TAFRAOUTE- a patra saptamana

  A trecut saptamana. A trecut fara sa fi scris nimic. Incerc sa o fac acum, sa mai recuperez, dar noutati nu prea avem ca suntem in acelasi loc. Conditiile nu s-au schimbat, poate incepe doar sa se sesizeze o tensiune muta in aer, semn ca lumea s-a cam saturat de stagnarea actuala. Sau sa fie doar o exteriorizare a ingrijorarii ce o avem cu totii pentru viitor? Tot mai multi isi cumpara bilete de ferry spre Genova. Familia de nemti cu cei doi copii mici au luat pe douazeci aprilie, Carmen cu Anton au bilete pentru 28, iar cataratorii pe noua mai. Ne uitam si noi pe site-ul companiei GNV. Preturile sunt conveniente, dar mai intai trebuie sa dam cateva telefoane in Italia, sa vedem daca e indispensabila prezenta noastra acolo la sfarsitul lunii mai.
  Usa de la baie scartaie. Rau. Cu un sunet atat de inspaimantator ca ar speria de moarte chiar si un tehnician de sunet din industria filmelor horror...
  In timp ce copiii fac scoala, scot pe rand balamalele si le ung bine cu ulei.

  Bineanteles ca aia care ne deranja e ultima, dar macar stiu ca le-am uns pe toate.

  Else vine pe la noi, asa cum promisese, sa ne arate itinerarul facut de ei prin Maroc. Coincide mai mult sau mai putin cu ce am vrea sa facem noi de aici in colo, daca va fi posibil...Insallah! Au facut mult desert intre Merzouga si Mhamid. Dar ei au un monstru 6x6...Daca vom ajunge pe acolo, vom incerca sa mergem eventual intr-o excursie in desert, asa cum am facut-o si in Mauritania...

  Azi e sambata, 11 aprilie. Dupa lungi dezbateri, hotaram la unison sa renuntam la masa cea mare pe care am programat-o pentru maine, pastele catolic. Asta ca sa nu jignim localnici, care nu prea pot sa iasa din casa. Ne dam seama cat suntem de privilegiati aici... copiii se joaca liberi afara, iar noi putem face excursii prin imprejurimi. Putem sa stam  sub foaia de cort, in aer liber, si putem sa ne vizitam vecinii. Seara putem face foc in jurul caruia nu se respecta nici distantarea sociala si nici numarul maxim de cinci indivizi... Suntem norocosi ca ne aflam aici si nu in Europa.
  Pana la urma vom face doua mese, una la Ralph, iar cealalta la noi. Ca sa mancam impreuna, dar nici sa nu fim treizeci... Meniul nostru e: sarmale! Asa ca merg de dimineata in oras sa iau carnea. Amestec carnea de curcan cu cea de vita si cu orezul... Asa, vreo doua, trei kile ...

  Pregatim si cateva vegetariene pentru noi si pentru Anne, apoi le impachetam in frunzele de varza fierte cu cateva zile in urma. In total sunt mai bine de saizeci. Nu avem destule oale sa le aranjam...

 Apoi urmeaza portia dubla de salam de biscuiti,

dar si oua rosii, vopsite cu coji de ceapa si paprika.

  Suntem fericiti ca am terminat pregatirile. Ne intindem in scaune, iar Ralph vine sa povestim.
  Spre surprinderea noastra, apare Mohamed, mecanicul din oras care ne distribuie alimente tuturor celor cu camperele. Suntem impresionati. Marinimia si disponibilitatea de a-si imparti putinul in semn de solidaritate in momentele astea dificile e inca o dovada ca suntem printre OAMENI!

    Ziua de pasti incepe cu o criza in familie. Cert copiii pentru ca nu se inteleg intre ei si pentru ca trebuie sa le repetam de mai multe ori cand vrem sa faca ceva. Iesim sa luam aer. Grea meseria de parinte!

 Decidem sa ramanem in camper azi, chiar daca e ziua de Pasti. Asta pana cand apare Ralph, curios de ce nu am iesit pana acum. Discutia cu el  avea sa fie una dintre cele mai memorabile de pana acum... Ne rezuma succint viata de dinainte, cu fiica borderline ce a ales sa traiasca pe muchie de cutit, concentrand tot intr-o singura pasiune: motocicletele. Dupa trei accidente din care a scapat nevatamata, dar cu bolizii complet distrusi, cu doi ani in urma a avut si cel de-al patrulea, fatal. Avea doar 26 de ani...
  Ramanem fara cuvinte. Ilus il imbratiseaza cu lacrimi in ochi...iar Ralph reuseste sa ne multumeasca, zambind. Ochii-i stralucesc. Vad in ei tristete si resemnare, durere si amaraciune, dar si o infinita bucurie de a TRAI. Noi iti multumim omule! Iti multumim pentru sfatul de a nu lasa clipa sa se piarda, iti multumim pentru indemnul de a vedea situatiile critice in mod exteriorizat si pentru incurajarea de a nu lasa ego-ul a ne distruga relatiile din familie.
  E o lectie personala de neuitat, mai ales ca in ultima vreme devenisem intolerant cu indisciplina copiilor, o transformare sesizata de ei, dar si de mine. MULTUMESC! Simt ca mi s-a luat un bolovan de pe inima, iar o bucurie profunda imi inunda intreaga fiinta, un sentiment mult mai armonios cu ziua de azi. Paste Fericit tuturor!

  In jurul mesei noastre  vin si Anton cu Carmen, dar si olandezii de vis a vis, iar la masa lui Ralph si al Marene-ei vin Justin si Else, cu copiii. Pregatim un pranz de tip "bufet suedez", astfel ca fiecare se serveste cu ce i se pare mai invitant. Pofta buna!

Ne lipseste un vin rosu, sau macar o bere rece, dar ne simtim bine si fara.

  E luni. Trebuie sa mergem in oras la cumparaturi. Scot una din mastile din dotare. O fixez, chiar daca e incomoda, ma incalzeste la nebunie, iar ochelarii mi se aburesc intr-una, asa ca trebuie sa-i sterg mereu...

   La postul de control, un soldat ma cearta ca il am pe Markus cu mine. Noroc ca Aron si Petra au ramas cu prietenii! Imi spune sa merg singur data viitoare. Bine! Iti promit!
   Magazinele, mici, sunt pline. De marfa, dar si de clienti, astfel ca astept rabdator afara de mai multe ori pana apuc sa intru. Fac cateva drumuri la camper sa las cumparaturile. Iau multa apa, fructe si legume proaspete, carne si detergenti. Trec si pe la bancomat, dupa care ne oprim la golit rezervoare si luat apa. Ne intoarcem satisfacuti de eficienta cu care ne miscam. Suntem din nou autonomi pentru o alta saptamana!
  Dupa masa vine Sven pe la mine sa-mi propuna o excursie la munte. Trebuie sa mergem o ora cu bicicleta, iar apoi vreo sase sau opt pana pe un varf, dus, intors si o alta ora la intoarcere. Sper sa o putem face spre sfarsitul saptamanii...
  Chiar daca le plac sarmalele, copiii nu le apreciaza azi prea mult, astfel ca sfarsesc pe un nailon de pe care v-a linge tot un dulau infometat ce ne dadea tarcoale...

 E marti azi, o alta zi de post, iar daca tot avem apa la dispozitie, hotaram sa spalam haine.

  Centrifuga si vantul uscat ne ajuta sa le adunam repede, bine mirositoare si curate.
  Seara ne incalzim in jurul focului, langa camperul lui Ralph, astfel ca, unele haine spalate azi, din bine mirositoare devin... bune de spalat din nou! Ne resemnam!

  Azi Ilus imi propune sa facem mic dejun in pat...In timp ce copiii dorm, pregateste un ceai verde indulcit cu miere si aduce tot in mansarda. A trecut mult, mult timp de cand nu am mai fost rasfatat asa!

 Azi demontez grilajul ventilatorului de deasupra aragazului, ca mi se parea extrem de unsuros. Il curat bine cu peria in apa calda.

  Ma pun sa framant pentru placinte, caci in seara asta vom avea invitati; Anne si Simon vor veni sa ne prezinte calatoria pe care au facut-o cu  cativa ani in urma.

  Au bantuit prin Balcani, mergand apoi pana in Mongolia cu van-ul lor. Calatorim impreuna cu ei vizionand superbe imagini din Romania, Grecia si fosta Iugoslavie.

  Apoi vin fotografiile si filmele facute in Rusia si Mongolia unde cerul e mereu albastru, iar verdele infinit ai pasunilor se intinde pana la orizont. Au reusit sa imbine armonios fascinatia calatoriilor si a locurilor indepartate cu umorul starnit de contactul cu localnicii, nevorbitori de limbi straine.
  Radem cu pofta, ne simtim bine iar seara trece repede.
  Dinspre bivuacul englezilor o muzica puternica se aude pana tarziu...

 E dimineata din nou. Ne grabim sa facem paturile, micul dejun si sa ne spalam, caci Aron are ora de saxofon la ora 9. Marco ne descrie din nou situatia incredibila din Italia. O stare de fapt pe care nu ne-am fi putut-o niciodata inchipui si care ne face sa ne punem o groaza de intrebari legate de cum vor fi vietile noastre in viitorul nu prea indepartat...

  Hotaram sa lasam energiile sa ne ajute pe termen lung si sa ne lasam cumva ghidati, amanand alegerile pe mai tarziu. Dupa o jumatate de ora vine si Ralph sa ne anunte ca s-au suspendat toate cursele de ferry spre Italia, asa ca suntem intr-adevar blocati aici.
  Incepe sa devina cald pe aici, dar un vanticel racoreste un pic atmosfera..
  Sunt singur in camper cand aud un strigat de femeie afara; ma uit pe geam si o vad pe Anne care ne adusese inapoi aspiratorul imprumutat mai devreme. Priveste ingrozita spre palmierii ce ne despart de olandezi si-mi spune ca tocmai a vazut un sarpe. Lung si gros. Ne alarmam un pic, dar ne dam seama ca suntem noi, umanii, pe teritoriul lor, asa ca speram doar sa fie copiii protejati de ingerasi sa nu bage mana in vre-una din numeroasele gauri din teren in care se pot ascunde serpi sau scorpioni.
  In seara asta Petra doarme la Aralia, in cort. Face baie, se pregateste, iar Ilus o conduce pana la tabara englezilor. Mai tarziu vin si baietii, fac si ei baie dupa care ne punem sa vedem un film. Noapte buna!

  Azi decid sa merg in oras sa cumpar niste maruntisuri. Trec pe la Ralph sa-l intreb daca vrea ceva. Il gasesc afara curantandu-si wc-ul. Are unul uscat si nu chimic ca majoritatea camperelor. E facut dintr-un plactic foarte dur si are un mod de functionare particular. In partea de jos, in fata are un rezervor de patru litri pentru lichide, iar in spate, inca unul, mai mare pentru materialul mai dur...  Aici baga o bricheta din fibre de cocos peste care toarna un litru de apa. Fibrele le amesteca cu fecalele cu ajutorul unei manivele laterale. Compostul il arunca in oued. Tot calabacul asta ii da o autonomie de pana in patru saptamani. Urina o goleste in fiecare a doua zi. Sistemul asta e ecologic, usor si rapid de golit, dar si extrem de economic. Asta e marele lui secret, motivul pentru care nu a miscat camionul din loc de doua luni!
  Anne imi comanda niste banane din oras, ca are pe ala mic cu diaree. Iti aduc mai fata!
  Plec, dar cand trec pe langa van-ul lui Sven ma opresc, caci imi aduc aminte ca maine e 18 si i-am promis omului ca mergem la munte. Ne consultam un pic cu privire la cele trebuincioase, apa, mancare, ora de plecare, dupa care chiar plec in oras.
  Fac o oprire in "Van Valley", o zona cu o concentratie mai mare de camper sa-i caut pe Fabio si Rosanna, dar nu sunt acasa. Un vecin francez imi spune ca sunt la plimbare. OK! Voi reveni!
  Prima oprire e la farmacie, de unde iau un pachet de vitamina C, apoi la bancomat din care scot bani, cu bancomatul. Sunt fericit, ca multe saptamani de zile ATM-urile imi dadeau bancomatul ba defect, ba nerecunoscut. Asa macar nu voi mai plati comisioane stratosferice pentru banii scosi cu cartea de credit.
  Trec pe la magazin sa iau otet, manusi si servetele umede. Iau si niste curcuma de pus sub limba...

 La intrare, o doamna mai in varsta cu val striga la mine sa ma trag si sa mentin distanta sa poata iesi. O fac tacut. Ce efecte va avea toata istoria asta a virusului asupra vietii sociale? Nu ne vom mai imbratisa, nu ne vom mai da mana? Vom deveni niste papusi teleghidate si manipulate? Sau suntem deja asa?
 Cumpar lebenita, banane, rosioare si un pepene verde. Bag tot in rucsac si plec spre casa. Spre bucuria mea il intalnesc pe omu care ne aduce in fiecare dimineata paine si briose,calare pe motocicleta sa si care, se ofera sa-mi duca bagajele la camper. Ura! Nu trebuie sa car!
  Ma opresc sa iau doua paini in plus sa le am pentru excursia de maine.
  Astfel, intoarcerea la camper devine doar o plimbare usoara spre hazul vecinului belgian intalnit la un magazin de peste.
  De cand suntem blocati in oaza asta am inceput sa ne indopam de vitamina C. In fiecare zi bem cate o capsula efervescenta dizolvata in putina apa...

...dar asta nu inseamna ca  nu ne imbolnavim! Azi Aron se plange de dureri musculare  si diaree. Mai are si febra, asa ca suntem "a posto"!

  Saracul, nici vorba sa doarma azi cu baietii intr-unul din corturile fixate pe cabina camionului lui Justin!
  In timp ce mama gateste amiaza auzim niste urlete de la camionul lui Ralph. E in cabina, cu motorul oprit, dar striga si gesticuleaza de parca ar conduce in traficul cel mai nebun... Maren il filmeaza razand. Il cert si eu, intrand in joc :"you are driving too fast, man!" Apare si Justin asa ca radem cu totii, iar "soferul", coboara obosit, dar victorios sa-si mai intinda muschii incordati.

  Incepem sa o luam razna din cauza incertitudinii? Asta poate si pentru ca am aflat azi ca toate ferry-urile spre Europa s-au anulat...
  Incet, incet e gata si pranzul...

   ...dar il terminam pe primus pentru ca ni se gata butelia...

  Dupa pranz, dar inainte de a merge din nou in oras trebuie sa golesc apele gri in ouedul din spate. Fac exact treisprezece ture cu galeata. Apoi scot butelia goala, cer imprumut bicicleta lui Simon, fixez butelia pe portbagaj si plec in oras, inarmat cu o suta de dirhami, o masca si pasaportul cu autorizatia de circulatie.

  Schimb butelia cu una plina si mai cumpar niste ceapa, apoi ma duc sa vad daca s-au intors Fabio si Rosella din excursie. Ii gasesc acasa asa ca ne punem pe povesti mai mult de o ora... imi plac oamenii astia asa simpli si directi!
  Ma intorc acasa, montez butelia si adun cuburile  cu care se jucasera copiii pe masa de afara.

  Punem niste paine la uscat, la soare ca sa facem pesmet, dar Blue isi baga botul si linge tot asa ca pana la urma bucatile sfarsesc in tomberon...

  Taiem pepenele verde cumparat azi dimineata si...reusim sa-l mancam tot cu ajutorul copiilor si al lui Sven!

  In seara asta aveam planificat sa facem foc, dar pe la ora opt, inainte sa se insereze de-a binelea o ambulanta cu luminile aprinse se opreste sa ne instiinteze ca nimeni nu poate ramane in afara camperelor dupa ora 18. Se refera mai ales la copiii ce se dau cu bicicletele, atragandu-ne atentia ca ai lor copii trebuie sa stea in casa...Au dreptate. Vom incerca sa-i tinem, daca nu in casa , macar pe covor, in imediata vecinatate al camperului. Amanam focul pe maine.
   Mergem la dormire un pic tristi de inasprirea conditiilor de trai, dar si de faptul ca Aron a facut din nou febra. Mama ii da un medicament pentru febra, dupa care adoarme dus. Sa fie doar oboseala acumulata, sau mocneste ceva acolo in el?
  Inca nu stiu daca voi merge in excursie... am intalnire cu Sven la ora sase, maine dimineata. Am rucsacul pregatit cu apa, fructe si sandvisuri, dar vreau sa vad cum va trece noaptea mai intai...

  Ceasul suna la 5:45. Ma spal si ma imbrac, Aron a fost bine, fara prea multa febra azi noapte, asa ca iau rucsacul si ma duc la Sven. Afara e  racoare, dar stiu ca de-acum se va incalzi numai. Ma astepta deja, pregatind un ceai la lumina lanternei.

 Bicicletele ard de nerabdare...

 Bem cate o ceasca de ceai negru, dupa care sarim in sa si ne punem pe pedalat. Avem de facut doar noua kilometri pana langa satucul de unde vom incepe urcusul. Navigam cu atentie printre palmieri, luminandu-ne drumul cu frontalele. Pana la ora opt nu am putea iesi din camper asa ca suntem inca in afara legii, trebuie sa fim atenti sa nu intalnim soldati. Intram in orasul pustiu.

 La check-point-ul din centru vedem miscare, ba chiar si o masina oprita, asa ca viram brusc pe o straduta paralela. Urcam printre magazinele inchise ale kasbah-ului, iar dupa un ocol de cateva sute de metri, intram din nou in principala. Strada iasa din sat, urcand lejer, apoi ajungem la o intersectie unde o luam spre stanga. E pustiu, pe aici nu intalnim un suflet. Oprim sa facem niste poze la muntele spre care ne indreptam.

  Verificam traseul pe telefonul lui Sven, incercand sa vedem pe munte parcursul pe care trebuie sa-l urmam.

    Intr-o prima faza trecem de locul in care vroiam sa ascundem bicicletele, astfel ca urcam prea mult.

Ne intoarcem, gasim locul si ascundem bicicletele, legandu-le intre ele, in spatele unui enorm bloc de granit.

    Incepem excursia foarte devreme, pe la 7:15, in racoarea diminetii. La inceput urcusul e extrem de comod, prin mijlocul unui torent uscat, marginit de blocuri de granit cu forme fantastice.

  Urcam ca pe scari, folosind bolovanii rotunzi pe post de trepte.

  Mergem sustinut, profitand de racoare. Ajungem intr-o mica sa din care privirea ne poate zburda pana departe...

   Pe panta urmatoare cactusi grasi, crescuti in manunchi rotunzi ne fac sa avem un parcurs tortuos, sa le evitam spinii...

  Ajungem pe o creasta plata, mai inalta, deasupra vaii. De aici se vede partea finala a muntelui, dar varfurile propriu zise se ascund vederii, fiind undeva mai in spate.

  Facem o pauza langa niste superbe flori de lavanda salbatica.

   Lunga si abrupta panta care urmeaza e dificila nu numai pentru ca nu exista o poteca bine definita, dar si pentru faptul ca rocile s-au schimbat. In cativa metri granitul face loc unor sisturi friabile si instabile care ne ingreuneaza inaintarea. Pe roca noua terenul e mai umed, astfel ca mici copacei de argan s-au cocotat pana aici si mai sus, inverzind panta asta ce ni se pare, dealtfel, infinita.

  Urcam in zig zag-uri largi printre ei , evitandu-le tepii spinosi si uscati ce musca din piele daca faci imprudenta sa-i atingi. Facem pauza si mancam un mic dejun delicios. Pepenele galben taiat aseara il terminam intr-o suflare.

    Mai sus, rocile se schimba din nou devenind mai stabile. Avem parte de andezite cu unele intruziuni bazaltice.

  Spre est avem sub noi un imens perete la baza caruia, o mica asezare izolata lupta cu desertul.

  Suntem tot mai sus, vedem pana departe, dar nu prea reusim sa aproximam distantele, cred ca pana la orizont sunt vreo suta de kilometri. Muntii Atlas se pierd intr-o negura intunecata, spre nord. De jur imprejur peisajul e arid, cu reduse urme de viata. Doar in Valea Ameln, verdele predomina, dar acolo apa se gaseste in abundanta.

 Spre vest, mult sub noi, reusim sa vedem si unul din masivele granitice vopsite in albastru. Voi reusiti sa-l gasiti?

  Pe varf se urca traversand o portiune mai abrupta unde bolovani uriasi sunt ingramaditi fara noima.

A, asta era portiunea de scrambling de care imi vorbea Sven! In sus e usor, mai greu va fi sa gasim coborarea in labirintul asta!

   Pe la doispe jumate suntem in varf unde ramanem pana pe la unu. Facem fotografii, povestim, mancam niste sandvisuri si prune uscate. Bem apa. Multa. Am plecat cu trei sticle de cate un litru jumate. A doua  e deja aproape gata.
  Coborarea merge repede, noroc ca am adus betele in care ma sprijin, caci genunchi parca incep sa nu ma mai asculte. Ma fortez din puteri sa nu cad, speriat de eventualele consecinte in zona asta izolata si fara poteci batute.

Ne oprim sa adunam niste lavanda...

  Panta abrupta cu sisturi o ocolim prin stanga mentinandu-ne pe creasta. Intampinam usurati blocurile rotunjite de granit de unde stim ca nu avem mai mult de o ora pana jos.

  Bicicletele le gasim in locul in care le-am lasat, iar cei noua kilometri in coborare pana la locul de bivuac par nimic. La intrare in orasel trecem usor de un post de control pazit de un soldat si un militar cu masti. Ne fac semn cu mana sa trecem fara sa catadicseasca sa spuna ceva. Oprim in sat la un magazin de artizanat pe care pana acum l-am gasit mereu inchis. Ma inteleg cu ei sa revin maine intre trei si sase dupamasa.
  Ajunsi la campere, cobor cu greu de pe bicicleta. Picioarele imi sunt ca de plumb. Spre nemasurata mea bucurie Aron l-a interceptat pe omul cu apa, astfel ca avem rezervorul si bidoanele pline. Multumesc mama, multumesc copii! Fac o baie fierbinte  dupa care asteptam sa ni se aduca pizzele comandate din sat.

 Sven, Sabina si fetita lor, Robin ni se alatura. Sven aduce doua sticlute de bitter nemtesc, facut din ierburi de munte. Foarte tare (44°) si foarte aromat! Noroc ca are doar 25 de mililitri.

  Nu facem prea multe nazuri; impartim continutul sticlutei cu Ilus constienti ca ni s-a facut un privilegiu. Nu e simplu sa gasesti alcool in Maroc cu cateva zile inaintea Ramadamului!
  - Introdoc corectia asta la insistentele neveste-mii: nu suntem "bativi"! -
  Seara trece repede in compania nemtilor. Povestim, radem si facem planuri de viitor.
  Inainte de inserare vine o ambulanta cu girofarurile aprinse. Ni se spune sa nu mai lasam copiii sa umble printre palmieri dupa ora sase seara si sa stam regrupati pe familii. Ne permit totusi sa stam langa campere, pe scaune.
 Dorm nelinistit din cauza incertitudinii.

  Familia germano-franceza de tineri pe care-i aveam ca vecini au plecat ieri, dar au fost blocati in autostrada, in drum spre nord. Pe grupul facut pe WhatsApp descriu odisea pe care o traiesc. Au fost nevoiti sa se intoarca de doua ori de la un post de control pentru ca nu au fost lasati sa treaca fara o anumita hartie de tranzit pe care ar fi trebuit sa o ia din Agadir. La biroul la care au fost trimisi li s-a spus insa ca nu au nevoie de documentul respectiv, dar odata intorsi la postul de control, nu au fost crezuti asa ca s-au intors din nou la Agadir sa ia numarul de telefon al uficialului care putea confirma situatia. Ce odisee! Si asta cu doi copii mici! Pe caldura! Plus ca azi e dumunica, iar pana in Tanger Med, portul de imbarcare, mai au de facut 850 de kilometri! Pana marti cand vor avea un vapor. Anulat!
  Intru pe site-ul companiei de navigatie italiene GNV, unde, intr-o nota citesc ca traficul cu Marocul a fost sistat pana la o data nedeterminata. Saracii Mia, Matia si copiii!
  Suntem nelinistiti. Si stresati pentru ca autoritatile marocane au prelungit starea de urgenta pana in douazeci mai. Asta exclude redeschiderea traficului maritim cu Spania.
  Duc gunoiul, iar la intoarcere ma opresc la olandezii de vis a vis, Marien si...? Si-au luat bilete pentru nava din 9 mai. Si Sven si familia au bilete pentru acelasi ferry. Ma intorc agitat la camper, ma sfatuiesc cu Ilus si luam unul din ultimele bilete pe aceeasi data. Cabina e interna, dar vom rezista noi cumva celor cincizeci de ore de navigatie! Daca v-a merge!

  Daca cumva se vor redeschide legaturile cu Spania mai devreme, vom merge intr-acolo, incercand sa avem un voucher utilizabil pe alte rute, daca v-a fi posibil.
  Daca, daca, daca...uf, prea multa incertitudine!
  Pentru noi cea mai buna varianta ar fi nava asta, mai ales ca trebuie neaparat sa mergem in Italia, unde trebuie sa stam si izolati, in carantina timp de doua saptamani!.
  La pranz avem cinci copii in loc de trei. "Pasta al pomodoro"!

  Dupa masa merg cu bicicleta la magazinul "Le maison du troc" "inarmat" cu o perche de cizme de cauciuc numarul 38, care nu le sunt bune nimanui din familie, o pereche de bocanci de-ai mei cu care am umblat atat de mult pe munte, dar care nu mai aveau aderenta, fiind zimtii talpii de vibram complet consumati in astia cinspe ani de utilizare si o pereche de papuci de trekking de-a lui Markus, in stare buna, dar care puteau fi un numar mai mare in momentul achizitiei. Ei, Aica!
  Mai iau si o punga cu vreo treizeci de coliere facute de mine.
  Magazinul il gasesc inchis, asa ca ii iau lui Markus o sticla de ketchup dupa care plec inapoi spre camper. La un moment dat ma depaseste o duba ce opreste, soferul fiind fix un vanzator din magazinul cu pricina si care ma recunoscuse chiar daca aveam masca! Zvarlu bicicleta in spate si ne intoarcem la magazin. Mai vin si alte doua persoane pe o motocicleta. Astia-s cu cheile... Stati mai fratilor, nu aprindeti toate becurile ca eu vreau doar sa schimb ce am, cu ceva ce aveti voi! Le expun marfa care e "fara valoare" in ochii lor, imi aleg cateva bratari si incepen negociatul. Pana la urma platesc doua sute (!) de dirhami, las tot cabalacul si plec spre casa cu bratarile. Sau mai exact, ma duce omul cu duba care trebuie sa duca niste "cumparaturi" la niste nemti din grupul lui Simon si al Taniei. Le ia niste paine, rosii, fructe, dar "marfa" cea mai scumpa e substanta asta maronie, ca de plastelina ambalata intr-o punguta, pe care tocmai mi-o pusese in mana! Costa o mie de dirhami pentru doar douazecisicinci de grame! Inteleg, dar eu nu sunt interesat.
  Ma bucur ca am mai scapat de lucruri inutile, care erau doar grele si ocupau volum, de trebuia sa le mut de colo pana colo cand cautam ceva! Ura!
  Acasa Ilus ma cearta ca bratarile sunt prea masive. Are dreptate, dar nu le-am luat pe masura ei, ci sa le facem cadou!

   La ora sase copiii sunt in camper, dar notam cu surprindere o masina ce trece dus-intors printre campere, din care soferul ne filmeaza relaxat. Sunt probabil autoritatile ce vor sa verifice daca repectam orarul carantinei. Sa fie sanatosi!
  Azi la cina avem sandvis la cuptor plus maioneza vs ketchup. Un abuz  nesimtit  de care se bucura doar colacul tot mai gros din jurul pantecului. Promit sa iau masuri!...saptamana viitoare!

  Copiii, in special Markus, suporta greu sa fie inchisi in camper. Se iau la harta unul cu celalalt, se agita, striga si se bat. Ne gandim cu groaza la carantina care ne asteapta in Italia...