Norvegia
Norvegia ne intampina cu un splendid apus de soare prelungit. Lumina tarzie ne permite sa mai macinam kilometri buni spre nord, dar oboseala isi spune in cele din urma cuvantul, obligandu-ne sa ne retragem in paturi. O facem intr-o mare parcare deschisa din apropierea drumul ce urmareste un profund golf al Oceanului Arctic, in compania altor trei campere.
E mult mai rece pe aici, zapada de pe munti amintindu-ne ca iarna nu e niciodata prea departe...
Un drum ingust, singuratic si izolat, dar bun, ne conduce spre latitudini tot mai inalte. Vehiculele pe aici sunt putine, localitatile rare, iar ambientul foarte natural. Mestecenii piperniciti si chirciti sub asaltul vantului peren au disparut complet, lasand loc muschilor si lichenilor ce ne amintesc de zona inalta a Meridionalilor nostri. Observam tot mai numeroase grupuri de reni ce pasc pe margine de drum, facandu-ne sa reducem viteza...ii admiram, atenti sa nu-i speriem prea tare...
Trebuie sa fii foarte, foarte motivat sa calatoresti in conditiile astea! Jos palaria!
Ultima regiune, cea mai de nord a Europei...
Pe ultima suta de kilometri, o ceata tot mai antipatica invaluie orizontul, dandu-ne o senzatie de disconfort din cauza aparentei izolari.
Un elegant tunel sapat pe sub apele super reci ale unei stramtori ne conduce abrupt spre maruntaiele pamantului, devenind brusc ascendent, in a doua jumatate. Iesim chinuiti in viteza a doua, cu motorul urland din cauza efortului depus...
Optam pentru varianta gratuita a parcarii de la Cap, refuzand generoasa oferta de a ne incalzi in interiorul centrului de vizitatori la modicul pret de vreo treizeci de euro...de caciula!
Termometrul arata minus doua grade, dar vantul glacial ii dubleaza valoarea. Zgribuliti, rugam un motociclist ratacit sa ne faca traditionala fotografie sub globul metalic ce marcheaza punctul cel mai nordic al continentului.
De fapt, exista o poteca lunga vreo noua kilometri ce coboara spre o peninsula un pic mai nordica, dar, temperaturile de azi nu prea ne incurajeaza sa ne aventuram prea mult afara...
Aron isi ia inima in dinti si face cateva fotografii mai dezbracat... de dragul tricoului! Alin, e o onoare sa te avem ca prieten! Multumim!
Decizia e luata rapid...pe aici nu avem prea multe de facut, asa ca, dupa vreo doar cateva ore de pauza, facem cale-ntoarsa, intorcand carma lui Hope definitiv spre sud.
Un superb colt de nord extrem.
Pe margine de drum zace hoitul unui ren neatent, lovit probabil de un vehicul. In ciuda mirosului teribil, Aron decide sa-i taiem coarnele..
Parfumul cadaveric al renului in putrefactie se amesteca cu mirosul osului taiat de firez, intr-un manunchi de pestilentialitate infernala. Luptam din rasputeri cu stomacurile noastre razvratite ce stau sa-si reverse continutul, miscand energic bratele in tandem sa taiem mai repede...
Odata coarnele indepartate, fugim rusinati, lasand in urma cadavrul mutilat si profanat al renului.
...stratigrafie polara...
E foarte greu sa rezistam tentatiei continue de a ne opri pentru a face foto, dar e un valid motiv pentru a-mi dezmorti oasele...
Soarele, foarte vizibil deasupra orizontului, chiar si la miez de noapte, ne ofera un superb spectacol in culori de apus.
Seara tarziu parcam in spatele lui Joachim, un calator cu o casa mai putin obisnuita.
Dimineata devreme, instalat pe pontonul din apropiere, Aron isi incearca norocul cu pestii. Apa e cam tulbure, dar localnicii ii confirma copilului ca se poate prinde peste...deci asteapta rabdator.
Perseverenta da roade...un pastrav de mare cam de un kilogram se agata in carligul pescarului, spre satisfactia acestuia.
Gata de cuptor!
Insulele Lofoten se prelungesc in Atlantic pe vreo doua sute de kilometri. Ii vom parcurge lent in urmatoarele zile minunandu-ne de un peisaj unic in care muntii inca inzapeziti intalnesc direct marea.
Reni si elani pot fi vazuti cu usurinta, in special noaptea, asa ca...atentie!
O casa de pescuit simpla, cu o vedere magnifica spre fiord ne face sa ne intrebam...cum ar fi daca...? Refuzam ideea ingroziti de perspectiva de a ne petrece infinitele luni de iarna in intunericul deprimant, tipic nordului indepartat.
La sfarsit de mai, iarna nu e inca complet dusa!
Seara, cerul se coloreaza din nou intr-un galben rosietic fascinant.
Insulele sunt legate de adanci tuneluri drepte sapate pe sub apa stramtorilor, ce ne permit sa inaintam rapid. Oprim in schimb de multe ori sa fotografiem peisajul.
Fiecare curba ne rezerva o noua surpriza!
Oprim de nenumarate ori!
Dormim pe margine de drum, cu o vedere spectaculoasa.
...greu de descris!
Oceanul Inghetat ni se prezinta intr-o paleta de culori caraibice!
In inima arhipeleagului ramanem cu gura cascata...
Pescuitul si turismul sunt indeletnicirile cele mai importante pe-aici.
O casa de locuit vikinga a fost descoperita pe un deal din imprejurimi, iar cladirea reconstruita in apropierea vechiului sit a devenit unul din muzeele cele mai importante dedicate acestei superbe culturi.
Il vizitam entuziasti.
Povestea lui Olaf cu care ne-am delectat cateva seri, se potriveste de minune cu exponatele muzeului.
Asta-i "the long house"!
Cladirea principala e ornata cu sculpturi si picturi mitologice.
O lunga tapiterie e expusa pe perete...sa fie o copie a celei de lai Bayeux ce descrie batalia de la Hastings?
Nenumarati pesti uscati ne atarna deasupra capului in timp ce trecem intr-o alta aripa a cladirii...surprizele nu au incetat!
In restul cladirii a fost amenajate mai multe ateliere; de tamplarie, fierarie si tesatorie.
O simpatica italianca specialista in tesaturi, angajata a muzeului, ne incurajeaza sa atingem si sa incercam exponatele.
Haine traditionale, arme si ustensile vikinge sunt toate incercate de copii.
...Markus, the bloody warrior!
Vesta asta din inele e mult mai greu de scos!
Stalpii de sustinere reprezinta batrani intelepti,
pescari iscusiti
si barbati virili.
Un mic muzeu ce expune cateva obiecte gasite in timpul sapaturilor ne atrage atentia.
Azi e o zi extrem de calduroasa pentru Lofoten, transpiram din plin pe scurta plimbare pana in portul muzeului unde o nava traditionala e ancorata. Pe vreme buna, vizitatorii interesati, sub supraveghere, pot face scurte croaziere pe apele linistite ale fiordului, dar azi se pare ca nu e ziua potrivita...
Un superb golf din apropiere, cu ape turcoaz am vrea sa ne fie refugiu pentru noapte, dar singura parcare disponibila e in spatele unor nemti morocanosi. Ne mutam in capatul opus al golfului.
In timp ce mama se bucura de soarele bland, copiii, irezistibil atrasi de apele translucide, se grabesc sa faca o baie. Aici, deasupra Cercului Polar, apa marii nu depaseste 5 grade, mai ales acum in luna mai...
De pe versantul abrupt, vederea spre plaja e si mai spectaculoasa.
Pe la zece seara, cu bicicletele, ne aventuram pe drumeagul panoramic ce ocoleste muntele.
O oaie cu doi miei pufosi ne blocheaza trecerea, fugind apoi speriati cand oprim sa-i prindem.
Pana pe la sfarsitul anilor optzeci, drumul asta a fost folosit pentru a ajunge in micul sat aflat in golful din spatele muntelui. De cand s-a construit un tunel, direct si mult mai sigur, e folosit doar ca si pista ciclabila.
Ne bucuram de ea!
Golful idiliac e destinatia multor excursionisti localnici ce-si instaleaza corturile chiar pe plaja. Pe vreme buna, locul e fantastic!
Ne-au placut atat de mult astia zece kilometri de bicicleta ca, odata intorsi la Hope, mai fac odata traseul, insotita de data asta de Petra...Ne intoarcem dupa miezul noptii, dar tot pe lumina!
Dimineata devreme e randul nostru, al celor mari sa facem traseul...Ilus e la fel de incantata de loc.
Pacat ca nu am avut mai mult timp sa stam in locul asta atat de incarcat de energie!
All you need is love!
Un drum ingust, ce ocoleste cateva golfuri ne ofera privelisti surprinzatoare.
Lofoten, in toata splendoarea lor!
Il lasam pe Hope in parcarea privata a unei ferme unde plata se face punand banii intr-un plic introdus intr-o pusculita, apoi incepem un lung trekking spre plaja Kavlika.
Ne indepartam de mare, urcand sustinut.
Din creasta, vederea se deschide spre fiordurile de pe latura opusa a insulei.
Trecem pe langa cateva lacuri glaciare aflate la doar o suta de metri altitudine...
Dupa o ora buna de marsaluit, coboram abrupt dintr-o sa domoala, spre superba pereche de plaje.
Kavlika beach!
Relax total pe plaja izolata...
Un parc de joaca construit cu deseuri aduse de mare..
Urcam inapoi in saua de deasupra plajei, apoi ne impartim in doua grupe, lucru ce se-ntampla rar. Mama, impreuna cu Petra si Markus se intorc la Hope, in timp ce Aron isi insoteste tatal spre un varf panoramic, la sase sute de metri deasupra plajei, de unde privelistea e incredibila.
Unii vizitatori mai indrazneti se aseazape micul tanc din dreapta noastra, de le raman picioarele atarnate in golul infinit...noi ne-am multumit sa ramanem in zona sigura.
Incepem sa ne indragostim de insulele astea!
Pe alocuri, agatate pe niste structuri de lemn, mii de pesti sunt pusi la uscat.
Ne apropiem sa vedem mai bine despre ce-i vorba.
Sunt mii si mii de capatani de cod!
Cea mai indepartata localitate din arhipeleag ce e accesibila cu masina apare si in cartea recordurilor din cauza numelui foarte scurt: A i Lofoten sau, mai simplu A. Citit, ar fi mai mult un a unguresc, o amestecatura de a cu o.
Parcam langa alte cateva zeci de calatori, apoi facem o plimbare de-alungul tarmului aflat in apropiere.
Undeva incolo, in spatele orizontului, se afla Islanda, Groenlanda si Terra Nova...
Nu departe de parcare, un urcus scurt dar intens promite o priveliste spectaculoasa...
Reinebringen a devenit un hike renumit doar recent, de cand, cativa vloggeri l-au promovat puternic pe YouTube. Ca sa faca fata numarului mare de vizitatori, autoritatile locale au largit si pavat complet traseul, dar nu au reusit sa rezolve problema parcarilor...
Urcusul e intens de la inceput, dar blocurile uriase ce formeaza treptele sunt inalte si masive, asa ca, castigam rapid altitudine.
In douazeci de minute ajungem pe la jumatate, dar scarile serpuiesc tot mai sus pe versantul abrupt.
Undeva in departare, pe stanga, dupa pod se vede parcarea in care am lasat copiii si pe Hope.
De pe creasta, vederea asupra portului pescaresc aflat dedesubt e spectaculoasa.
Intalnim trei tineri ce converseaza in italiana. Intrand in vorba cu ei, aflam ca sunt din zona Livigno, din Elvetia. Impartasim itinerarii, locuri de vizitat si sfaturi. Sunt simpatici.
Ne vine parca sa ne aruncam in intunecatul lac glaciar de dedesubt...
Reine vazut din cer.
Suntem sus!
Doar acum, la coborare, ne dam seama cat e de abrupt!
Pentru cina pregatim o sumedenie de gogosi mici si pufoase.
Yummi!
Dimineata ne imbarcam intr-un mic ferry cu destinatia Bodo, orasel aflat pe continent.
Petra nu se desprinde de fascinanta saga a lui Harry Potter...
Tot mai departe de insule...
...tot mai aproape de tarm.
Conducem mult spre sud, acolo unde fiordurile devin tot mai largi.
O scurta halta in imensa parcare de langa Cercul Polar cu al sau magazin capcana pentru turisti.
Promitem ca nu ne vom mai plange de inghesuiala!
Intr-o mica benzinarie reusim sa umplem in sfarsit buteliile de gaz!
...Aron e expert in delicata operatiune de golire...
Cateva cascade inspumate in drum spre sud...
O scurta oprire intr-un second hand din Stavanger ne imbogateste biblioteca cu titluri noi.
De undeva de sus cade apa celei mai inalte cascade din Europa, dar vremea e ploioasa azi asa ca nu ne aventuram prea aproape.
Oprim la o sura veche...
Dormim din nou langa un fiord, pe marginea unui drum aproape abandonat.
Azi nu avem noroc...
Deseori strazile sunt minunate...
Infrastructura e impresionanta!
Ne indreptam spre Atlanterhavsvegen sau Strada Atlantica, una din cele mai panoramice strazi in Europa.
Aici, mai multe insule au fost unite de cateva poduri elegant curbate deasupra valurilor.
Opririle sunt dese, dar vremea nu prea tine cu noi.
Parcurgem pe jos o bucata dintr-o pasarela panoramica ce da spre ocean.
Un discret monument dedicat celor morti pe mare...
...traversam podul cel mai inalt...
Dupa o noapte cu vant puternic, ne punem serios pe condus. Din pacate examenele copiilor se apropie cu repeziciune, iar noi am vrea sa mai vedem atatea...
Intram in interior pe o vale stramta pentru a parcurge Strada Trollilor.
Din pacate strada momentan inchisa se v-a deschide doar peste cinci zile...Norvegienii astia...ca sa fie siguri ca nimeni nu v-a incerca sa inlature bariera, au lasat un enorm excavator in mijlocul drumului...
Parcam, in compania altor zeci de calatori frustrati, optand apoi pentru o excursie pe jos in susul vaii.
Versantii sunt brazdati de nenumarate caderi de ape umflate de zapezile in topire.
Apaaa!!!
Drumul in zigzag apartine, pentru inca cinci zile, exclusiv pietonilor.
Noi urcam pe poteca panoramica, pe langa o cascada ale carei stropi se transforma sub razele solare intr-un superb curcubeu.
Pe ultima portiune, lanturi bine ancorate ne ajuta sa trecem de bolovanii umezi si instabili.
Odata ajunsi la drum,trecem pe langa o superba cascada, apoi o luam in jos, pe mijlocul drumului, spre Hope pe care-l vedem deja in departare.
Zapada e inca foarte abundenta.
Nu scapa neatinsa!
Superba valea asta glaciara!
Odata intorsi la excavatorul ce blocheaza trecerea, ne imbarcam in Hope, plecand cu un pic de regrete ca nu am reusit sa urcam pe strada panoramica; ramane pe data viitoare!
Facem halta intr-o superba locatie, pe malul inalt al unui fiord.
Scoala si pranzul ne cosuma jumatate de zi, dar locatia e de vis, mai ales ca nu suntem deranjati de nimeni.
Dupamasa tarziu ne punem sa macinam kilometri, dar un fiord mai adanca ne baga bete in roate...ca sa-l ocolim ar trebui sa facem nouazecisicinci de kilometri, iar ca sa-l traversam doar un sfert de ora. Alegem a doua varianta, chiar daca nu stim inca care vor fi costurile...nota de plata ne v-a veni acasa in vreo doua luni. Speram doar sa nu fie extrem de piparata!
Vedem portul de pe malul opus!
Urcam cateva serpentine pe drumul spre Geirenger, oprind la un lac glaciar, la doar cativa kilometri de faimosul fiord.
E trecut de miezul noptii, dar Aron tine mortis sa iasa la pescuit in apa glaciala.
Dimineata, umplem rezervoarele si toate sticlele cu apa rece si curata din lacul apropiat, apoi ne indreptam spre Geirengerfjord, cel mai frumos- asa se spune- fiord din lume.
Un punct penoramic are o priveliste ce nu dezamageste deloc.
In capatul fioerdului, micul sat pescaresc, devenit destinatie turistica de prim rang, se ascunde parca pipernicita la baza muntelui.
Nu avem de gand sa zabovim prea mult in localitatea asta super turistica, asa ca o traversam rapid, urcand apoi la un punct panoramic.
Vederea spre sat si fiord ne taie respiratia...
Odata intorsi in port, luam bacul spre o mica localitate invecinata...220 de euro pentru o ora de navigatie! Extrem de scump pentru bugetul nostru, dar de inteles pentru contextul local.
Urcam ultimii, inghesuindu-l pe Hope undeva la pupa navei.
De-abea plecati cu ferryul cu preturi de croaziera, ne intersectam cu un enorm vas sub pavilion italian. Asta e chiar unul de croaziera! E "Diadema"de la Costa Crociere.
La tribord, o superba salba de cascade poarta un nume sugestiv: "The seven sisters"
240 de metri!
Pe urmatorii kilometri nu facem altceva decat sa alergam de pe o latura pe alta a navei sa admiram neumaratele cascade.
Incet incet, fiordul se lateste, iar peretii se indeparteaza. Navigam pe o mare calma, ca de lac.
Ne odihnim puti in interior.
Aproape de destinatie!
On the road again!
Un alt fiord mirific ne imbie la pauza.
Facem scoala din nou in natura!
Incercam apoi sa o imortalizam!
...reflexii...
Un alt pas cu multa zapada ne da posibilitatea sa ne bulgarim. Din nou.
Cladirile traditonale sunt toate din lemn, construite intr-un stil simplu si practic.
O biserica sculptata ne atrage atentia.
Ce lucratura!
Spre un alt pas montan...
Cata zapada!
Astia-s Alpii Scandinaviei!
Lasam motorul sa se raceasca.
Nu ne asteptam la atata zapada!
E zece seara. Motorul da din nou semne de incalzire, asa ca dictam o halta pentru cina!
Cu aluatul framantat de dimineata pregatim placinte.
Vasele le spalam in apa inghetata, apoi, din nou la drum!
Cateva serpentine abrupte ne scot in saua din varf unde...surpriza! Ca sa trecem, trebuie sa platim!
Dormim nederanjati in parcarea din capatul unei vai cu mai multe cascade.
Asta e chiar la inceput!
Apa in Norvegia pare a fi potabila aproape peste tot. Nu-i greu sa te aprovizionezi.
...alte doua...
Pana la cea finala, mai avem de mers
Asta-i cea mai mica...un fel de cascada Ciucas la superlativ.
Bineanteles ca apa e potabila.
...hodina.
Valea e foarte salbatica.
Ultima e la un kilometru jumate.Sa facem efortul!
Vettisfossen. A meritat!
Facem cale intoarsa spre parcarea lui Hope.
Sognefjord. Cel mai lung din Europa.
Biserica veche din Borgund din secolul doispe e deja inchisa. O admiram doar pe din afara. Ne plac mult cei patru dragoni stilizati ce-i orneaza acoperisul.
Din primele douazeci de cascade cel mai inalte din Europa, opt se afla in Norvegia...
Cam alergam in ultima vreme...
La asta am oprit mai mult sa ne dezmortim oasele...
Infrastructura norvegiana ne surprinde in fiecare zi...un sens giratoriu, cu intersectia de rigoare, construit intr-un tunel!
Peisajul pe care-l vedem dimineata prin fereastra nu e intotdeauna agreabil!
Voringfossen, o minune a naturii.
Am vrea sa mergem la Pulpit rock, aflat la vreo doua sute de kilometri mai in sud, dar, din pacate trebuie sa renuntam...timpul examenelor a venit, e momentul sa o luam puternic spre sud, ca mai avem cateva tari de traversat si cateva lucruri de vazut.
Ultimul fiord, le vom revedea vreodata?
E din nou seara, dar le concedem totusi copiilor o pauza intr-un superb parc de joaca.
Are chiar si un mic parc de aventura!
Multumim!
Conducem pana seara tarziu, pana in apropiere de Oslo, dormind in parcarea linistita a unui teren pe care ceva extraordinar se intampla! O asociatie de voluntari entuziasti construiesc o nava vichinga, in mod traditional! Chiar daca e noapte, dam o prima raita prin situl iluminat, apoi mergem la somn. Il vom vizita mai bine maine!
Douazeci de metri lungime pe sase latime...
Un numeros grup de elevi, sositi de dimineata, reusesc sa ne trezeasca. Spre surprinderea noastra, sunt directionati si ei catre situl de constructie a navei langa care suntem parcati. Mai tarziu, dupa scoala, intram sa vedem ce se intampla.
Adultii, foarte in varsta, toti imbracati in haine traditionale vichinge indruma si dirijeaza lucrarile facute de copii. Un domnintre saizeci si saptezeci ne explica procedeul de constructie.
Trunchiurile masive de stejar, cumparate pe bani grei din Danemarca, vin crapate in lung cu ajutorul unor pene metalice batute cu ciocani imensi de lemn. Pe masura ce lemnul se crapa, alte pene mai mari, de lemn sunt utilizate pentru a desprinde complet "feliile" de trunchi.
Procedeul e lent, dar eficient, iar copiii se amuza ajutand. Feliile triunghiulare rezultate, care au calitatea de a fi mai rezistente decat ce se taie cu circulara din cauza ca lemnul isi pastreaza fibrele intacte pe toata lungimea, sunt apoi jiluite la mana cu rindeaua, o operatiune migaloasa si foarte lunga, dar rezultatul e pe masura. Scandurile mai groase ca si o foastana, uneori stranbe, sunt apoi prinse de coastele navei, formand astfel bordajul. Spatiul dintre scanduri e umplut cu in imbibat in rasina obtinuta la fata locului.
Cuiele, fabricate si ele in loco, sunt batute pe o nicovala enorma, sub indrumarea unui voluntar entuziast ce le inroseste in foc.
Fixarea bordajului necesita timp si migala pentru a respecta curbura chilei. Pentru evitarea deformarilor nedorite, bolovani grei, ce vor forma mai tarziu lestul navei, sunt pozitionati iscusit.
Grupului de elevi (si noua) le e prezentata modalitatea de obtinere a rasinei...intr-un badog de metal sunt asezate in picioare surcele subtiri de pin, apoi se inchide totul ermetic. Badogul e asezat in jar fierbinte pana ce lemnul arde complet in interior, lasand sa iasa rasina.
Rasina e esentiala pentru etanseizarea bordajului, care vine apoi complet impregnat cu acest lichid valoros.
O superba lada pentru efectele personale a fost sculptata cu motive traditionale...urmeaza sa fie asejata in nava aflata in constructie.
In apropiere, o superba nava imrumutata de la o asociatie amica, pluteste pe apele linistite ale fiordului.
Din pacate, nici un varf de nava in forma de cap de dragon nu a supravietuit pana azi. Exista doar reprezentari grafice ale acestora, asa ca nu se stie cat de acurate sunt cele din fotografii...
Ne luam ramas bun, plecand apoi spre Oslo.
Pe ultimii zece kilometri, prin periferia capitalei, numaram peste cincizeci de Tesla in trafic. Impresionant!
Structurile cu acoperis triunghiular, ca de cort, adapostesc doua veliere; Fram si Gjoa.
Fram, cea mai rezistenta nava de lemn construita vreodata a navigat pentru zeci de ani in ape polare. Mai intai in nord, apoi in sud.
O, norocosi voi, cei ce a-ti trait acele vremuri, cand mai existau locuri de explorat pe planeta!
Spre bucuria noastra, gasim referiri si la expeditia polara a navei Belgica cu al nostru Racovita...
Devenim eschimosi...
Nu era usor sa tragi saniile astea grele, cu echipament, mancare si toate cele necesare!
Neobositul Amundsen.
Scott. Cata amaraciune in fata esecului!
Gata de drum!
Ne imaginam viata la bord...
Coboram in sala motoarelor...
Complet autonomi pentru cativa ani!
Tragedii intr-o lume de gheata.
O alta nava, o alta aventura!
Cate tentatii in libraria muzeului!
Scrutam orizontul impreuna cu renumiti aventurieri...
Un alt vechi vis se-mplineste!
Kon Tiki Museum!
O pluta fragila pentru o calatorie ce a facut istorie!
Fatu Hiva si aventura unui cup de tineri. Cati din cei de azi ar mai face asta?
Lemnul asta de balsa e cu-adevarat usor!
Ra...
Un aventurier (aproape) contemporan!
Insula Pastelui cu a ei istorie minunata...
Daca aveti timp si va intereseaza subiectul, va recomand filmul "Kon-Tiki". E fascinant!
O adevarata moda s-a nascut!
Iesim din Norvegia cu clara certitudine ca tara asta a detronat multe altele in lista noastra de preferinte. Nu stim de ce, dar avem impresia ca ne vom intoarce curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu