coada intre picioare, dar satisfacuti de baia facuta.
  Maine merg cu Carmen la pietrele vopsite! Sunt nerabdator! Locul ala are o energie deosebita!
  Pun telefonul la incarcat sa nu ma lase bateria ca data trecuta!

 Ne trezim de dimineata, chiar daca am ramas treji pana dupa miezul noptii din cauza caldurii, a lunii pline si a postului tinut... Ilus imi pregateste apa, sandvisuri si prune uscate, dar mai adaugam si doi pepeni taiati. Pe la noua, pe racoare plec cu Carmen si Marjane catre "pietrele vopsite". Comunicam in engleza. Sunt o companie extrem de placuta, asa ca orele trec repede.
  Traversam satul fara sa intalnim pe nimeni, apoi urmeaza urcusul pana in saua din care se vad monolitii vopsiti.

 Apoi facem o pauza in care mancam pepenii. Sunt extrem de dulci si plini de apa. Exact ceea ce avem nevoie pe caldura asta! Bem si apa. De data asta am adus patru litri sa nu mai sufar de sete. Si bine am facut!
 Mai facem o halta si la copacul cel varstnic. L-am numit "Marele Protector" pentru modul in care inconjoara cu trunchiurile bolovanul imens din centru de parca ar fi un bebelus alintat de un parinte grijuliu.

  Plecam mai departe spre platourile de piatra colorate.

 Apoi facem o halta mai lunga la grota naturala dintre bolovanii aflati in varf.

   Mancam cam tot ce am adus cu noi, apoi mergem mai departe spre ceilalti monoliti.

   Ne intoarcem spre casa pe o caldura infernala. Ajungem in saua din care incepe coborarea. Marjane are o problema la genunchi care nu o mai asculta. Nu mai reuseste sa si-i tina sub control, astfel ca ii dau betele sa fie mai stabila, o ajut in portiunile in care trebuie sa coboare cate un prag mai inalt, dar sufera la fiecare pas, astfel ca suntem foarte lenti. Panta asta pana in sat, care nu ar fi trebuit sa ne ia mai mult de un sfert de ora sau maxim douazeci de minute o facem intr-o ora. Bine ca am ajuns teferi. Pe coborarea lina a drumului pare sa fie mai bine. Anton, sotul lui Carmen imi trimite un mesaj pe telefon intrebandu-ma unde suntem. Ii spun ca am ajuns deja in sat, asa ca nu trec nici cinci minute ca il vedem cu surasu-i peren, calarind bicicleta electrica cu roti mici din dotare. O ia Marjane, care se intorce la camper fericita. Continuam tot in trei dar in formatie diferita.
  A fost o zi superba! Carmen, Marjane, va multumesc!
  Cele cateva ore ramase din zi trec cu dusul absolut indispensabil in cazul meu si cu cateva momente placute in compania lui Simon si al Anne-i. O sunam si pe Dana sa-i spunem "La Multi Ani!"