Go west! 2. Louxembourg, Germania, Olanda Belgia.
Reusim sa ne inghesuim intr-o mica parcare din zona centrala a Louxembourg-ului, iar dupa scoala si pranz, dam o raita prin oras.
Mica, cocheta si ...pustie, Louxembourg ville e o capitala cu nu prea multe atractii care sa ne stimuleze interesul.
Facem totusi o placuta plimbare parcurgand promenada panoramica a orasului.
Nu apucam sa ajungem la capatul timpului pentru care am platit parcarea, ca ne si vedem iesiti din oras, dupa ce traversam unul din numeroasele poduri suspendate.
Ne plac tarile mici, ca nu e nimic prea departe...intr-o ora de condus ajungem in inima Mullerthal-ului, o superba microregiune cu multe carari de batut la picior! Parcam in ceea ce pare a fi un teren privat, in spatele unei case langa care sunt parcate doua masini de Ucraina. Probabil e o pensiune sau o cladire gestionata de autoritatile locale, asa ca, linistiti, inchidem masina si ne indreptam spre parcul de joaca aflat in apropiere.
E cam frig, dar totusi incercam numeroasele jocuri de apa din parc.
Urmam unul dintre traseele marcate ce strabat padurile din apropiere.
Urmam firul unui paraias, trecem pe langa un perete surplombant, apoi traversam inca un podet, pana la cascada Schiessentumpel.
Descoperim un mic colt romantic in care am vrea sa zabovim mai mult, dar se-insereaza rapid asa ca ne intoarcem grabiti in parcarea in care lasasem masina.
Soarele placut de toamna tarzie ne insoteste pe un alt traseu din apropierea castelului Beaufort.
O noua, placuta intalnire cu spirala lui Arhimede.
Drumul panoramic din apropiere e parcurs de numeroase masini de epoca superb restaurate ce participa la un raliu local. Mai zabovim un pic pe marginea drumului sa le vedem trecand, apoi plecam spre nord.
Louxembourgul ne surprinde cu numeroasele-i plimbari in natura. Peisajul e de deal, iar padurile, curatenia si buna organizare ne desfata.
Pe langa raul Our, langa granita germana.
Daniel, un vechi prieten pe care tinem neaparat sa-l intalnim, se gaseste temporar la Aachen. Ca sa nu pierdem ocazia, ne indreptam intr-acolo.
Ajunsi in oras, ne indreptam numaidecat spre centrul vechi sa vedem magnifica catedrala. Din pacate, din cauza unui concert, nu putem intra. Vom reveni maine!
O scurta plimbare prin centrul viu al orasului ne dezvaluie o Germanie "altfel", cu multa multa lume in aer liber ce se bucura de ultimele zile insorite de toamna.
Intorsi la casa ospitalei noastre gazde, povestile se tin lant pana tarziu, iar numarul sticlelor de vin golite egaleaza numarul adultilor din camera. Un adevarat abuz!
Ascultand sfatul prietenuloi nostru, mergem sa vedem cateva mine de carbuni din apropiere. Suntem in plin Bazin Rurh, care, acum, in timp de criza energetica si-a reluat activitatea in plin.
Suntem fascinati de imensele excavatoare.
Pe marginile imenselor exploatari de suprafata, in puncte panoramice bine alese, au fost amenajate cateva centre de informare foarte vizitate de curiosi. Privim si noi in impresionantul hau, urmarind imensele cupe dintate ce extrag pretiosul minereu. Se pare ca politica verde a Germaniei e data uitarii, impreuna cu promisiunile politicienilor de a renunta la carbuni...
Din pacate, pentru prima data in aproape trei ani, Hope decide sa ne lase balta...fix in mijlocul unei intersectii! Iesind din principala, spre dreapta, incerc sa schimb din viteza a treia in a doua, dar nu reusesc ! Nu intra in viteza! Un gand fulgerator imi trece prim minte...ambreiajul!
Apas puternic pedala din stanga ce a devenit brusc extrem de moale, dirijandu-l pe Hope spre o parcare aparuta ca din senin doar ca sa ne salveze. Din pura inertie, traversam strada putin circulata, reusind sa intram in drumeagul ce ne conduce spre parcare, dar nu avem suficienta viteza sa urcam mica panta ce ne desparte de locurile de parcare propriu zise... inerti si neputinciosi, blocam in parte accesul masinilor!
Colac peste pupaza, azi e sambata, 1 octombrie...
Dam telefon la asigurarea italiana care ne confirma o sumbra banuiala...fiind weekend, partenerul german nu ridica masina, daca nu e urgenta...
Din fericire avem tot ce e nevoie, alimente si combustibil , iar rezervorul de apa e aproape plin. Putem rezista pana luni!
Duminica, dupa scoala, ca sa nu stam imobili, mergem pe jos pana la punctul de belvedere spre care ne indreptam ieri.E la mai putin de doi kilometri distanta. Un pic ne pare rau ca nu am reusit sa ajungem pana in parcarea comoda de la capat de drum...
Ziua trece totusi extrem de incet, iar dupamasa o simpatica doamna ce ne cearta ca blocam trecerea ne instiinteaza ca luni, 3 octombrie e ziua Reunificarii, adica sarbatoare nationala si nu misca nimeni!
Incercam sa ne obisnuim cu gandul ca sederea fortata ni se v-a prelungi cu inca o zi!
Luni facem scoala, desenam, coloram si ne jucam, in timp ce tata da nenumarate telefoane in Italia pentru a urgenta sosirea ajutoarelor!
In sfarsit e marti, ziua cea mare in care ar trebui sa fim tractati la un atelier mecanic din apropiere! Dis de dimineata contactam asigurarea (pentru a nu stiu cata oara), asteptand camionul de tractare ce ar trebui sa soseasca in maxim o ora jumate. Nu prea ne incredem noi in vorbele centralistei, dar speram...
Trec doua ore, apoi patru si alte doua...vorbim din nou in Italia, de fiecare data cu altcineva, ca asa ni se raspunde...tensiunea e la maxim, ca ne simtim prizonierii locului.
Dupa masa tarziu soseste camionul de transport, dar, dupa ce ne masoara inaltimea, ne instiinteaza ca nu ne poate incarca pe platforma ca nu trecem pe sub un anumit pod din oras. V-a trebui sa asteptam un alt camion!
Bineanteles ca jumatatea de ora promisa se transforma in doua ore pana vine noul camion... Acesta, mai mare si mai puternic, ne ridica rotile din fata, tractandu-ne pana in fata atelierului mecanic unde ajungem dupa ora zece seara! Protocolul intern al firmei nu permite transportul a mai mult de doi pasageri, asa ca am fost nevoiti sa chemam un taxi sa o duca pe mama, Aron si Petra, pe care-i reantalnim bucurosi mai tarziu.
Distinsul domn Licata, originar din Sicilia, se tine de cuvant. La prima ora a diminetii suntem impinsi in garaj, avand la scurt timp si diagnosticul defectiunii...e ambreiajul!
Italianul ne promite ca vor face tot posibilul sa inlocuiasca piesele defecte in timpul zilei, asa ca facem o plimbare prelungita prin Monchengladbach, oraselul in care am fost tractati.
Din pacate,dupa masa, telefonic, de la atelier, ni se comunica ca piesele comandate de mecanici nu se potrivesc, asa ca munca poate fi terminata doar maine... Contactam din nou asigurarea pentru a avea o camera de hotel. Nu e departe, spre imensa bucurie a copiilor!
Ne desfatam cu infinite dusuri fierbinti, uitand pe moment de necazurile cu Hope.
Undeva pe la ora amiezii, ne intoarcem la mecanici, intalnindu-l pe Hope...in trafic. I se face o tura de proba!
Ni se preda masina, dar, asa cum ni s-a intamplat si in Turcia cand am schimbat uleiul si filtrele, placa de protectie a motorului vibeaza puternic si zgomotos.
Ne bagam pe sub ea, apoi le cerem mecanicilor sa mai stranga din suruburi...
Motorul face un zgomot un pic mai puternic decat cel cu care eram obisnuiti...trebuie sa ne reanvatam asa!
Il luam in primire pe Hope, insanatosit. Directia Olanda!
Prima oprire o facem intr-un enorm magazin cu articole outdoor. Ceva extrem de mare!
...asta-i si motto-ul nostru!
Iesim ametiti de numeroasele tentatii si obositi de kilometri parcursi. In sfarsit vom putea gati in Omnia, un vas de aluminiu adaptat pentru gatitul painii pe aragaz!
Spre seara ajungem la o familie simpatica cunoscuta in camping. Schagenii, spirite libere ce traiesc din arta, si-au cumparat de curand o proprietate undeva langa o zona protejata. Relativ izolati, inconjurati de verde, locuiesc provizoriu intr-o casa mobila. In imensul teren ingradit, sase oi sunt tinute pe post de masina de tuns iarba. Le tine de urat un nabadaios ponei primit cadou de curand.
Ne simtim ca acasa.
Lasam copiii sa exploreze imprejurimile...
Apoi, in timp ce Maruke gateste, facem o plimbare cu Frank, pana la gradina unui mic castel din apropiere.
Nu e de mirare de ce in tara asta majoritatea se deplaseaza pe bicicleta, relieful e ca in palma!
Intorsi acasa, in timp ce Markus primeste o prima ora de pian, tatii definitiveaza cina...
Maruke ne povesteste emotionata tragedia ce le-a lovit familia...pe cand avea doar paisprezece ani, casa le-a ars din cauza unui fulger globular. Evenimentul a inrautatit starea tatalui ei, deja bolnav, care a murit la doar cateva luni dupa. Miscata, cu lacrimi in ochi ne arata putinele obiecte pe care reusisera sa le salveze dintre flacari, insa majoritatea lucrurilor ce au supravietuit au trebuit aruncate din cauza ca se imbibasera cu un impungator miros de fum... Ne imbratisam miscati.
...gnocchi!
Miniconcert pe timp de seara!
Nu mai zabovim prea mult pe la ospitalele noastre gazde caci drumul ne cheama iar iarna se apropie cu pasi repezi...
Undeva in nord, dealungul mai multor canale, satul Giethoorn ne ureaza bun sosit!
Satucul e extrem de turistic, cu numeroase autocare ce sosesc zilnic revarsandu-si incarcatura umana care inunda apoi aleile pietonale si canalele inguste.
Cu o barca electrica inchiriata, ne indreptam spre canalele zonei naturale protejate din apropiere. Vremea tine cu noi, avem soare, putin vant si soare!
O platforma suspendata ne ofera privilegiul de a admira peisajul de sus!
Odata ajunsi in port, mai facem o plimbare printre canalele satucului.
Case cochete, barci electrice si multa atentie la detalii, pe fondul unei curatenii desavarsite fac din acest loc unul dintre preferatele noastre din tara lalelelor.
Ne indreptam incet spre sud, surprinsi de impresionantele lucrari hidrologice. Dealungul timpului, cu harnicie si tenacitate, olandezii au sapat numeroase canale ca sa dreneze apa din teren sau sa deschida cai de conunicatie.
In imaginea de jos, un pod basculant a fost ridicat sa permita trecerea mai multor barje. Asteptam rabdatori!
...se vede indicatorul ce marcheaza nivelul apei...suntem sub nivelul marii!
...homemade cappucino!
Scoala...altfel!
Inauguram cu brio vasul Omnia!
Pentru noapte, gasim refugiu pe malul unui lac, inconjurati de vegetatie.
In general am avut noroc de vreme buna, dar avem cate o zi, ca asta in care vantul parca ar vrea sa ne tranteasca de pamant, iar ploaia te uda din cap pana in picioare.
Un impresionant dig de peste treizeci de kilometri lungime, larg cat sa incapa o autostrada a fost construit de olandezi sa-si protejeze campurile. Un mic muzeu ii prezinta istoria.
Oamenii astia au fost nevoiti sa-nvete sa traiasca in apropierea apei si sub amenintarea continua a acesteia...
Pe stanga, spre est, enorma laguna separata de mare e mult mai linistita...
Reantorsi pe uscat ( ce cuvant relativ, aici in tara asta!) conducem spre Amsterdam.
Parcam in partea de nord a orasului, apoi luam un bac gratuit pana la gara.
Botel e un hotel plutitor ancorat definitiv in centrul orasului.
Parcarea de biciclete de langa gara orasului ne lasa sa intelegem cat e de important acest mijloc de transport in tara asta.
Orasul, cu sutele de kilometri de canale concentrice nu ne place in mod deosebit, dar am vrea totusi sa vedem cateva locuri...
Un murales gigantic omagial cu chipul Annei Frank.
Din pacate, muzeul Annei Frank, adolescenta evreica ce se ascundea impreuna cu familia intr-o parte de apartament cu intrare secreta pe vremea ocupatiei naziste din cel de-al doilea razboi mondial, ne este inaccesibil din cauza ca au vandut toate biletele pe saptamana asta...iar spre marele necaz al Petrei, primim acelasi raspuns si la muzeul lui Van Gogh!
Un pic mai tarziu spre dupa masa reusim sa gasim totusi cinci bilete pe razpoimaine, asa ca ne vom intoarce!
Un tanar artist de strada american ne prezinta un scurt spectacol de jonglerii.
Olanda e cel mai mare exportator de bulbi de lalele din lume, nu degeaba se numeste si tara lalelelor!
Un lego store ne fascineaza cu noutatile si preturile...unice!
Autoportretul lui Van Gogh, refacut cu mii de piese colorate...o dubla capodopera!
Noutati din lumea Star Wars!
Destul pe azi! Ne intoarcem la Hope, obosite de hoinareala prin oras, dar hotarati sa revenim.
Undeva prin polderele de langa Rotterdam, gasim o mica parcare cu o fantana de apa potabila. Ne umplem rezervorul si ne minunam de feericul peisaj.
O moara de vant din apropiere devine subiectul nostru de fotografie preferat.
La rasarit, o ceata joasa invaluie peisajul...
Mic dejun cu cappucino si biscuiti olandezi cu caramel...
Suntem in apropierea Rotterdamului, la un muzeu al morilor de vant foarte turistic! Din cauza lipsei de parcari din apropierea intrarii, suntem nevoiti sa-l lasam pe Hope la vreo sapte kilometri distanta. E momentul sa scoatem bicicletele! Avem doar trei, dar problema o rezolvam ducandu-i pe cei mici "pe bara", o metoda deseori incercata pe vremea copilariei noastre.
O prima vizita o facem pe jos de-alungul canalului pe malrile caruia se gsesc morile.
Cu stupoare aflam ca doar cateva fac parte din muzeu, majoritatea fiind locuite chiar si in ziua de azi!
Morile astea aveau un rol important in scoaterea apei din canalele mai joase, deseori aflate sub nivelul marii.
Din cauza tendintei vantului de a-si schimba directia de cateva ori pe zi, erau locuite de familiile celor ce se indeletniceau cu pompatul apei, care, trebuiau sa orienteze velele morilor in directia vantui, actionand un mecanism extern asemanator unei carme navale cu care roteau partea de sus a constructie. Practic te culcai cu capul intre-o directie si te trezeai, deseori, intr-alta!
...din nou sub nivelul marii!
Nu ratam scurta croaziera pe canal, inclusa in pretul biletului de intrare.
Reantorsi la centrul de pompare de langa casa de bilete, un entuziast ghid ne ofera detaliate informatii despre functionarea morilor. Multumim!
In seara asta cinam chinezeste la Marjan si Kajce, cunoscuti in Maroc! Kajce, un "bad ass" al anilor optzeci ne arata cateva fotografii facute pe cand era tanar. Conducea o enorma echipa de constructii in Sudanul de sud. Aventurile sale din timpul razboiului civil ne lasa cu gura cascata!
Petra le face cadou o alta capodopera!
A sosit ziua cea mare, cea a vizitei la muzeul lui Van Gogh! Ne-am intors la Amsterdam, unde, neaparat a trebuit sa fotografiez biscuitii cu cannabis, ca e oricum plin cam peste tot cu ei!
Azi e o zi umeda, nici vorba sa-l reantalnim pe simpaticul saltimbanc american...
Am intrat!
Autoportrete de pe vremea sederii proventale...cea a episodului cu taiatul urechii...
Peisaje si portrete redate foarte colorat cu linii simple.
Una din numeroasele si celebrele picturi ce reprezinta floarea soarelui. Din perioada miticei prietenii cu Gauguin.
Din pacate aflam spre sfarsitul vizitei ca, faimosul "cer instelat" pe care am fi vrut atat de mult sa-l admiram, se afla expus la New York...
Plecam pe la ora amiezii, tot mai spre sud. Miki ne asteapta la Gent, dar pana acolo avem multi kilometri de facut si o granita de trecut.
Ajungem in Belgia seara tarziu, dar placerea reantalnirii cu un vechi ne face sa uitam oboseala.
Atent la detalii, Miki ne ghideaza prin orasul vechi. Ce experienta!
Ne indragostim imediat de sarmul acestei bijuterii de oras!
Unul din orasele cele mai frumoase pe care l-am vizitat!
Intr-o alees tramta si intunecoasa, zeci de artisti moderni si-au lasat amprenta colorata.
Eroii copilariei noastre...strumfii!
Berea e diferita. La fel si paharele. Fiecare cu a lui...
Azi vom face o plimbare prin Bruges! Am venit cu Hope, in sase caci si azi il vom avea pe prietenul nostru ca si ghid.
Infinita varietate de beri belgiene, cu paharul tipic, doar ca sa fie mai usor de recunoscut.
Daca zicem Belgia, sa nu uitam de ciocolata!
In orasul asta s-au nascut dantelele!
Maiestrie si arta textila!
Odata intorsi la Hope, gasim un cadou lasat de un politist de cartier cam zelos. Sa fi fost chemat de locuitorii strazii linistite? Controlam bine toate indicatoarele pe o raza de cate doua strazi, dar nu gasim nici o referire la eventualelii non rezidenti...nici nu ne gandim sa o platim, asa ca o aruncam fara nici o remuscare!
Ultima cina...ne-am revazut dupa multi, multi ani, iar prietenia ce ne leaga nu s-a dizolvat in timp. Sunteti fantastici!
Plecam spre granita cu Franta, dar mai avem de facut o oprire la prietenii nostri olandezo-belgieni. Els, Justin, qaspen si Tristan ne asteapta entuziasti. Pe masa, cea mai buna bere din lume, Trappist of Westvleteren. Gustul ei dulceag cu retrogust de fructe ne vrajeste de la prima gura. Felicitari calugarilor ce o produc!
Sticla nu are eticheta ca nu are nevoie, toata lumea o cunoaste! Ca sa o cumperi, esti obligat sa te inscrii pe o lista de asteptare, iar randul iti vine in cateva saptamani, daca ai noroc. Cand mergi sa-ti ridici cele trei lazi ( ca mai multe nu te lasa sa iei), esti informat politicos ca nu te mai poti inscrie pntru o alta comanda in urmatoarele trei luni! Al naibii fratii astia!
Belgia, multumim! Pe langa bere si ciocolata, mai esti si casa unor prieteni foarte dragi!
In portul din Calais suntem opriti la un ghiseu unde, mai multi graniceri britanici (!) ne controleaza amanuntit camperul intrebandu-ne care e scopul vizitei si cat timp vom ramane in insule. Satisfacuti de rezultatul controlului, ne lasa sa ne imbarcam.
Traversarea Canalului e scurta, de doar o ora jumate, iar navigatia, de data asta e lina, fara valuri si probleme.
Soarele rasare doar sa ne ridice moralul la intrarea intr-o noa tara: in departare se vad stancile albe de la Dover. Suntem in Anglia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu