ITALIA - Flavon- carantina si prima evadare

  Sfarsitul de saptamana trece repede. Spalam haine, aranjam prin casa si ne salutam cunoscutii. Multi ne suna sau ne trimit mesaje, altii vin sa ne salute personal. Vorbim cu ei de pe balcon, nerabdatori sa putem cobora. Aron e cel care e supus chinurilor celor mai atroce:  prieteni si colegi vin sa-l salute. Sufera, dar stie ca inca nu e momentul sa iesim. Mai avem de asteptat vreo zece zile.
  Devoram niste pizze delicioase aduse acasa de la restaurantul la care lucrase Ilus. Pofta buna!

 Azi e luni,asa ca incepem datul de telefoane prin birouri, cu mai mult sau mai putin succes. Am si prima invitatie la munca...pe la inceputul lui iunie. Nu stiu daca sa ma entuziasmez sau nu...
 Sper sa rezolvam cat mai repede ce avem de facut pe aici si sa o stergem...
 Selectam corespondenta...

  Inca nu ne-am obisnuit cu noul fus orar. Trebuie sa ne dezmeticim ca mergem la culcare foarte tarziu si ne trezim tarziu; biologic suntem pe ora marocana. Din cauza asta si scoala o incepem doar la 11, cu suisuri si coborasuri, noroc ca avem toata ziua la dispozitie...
  De la Anna primim cadou o lada de mere...

  Justin si familia sunt in Piemonte, in carantina. Ma contacteaza sa gasim un mecanic pentru camionul lor care are o problema...Ii trimit un site cu un forum. Sper sa le fie de ajutor!
  Comand niste maruntisuri de pe net: carlige pentru perdele, un robinet nou pentru bucatarie, regulator si racorduri noi pentru buteliile de gaz.
  Si azi spalam o parte din husele de perne dar si cele de pe scaunele din fata...incet, incet camperul se goleste...

  Selectam un morman de haine si lenjerii de pat pe care le consideram inutile...sfarsesc intr-un sac ce devine tot mai mare.Uraa! Vom avea mai mult spatiu in camper! Ne miram cum de-au incaput toate!

  Facem scoala cu copiii; in sfarsit ne apropiem de sfarsitul materiei...
  Maine vom contacta scoala sa vedem cand vom face examenul...
  In timpul ramas, dam liber copiilor la tv, telefoane si computer...doar pentru cateva zile!

  Aia mici au o camera aparte in care sa se joace...

   Aron face teme...

iar mai tarziu spalam haine...din nou.

 Hope e aici aproape. Ne asteapta sa plecam!
 Zilele trec cu repeziciune. Azi v-a fi o saptamana de cand suntem in carantina. Am reusit sa spalam toate hainele si husele pernelor din camper. Ce lucratura legendara!

 Ultima lebenita marocana...

 

 Am timp sa termin si harta  cu itinerarul facut: 15000de kilometri in sase luni...

  Chiar daca suntem in carantina, zilele trec cu repeziciune. Diminetile dam telefoane si facem scoala cu copiii, apoi vine amiaza, pregatita intotdeauna magistral de Ilus, dupa care, fiecare se dedica propriilor interese.

De obicei copiii se pierd pe internet, rareori jucandu-se... Suportam cu greu aviditatea cu care petrec ore si ore in fata monitoarelor, dar acceptam totusi, stiind ca vor urma din nou cateva luni de calatorie fara televizor si cu multa natura, perioada in care vor sta mult mai mult afara.

Acum suntem inchisi, iar temperaturile afara sunt sub douazeci de grade...
Fructele nu sunt niciodata prea multe in casa noastra...

  Am reusit sa programam o intalnire a lui Markus cu dentistul, caci are doua carii ce il deranjeaza tot mai mult. Ne bucura totusi faptul ca constientizeaza cauza si accepta sa se spele deseori pe dinti, folosind apoi si coluttoriu. Contactez spitalul pentru cele doua vaccinuri restante, dar inca sunt in haos, asa ca trebuie sa-i chem din nou peste vreo doua saptamani. Aceeasi situatie si cu scoala, directorul ne raspunde la e-mail cerandu-ne un pic de ragaz...bun si asa! Macar vom apuca sa facem recapitulare!
 Gradinita v-a fi din nou deschisa incepand cu 18 iunie, asa ca facem cerere si-i inscriem si pe Markus. Asa, pe ultima suta de metri...
  Intr-una din zile o grindine marunta si deasa loveste satul, probabil cauzand daune importante merelor.

 Maine e ultima zi de carantina. Hotaram sa mergem la cumparaturi la Trento. Mai trebuie sa ducem si imensul morman de ambalaje ce ni s-au acumulat pe hol in astea doua saptamani, apoi trebuie sa merg pe la banca si magazin si va trebui sa trec si pe la Silviu si Augusta sa vad cand incepem munca.

Duminica o sa vina si Traian cu un imens pachet de la bunici si cu una din bicicletele pe care le trimisesem acasa, dar lipsa careia s-a facut simtita pe parcursul calatoriei...
 Maine dupa masa sper sa reusim sa mergem in Val di Rabbi, chiar daca prognoza meteo da ploaie pe urmatoarele zile cu temperaturi joase. Macar fom fi in natura!
 Am fost si in camper sa dau drumul frigiderului. Pe gaz. Sper sa mearga!

Dimineata mergem la cumparaturi: incaltaminte si vin, butelii de gaz pentru primus si niste mancare.

 La centrul de reciclare din satul vecin era coada. Pot intra doar doua masini asa ca merge foarte incet. Mergem mai departe. Dupa masa incarcam camperul cu cele trebuincioase si plecam spre Val di Rabbi! Val di Sole ne surprinde cu un verde intens, proaspat, primaveril. Dar si cu nori intunecosi ce inconjoara varfurile din departare. Curbam spre Val di Rabbi, o vale secundara marginita de versanti inalti si abrupti. E scurta, dar peisajul e tipic alpin.

  Oprim aproape de capatul vaii, intr-o "area sosta" cu o pajiste verde, infinita. O politicoasa doamna cu masca ne ia datele, dupa care ne alegem locul si punem tabara.

Facem o scurta plimbare pana la un parc de joaca amenajat in apropiere. Mastile pe care inca trebuie sa le purtam ne deranjeaza, asa ca le tinem mai mult pe gat sau in buzunar...

E deja aproape seara, asa ca parcul de joaca este numai al nostru...
Temperaturile sunt destul de joase, dar asta nu-i impiedica pe copii sa se catere...

Ne intoarcem la Hope, pregatim cina si dormim din nou in paturile noastre.

Sambata dimineata  cerul e senin, dar stim ca se va deteriora, asa ca plecam spre doua cascade ce se gasesc in capatul vaii.

Ne oprim la un izvor sa bem din apa asta minunata.

Apoi, urcam pe poteca, aproape de paraul umflat de ploi. Tot mai sus, tot mai aproape de capatul vaii.

Ferigi uriase cresc pe langa numeroasele paraiase pe care le traversam pe podete de lemn.

Trecem pe langa mai multe constructii aflate intr-o gigantica si luminoasa poiana. Traversam apoi  pe versantul stang urcand o panta lina, paralela cu firul vaii.

Valea devine mai stramta. O uriasa avalansa a acoperit poteca cu pamant, vegetatie si zapada. Ne bucuram de racoarea data de zapada in topire, apoi mergem mai departe.

Prima cascada e ascunsa de vegetatie, dar o auzim de departe, asa ca acceleram pasul...

   Nu suntem pentru prima data aici, dar de data asta ne impresioneaza prin volumul imens de apa ce cade zgomotasa.

Cu Aron mergem si la cascada aflata mai sus.

 Incepem coborarea spre camper, urmand o alta poteca, prin aceeasi vale.

Mai jos, padurea cu liniile ei verticale ne atrage sa o imbratisam. Cu privirea, cu inima si cu bratele.

 Copiii parcurg desculti o scurta poteca pe care au fost amenajate diferite materiale naturale: trunchiuri, pamant batatorit, conuri de brad, bolovani. Se trece si printr-un paraias cu apa ece ca ghiata. Veseli, uita oboseala acumulata, dar si unul din betele de trekking pe care il recuperam intorcandu-ne din drum.

La pranz mancam o delicioasa pasta imbogatita cu plante aromatice culese din mica gradina a campingului...

 Seara facem foc si pregatim un mic gratar in compania lui Marco, profesorul de saxofon al lui Aron. Placuta intalnire cu un om special ce ne va ramane pentru totdeauna in inimi.

 Seara tarziu incepe ploaia deja anuntata...

Duminica dimineata ploua binisor, dar nu renuntam la ideea de a merge sa vedem cascada Ragaiolo de pe podul tibetan suspendat din apropiere. E destul de racoare, iar Aron e singurul care se incumeta sa ma insoteasca, asa ca ne punem pelerinele si, inarmati cu camera gopro plecam spre cascada.

Urmam poteca ce traverseaza mai intai zona de campare, iar apoi o intinsa pasune cu iarba grasa, de munte. Viram spre stanga, trecem pe langa niste cabane construite din piatra si lemn, dupa care ajungem la un pod, langa care un cuplu de tineri zgribuliti se protejeaza de ploaie sub ingustul acoperis al unui panou turistic.

Mult deasupra noastra vedem podul suspendat spre care urca in serpentine poteca noastra. Panta e abrupta, cu multe serpentine, dar merge prin padure, iar crengile uriasilor pini ne protejeaza de ploaie asa ca ajungem la drumeagul ce se termina la pod fara sa fim prea obositi. Un grup de vreo trei familii de moldoveni galagiosi se pregatesc sa coboare pe unde am urcat noi, asa ca in curand ramanem singuri.

 Podul suspendat, agatat la vreo o suta de metri deasupra vaii, e o solida structura metalica ce ne da impresia de completa siguranta cu toate ca e in continua miscare ondulatorie sub pasii nostri. Ne oprim de mai multe ori sa ne regasim echilibrul si sa facem fotografii. Vedem, simtim si auzim cascada in toata splendoarea ei de la ametitoarea inaltime de o suta de metri...

  Ne intoarcem la camper in timp record, pe o poteca nemarcata care ne face sa traversam imensa poiana a campingului.
  Din pacate vremea nu vrea sa se schimbe, asa ca adunam catrafusele si plecam spre casa imediat dupa pranz.
  Dupa cele doua saptamani de carantina, aveam nevoie de iesirea asta!