Italy and beyond
Minuscula cabina fara geam, printre ultimele disponibile, se afla in interiorul navei, cu un etaj mai jos decat adapostul temporar al lui Hope. Intram fara convingere, incercand sa ne acomodam cat mai bine. Din pacate, in loc de baie cu dus cum eram obisnuiti pana acum, avem doar o chiuveta, baia fiind undeva pe coridor, in spatele unei usi metalice grele pe care copiii nu reusesc sa o urneasca din loc. Cele doua paturi le impartim frateste; mama si Petra intr-unul, Aron si Markus in al doilea, iar tata...pe jos. Din fericire marea e linistita si putem dormi…
Dupa vreo treispe ore de navigatie, timp in care se auzeau constant izbiturile valurilor undeva deasupra noastra, trecem prin vama italiana din Bari, intampinati cu un “bine a-ti revenit acasa” tipic sudului. Fara prea multe intrebari legate de tarile vizitate si itinerar, teste si alte subiecte sensibile…
Parcarea de campere e in afara orasului, in apropierea garajului in care trebuie sa ne facem revizia tehnica la masina, programata pentru dupamasa. Nu avem timp de pierdut, ne apucam de dezlipit numeroasele benzi de scotch ce tin spoilerele de pe colturile posterioare, curatam lipiciul ramas, punem suruburi si lipim cu silicon ca sa para totul cat mai compact.
Crapaturile raman, dar cele cateva suruburi si siliconul par sa fixeze bine plasticul. Doar gaura din dreapta nu reusesc sa o ascund, acoperind-o cu scotch de pe interior...speram sa ne treaca! Schimbam si doua becuri arse de pe partea laterala, apoi verificam semnalizarile. Totul ok!
Pe la unspe ne apucam de golit camperul, impresionati de mormanul de lucruri tot mai mare. Scoatem scaunele si masa, sculele si mancarea, cartile si hainele...raman neatinse doar paturile si frigiderul…
Doi tineri simpatici ne testeaza rapid franele, masurand apoi gazele emanate si...cam atat! Din fericire, cantarul arata “doar” 3337 de kile...cu noi cinci la bord, fara nimic altceva, depasim greutatea admisa!
Ne intoarcem fericiti, doar un pic speriati de munca ce ne asteapta...
Pana spre seara, tot cabalacul isi gaseste din nou locul in interior. Pe cand se intuneca, suntem franti!
...undeva in drum spre coasta Tirrenica...
Vizitam templele romane de la Paestum, undeva la sud de Napoli.
O localitate apropiata exercita asupra copiilor o atractie irezistibila. Castellabate e satul in care s-a produs unul din filmele lor preferate: "Benvenuti al sud".
Incercam sa identificam locurile vazute...
Satucul
nu e deloc mic, iar stradutele sunt intortocheate, cu multe zone
accesibile doar pietonilor. Coboram numeroase scari, prin labirintul
de bolti si balcoane de piatra inghesuite pe panta muntelui, reusind
sa identificam doua din locurile in care s-au filmat scene din film.
Ne amuzam, reproducand dialogurile pe de rost invatate, apoi ne
bucuram de privelistea asupra golfului aflat mult sub noi, cu soarele
ce sta sa apunala orizont. Hope si fetele, ne asteapta cu cina, dar
locul nu e potrivit sa ramanem peste noapte, asa ca hotaram sa ne
intoarcem in parcarea de langa templele grecesti vizitate in
dimineata asta, aflate la vreo duzina de kilometri distanta.
O scurta plimbare by night sa le admiram iluminate pe timp de noapte, apoi ne prabusim, franti in paturile moi.
Hotaram sa saltam scoala pe azi, caci am vrea sa ne oprim in mai multe locuri, astfel ca plecam de dimineata, aruncandu-ne in agitatia traficului nebun din sud. Nu trece mai mult de o ora de la plecare pana ajungem intr-una din parcarile de langa intrarea principala in Pompei. Situl arheologic e al doilea cel mai vizitat monument al Italiei, imediat dupa Colosseum. Ne punem in coada, iar dupa controlul testelor ni se permite sa cumparam biletele.
De mult rimp vroiam sa vizitam situl asta arheologic atat de unic. Diferenta fata de orasele romane vazute in Turcia e enorma. Aici, monumentele sunt mult mai bine pastrate, iar ziduri intacte si strazile perfect pavate iti dau senzatia ca orasul a fost abandonat de curand. La fiecare colt de strada te astepti sa vezi o toga de roman, sau sa auzi zarva vanzatorilor din numeroasele magazine…
Ne aventuram pe strazile perfect aliniate, intrand in mai multe vile deschise vizitatorilor. Urmeaza apoi agora si o lunga plimbare prin labirintul de stradute ce pastreaza inca adanci santuri paralele sapate in pavajul bazaltic de pasajul carelor incarcate cu marfuri.
Pe la ora amiezii, stomacurile infometate incep sa atraga atentia...iesim obositi, dar satisfacuti de cele vazute.
In speranta unei pizze adevarate, plecam spre Napoli, dar dureaza cam o ora pana ajungem sa gasim o parcare libera, undeva in zona portului. In cor de chiorait de mate urcam spre piata Plebiscito, aproape de centrul vechi al orasului.
O pizzerie apropiata ne satisface pe deplin asteptarile...
Trecem prin Galeria Umberto I, un exceptional exemplu de arta nouveau in care zeci de magazine, nu pe gustul nostru, isi ofera marfurile alese spre vanzare.
O galerie asemanatoare am vazut la Milano, undeva in primele zile ale calatoriei noastre.
Cartierul Spaniol, cu ale sale stradute inguste, galagioase, vii, ne vrajeste din primul moment.
Delicatesele sudului sunt oferite spre vanzare in numeroase cofetarii, pizzerii, baruri si paninoteci.
Nu-i usor sa alegi dintre atatea bunatati...
...cine nu-l are, aici sa vina!
Se spune ca cea mai buna pizza din Italia se mananca la Napoli...
In sud, Craciunul se ia foarte in serios. Unul din momentele cele mai indragite e pregatirea "presepe"-lui, o miniatura cu numeroase personaje ce evoca momente biblice, amenajate cam in fiecare casa.
Unele figuri, in miscare ii atrag irezistibil si pe ai nostri...
Nu prea sunt locuri bune de dormit in Napoli, asa ca plecam mai departe spre Caserta, un nu prea indepartat orasel, in care, un rege cu origini franceze a construit un imponent palat. Il lasam pe Hope in imensa parcare subterana, indreptandu-ne apoi spre intrare. Am vrea sa vizitam doar gradinile, dar am ajuns cu un sfert de ora prea tarziu, nu se mai poate intra! Ramane pe data viitoare!
Schimbarea de program ne mai da vreo doua ore de lumina, asa ca hotararea e repede luata: plecam spre Montecassino.
Dormim in parcarea manastirii, in compania altor doua campere.
Manastirea, construita in varful unui impunator deal, intr-o pozitie strategica, a fost complet distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Trupele aliate au suferit enorme pierderi in cele patru batalii date pentru cucerirea postatiei ce facea parte din linia defensiva germana ce apara Roma.
Intram,
Intr-una din primele zile ale bataliei, in cateva ore, pe aceste dealuri au pierit vreo opt mii de texani proaspat sositi pe front...
Nu stim de ce sa ne minunam mai mult; de imensele bogatii artistice adunata in lacasul de cult, de maiestria restauratorilor, sau de momentele atat de sangeroase din istoria recenta a locului?
Cu enorme sacrificii, a fost batalionul polonez cel care a reusit sa cucereasca prima postatie pe varful colinei...
Plecam spre Roma, pe autostrada aglomerata. O parcare gratuita din Tivoli pare a fi calduros recomandata de alti calatori asa ca ne indreptam intr-acolo, reusind sa parcam cu greu, printre sutele de masini abandonate de navetisti. De aici Villa D'Este e la doar o aruncatura de bat...
Vila a apartinut unui cardinal cu ambitii de Papa care a avut mijloacele economice, inspiratia si trufia necesare construirii unei asemenea rezidente.
Frescele apartamentelor reusesc sa capteze chiar si atentia copiilor!
Marea atractie ramane totusi gradina, infrumusetata cu numeroase fantani, cascade, jeturi de apa si statui.
...aleea celor o suta de fantani...
Gradina ingrijita, cu numeroasele-i alei ne oboseste peste masura...
A doua zi intram in Roma, gasind usor o parcare de campere din apropierea unei statii de metrou. Am ales varianta asta, pentru o noapte doar, ca nu prea ne simteam sa-l lasam pe Hope nesupravegheat undeva pe margine de drum, mai ales intr-un oras ca Roma in care incursiunile nedorite in casele pe roti sunt atat de frecvente. Odata parcati, hotaram sa dam o raita pe la cele mai importante locuri de vizitat din oras.
Prima oprire, la piata Spagna, incredibil de aglomerata...
O fotografie la fantana in forma de barca a lui Bernini, apoi urcam scarile Spaniole, dar nu suntem in apele noastre, locul e prea aglomerat!
Mergem la Vatican, obligatorie oprire a oricarui calator prin partile astea.
Scarile din interiorul cupolei urmeaza curbura acesteia, obligandu-ne sa urcam inclinati spre peretele interior, razamati pe acesta.
Vederea de sus a meritat efortul!
...la coborare...
...pe acoperis...
Nu stim daca sa ne minunam sau sa ne contrariem pentru opulenta din interior...
Din nou Bernini cu al sau baldachin ce marcheaza mormantul sfantului Petru.
...ingerasi!?
Iesiti din catedrala, ne cam rupe foamea,asa ca devoram niste sandvisuri, apoi, la insistentele lui Aron, care ar vrea sa vada Capela Sixtina, ne indreptam spre Muzeele Vaticanului. Azi dimineata am incercat sa cumpar bilete prin internet, dar apareau ca vandute in totalitate... incercam direct la caserie si...bingo! Reusim sa le avem!
Ne pierdem prin labirintul cu minunatii...
Incredibilele fresce ale lui Raffaello...
Admiram si "Scoala din Atena", apoi intram in Capela Sixtina a lui Michelangelo.
Fascinati de Renascentism, parasim muzeul, intorcandu-ne din nou in Piata San Pietro, pe care o traversam rapid spre Castel Sant'Angelo.
Construita ca mausoleu de catre imparatul Adrian, cladirea, candva cea mai inalta din Roma, adaposteste urnele cu cenusa mai multor imparati romani. Nu intram, ca suntem satui de muzee, traversam in schimb podul roman peste Tibru, luand-o la picior spre Piata Navona.
din nou Bernini..."Fontana del Moro"
Ne continuam periplul perpedes pana la Pantheon, una dintre cele mai bine conservate cladiri romane,
apoi facem o halta si la Fontana di Trevi.
Cu greu, reusim sa ne strecuram prim multime pentru a face treditionala fotografie...uitam in schimb sa aruncam moneda...
Incepe icet sa se intunece, pe cand trecem pe langa Altare de la Patria.
Coloana lui Traian.
Am hotarat, Colosseumul v-a fi ultimul pe azi!
Arcul lui Constantin cu patru statui de daci in partea superioara, adaugate pe timpul lui Traian.
Suntem de-a dreptul franti pe cand ajungem inapoi la Hope. O cina rapida, apoi ne bagam in paturi...
Prieteni de suflet vin sa ne viziteze azi! Ne intalnim de dimineata, intr-o duminica linistita, dar ziua nu e suficient de lunga sa ne sfarsim povestile...
Ne cunoastem, recunoastem, destainuim si confesam...ne bucuram unii de prezenta celorlalti.
Nicole, Ioana, Catalin, va multumim pentru ospitalitatea sincera cu care ne-ati primit in casa voastra!
Dormim din nou in parcarea din Tivoli, dar azi ajungem tarziu, foarte tarziu...
Plecam a doua zi dupa masa spre cascadele artificiale de la Marmore, astfel ca, ajungem prea tarziu sa le mai vedem "in actiune". Dormim in imensa parcare de langa intrarea in parcul cascadelor.
Dimineata, dupa scoala, intram sa vizitam cascadele. Dateaza de pe vremea romanilor, formandu-se dupa ce acestia ce au drenat un podis mlastinos. Caderea de apa are in totalitate, peste o suta cincizeci de metri inaltime, in trei salturi succesive. In timpuri moderne s-a construit o hidrocentrala care utilizeaza forta raului, astfel ca, apa e lasata sa curga prin albie doar de cateva ori pe zi, in functie de sezon, in orarul de vizita.
Un semnal sonor puternic avertizeaza vizitatorii ca s-a deschis apa. Cascadele se umfla incet, devenind tot mai spectaculoase.
Printr-un scurt tunel ajungem la o mica terasa foarte expusa stropilor. Apoi, scari lungi ne coboara spre un alt punct de belvedere, ce poarta numele celebrului Byron, indragostit al locului. D
Din pacate, mainile unede si alunecoase nu imi permit o priza prea buna, iar intr-un moment nefericit scap unicul telefon din dotare, cel cu care imortalam de obicei si momentele calatoriei, distrugandu-i complet ecranul...
Suparati, contactam un reparator de telefoane din Florenta, cu care fixam o intalnire pentru una din zilele urmatoare...
Ne indreptam spre lacul Bolsena, pe care-l cunoastem deja, aflat in apropiere.
...cei mari gatim
...baietii repara roata desumflata a unei biciclete...
...in timp ce Petra studiaza un puzzle proaspat cumparat.
Merge!
Liniste, pace si o energie pozitiva aproape palpabila ne fac sa indragim lacul.
Nu departe , dar deja in minunata Toscana, o mica, dar fascinanta localitate, San Casciano, ne atrage irezistibil.
Nu sunt nici pozitia sa fermecatoare si nici monumentele ce ar merita mai mult decat o simpla halta, ce ne-au adus pana aici...
iesim din satucul fermecator, coborand o panta abrupta spre...
...un minunat bazin cu ape termale!
Iar dupa incredibila baie, dupa o frumoasa intalnire cu un barbat de-al locului, cu care descoperim ca avem cunostinte comune, ne indreptam spre o alta locatie cu bai, tot termale! E San Filippo!
Locul e superb, nu numai datrorita peretelui de carbonat de calciu, dar si datorita numeroaselor bazine cu apa termala cu temperaturi diferite.
...natura incontaminata!
Pe care le incercam negresit, cu toate ca se lasa seara.
Ne indreptam apoi un pic mai spre nord, pana in dreptul unei mici localitati de pe malul raului Ombrone. Dormim intr-o liniste incredibila, nu departe de vechiul pod peste rau.
Motivul vizitei noastre e un altul...am gasit un teren de vanzare, cu iesire la rau, padure si maslini, un fel de potential Shangri La pierdut in Toscana asta de care suntem atat de fermecati. Din pacate, vegetatia deasa, cu multe tufe spinoase ne impiedica sa vedem mai bine locul de care suntem interesati. Ba mai mult, nici macar nu suntem convinsi ca am gasit terenul cu pricina! Conformatia locului, cu pante prea abrupte , straduta de acces ingusta si noroioasa si imposibilitatea de a vizita terenul ne fac sa ramanem un pic dezamagiti... Pana la urma e nivelul extrem de jos al raului cel care ne determina sa renuntam la idee...speram sa fi gasit ceva mai multa apa, ca sa putem folosi caiacele...ideea unui mic camping cu inchirieri de caiace ar fi fost buna in zona asta, dar lipsa precipitatiilor e ingrijoratoare. Mai tarziu, o femeie intalnita in parcare ne confirma lipsa completa a ploilor de vara. De prin aprilie a plouat o singura data, timp de doua ore in 16 iunie...Superba zona, dar nu-i ce am avea noi nevoie!
Facem o lunga plimbare prin albia raului.
Iainte de a merge la Florenta, ne mai oprim intr-un loc, al treilea, cu izvoare termale. Bagni di Petriolo.
Dormim apoi intr-o parcare linistita, langa un mega centru comercial de la marginea Florentei.
Dimineata ducem telefonul la reparat, avand placuta surpriza de a-l gasi ca nou, dupa doar o ora!
Prima oprire o facem la minunatul dom, inghesuit intre cladirile din centrul vechi.
Ne indreptam apoi spre Palazzo Vecchio, primaria veche a orasului.
In fata careia admiram o copie dupa "David"-ul lui Michelangelo.
Loggia dei Lanzi ne surprinde cu superba-i colectie de arta in aer liber.
Ne-ar fi placut sa vedem "La primavera" si "La nascita di Venere" ale lui Boticelli, adapostite in muzeul Uffizi, dar cele doua cozi la care ar fi trebuit sa asteptam sunt atat de lungi, ca nici macar nu luam in calcul posibilitatea asta...din pacate.
Arno si "Ponte Vecchio".
Trecem pe partea cealalta.
Dar strazile pietonale din centru sunt prea aglomerate pentru gusturile noastre, asa ca, dupa o scurta pauza in fata palatului "Pitti", ne intoarcem la Hope.
Nu puteam pleca fara un mic Pinocchio de lemn!
Un pic indecisi in privinta directiei de urmat, o luam spre est, spe San Marino. Oprim peste noapte in parcarea de campere gratuita din vecinatatea unui satuc din Apenini, gatind afara. Sunem cam obositi, astfel ca declaram o zi de odihna...
O zi se face doua, apoi trei si chiar patru...Ramanem in parcarea anonima mult mai mult decat am fi vrut la inceput, dar vremea s-a racit brusc din cauza unor ploi infinite, iar aici curentul e gratuit... Ma procopsesc si cu o raceala teribila. Nu ma mai intreb daca am luat coronavirus, ci ma intreb mai degraba unde l-oi fi luat? Plecam spre est, peste munti, pe drumuri secundare. Intr-o mica farmacie cumpar si un test pe care-l fac pe loc...negativ!
Peisajul in zestre de toamna e incantator.
In parcarea de sub mica telecabina ce urca in orasul vechi din San Marino mai sunt cateva campere, dar nu prea socializam cu nimeni, mai ales ca unul din calatori da drumul generatorului din dotare, de trebuie sa ne mutam din cauza zgomotului...Ce sa facem, omul vroia sa se uite la stirile de seara...
Dupa scoala, imbucam poteca ce ne scoate la telecabina cu care, in doar cateva minute suntem pe varful colinei fortificate, in centrul micului stat San Marino.
Un vant racoros imprastie frunze aramii pe pavajul de piatra. E semn de tomna tarzie... noiembrie nu iarta.
Comertul e principala activitate in tarisoara asta. Gasesti tricori de fotbalisti , machete de masini, arme medievale si moderne, plasticuri fara valoare si adevarate opere de arta fara pret expus.
...e mica, mica de tot!
Urmam poteca ce uneste cele trei turnuri, simbolul tarii.
Imediat dupa cel de-al doilea turn, niste scari coboara pe versantul abrupt. Le urmam, convinsi ca ne-ar putea cobora spre traseul pe care am dori sa-l urmam pentru a ne reantoarce la parcarea camperelor, dar ce dezamagire! ne conduc la un perete de catarat!
Accesul la trasee se face pe scari sapate in stanca!
Ne intoarcem pe acelasi traseu, bucurandu-ne de spectaculozitatea locului.
...de-ar fi alea adevarate...
...un muzeu caruia i-ar sta mai bine prin partile noastre...
Coboram pe langa zidurile fortificatiilor, inapoi la Hope.
De dimineata facem scoala, luam apa, golim apele gri si plecam spre sud. Da, spre sud si nu spre nord. Urmam lantul Apeninilor pe drumuri de-abea umblate si peisaje surprinzatoare. Nu credeam ca muntii astia atat desconsiderati pot ascunde atatea geme. Incepe sa ne para tot rau ca nu am mers si in Abruzzo...
Dupa masa tarziu ne pozitionam in imensa parcare a pesterii de la Frasassi, pe drumul ce leaga Ancona de Roma.
E prea tarziu sa mai intram in grota, asa ca incercam sa ne ocupam dupamasa cat mai placut posibil...
Dimineata, vanzatoarea de bilete, dupa ce ne-a verificat testele, ne lipeste cate o bratara galbena, semn distinctiv care ne autorizeaza sa urcam in autobuzul care ne v-a duce la intrarea in pestera. Vom fi maxim cinspe in tura asta. Putini, foarte putini.
Insotiti de ghida care ne-a luat in primire la coborarea din autobuz, traversam un tunel artificial, sapat in anii optzeci pentru a facilita accesul turistilor. Doua usi glisante, cu rol de bariera termica protectiva, se deschid zgomotos, lasandu-ne sa trecem...
Descoperita doar in 1971, superba pestera a fost imediat protejata, astfel ca nu se poate "lauda" cu stalagmite "lipsa" din cauza turistilor...
Multe dintre stalagmite si stalactice au primit nume, care mai de care mai sugestive..."Cascadele de la Niagara", "Obeliscul", "Valul miresei","Ursoaica polara", "Mos Craciun", "Lumanarile", "Madonna", "Vagabonzii", "Gigantii", "Diavolul cu lumanare", "Elefantul", "Calutul de mare", "Cainele si pisica", "Vrajitoarea", "Mama cu copil", "Statuia libertatii", "Big Ben", "Dante Alighieri". Urmarim si noi cu interes laserul ghidei, incercand sa gasim conturul sugestiv care a dat numele fiecarei formatiuni...
Ne intoarcem la Hope, iar dupa pranz, facem o vizita unui schit din apropiere.-
Urcam in serpentine lungi, dar abrupte ce ne scot rapid deasupra defileului.
O mica biserica octogonala a fost construita pe la inceputul secolului douazeci sub surplomba protectiva.
Cladirile vechiului schit sunt mult mai austere.
...bradut?
O luam din loc, spre Gubbio, o mica, dar incantatoare localitate din Umbria. Parcam langa un supermarket pe intuneric, facand pe jos restul distantei pana la orasul vechi.
Turisti nu prea mai sunt, iar in linistea serii, masivele ziduri de piatra par si mai severe...
...pentru amatori...
"Palazzo dei Consoli" si piaza aferenta par abandonate...
Lunga plimbare se termina cu cate o imensa felie de pizza pe care un comerciant nemultumit de restrictii ni le cedeaza bucuros. In timp ce am fost plecati, alte doua campere s-au parcat in imediata noastra vecinatate. Dormim nederanjati.
Plecam de dimineata spre Lacul Trasimeno unde ne vom intalni cu prietenii nostri din Piemonte la care am fost in camping anul trecut.
Facem o oprire in Asissi, orasul sfantului Francisc, fondatorul ordinului Francescan.
Scarile mobile fiind inchise, urcam pe scari, spre nemultumirea tineretului.
Oraselul, de obicei invadat de turisti, e destul de linistit in perioada asta a anului.
Intram in catedrala dedicata ramurii feminile a ordinului, patronata de Sfanta Chiara, discipola si prietena lui Francesco.
Vizitam apoi o biserica baroca, mult mai recenta.
Continuam pe stradutele medievale ale orasului,
pana la magnifica catedrala a sfantului Francisc.
E comparabila cu oricare importanta catedrala a crestinatatii.
Perugia, cu a sa fabrica de ciocolata ne atrage irezistibil. O cutreieram in cadrul unei vizite ghidate cu degustare!
Vizionam un film, dupa care urmeaza degustarea a nu mai putin de sase sau sapte ciocolati diferite! Unele produse sunt in editie limitata!
Specialitatea casei: "Bacio"!
Vizitam muzeul, atenti la explicatii.
Pasim pe mii de praline!
...un "Bacio" de record!
Din pacate, in timpul vizitei fabricii, fotografiatul a fost interzis...am urmarit totusi productia celor doua milioane de ciocolati pe zi, dar si a unor mega oua de ciocolata destinate perioadei Pastelui!
La iesire, ne aprovizionam serios pentru urmatoarele zile!
Spre seara, parcam pe malul lacului Trasimeno, in asteptarea prietenilor.
...pregatim lemne de foc.
...facem un ceai...
Chiar daca un pic vantos, locul merita cateva zile!
Fiecare masa devine prilej de sarbatoare.
Copiii construiesc din stuf o extinsa si rezistenta casa intre ramurile unui copac apropiat.
...noi preferam muzica!
...azi la pranz: tajine marocana!
Seara, ne delectam cu un film proiectat pe peretele camperului.
...luam apa, spalam haine, golim...
...iar Luca face pana!
Cateva din ultimele desene ale Petrei.
Schimbam lacul! Cateva zile ne oprim, din nou, pe malul lacului Bolsena.
...plimbare prin micul sat Bolsena.
Poteca ce ne urca spre catedrala din Orvieto, ne conduce pe langa numeroase morminte etrusce, sapate in tuful vulcanic, moale.
Catedrala e chiar acolo, in capatul strazii!
Magnifica!
... un cavalier...
Suntem in plina zona Etrusca, in inima Etruriei, iar ritmul nostru de calatorie a scazut foarte mult, asa ca avem timp sa exploram si cateva situri arheologice "uitate".
Unul din ele se desfasoara de-alungul unei vai stramte, cu versanti abrupti. Ruinele mai multor perioade istorice se suprapun pe aici, adancind si mai mult misterul din jurul lor.
Din pacate, spuma alba ne confirma gradul ridicat de poluare al paraiasului.
Intr-o "Via cava" etrusca, mai tarziu, in perioada medievala, s-au construit cateva mori, pe de-acum abandonate si ruinate.
...exploram ...
...unde-i piramida?
Vechi morminte etrusce, apoi...
O vedem! Nu e chiar o piramida in adevaratul sens al cuvantului, ci e un enorm bloc eratic, desprins din versantul de deasupra undeva in trecutul geologic al vaii si, care a fost abil sculptat, dand senzatia de piramida (falsa, dealtfel).
Terasele si lungile scari ne fascineaza atat pe cei mari, cat si pe cei mici, mai ales ca avem norocul de a intalni un grup de excursionisti cu un ghid foarte informat. Ne minunam.
O alta mica localitate neglijata de turismul de masa, o alta minune de vizitat!
Ne-ar fi placut sa vizitam misteriosul parc "Sacro Bosco"construit de un nobil in secolul saptespe, dar prietenii nostri nu au green pass, iar noi nu suntem prea convinsi sa platim pentru intrare, asa ca renuntam...ramane pe alta data!
O luam la picior prin satul construit din blocuri de tuf , pe varful delusorului din apropiere.
Surprizele arhitectonice nu lipsesc!
E sfarsit de saptamana...
Vitorchiano, unul din satele fondate de etrusci pe tancul unui varf din tuf.
In marginea localitatii, un moai autentic ne surprinde prin povestea lui.
...piata centrala...
La doar cativa kilometri, un mic sat a fost abandonat in urma unui cutremur devastator...
Cativa voluntari localnici ne invita sa vizitam o mica expozitie de obiecte vechi.
...patefonul inca mai functioneaza...
Pe strazi inguste, prost iluminate, povestile cu stafii devin mai adevarate...
...un castel privat, cu proprietari discreti si misteriosi...
...pivnitele ascund comori...
...o alta seara de neuitat petrecuta in placuta companie.
Petra descopera un nou joc...
Lacul Bolsena, din nou!
...astia au fost cumparati!
Pitigliano.
In cateva ore aveam sa parcurgem mai multe " Via Cave", niste strazi sapate in tuf de catre etrusci cu nu se stie exact ce rol.
Ne aventuram prin labirintul canioanelor artificiale...
Spre deliciul copiilor, numeroase incaperi cu destinatie necunoscuta, au fost sapate in roca moale.
...multe se pot explora, altele sunt inchise.
...urcam in sat.
...scrieti-mi va rog daca stiti careva ce reprezinta imaginea de mai sus!
...maimutici...
Ne intoarcem la parcare, printr-o alta "via Cava"...
...Pitigliano, "by night".
Dormim intr-o parcare pentru campere de langa baile termale de la Saturnia. E prima oara ca venim cu camperul aici, ca si prietenii nostri de altfel.
Toscana are multe bai termale libere, dar astea-s cele mai spectaculoase!
...in paraul din amonte de cascada apa e putin mai calda!
Ne indreptam spre Cala Violina, o superba plaja, nu nisip cantator aflata in apropiere. Am mai fost cu bicicleta, pe jos sau calare, dar intotdeauna in perioada de vara.
...aproape patru kilometri pana la destinatie.
...locul in care a debarcat Garibaldi e semnalat de un monument...
...continuam.
Maremma, cu delicioasa-i plaja ascunsa, accesibila doar pe jos.
O superba zi de sfarsit de noiembrie!
Baie!
Arici si castraveti de mare, scoici, pesti, meduze si un mic calmar, vin atant studiate inainte de a fi din nou eliberate.
...la apus...
Au zburat doua saptamani de simbioza intre doua mici familii, noi o luam spre frigurosul nord, in timp ce Agnese, Irene, Furio si Luca vor mai ramane cateva zile prin locurile astea minunate. Prieteni, va multumim si la revedere!
Anul trecut, amenintati de perspectiva lockdownului, am zburat pe langa locurile astea...
...tine-l bine!
De la Pisa mergem spre est, prin larga vale a Arno-ului. Florenta ne-ar fi tentat indeajuns sa mai facem o oprire, dar data trecuta a fost atat de aglomerata ca preferam sa renuntam. Oprim in schimb la Calci, unde, in cladirea unei vechi manastiri, un foarte des recomandat muzeu de istorie naturala ne asteapta!
...pavilionul cetaceelor ne impresioneaza cel mai mult!
...primele ominide...
...reantalnim imagini din memorabila Pestera Chauvet, din primele saptamani ale calatoriei...va mai amintiti?
O mica, dar superba colectie mineralogica completeaza exponatele...
Vinci, micul sat care a dat lumii marele geniu renascentist pe care-l cunoastem ca Leonardo, nu e departe...
In mai multe locatii, expozitii detaliate si acurate ne prezinta inventiile si studiile facute de-alungul vietii...
parghii si ceasuri, mecanisme cu dinti zimtati, macarale, masinarii...
....studii anatomice
..."omul vetruvian" si cautarea perfectiuni in proportii...
...un vehicul actionat de arcuri... primul "car armat" si o archebuza cu repetitie...
...stramosul deltaplanului,
al elicopterului
si al navelor cu zbaturi.
...o reprezentare tridimensionala a "omului Vitruvian"
,,,variatii pe subiect...
intram sa vizitam o expozitie cu reproduceri dupa picturi...
...primul ingeras pe cand era ucenic la Verrocchio
...un suras si enigma lui...
"Doamna cu hermelina"
"Cina cea de taina"
Casa in care a crescut Leonardo xe afla la cativa kilometri de sat, intr-o superba livada de maslini.
Impresionati, ne lasam condusi intr-o lume imaginara de un personaj ce-si povesteste viata.
Mergem mai spre nord, Trecand Appennini pe o vreme ploioasa. Ceata tipica Emiliei ne v-a insoti in urmatoarele zile. La Maranello, incercam sa vizitam fabrica "Ferrari", dar insistentele noastre nu o impresioneaza pe domnisoara ce ne controleaza testele... dupa spusele ei, ar trebui sa avem greenpass, iar ala e un lucru care ne lipseste. Plecam cu coada intre picioare...
La vreo douazeci de kilometri, o alta fabrica renumita de bolizi pentru vitezomani, dar cu tratament diferit: intram!
forme ascutite, inspirate parca de o alta lume...
...nu ne regasim in modelul de viata propus...
...materiale si tehnologii revolutionare...
Suntem in zona de productie a unei branze pe care o adoram: Parmigiano Reggiano, asa ca nu puteam pleca fara sa vedem cum se face!
Sute de litri de lapte,
multa pricepere si rabdare...
...au ca rezultat mii de forme de branza de cea mai buna calitate!
Dam o scurta raita printre vaci, apoi ne intoarcem in magazin,
de unde iesim cu o seama de bunataturi.
Nu departe, spre sud, un mic parc national cu vulcani noroiosi ne trezeste interesul.
Vremea e cam mohorata, terenul noroios si alunecos, dar plimbarea in natura ne entuziasmeaza totusi.
In ciuda interdictiilor expuse cam peste tot, il incurajez pe Aron sa urcam in varful unuia dintre vulcani, sa vedem cum bolboroseste...
In urmatoarele momente, in urma gestului nesabuit, o furtuna se dezlantuie...
Semnale sonore si vizuale se aprind in varful stalpilor cu telecamere de supraveghere (pana acum nici nu le-am vazut!), iar dintr-o casa (sau birou) aflata mai sus, un paznic furios se agita sufland de numeroase ori intr-un fluier.
Mama ma suduie ca vom fi amendati, iar Petra plange de frica arestarii...
Colac peste pupaza, paznicul zelos, coboara cei doi kilometri pana in parcarea in care-l lasasem pe Hope sa ne ia numarul...si ne-o mai si spune la intoarcere!
Asta-i reteta de a te face urat de familie! Nu o urmati!
Plecam spre nord, spre Trentino pe autostrada aglomerata. Deasupra orasului Trento, intr-o parcare pentru campere, incerc sa ma revansez spaland haine cateva ore in sir la doar doua grade peste zero.
Castelul orasului Cles si Lacul Sfanta Giustina, protagonistul multor aventuri cu canoa... ramanem vreo trei zile in apropiere, timp in care multi prieteni vor veni sa ne viziteze!
Aron la scoala lui de muzica...
Problemele birocratice rezolvate, cateva sticle de vin golite si o seama de seri petrecute in buna companie ne ajuta sa ignoram frigul de afara.
Manuela, Gigi, Sorin, Lupa, Donatella, Anna, Antonella, Ronny, Simone, Luca, Paolo, Francesca, Thomas, Martin, Tobia, Franco, multumim ca a-ti vrut sa ne intalnim!
O luam spre vest, spre Milano unde suntem, (din nou si pana cand?) atat de bine primiti de Sara, Ati si Eni. Fiecare data cand va trecem pragul e ca o reantoarcere acasa! Sunteti minunati!
Intr-una din zile, facem o vizita celui mai mare magazin de articole si accesorii pentru campere din Italia...bineanteles ca iesim cu mai multe decat am fi vrut...
Ne-am dus spre vest, dar numai ca sa ne luam avant spre est!
In cateva ore, autostrada Milano-Venezia ne conduce pana in orasul dogilor. Vremea e cam racoroasa, dar nu puteam rata o noua vizita superbului oras!
Cu toate ca vantul bate in rafale, incercam sa stam afara. Sa evitam aglomeratia si sa admiram monumentele!
Ne apropiem de San Marco dinspre sud!
..."Podul suspinelor"
O lunga plimbare incepe in Piata San Marco...
Gondolieri someri isi ofera serviciile la preturi foarte mici.
...Murano e la doar o aruncatura de bat...
Traversam "Canal Grande" peste "Podul Rialto"
Apoi facem o halta in targul de peste...fara pesti.
...incurcaturi,
pe alei pustii
...tot mai ingusta, oare se infunda?
Orasul pare parasit.
Nu mai e mult pana la Carnaval...
Un ultim apus italian...
Markus ne pregateste cina: clatite!
Slovenia devine tot mai ploioasa...
apare si prima zapada...
A doua noapte in Slovenia. Langa un lac, legati la curent.
Facem testele pentru Ungaria si Romania.
Mama si delicatesele ei...
Intram in Ungaria pe strazi laturalnice, fara control vamal...
...prin sudul extrem...
Oprim la cel mai mare lac termal din Europa, dar apele-i radioactive nu sunt recomandate copiilor, asa ca schimbam locatia, mergem la bai termale!
...au si sauna!
...dar noi preferam apa!
Iesim seara tarziu!
Spre est! Pe frig!
Targuim niste kurtosi secuiesti intr-un sat pierdut de lume.
Iarna e pe-aproape!
...cina?
...sau mic dejun?
...printre rude...
...mergem la film in 3D!
...arhitectura tipica a Pusztei...
si cateva cladiri in forma de iurta mai "gotica" ne dezamagesc. E totul inchis!
Nici cladirea principala nu se lasa mai prejos...imensa pictura rotunda reprezentand momentul intrarii Ungurilor in Bazinul Carpatic e cam propagandistic idealizata...
...as prefera una adevarata pe undeva prin Mongolia natala...
Intram in Romania pe autostrada nou construita, necontrolati de ofiterul simpatic.
Un turc si mai simpatic, pe care copiii il salutasera entuziasti, opreste in vama sa povestim...ne cadoriseste cu niste dulciuri tipice!
Welcome to Romania!
Comentarii
Trimiteți un comentariu