Deep south
Intram in Calabria fara a fi opriti de numeroasele forte de politie concentrate in jurul portului. Avand in vedere ca e sambata, decidem sa ramanem doua nopti intr-un camping abandonat la vreo treizeci de kilometri sud de Reggio Calabria. Pe partea cealalta a stramtorii, Etna ne saluta cu un ultim fum...
La fata locului notam un camper cu numere germane, asa ca merg sa-i salut. Jan, olandez de saptescinci, fost marinar, constructor de barci si crescator de cai, Nicolette, unguroaica, instructoare de yoga si medic ayurvedic, calatoresc cam din aceeasi perioada ca si noi. Vroiau sa mearga in Canada, dar pandemia le-a schimbat planurile. Au incercat sa treaca de mai multe ori in Sicilia, dar autoritatile din port i-au intors de fiecare data, fiind nevoiti sa revina repetat in aceasta parcare. In cele patru luni de cand sunt aici au curatat complet plaja si imprejurimile de gunoaiele abandonate, construind si un mic parc cu bolovanii adusi de mare. Bineanteles ca cele doua mormane uriase cu saci plini de deseuri nu au fost ridicate de autoritatile competente, astfel ca vantul de seara cam plimba nailonele prin parc, iar cei ce sunt deranjati de situatie sunt doar strainii, localnicii, nu.
Imediat dupa noi mai soseste un cuplu simpatic din Germania. Ne punem la povesti, iar in nici jumate de ora, surpriza....apare Hartmut, prietenul ce ne invitase la cina in grota lui de langa Ciumana Ranni. Lumea e mica, extrem de mica! Ne dam seama de asta dupa ce aflam ca Jan si Nicolette petrecusera in Spania cateva zile impreuna cu Justin , Els, Qaspen si Tristan, inainte sa-i intalnim noi in Maroc.
Copiii sunt entuziasti sa-l vada pe excentricul Hartmut. Bine ai venit!
Ne imbratisam, apoi, cu ajutorul copiilor isi pune cortul in spatele camperului nostru. In cele doua zile cat vom sta in acelasi loc, copiii il vor urma pas cu pas, invatand mici trucuri de trai simplu. La plecare, Aron ne-a marturisit cu amaraciune ca ar fi preferat sa mearga undeva cu bicicleta, pentru o saptamana...
Profitam de imensul spatiu disponibil si spalam lenjeriile de pat, paturi si un alt morman urias de haine... La inceput folosim curent de bateriile noastre, dar Jan da drumul generatorului, invitandu-ne sa ne legam. O facem bucurosi, stiind ca treaba v-a merge mai repede. Mersi!
...Aron invata cateva noduri marinaresti...
...in timp ce rufele se usca in vantul puternic.
Micul dejun il facem cu painea proaspat facuta pe foc cu lemne.
...foc de seara cu prieteni noi...
Luni dimineata ne luam ramas bun de la Hartmut, siguri fiind ca ne vom intalni din nou...daca nu undeva pe drum, atunci in Sicilia! Ai grija de tine, prietene!
Dupa scoala, plecam la Reggio Calabria, salutand pe Jan si Nicolette.
Odata ajunsi in oras, observam o diferenta epocala intre regiunea din care venim si cea in care am intrat: gunoaiele. Nesfarsite mormane de gunoaie menajere abandonate, hidoase si urat mirositoare zac pe margini de drum, in parcuri sau in jurul pubelelor, aparent fara sa deranjeze autoritatile sau cetatenii, ce fac tot ce le sta in putinta sa mai adauge cate ceva. Pe autostrada, pasagerul unui agitat automobilist arunca nonsalant pe geam un ambalaj de hartie, mai incolo, un cetatean comod sezut in masina isi abandoneaza punga cu gunoaie langa un munte de alte pungi asemanatoare, iar in centrul orasului, am vazut un angajat al firmei de salubrizare aruncand aiurea ambalajul sandvisului pe care intentiona sa-l consume dupa ce coborase din camionasul cu care a curatat resturile alimentare dintr-o piata de legume si fructe...
Dupa intalnirea lui Aron cu muzicantii, ne indreptam spre muzeul local ce adaposteste o minune. Nu, mai exact doua!
Spre surprinderea si bucuria noastra, intrarea e gratuita!
...multe exponate ne surprind...
Piesele de forta ale muzeului sunt "Bronzurile de la Riace"; doua statui grecesti din bronz, in marime naturala, gasite in ape teritoriale de un scufundator pasionat ce a observat niste maini iesind din nisip... Povestea recuperarii lor e foarte controversata, caci se pare ca au disparut armele si coifurile...Unele variante sustin ca ar mai fi fost si alte doua statui...In orice caz, autoritatile de atunci au actionat in intarziere si neprofesional...
Acum, dupa restaurare, rezultatul e magnific!
Plecam spre nord, fericiti ca am avut norocul de a vedea bronzurile astea atat de vechi si bine conservate. Pentru noapte gasim locul perfect intr-o parcare de langa Capo Vaticano; un mic colt de paradis, pe malul inalt al falezei.
Soarele apune in spatele insulei Stromboli, cu al ei vulcan fumegand, foarte clar vizibil la orizont.
...dormim nederanjati in parcarea izolata...
Facem scoala afara, sub soarele bland de primavara.
Povestim apoi indelung cu Pasquale, un pasionat angajat al unui magazin de sport, cu care ne intretinem vreo doua ore.
...plaja ne cheama...
Terminam repede ce mai aveam de facut si o luam in jos pe abrupta poteca indicata de Pasquale.
Pe cei mici ii legam in coarda cea scurta cu care fixam bicicleta lui Markus, pornind apoi, incet, in jos asigurandu-i. Poteca, abrupta si spalata de apele de siroire e foarte expusa la inceput, dar isi domoleste panta pe masura ce coboram.
Sub noi, paradisiaca "Praia I Fuocu", cu apele-i limpezi e toata doar a noastra...
Spre nord trecerea se face printr-o fereastra naturala prin care ne cataram sa vedem ce-i dincolo.
Urmeaza apoi aventuroasa coborare, alunecand pe coarda, un fel de rapel pe care copiii il iau foarte in serios...
Ne intoarcem la plaja mai lunga, ocolind doua promontorii stancoase.
Izolarea, singuratatea, soarele invitant, plaja cu ape turcoaz si nisipul ne fac sa traim o dupamasa de neuitat.
Petra deseneaza cu pietricele o roza a vanturilor...
Azi nu avem de facut prea multi kilometri ca ne-am propus sa mergem doar pana la Tropea, aflata la vreo douazeci de kilometri.
Parcam sub manastire, cu vedere spre marea cristalina.
In faleza insulara pe care a fost construita manastirea, descoperim un arc natural pe care il exploram imediat, spre deliciul copiilor.
Chiar daca locul e superb, din pacate e uratit de multitudinea de ambalaje alimentare abandonate aiurea.
Orasul vechi e cocotat pe faleza. Cred ca din ferestrele alea, privelistea e superba, dar nu as vrea sa locuiesc intr-o cladire pe margine de hau...
Stromboli si Tropea ne zic "noapte buna"!
Dimineata devreme, doi cocosi sugubeti reusesc se ne trezeasca inca dinainte de sapte... Ne trezim, facem scoala, apoi, pe la ora amiezii incercam sa urcam spre manastirea sub care am dormit.
Din pacate larga poteca e inchisa de o masiva poarta metalica, asa ca ne intoarcem pe plaja.
Un urias bolovan de gresie ne invita la salturi...
Plecam spre nord, spre niste bai termale, demult visate.
Pe drum, facem o halta intr-o mica localitate sa ne cataram pe o locomotiva cu aburi, expusa in fata garii. O exploram, incercand sa-i identificam partile componente.
Ajungem pe la apus si ne instalam comod in parcarea invecinata. Pentru cinci euro un localnic cam bagaret pe nume Francesco ne cadoriseste cu vreo sapte, opt kile de grepfuit, lamai si portocale.
Seara dupa opt intram in apa fierbinte, chiar daca termometrul extern arata cinci grade. Apa e magnifica! Ramanem pana tarziu, dupa ora zece, cand soseste o masina de carabinieri ce ne someaza sa iesim...Party is over, dar oricum vroiam sa ne retragem in paturi...
Dimineata, dupa scoala, locul e doar al nostru.
De la un alt localnic prietenos luam ulei de masline, vin si alti grepfuiti deliciosi. Cu pulpa alba si roz.
Se intoarce si Francesco ce ne gaseste casa si de lucru in ferma unui boss local, telefonandu-i. Nu de data asta, multumim!
Excelenti!
...o noua capodopera...Autoarea: Petra.
Plecam dupa masa tarziu spre nordul Calabriei. Oprim la o fantana sa luam apa, apoi facem o halta intr-unul din numeroasele magazine de obiecte uzate. Iesim cu vreo cinci editii vechi, dar interesante, apoi continuam spre nord, spre o plaja izolata. Ajungem la lasarea serii si dormim intr-o parcare sub faleza de stanca.
Nu suntem departe de Arco Magno, un pod natural format in faleza calcaroasa ce ascunde o minuscula plaja cu ape transparente.
Mergem sa vedem locul.
De sus, chiar si plaja "noastra" cu pietris pare mai atragatoare.
Spre nord, cateva insule stancoase si faleza inalta, fragmentata de gurile pesterilor, invita la aventura. Pe jos sau in caiac.
Daca ar fi vara in mod sigur locul nu ar fi asa pustiu...
Exploram zona cu entuziasm...
Incercam sa ne impingem mai spre nord, dar un tunel inchis cu un masiv grilaj metalic ne face sa ne intoarcem din drum. Cine stie cate ar fi fost de vazut dincolo!?
Dau telefon unei companii de rafting ce opereaza pe raul Lao, aflat in apropiere, dar sunt informat ca sezonul oficial v-a incepe doar peste cinspe zile, asa ca nu risca sa faca coborari, chiar daca nivelul apei, dupa spusele lor, ar fi ideal...
Plecam de dimineata de pe minuscula plaja ce ne-a adapostit doua nopti. Planul e sa ajungem la Matera in seara asta, caci de luni Basilicata v-a deveni zona rosie, cu multe restrictii in vigoare.
Pe la ora pranzului parcam intr-o mica localitate de munte calabreza de unde facem un circuit sa vedem "podul diavolului" si un pic din partea de jos a canionului Raganello.
Coboram cam douazeci de minute pe o panta rapida, printre maslini seculari.
Drumul se ingusteaza tot mai mult...
...apoi, vedem podul de piatra, maestuos arcuit, mult deasupra raului.
A fost reconstruit, dupa ce s-a prabusit din senin la inceputul anilor 2000.
O fosta moara (?) ne atrage atentia...
...ar fi fost superb sa facem un river walking prin viscerele pamantului, jos printre peretii surplombanti, dar temperaturile, nivelul apei si regulile cele noi nu ni le permit...
Trebuie sa urcam cele cateva sute de metri diferenta de nivel coborate, infruntand o abrupta, dar foarte panoramica poteca ce margineste canionul.
E foarte cald, iar pe caldura distantele par mai mari...
...facem si o pauza asteptand intarziatii...
Ilus, suparata ma cearta pentru "inutila" prelungire a traseului...
In cele din urma ajungem in satul izolat, unde, observam cu surprindere, inscrisuri si in albaneza. Auzisem de satele astea cu nativi albanezi, din inima Calabriei, dar nu credeam ca tin asa de mult la cultura lor destul de indepartata...
...traditionalul ardei insirat pe sfoara si apoi pus la uscat, insa, e tipic calabrez...
Ne delectam cu o dulce specialitate locala, dupa care marsaluitul nu mai e dificil...
Dupa masa tarziu parcam langa universitatea di Matera, unde observasem si cateva campere. Avem o intalnire scurta dar intensa cu Francesca si prietenul ei venezuelean care sunt pe cale sa se mute la tara, intr-o veche casa pe care ar trebui sa o restructureze. Viata libera, autosuficienta, permacultura, artizanat...discutia curge rapid, relaxat si pasional. Normal, fara masti si frici, precautii inutile si paranoie.
Stradutele Materei sunt foarte intortochiate, astfel ca urmam indicatiile...
Strazile sunt pustii, turistii, in special cei straini, nu prea par sa fie prezenti.
Orasul vechi, labirintic contruit pe o panta abrupta, cu stradutele-i intortocheate, deseori in trepte, ne fascineaza.
In departare, deasupra unui canion stancos, observam punctele negre ale grotelor folosite ca si chilii de calugarii medioevali...
Capitala culturala europeana in 2019, Matera e o nestemata greu de evitat intr-o calatorie prin sudul extrem al Italiei. Merita ca e superba!
Sub noi, o enorma scroafa de mistret cu vreo sapte, opt pui se infrupta din maslinele cazute la pamant...
...ne intoarcem incet la Hope...
...pe-aici nu e greu sa te pierzi...
...politia isi face simtita prezenta...
...intrand la pas intr-o straduta pietonala surprinzator de aglomerata.
...e sambata seara, iar tinerii vor sa profite de libertatea ce v-a sfarsi luni...
Dimineata ne mutam la cativa kilometri, intr-o parcare panoramica, expusa vantului rece, de pe platoul stancos de dincolo de vale. La plecarea din parcare intalnim o familie cu doi copii mici; el de-al locului, iar ea...din Varsovia. Se pare ca atragem cuplurile de origini mixte...
Potecile exploreaza defileul ce margineste orasul, traversandu-l dealungul vaii. Le urmam in cautarea chiliior...
...vederea spre Matera e spectaculoasa...
Ne apropiem si mai mult, coborand apoi spre un mic pod tibetan ce leaga malurile.
Coboram in serpentine pe panta abrupta, pe poteca tot mai aglomerata.
Azi e duminica, astfel ca podul e foarte aglomerat, dar reusim sa trecem totusi destul de repede.
Cautam o pajiste unde sa ne odihnim putin, admirand peisajul.
La intoarcere trecem din nou peste podul miscator, apoi, un pic pe ocolite, ne intoarcem la Hope.
De maine Basilicata devine zona rosie, asa ca intram in Puglia, alegand ca adapost de noapte o parcare dintr-o mica padure protejata.
Ne indreptam spre nord, pe drumuri secundare, catre Castel del Monte, o masiva fortificatie, patrimoniu Unesco.
Suntem in zona trulli-lor. Minusculele constructii din piatra cu forme armonioase ne amintesc de casutele din povesti...
...ne vom intoarce maine la Alberobello, sa vedem mai multi.
Se vede de departe. E maestuos. Panoramic si inexpugnabil.
Intram cu veneratie in structura geometrica.
Laturile cetatii, turnurile, ba chiar si curtea interioara repeta aceeasi simetrie octogonala...
...din pacate interiorul e un pic dezamagitor...pe langa faptul ca lipseste cu desavarsire mobilierul, vizitatorilor li se permite sa vada doar parterul si primul etaj...dupa luminile aprinse vazute prin geamuri am dedus ca la nivelul superior sunt birouri...
Ocolim fortareata, apoi ne intoarcem la camper, hotarand sa ramanem in parcarea linistita.Avem si apa de la fantana alaturata, asa ca ne punem pe spalat haine. Fiind deja seara, dau drumul la motor sa nu se descarce prea mult bateria. Apoi, cu ajutorul stropitorii incep sa bag apa...zece, douazeci, cincizeci...o suta de litri ...Fac multe ture dar treaba merge struna; in timp ce eu spal afara trei ture de haine, Ilus spala inauntru trei ture de copii...
Intre timp, pe cand terminasem cu clatitul si ma pusesem pe centrifugat, apare un tip cu o dubita foarte mica, sa umple un rezervor de plastic de cinci sute de litri. Pana se umple rezervorul lui trebuie sa astepte, iar motorul nostru pornit emana gazele direct spre el...Fix cand termin, vine sa ma intrebe, pe un ton destul de aspru, de ce las motorul sa mearga...Ii explic care-i treaba, apoi, fiind gata, opresc motorul, spre marea lui usurare. Povestim de ecologie, spiritualitate si minimalism, apoi la plecare, ne invita la ferma lui aflata la cativa kilometri. Giovanni, sa stii ca vom veni, mai ales ca ai nostri copii de ceva vreme ne tot insira o lista infinita de animale pe care o sa si le tina in momentul in care vom avea locul nostru...
Dimineata, dupa ce completez apa lipsa din rezervoare, saltam scoala si mergem direct la ferma...Gasim un loc simpatic, cu multe animale, infrumusetat de naive "opere de arta" create cu materiale reciclate. Ne surprinde sinceritatea omului, ce ne primeste cu bratele deschise si... lipsa completa a plasticului, voit omis de pustnicul asta modern.
Haosul aparent nu e lipsit de viata!
...magar si magarus...
...furam ouale proaspete...
Multumim pentru intalnirea scurta, dar intensa!
Urmatoarea oprire: Alberobello, o cocheta localitate, foarte turistica in conditii normale, ce conserva o multime de trulli, deveniti patrimoniu Unesco.
Enorma parcare unde oprim e pustie, dar e interzisa camperelor. Facem pranzul, dar apar doua politiste locale ce vor sa ne trimita la un kilometru, intr-o alta parcare. Insist, rugandu-le sa ne permita sa ramanem. Reusesc sa le conving, astfel ca avem permisiunea de a ne opri pentru o ora!
Cartierul vechi e accesibil doar pe jos. Hai cu noi!
Oprim intr-o zona litorala izolata, la nord de Brindisi. Stancile inalte se alterneaza cu mici plaje nisipoase unde valurile au depozitat un strat gros de alge. Campingul alaturat e inchis, iar putinii trecatori sunt pe bicicleta sau fac jogging.
Profitam de moment si de soare sa mai spalam niste haine, n timp ce copiii fac scoala.
Pireu cu scalopine la pranz, apoi traversam tot Salento, de pe malul Adriaticii, pana pe malul opus, la marea Ionica, undeva nu departe de Porto Cesareo.
Seara, ne punem pe mesterit sa reparam rafturile dulapului de haine, deformate din cauza greutatii. Le intarim insuruband niste sipci longitudinale.
Aron trebuie sa-i pregateasca si cadoul pentru ziua de nastere a lui Markus. Acesta, refugiat in mansarda, are febra si se plange de dureri de cap, iar senzatia de greata se materializeaza cu cateva vome in timpul noptii...Extra, Petra se plange si ea de senzatia de greata...
Oprim intr-o parcare anonima langa un magazin cu obiecte de second hand.
Iesim si de data asta cu cateva carti...
Plecam apoi cu Aron sa facem programarea pentru tamponul covid de maine. In laborator ni se dau indicatiile, primim si formularele de completat, apoi mergem la o patiserie sa comandam tortul pentru sambata. In drum spre camper gasim un mic magazin cu produse romanesti de unde luam cateva produse "de acasa".
Ne intoarcem la plaja de ieri. Aron se urca in copac, apoi vine sa ma ajute la bricolat.
Petra se intoarce de pe plaja cu un mic racusor...
Raftul pentru bucatarie e aproape gata.
La cina, mancam si oul de gasca...multumim Giovanni!
Dimineata ne inregistram pe site-ul guvernului grec, completand un formular lung si ilogic. Pana la urma primim prin e-mail codul de confirmare. Avem Passenger Location Form!
La ora indicata ne prezentam la laborator, facem inregistrarea, platim, iar apoi ne punem intr-o coada lunga si dezordonata ce reuseste sa paralizeze circulatia din jurul garii, langa care se afla clinica. Operatorii medicali sunt foarte rapizi, astfel ca ne vine repede randul. Batul ce mi se introduce mai intai in nara stanga, apoi in cea dreapta, imi provoaca o profunda senzatie iritanta, ca de arsura. Ochii imi ard si ei, iar o usoara durere si disconfort imi ramane pana seara tarziu. Aron se pune pe plans, iar mama nu se lasa maltratata, dandu-si capul pe spate in momentul decisiv.
Rezultatul il ridicam dupamasa pe la cinci, dupa nenumarate ore de asteptare in parcare.
Ne intoarcem sa dormim in acelasi loc, langa vechiul turn ce pazeste parca golful Sant'Isidoro. Maine e ziua lui Markus!
Dimineata, sarbatoritul isi desface primele cadouri...o spada magica si o casuta din pietricele si coccos, construite de Aron si Petra.
...apoi incepe joaca...
Petra, deseori, reuseste sa se exprime mai bine in scris...
...printesa...
...gata de chef...
Intr-un moment de liniste, luam biletele de nava pentru maine.
Facem o plimbare pana pe cealalta parte a golfului, unde, cateva hidrobiciclete lasate la apa, cer sa fie calarite.
Spre profunda dezamagire a sarbatoritului, hidrobicicletele sunt private, astfel ca nu pot fi inchiriate...
Ne intoarcem deci la camper si plecam sa ridicam tortul dintr-o patiserie apropiata.
Sarbatorim in natura, intr-o mica padure, departe de aglomeratie si galagie.
...pare promitator!
...ne apucam de lucru...
Mai tarziu, zarva facuta de un grup de copii alaturati ii atrage si pe ai nostri, care se agregheaza... Astia mari povestim cu adultii, in timp ce copiii exploreaza padurea din apropiere. Nici daca am fi planuit nu ar fi fost asa de bine! La multi ani, Markus!
Seara, sarbatorim ziua speciala cu pizza cumparata intr-o institutie cu istorie si renume: Romanelli.
E sambata, iar clientii nu lipsesc...
Le devoram si noi pe ale noastre, ne uitam la inca un film, apoi ne punem pe somn ca maine ne asteapta o lunga calatorie.
Noapte buna!
Nu stim ce ne asteapta in Grecia, o sumedenie de indoieli si intrebari ne macina...dar o voce interioara imi spune sa lasam lucrurile sa curga de la sine...
Dupa nenumarate hartogarii, ne imbarcam.
Grecia...venim!
Comentarii
Trimiteți un comentariu